3,462 matches
-
țara. — Da’ pe mine m-ați întrebat dacă vreau țara asta? - ridică brusc glasul Vodă. Pe mine, când m-ați alungat, m-ați întrebat dacă vreau să mă duc în altă țară? — Măria Ta - se plecă la urechea lui Barzovie spătarul Vulture, văzând înflăcărarea nelalocul ei a domnului - n-o lua chiar așa... Țara e mică, dar dorința ei e mare... Șezi și matale mai blând... Episodul 197 A DOUA VENIRE A LUI BARZOVIE-VODĂ îN SCAUN (IIÎ — Să știți, dragii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
le tăie Vodă vorbăraia. Să venim la ale noastre. Atunci, înainte de a fi mazilit, care din voi mi-a mânjit cărțile cu dohot? Boierii se uitară întrebător unii la alții. — Măria-Ta - se plecă din nou la urechea lui Vodă spătarul Vulture - lasă asta acum... îl prinzi dumneata p’ormă. — Măria-Ta - grăi venerabilul vel-logofăt Samoilă - dac-aș ști cine-a făcut nemernicia aceea, ți l-aș spune. Nici mie nu-mi plac asemenea lucruri. O carte, oricât de proastă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frunte, cuprins de-o firească emoție, mergea Barzovie, călare pe un admirabil armăsar pag, făcut lui cadou de vel-postelnicui Gherman ca Vodă să uite treaba cu iapa. După Vodă, călărind în dreapta și-n stânga lui, puțin mai în spate, veneau spătarul Vulture, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, apoi ceilalți boieri de rang. în spatele alaiului alerga un numeros public de copii și slujitori pedeștri. Când Vodă ajungea în dreptul lor, oamenii de pe margine se descopereau, fluturau mâinile sau își făceau cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
organizat a masă festivă în cinstea tuturor persoanelor care i-au ajutat să ducă până aici această frumoasă, dar nu scutită de dificultăți întreprindere epică. Au participat: Barzovie-Vodă, Sima-Vodă și soția sa Ruxăndrița, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzá și viziriul său, spătarul Vulture, Hantătar cel Tânăr și sora sa Huruzuma, călugării Metodiu și Iovănuț, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, vistiernicul Ximachi, Husain Ramza-Pașa, bi-vel-vornicul Drăguțescu și jupâneasca lui Păulina, vel-logofatul Samoilă și ciudata lui fiică, medelnicerul Bucșe, vel-comisul Agache Natriul, sărdariul Basile Neaoșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă zâmbind, papa se lăsă relaxat pe spătarul băncii, fluieră într-un anumit fel și doi sticleți apărură imediat în zbor, așezându-i-se pe umeri, de-o parte și de alta a capului. Sfântul părinte pocni ușor din degete și sticleții porniră a-i cânta ușor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică și-un sfeșnic brâncovenesc ocupau mijlocul încăperii, ce mai adăpostea aproape de fereastră un birouaș și-un scaun cu spătar legat în piele; un lavabou de marmoră, o mică oglindă venețiană ovală și-un dulap masiv de nuc. Pe peretele din stânga ferestrei era un crucifix, iar pe cel din dreapta portretul în ulei al posomorâtului ca să nu zicem de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a viziriului. De fapt turcii au suferit la Lepanto o mare înfrângere. * Iacopone Benedetti da Todi (1236-1306î - poet minor italian, de inspirație populară. A dus o viață de penitență și și-a împărțit averea săracilor. Adesea, spre a-l tachina, spătarul Vulture îl striga pe Broanteș așa. FILENAME \p E:\ 0 Irina\0 De Lucru\ O suta de ani de zile la portile orientului\Operat\Episodul 1.doc PAGE 204
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
delăsător fusese, fantomele acelor nefericiți aveau să vină să-l întrebe de ce nu se agitase pentru ei așa cum făcuse pentru o mână de motocicliști idioți. Nu mi-ar plăcea să fiu în pielea lui, murmură, apoi își sprijini capul de spătarul scaunului și ațipi... Dar nici într-a mea nu-mi place să fiu... Când soarele se înalță pe cer, bătându-i drept în față și făcându-l să transpire, deschise ochii, mârâi nemulțumit, întinse mâna spre micul frigider și scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
