1,592 matches
-
am văzut pe mine alături de ea. M-am apropiat de ușă și m-am sprijinit de zid. Nu era decât o sonerie. Până în clipa aceea nu mă gândisem că ar putea avea chiriași. Dar, cum nu era decât o singură sonerie, am apăsat. Din interior nu s-a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am făcut un pas înapoi și am privit în sus la fereastra luminată și acoperită de perdea. M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și am împins-o încet, dar era încuiată. Am privit prin fanta pentru scrisori. Holul era cufundat în întuneric și nu se auzea zgomot de pași care se apropie. Privind prin fantă am sunat din nou. Am tras concluzia că soneria e defectă și m-am întrebat ce e de făcut. Aș fi putut să strig, să bat tare în ușă sau să arunc pietricele în geam. Am cântărit toate aceste soluții și le-am considerat absolut imposibile. Nu eram convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Parcă se auzea din mai multe părți deodată. Am tresărit, inima mi-a zvâcnit cu putere și am înțepenit ascultând liniștea și întrebându-mă ce auzisem. Sunetul se repetă. După câteva clipe de groază mi-am dat seama că era soneria de la ușă, pe care n-o mai auzisem până atunci. Mi-am aranjat halatul și am ieșit în holul de la intrare, lăsând ușa deschisă în urma mea ca să am puțină lumină. Am bâjbâit până să deschid ușa - îmi tremurau mâinile - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
e cu voi, am spus. — O urăsc pe femeia asta, spuse Antonia. Urma să se întoarcă la Cambridge, dar în momentul de față e încă aici, practic locuiește cu noi. Pur și simplu îmi dă fiori. — Și mie, am spus. Soneria de la intrare a sunat și am tresărit amândoi. M-am uitat la Antonia și ochii ei mari m-au urmărit până la ușă. Am traversat holul și am deschis brusc ușa. Erau oamenii care se ocupau de mutarea mobilei. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns strângându-i mâna încurajator și am ieșit în hol. În cadrul ușii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
legați unul de altul. — N-a fost rău deloc, am răspuns. Iar asta numai datorită ție. Oricum, planșele de Audubon nu vor mai fi o problemă. — Iubitule! Își lipi fața de genunchii mei, plângând și râzând. Se auzi din nou soneria. N-aveam nici un chef să mai primesc oaspeți, dar m-am dus totuși să deschid. Mi-a trecut prin minte gândul nebunesc că s-ar putea să fie Honor. Era Rosemary. — Dragă Martin, rosti Rosemary în stilul ei precis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
citea ura. Apoi ieși din cameră trântind ușa cu putere în urma ei. I-am auzit pașii urcând apăsat pe scări. Am așteptat, încercând să-mi stăpânesc un val de gelozie atât de dureroasă încât aproape că mă frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați în paltoane groase pentru a se proteja de gerul umed a cărui adiere parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
s-a spus că doamna Lynch-Gibbon n-a mai trecut pe acolo de ceva vreme. Am dedus de aici că Antonia își schimbase coaforul, sau că mințise. N-am avut tăria să-l sun pe Palmer. La ora zece sună soneria de la intrare dar erau muncitorii care aduceau înapoi mobila care mai rămăsese în Lowndes Square. Au cărat-o în casă și, în timp ce intrau pe ușă, au reușit să ciobească biroul Carlton House. După ce au plecat, am rămas privind trist obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
timp, copleșit de tristețe și de durere fizică, semnul sigur al unei stări emoționale reale. Apoi am auzit, parcă înlăuntrul capului meu, un sunet straniu. Am ridicat ochii, dezmeticit deodată. Când sunetul s-a auzit a doua oară, am recunoscut soneria de la intrare. Răsuna ciudat în încăperile goale. Eram aproape hotărât să nu deschid. Simțeam că nu pot da ochii cu nimeni. Rosemary era la Rembers și nu exista în Londra nici o ființă pe care aș fi putut să o suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
