1,274 matches
-
Aceasta e într-adevăr marea metaforă(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăsește edenul. La poeții europeni,inclusiv cei din spațiul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea rațională al sublimului,cum spunea Kant,dar și jocul de fugă către teritorii sublime. La Eugenio Montale,poetul italian,ale cărui
AL.FLORIN ŢENE-MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC EUROPEAN AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1325 din 17 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/369165_a_370494]
-
prezumtiv alter-ego al autorului, actant și rezoneur deopotrivă, dar absolut credibil în toate ipostazele. „Ins care refuză să-și trăiască viața la modul așezat și mediocru” (p. 47), amenințat, însă, mereu de „singurătate și deznădejde” (49), îmbrăcat, deseori, în „cămașa solitudinii” (49), acesta se poate numi Alex (Alexandru Medoia), spre exemplu, și are în preajmă, după împrejurări, ipochimeni, mai mult sau mai putin asemănători sieși, precum Antoniade, Zoltan Fekete, profesorul Tohăneanu, profesorul Evseev, Schwartz, Paul, Iulia, Dana, chiar Sandu Moș, și
EUGEN DORCESCU, DESPRE MERITOCRAŢIE* de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369253_a_370582]
-
echilibrează compoziția : Toamna e repusă în drepturi printr-un decor adecvat cu melancolia care o cuprinde. Descoperim vânt rece, picuri de ploaie, sunete turtite, frunze plânse, ``beteală încâlcită în palmele serii`` .( Sunete de toamnă). Spațiul posac o lasă într-o solitudine în care ``plânge întrebarea``. Ideea de spațiu este revelatoare, subliniază natura eternă în contrast cu efemeritatea omului. Actualizează tema trecerii ireversibile a timpului cu un vizibil regret: ``O, timpul nu dispare, se grăbește / Sub leagăne de frunze în mișcare,/ Pictează siluiete cântătoare
O NOUA CARTE DE LIA FILOTEIA RUSE de LIA RUSE în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374189_a_375518]
-
soră cu nemărginirea, dacă avem în vedere Tăcerea-subiect, predicatul Tăcerii, atributele Tăcerii, „Tăcerea ca atribut”, tropii Tăcerii, muzica Tăcerii, pictura Tăcerii, netăcerea Tăcerii, Tăcerea între sacru și profan, pantomima Tăcerii, statuile Tăcerii, Tăcerea ca parolă sau codul de acces, etno-Tăcerea, solitudinea, Tăcerea absolută, ultima metaforă, etc. În acest areal se încadrează, cu certitudine, volumul despre care scriem. Tăcerea de după creație, devenită un stil de raportare la terestru sau cosmic, naște un „limbaj” radical, pe care nu oricine îl poate „dresa”, după cum
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
la șofer de rață, la preot, doctor sau astronaut. Acum visez doar să fiu OM BUN. Asta aș vrea să fie meseria mea. Nu e bănoasa, nu aduce faima și nici succesul, dimpotrivă te lasă într-o anonimitate și o solitudine greu de suportat. Dar îți dă satisfacția unei vieți trăite demn. În acest moment nu pot spune că sunt acolo, dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Poate că ăsta e problema lumii de azi. Toți vor să fie
DANIEL DOBRICĂ de DANIEL DOBRICĂ în ediţia nr. 2220 din 28 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362206_a_363535]
-
tăceri de argint, Cuminte în tine doream să mă mint.” În cântecul duios al poetei ramuri de cer se cunună angelic în lumini fermecătoare. În culorile tainelor poate scrie veșnicia, dar numai prin puterea iubirii îi poate da formă și solitudine. Voci risipite au lăsat un ecou profund în care s-a încleștat răsuflarea dragostei, căci visele sale cernite prin vremi au rămas neștirbite în sufletul care s-a zidit precum un templu. “Bună seara, lumină cu ramuri de cer, / Îți
GINA ZAHARIA SI TAINELE POEZIEI de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1810 din 15 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378633_a_379962]
-
în opera lui. El apar ca o realitate a vieții diurne, niciodată „normale“, personajul are confuzia dintre trezire și vis, el este derutat de fidelitatea viselor. Pentru Eliade „fără îndoială, visul are structuri mitologice, dar experiența lui o faci în solitudine, iar omul nu este în întregime prezent în ea. Experiența religioasă nu este diurnă și raportul cu sacrul angajează ființa în totalitatea sa. Pentru mine, sacrul este întotdeauna revelația realului, întâlnirea cu ceea ce ne mântuiește, dând sens existenței noastre “. Dar
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