greață. Lumina candelabrelor de cristal din holul hotelului Athénée Palace inundă oglinzile Încastrate În tapetul opalin; spațiul se dilată prin repetare, devine un fel de cascadă, percepția vizuală se Încarcă de o vibrație aproape sonoră. Pe canapelele și fotoliile cu spătare aurite, Îmbrăcate În mătase vernil, așezate din loc În loc de-a lungul pereților, respectînd parcă distanța artistocratică, cîteva femei singure, Îmbrăcate În rochii din țesături ieftine, colorate strident, stau și fumează În fața ceștilor de cafea. Unele sînt foarte tinere - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
te asigur că vei fi răsplătită pe măsură, dar cu condiția să dai dovadă de discreție absolută. Vorbea ca un avocat. Un avocat corporatist, încercând să cumpere un martor care ar putea da o declarație incomodă. M-am rezemat de spătarul fotoliului. —Ei bine, atunci ai face bine să-mi spui ce se întâmplă. Nu vreau vorbe în vânt. Nu i-a plăcut, dar nu a avut de ales. Foarte bine, a spus Laura Archer, ceva mai încet. Ce vreau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
te simți puțin vinovat, iar picioarele îți intră, fără de voie, în ritmul de marș ca într-o groapă pe care n-ai observat-o la timp; bulevarde fără bănci în preajma orchestrei, dar cu scaune cu picioare verzi de fier, cu spătare de un galben strident și cu striații care-ți lasă semne regulate pe îmbrăcăminte; bulevarde unde, seara, când tubele cântă Faust, într-o biserică învecinată încep să bată clopotele mărunt și sonor, anunțând că nu peste mult timp va răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întunericul. Prin ușa deschisă de la balcon, se vedeau coloanele curbate ale grilajului conturate în reflexe de culoarea piersicii. Nu, spuse Sonia, când Iag, trecând rapid spatele unui fotoliu îmbrăcat în catifea purpurie, cu rosături negre la încheieturi, îl apucă de spătar cu hotărâre, vrând să i-l ofere. Nu, spuse ea, să mergem acolo, e minunat. Și arătă în direcția balconului. Se poate, nu-i așa? întrebă ea, iar Iag, înșfacă rapid și duse în balcon o măsuță rotundă acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
auzit vocea, mi s-a părut că-i imposibil să plec și să mă întorc a doua zi. Încercând să pășesc cât pot de încet, o pornesc spre dormitor, stingând punctul luminos de pe samovar, ocolind masa și sprijinindu-mă de spătarele scaunelor care stau în jurul ei. Storurile sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un băutor! îl liniști Cristi. Este foarte bună, numai că nu merge acum. No, ascultă la mine ficior, un păhărel de pălincă merge oricând! Așa e, dar numai unul! se arătă de acord și Cristi. Simion Pop se lăsă pe spătarul scaunului, cu mâinile rezemate de tăblia mesei. Privea mulțumit la familia sa și la musafirul de lângă el. De fapt, ce ai pățit? întrebă el. Traian, nepotu-meu, nu mi-a spus decât că ai suferit un accident, n-a intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din cauza ta. No, ce faci? Aprinde-ți și tu o țigară ca să fie mai plauzibil! Cristi se conformă după care sorbi o gură din cana aburindă. Nu era rea deloc, unguroaica se pricepea să prepare cafeaua. Se lăsă apoi pe spătarul scaunului, privindu-l tăcut pe bărbatul din fața sa. Era clar că acesta avea de dus o discuție nu tocmai comodă dar nu voia deloc să-l ajute. Îl lăsa pe acesta să înceapă. Ia spune, cum mai decurg investigațiile? rupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
v-ar face plăcere să auziți. Adică ai rămas la părerea ta. Deocamdată da. Nu vreau să spun că nu admit și alte ipoteze dar cazul este deschis și iau în calcul toate variantele. Ușor agasat, bătrânul se lăsă pe spătarul scaunului și își mai aprinse o țigară. Ridică ceașca de cafea și vru să o ducă la buze. O privi nemulțumit pentru că era goală și se întinse din nou spre ibric. Știu că nu asta vă doriți să auziți de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cătun locuit de răzeșii din Fruntești; sălașe, după cum menționează documentele medievale, se referă la adăposturi ale robilor țigani. Un document din 11 februarie 1812 „o împărțeală Î în chip de izvod între frații Ilie Roset, Dracachi Roset căminarul, Vasile Roset spătarul, cu iscălitura Ecaterinei Roset vorniceasa, de moșii, țigani, case părinteștiî” ne determină s credem că și pe moșia Filipeni erau robi țigani. Până la eliberarea din robie (în 1844 Grigore Alexandru Ghica Vv., în baza legii votată de Obșteasca Adunare, a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