stupefiată, am privit către Chestie. Pe viitor, trebuia să mă deprind să-i spun Planeta Nedescoperită. Dar, cum aveam să-i zic Fiicei Chestiei, dacă vreunul dintre clienții lui Felice Îmi va comanda să o fac? S-a auzit țârâitul soneriei, iar eu m-am chircit de frică. Doamne, să nu fie iarăși Felice. Încă nu mă refăcusem complet; pentru asta, aveam nevoie să stau câteva zile Întinsă undeva, În liniște absolută. Trebuia să Încep neîntârziat să mă antrenez pentru ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
hotărât că ce-i lipsește e o pizza quattro formaggi cu usturoi și porumb, nu și-ar fi mormăit comanda În receptor cu mai mult entuziasm decât mine. Cu toate astea, patruzeci de minute mai târziu, când s-a auzit soneria, eu uitasem complet de pizza și-am smucit ușa, furioasă că eram Întreruptă chiar În mijlocul unui episod dintr-un serial de comedie. Am mârâit așa de urât la băiatul care adusese comanda Încât acesta practic se bâlbâia de frică. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
scrie. Toată viața lui discutase cu colegi și cu studenți. Acum resimțea lipsa acestora ca o privațiune. Se uită la ceas. Era încă devreme, nici măcar zece. Era miercuri și la ora unsprezece o aștepta pe Alexandra Stillowen. Deodată se auzi soneria. De când revenise în Hare Lane Nr. 16, nu auzise încă soneria cu vechiul ei glas familiar (era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
resimțea lipsa acestora ca o privațiune. Se uită la ceas. Era încă devreme, nici măcar zece. Era miercuri și la ora unsprezece o aștepta pe Alexandra Stillowen. Deodată se auzi soneria. De când revenise în Hare Lane Nr. 16, nu auzise încă soneria cu vechiul ei glas familiar (era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și privi prin perdelele de dantelă. La ușă se afla George McCaffrey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trase brusc îndărăt. Nu obișnuia să înjure, educația lui metodistă nu i-ar fi permis asemenea vulgaritate. Se încruntă ușor și își clătină capul dintr-o parte în alta. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să nu răspundă la sonerie. Ar fi însemnat o minciună sau un subterfugiu. Își spuse: „Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să-l văd pe George. Mai bine sâ-l văd acum“. Coborî și deschise ușa. Întocmai ca și mama sa, George McCaffrey chibzuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei fiu, fusese bună cu George. Nu voia să-și mai amintească de acea zi. Probabil că fusese foarte fericit atunci. Acum, în sfârșit, bolnav de îngrijorare și de o bucurie înspăimântată, ajunsese în fața ușii și își apăsa degetul pe sonerie. Părerile difereau în privința faptului dacă John Robert Rozanov era „în felul lui“ un bărbat chipeș sau dacă era una dintre cele mai urâte creaturi care existat vreodată. Era înalt, fusese întotdeauna solid, iar acum devenise corpolent. Avea un cap extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
față de mine? De ce ești atât de supărat pe mine? Ce-ai gândit despre mine? — Nu sunt supărat pe dumneata. Și nu m-am gândit deloc la dumneata. Ai, pur și simplu, o idee greșită. Pleacă! În clipa aceea se auzi soneria de la intrare. John Robert, cu o expresie, în sfârșit, exasperată, trecu pe lângă George, îndreptându-se spre hol. George rămase în prag, conștient de violența cu care-i bătea inima și privind la silueta greoaie a profesorului său, în lumina leșioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simți cu atât mai acut cât de vulnerabilă e fericirea și cât de primejdios și de imprevizibil și de cumplit de puternic se putea dovedi filozoful ăsta extravagant. Ajuns la ușa din Hare Lane nr. 16, apăsă nervos pe butonul soneriei, care scoase un mormăit slab. Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și de cumplit de puternic se putea dovedi filozoful ăsta extravagant. Ajuns la ușa din Hare Lane nr. 16, apăsă nervos pe butonul soneriei, care scoase un mormăit slab. Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu spuse nimic, dar se dădu îndărăt, cu stângăcie, în holul întunecos, pentru a-i face loc lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