omului viitor; el nu reprezintă, nici nu reflectă prezentul; îl revalorizează însă în sensul "noii măreții a omului". De aici o responsabilitate de sine care depășește răspunderile personale ale omului modern. Actele lui sunt autoexperimente aflate sub autoritatea siguranței evaluărilor. Solitudinea legată de acest tip uman nu este asceză, îndepărtare de lume și de problemele ei, ci detașare nobilă, respingere a valorilor gloatei, asprime față de sine, "cruzime chibzuită" față de Altul, detașare de prezentul caracterizat ca décadence. Toate aceste însușiri aparțin deopotrivă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și mentor a lui Verdi, Antonio Barezzi - a fost și el prins în aceste frecușuri. Încă din anul 1852 Verdi îi trimisese o scrisoare fostului socru din care citam: “În casa mea trăiește o doamnă liberă și independentă care iubește solitudinea, la fel ca și mine, si care posedă toate mijloacele financiare proprii care o pun la adăpost de orice nevoi. Nici ea și nici eu nu avem de dat socoteală nimănui pentru acțiunile noastre; mai mult de atât, cine are
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
proclama noul Conte de Moor. Actul ÎI Tabloul 1. Curtea din jurul capelei Castelului Moor. Massimiliano a fost îngropat și Francesco își celebrează succesiunea. Amalia s-a strecurat la mormântul Contelui pentru a-l jeli. Un cor venind de la castel întrerupe solitudinea Amaliei. Ea constată că Francesco nu mai poate să-l priveze pe bătrân de pacea pe care i-a refuzat-o pe timpul vietii (Tu del mio Carlo al seno). Ea continuă să-și declare nefericirea și dorința că suferințele ei
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
împrejur,/ că-mi aud brațele zvâcnind în păsări” etc. O a treia temă, confluentă cu primele, este copilăria și satul magic și mirific, resuscitate nostalgic, dar sobru, prin secvențe semnificative de tablou sau prin frânturi de irepetabile trăiri. În fine, solitudinea, în care poetul se claustrează de fapt spre a-și putea rumina amintirile suav-melancolizante. În toate cazurile, expresia e concentrată, tinzând nu întâmplător spre forma extremă și insolită a haikuului. SCRIERI: Memoria toamnei, Cluj, 1973; Dimineți rituale, Cluj-Napoca, 1980; Liniștea
ANDRONIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285362_a_286691]
-
nu-l scutesc de îndoială. Conștient de talentul său nativ, dar și de un anume deficit de forță creatoare, și-l asumă pe acesta din urmă lucid, modelându-se ca poeta artifex. Văzând creația ca o aventură personală, petrecută în solitudine, el nu se va recunoaște nici sămănătorist, nici simbolist, cu toată predilecția mărturisită pentru simbol. Curând după debut, se sustrage influenței eminesciene, cristalizarea unei expresii proprii începând încă din 1894, când publică poezia În grădină, pentru a se desăvârși în
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
fapt, subiectul este mai Întâi de toate inter-subiect, co-subiect: istoria «mea», viața «mea» Îmi sunt delegate de ceilalți. Narcis și Robinson Crusoe: iluzia romantică a insularității sub semnul oglinzii. Vanitate a unui subiect imaginar, a diferenței absolute. Unde este adevărata solitudine?”2. Deși conștient de această capcană, dandy-ul nu contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc asumat Însă cu voluptate. Dar despre ce tip de solitudine ar fi vorba În cazul dandy-lor? Baudelaire Îi conferă o dimensiune aproape ascetică, deoarece, pentru el, dandysmul e „un fel de religie”, Învecinată cu „spiritualismul și stoicismul”. Însă proiectul interior al dandysmului - să-i spunem „metafizic” - nu seamănă câtuși de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-un foarte scurt capitol dedicat Solitudinii În Micul dicționar al dandy-ului, G. Scaraffia susține că această singurătate ar fi „o formă de rezistență codificată, blândă și disperată În fața refuzului societății de a-l integra pe cel care nu se supune exigențelor ei”2. Așadar, o
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dat de dandy-ul Narcis În fața oglinzii (care, la un moment dat, opacă, nu Îi mai returnează nici o imagine, nici măcar propriul chip) se dezvăluie complicata „strategie a vidului”2. Neputința de a simți, neantul emotiv, desubstanțializarea, incapacitatea de atașament afectiv, solitudinea, vulnerabilitatea, refuzul pasiunilor, dar mai ales trăirea În simulacru - toate acestea Îl apropie mult pe Narcisul postmodern de dandy-ul „clasic”. Inutil, ineficient, nefructuos, superfluu, van, deșert, steril, futil, efemer - o suită de atribuiri, sinonime totale ori parțiale, care Îi
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mamei, e la origine naturală. Dimpotrivă, virtutea e artificială...”2. S-a spus că, atunci când dandy-ul premeditează seducția, ea se despovărează de dorință, rămânând „riguros sterilă și fără urmări”3. În consecință, strategiile seducției dandy au ceva dintr-o solitudine onanistă, dintr-un infantilism masturbator. Fără Însă nici o bucurie a plăcerii manifeste. Dacă am inventaria sistematic mijloacele prin care un dandy Își elaborează strategia de seducție, s-ar vedea că el apelează la ambele formule descrise de Baudrillard. Una ar
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