copii: Iordache, Raluca, Ștefan Constantin, Grigore, Catrina, Safta și Nastasia. Ștefan Roset era șetrar în 1763, biv vel șetrar (al doilea mare șetrar) în 1765, cămăraș la Târgu Ocna în 1788, biv vel stolnică în 1797, ban în ianuarie 1801, spătar în 1805. A încetat din viață în 5.VII. 1806. Ca moșii a avut: jumătate din Bohotin (Fălciu), moștenire de la părinți și Filipeni, moștenită de la sora sa Maria Dumistrăchioaia. A cumpărat 207 stânjeni din hotarul Orășei (Bacău) cu 760 lei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
robii tătari (8% din total), documente vorbind numai de robii țigani. 18 Theodor Codrescu, Uricarul, Vol. IX, Iași, 1889, p.273 „..O împărțeală pe dou coale cusute în chip de izvod între frații Ilie Ruset, Dracachi Roset, căminarul, Vasile Roset, spătarul, cu iscălitura Ecaterinei Roset, vorniceasa, de moșii, țigani, case părintești din anul 1812, 11 februarie. 19 Alexandru I. Gonța, op. cit., p.133-146. 20 Radu Rosetti, op.cit., p.395. 21 I.C. Filitti, Opere alese, Editura „Eminescu”, București, 1985, p.202; vezi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și numărul birnicilor, situație explicabilă dacă locuitorii cătunului erau robi. Despre satul răzășescă Fruntești, recensământul numit Catagrafia Moldovei, conține elemente de noutate care vin să întregească profilul social al locuitorilor. Se spune că satul Fruntești „ce au fost scutiți dumnealui spătarului Conachi”, afirmație din care putem deduce că în secolul al XVIII-lea începuse asaltul marilor boieri asupra satelor răzășești. Numărul scutiților (rufeturi, cum li se spunea) este de 12, mai mare ca în Slobozia. Erau scutiți, prin efectul unui drept
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
oră și apoi l-au pus în libertate, Nu puteau face altceva, Așa e, domnule primar, într-adevăr nu puteau face altceva, Spuneți-i secretarei mele să mă anunțe când e mașina la ușă, Da, domnule. Primarul se rezemă de spătarul scaunului, așteptând, cu ridurile de pe frunte adâncite din nou. Contrar prezicerilor celor rău prevestitori, nu se întâmplaseră în aceste zile nici mai multe furturi, nici mai multe violuri, nici mai multe asasinate decât înainte. Părea că, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de conștient încât vă predau funcția ce mi-a fost încredințată, îmi prezint demisia, răspunse cel care nu mai era nici ministru, nici al justiției. Președintele republicii pălise, părea o cârpă pe care cineva distrat ar fi lăsat-o pe spătarul unui scaun și apoi ar fi uitat de ea, Niciodată nu mi-am imaginat că aveam să trăiesc ca să văd chipul trădării, spuse el, și se gândi că istoria va consemna, cu siguranță, aceasta frază, pentru orice eventualitate, el va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mai mult. În fund se găsea un pătuț din lemn, abia suficient pentru un bărbat de statură mijlocie. În apropiere, un cufăr pentru haine, unde strălucea lumina unei lumânări. Flacăra era pe sfârșite. În centrul odăii trona un scaun cu spătar Înalt, Îndărătul unei măsuțe de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă, moliciunea dulce a spatelui ei Îi apăsă pe buze, În timp ce un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu un gest sec, Îndepărtându-se de el. Glasul Îi redevenise tăios. - Fii atent, Îi repetă. Nu e ceea ce pare. - Ce vrei să spui? Prostituata aruncă o privire dușmănoasă spre mută, care zăcea mai departe nemișcată, cu capul lăsat pe spătarul caprei. Apoi, pe nepusă masă, izbucni Într-un râs aspru, plin de acel sarcasm vulgar pe care poetul Îl cunoștea prea bine. - O să afli singur, of, dacă o să afli! exclamă, desprinzându-se de marginea căruței și făcând cale Întoarsă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]