totul o să fie bine - trebuie să plec. Când mai vii? Nu știu. Peste o sută de ani. Veghează și roagă-te. Unde te duci? La cinema. Bună dimineața. Pearl. Bună dimineața, domnule profesor. Pearl, care deschisese ușa Papucului la clinchetul soneriei apăsate de John Robert, îi făcu o plecăciune. Numai în fața lui se pleca. Făcea parte din teatrul, care nu era teatru, destinat lui John Robert. Ce mai faci? Foarte bine, mulțumesc. Vai, sunteți ud leoarcă. Filozoful era într-adevăr muiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subiect de conversație hazoasă din oraș. În joia de după „dezmăț“, jurnalele centrale preluară tema, înțelegând-o, cine știe din ce motiv, ca o manifestație de protest a studenților împotriva unui aspect al filozofiei lui Rozanov. Doi reporteri londonezi sunară la soneria casei lui și un fotograf făcu o poză a ușii de la intrare. Un ziar german (Rozanov era binecunoscut în Germania) publică o versiune veselă a întâmplărilor, bazată pe relatările gazetelor ennistoniene, iar o revistă germană de scandal construi o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de nevastă constituia o nouă sofisticare a poveștii, pe care nimeni nu o credea, dar pe care cu toții o repetau. Întreaga zi de miercuri și parte din ziua de joi, John Robert rămase baricadat în casă, fără să răspundă la sonerie. Ședea singur, luptându-se cu colosala sa mândrie rănită, cu furia lui împotriva lui George și împotriva sorții, care le includea oarecum și pe cele două fete. Se gândea cu mâhnâre la Ennistone, căminul copilăriei sale, locul lui sacru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sfâșia partea din față a trupului, de parcă fusese despicată cu un cuțit. Intră în dormitorul ei și căzu cu fața în jos, pe pat, ca moartă. Tom sună la ușa blocului în care locuia Diane. Nu era decât o singură sonerie. (Îi descoperise adresa într-o carte veche de telefon. Cărțile mai recente nu o înregistraseră.) Diane răspunse prin interfon: — Cine e? Sub impulsul momentului, Tom răspunse: „George“! Diane știa prea bine că nu e George, care intra întotdeauna cu cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de la etaj. Tom își închise umbrela. Nu reușea să își găsească batista (răceala lui persista). Când se apropie de ușă, simți că i se face rău de emoție. Prin vitraliu răzbătea un fir de lumină, totuși nu reuși să descopere soneria. Încercă mânerul ușii; nu era încuiată. O deschise fără zgomot și păși în hol. Rămase o clipă nemișcat, uitându-se la niște roze fanate, dintr-un vas înalt, mov, și receptând deplina liniște a casei care, un moment, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tăcerea continuă începea să-l înspăimânte. Bocăni ușor cu picioarele în podea, apoi strigă „Hello!“ Apoi din nou: „Hello! E Tom McCaffrey!“. Tăcere. Deschise ușa de la intrare și o reînchise cu zgomot, pe urmă o redeschise și, de astă-dată, observând soneria în lumina venită din hol, apăsă pe buton, închise iar ușa, și așteptă. Se auzi o mișcare sus, un zgomot de pași și o ușă care se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Alex. Tom ieși, închizând ușă după el. Coborî scările. Ușa de jos era deschisă, rămasă astfel în urma retragerii dezordonate a familiei Brian McCaffrey. Intră în grădină și alergă prin iarbă în direcția Papucului. Întocmai ca și Hattie, apăsă pe butonul soneriei, încercă ușile, se uită pe ferestre. Nimeni. Începuse iarăși să plouă. Tom porni în fugă pe aleea alunecoasă, acoperită de mușchi, de sub copaci, și ieși pe poarta din spate. Rămase locului în stradă, în timp ce ploaia îi muia, în tăcere, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]