contractul, dimpotrivă, câți nemulțumiți și revoltați? Ce-i de făcut? Nimeni, bineînțeles, nu se gândește să ceară justificare proletariatului - ceea ce ar duce la o declasare tot atât de reală, dar În sens invers. Nimeni, de asemenea, n-are curajul să revendice marea solitudine liberă, alegerea de sine În spaimă, așa cum vor face, asumându-și destinul, un Lautréamont, un Rimbaud sau un Van Gogh. Unii, ca frații Goncourt sau ca Mérimée, vor căuta favorurile unei aristocrații de parveniți și vor Încerca, fără vreo satisfacție
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și-a apropriat-o încă din ultimii ani petrecuți în țară. Influențat de experimentul dadaist și de întreaga avangardă a anilor ’60, el alege să facă poezie din „sunetul și imaginile vieții cotidiene”.Camuflându-și fragilitatea și melancolia purtate în solitudine într-un voluptuos joc al expresiei, evita atitudinea exclusivista și autoritara, întorcându-și fața către misterul obișnuitului și al concretului. Poetul decide de fiecare dată să fie el însuși filtrul propriilor iluzii, cu convingerea că imediatul cotidian le va găsi
CODRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286317_a_287646]
-
nu este străină de un anume mimetism și de recuzita procedeelor teatrale ce „regizează” sensibilitatea „ramurii etice” a promoției optzeciste. Gestul poetic este învestit cu valoare morală și existențială de act-limită, iar autorul ia o atitudine sentențios-moralizatoare, convertită în orgoliul solitudinii și al tăcerii, în pofida nevoii de comunicare și a încrederii în puterea cuvintelor. Copleșit de sintaxa străzii, poetul pune „dinamită sub podurile pe unde/ trecea poezia leneșă”, simplitatea și sinceritatea expresiei demetaforizate intenționând să traducă o viziune insolită asupra existenței
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
central în Preludiu pentru trompetă și patru pereți (1992), oglinda pare a fi suprafața care degrevează ființa de o falsă interioritate și recreează imaginea exteriorului, prin definiție imperfect și fragmentar, constrâns la fetișism pentru a putea încropi o presupusă armonie. Solitudinea devine o stare provocată, supravegheată și tratată ca un ritual autoimpus („Și singurătatea-i o sărbătoare dacă știi s-o/ trăiești”). Coerența, claritatea, derularea aproape logică a discursului creează o impresie de monotonie, metafora apare în ipostaze catacretice, dezambiguizante, retorismul
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
Sus). Romanul Singurătatea din urmă (1986), de sorginte autobiografică, pune accente speciale pe o copilărie și o adolescență trăite într-un mediu familial bântuit de neliniști și vicisitudini, pe care autorul caută să le explice și să le înțeleagă în solitudinea reflexivă a maturității încărcate de experiențe decisive. SCRIERI: Decor penitent, București, 1947; Dincolo de cuvinte, București, 1967; Determinări, București, 1970; Codice, București, 1974; Ianuarii, București, 1976; Împărăția de seară, pref. Ion Caraion, București, 1979; Trecerea, București, 1981; Dogma, București, 1984; Împărăția
CRAMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
nu strică tonalitatea și nu falsifică mesajul poemului. Un mesaj care comunică, de cele mai multe ori, o sugestie despre tragicul existenței mărunte, solitare, fără orizonturi. B. transmite de o sută de ori aceste semnale de urgență ale ființei instalate într-o solitudine grea. O singurătate, iarăși, lipsită de orgoliul încercat de romantici, o singurătate care nu eliberează ființa de circumstanțele constrângătoare ale vieții, ci o închide și o descompune lent și iremediabil. Mai mult, solitudinea bacoviană nu este niciodată singură, este înconjurată
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
de urgență ale ființei instalate într-o solitudine grea. O singurătate, iarăși, lipsită de orgoliul încercat de romantici, o singurătate care nu eliberează ființa de circumstanțele constrângătoare ale vieții, ci o închide și o descompune lent și iremediabil. Mai mult, solitudinea bacoviană nu este niciodată singură, este înconjurată mai totdeauna de alte singurătăți mai mari: parcul din mijlocul orașului este solitar, piețele sunt pustii, hanul, drumul, odaia în care poetul așteaptă să se întâmple ceva și nu se întâmplă, totul, pe
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
marchează întoarcerea la o poezie a eului, dominată de motivul timpului. În atmosfera crepusculară a senectuții, teme vechi se reiau într-o adiere, atotcuprinzătoare, de tristețe. Sub prăbușirea „timpului întreg” se naște un fior al viețuirii într-un limb al solitudinii totale, între viață și neviață. Poezia de dragoste, acum poezie a regretului și amintirii, e de o mare puritate. Se continuă „dialogul” cu divinitatea, rostirea întrebărilor fără răspuns asupra hotarelor de nedepășit din condiția umană. Acceptarea misterelor inaccesibile (Psalmul mut
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]