9,106 matches
-
insule de normalitate supraviețuiau într-un ocean al aberației, care le eroda continuu țărmurile și amenința mereu să le scufunde. Sentimentul de solidaritate al insularilor era precar și difuz, iar căile de a-l rosti aproape inexistente. Fiecare rămânea prizonierul spaimelor proprii și victima potențială a reprimării. Partea cea mai tristă a lucrurilor era trecerea lor într-un regim al obișnuinței, acceptarea, resemnarea, lipsa speranțelor de schimbare. După suferiri multe inima se-mpietrește; Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cît
"Va urma" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11635_a_12960]
-
-mi îndrept cuvintele spre mîngîierea proaspătă de-adolescență rătăcită printre oameni, spre înțelegerea strictă a serafimilor... a heruvimilor... Doar leuștean hrănesc eu pentru ei în putini de cristal, nu glumă! De ce aș adăuga numai zbîrnîielile, poticnirile mele de jumară rîncedă, spaimele lăsate-n falduri peste momeala zilei chinuite de amurg... Vrafurile albicioase, alunecoase, de nervi smulși de-a valma din "organismul uman", nestivuite prompt, zbuciumînd vraiști cotidiene... întortocherile cîlțoase ale întîmplărilor... palpitațiile cu zvîc de apocalipsă... sosurile de zădărnicie în vînzoleala
Într-o neglijență tandră... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11878_a_13203]
-
lui se scurgeau din corp în mâini și-apoi urcau în tencuiala pereților. îmbătrâneau pe rând mâinile și pereții. doar cineva pe care nu-l vedeam și știam că este umbla prin dreptul ferestrei. și ei aveau încheieturile albite de spaimă și el avea un picior de lemn ."șchioapătă" a zis ea și ziua se ridica neagră din pământ. "stă mereu pe-aproape" a zis tata și ea "cât de aproape" și el a strigat atunci "arată-te" și ziua s-
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/11787_a_13112]
-
genunchii mei termină odată mi-a zis și nu se uita decât la mâinile mele și eu la ea toată și ea doar la mâinile mele se uita vreau să-ți treci părul și ea doar la mâinile mele cu spaimă * înfig unghia în țesătura moale o despic și pielea s-ar face albastră și-ar pune dantelă pe umeri și ea zice să nu mai porți rochia și eu îi zic să nu mai porți rochia ea își închide rochia
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/11787_a_13112]
-
permite desfășurarea unui flux poetic remarcabil, deși complet deosebit. La Béezina, înțelegerea legii tainice a armoniei universale conferă anvergură cosmică poeziei, abstractizând-o și dezumanizând-o în același timp. Viziunea poetului român e mai echilibrată, în sensul că la el spaima apocaliptică și aspirația spre trăire extatică nu îmbracă forme exacerbate, ci se transformă în lamentație cenzurată și într-o contemplare a cosmicului cu momente de jubilație. O poziție apropiată au Blaga și Béezina și în problema raportului individualitate-colectivitate. Amândoi au
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
țărînă." Poetul român a avut și el totdeauna un acut sentiment al fragilității lumii, versurile lui dintre Pașii profetului (1921) și Nebănuitele trepte (1943) excelând în exprimarea disperării ființei, care nu-și mai simte înrădăcinarea organică în lume. Bântuit de spaima existenței, poetul și omul Blaga vede erosul ca pe o exaltare vitalistă și, în plus, ca pe o salvare de îmbătrânire și moarte. "Și azi, dintr-odată, neașteptat, acest răsărit Ce cîntec nemăsurat Ca unui orb vindecat lumea-n lumină
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
totuși cerul ca să alunge vârcolacii care le ,mâncau" Luna. În amintirile din copilărie ale doctorului Severeanu, născut în 1840, când începe pentru români epoca modernă, se află amintirea unei eclipse de Lună trăite la țară în mijlocul unor oameni înnebuniți de spaimă, dezlănțuiți haotic ca în fața unei haite de lupi: ,}ipau, strigau, dădeau cu ho și cu huideo, trăgeau clopotele la biserică și clopotele de la vite; trăgeau cu pistoalele, îngenuncheau și făceau rugăciuni lui Dumnezeu să facă să fugă Vârcolacii, ca să nu
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]
-
ele se îndreaptă în mai multe direcții, unele de-a dreptul opuse, acoperind un spectru foarte larg al atitudinilor auctoriale de la febrilitatea experimentului neliniștit la seninătatea fericită a "discursului îndrăgostit", de la lejeritatea umorului și vesela ironie la patosul exasperat al spaimelor existențiale și al sentimentului absurdului, de la bucuria pură a jocului și fronda simpatică a boemei, la răzvrătire și revoltă a creatorului care se ia în serios, de la valorizarea picturală a cuvîntului în "descrieri" de natură, peisaje campestre ori tablouri citadine
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
culcă frumos la pămînt Pămîntul acesta îndurător primitor pe care mărșăluiesc și curg una în alta ca nisipul într-o clepsidră armata învingătoare și armata cealaltă a celor atinși Sfînta treime a morții Ce mai rămîne din memorie după ce timpul spaima viața sfînta treime a morții îmi spală creierul ca pe-o rufă purtată așa: cum se spală cu apă ce scriu astăzi pe apă Ce mai rămîne după curățenia mare de toamnă ce spaimă ce rușine ghemuită în mine stă
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
mai rămîne din memorie după ce timpul spaima viața sfînta treime a morții îmi spală creierul ca pe-o rufă purtată așa: cum se spală cu apă ce scriu astăzi pe apă Ce mai rămîne după curățenia mare de toamnă ce spaimă ce rușine ghemuită în mine stă gata să-mi sară la beregată Viața trece ca o ploaie de vară trece dragostea trece durerea - spun Ferecată într-o singurătate mănoasă cu gheare picotesc în mine ca o șopîrlă la soare Mi-
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
totul despre nălucirile de cobalt ale vieții despre sensul unic al vremii al morții Oho. Ea știa despre moarte tot ce poate să știe vreodată un om care încă respiră Nu. N-o iubea. Ei îi plăceau cu sfială cu spaimă cu milă plăsmuirile firave ale vieții Ea iubea curcubeul Dar știa că în urzeala colorată și caldă a vieții există oho întotdeauna există ceasul acela cînd omul stă singur cu mîinile goale față în față cu zeul singur da singur
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
română/ Și-n albaneză/ Izbucnesc strălucind/ Din mușuroaiele stelelor.” (Dicționar comun). Sunt invocate tradițiile comune albano-române, sfinte daruri pogorâte asupra celor două popoare. Ajungând la problematica, de foarte multe ori tragică, a balcanismului, culori tari zugrăvesc teroarea istoriei: ,,Vrajbă și spaimă!/ Pragul casei e frânt/ Satele ard,/ Câmpiile pier,/ În vreme ce noi/ Urcăm eliberați/ Pe colinele morții.” (Lumina Dardaniei). Lacrimile au funcție unificatoare, punte între sensibilități similare. Presentimentul paradisiac rămâne aproape. Baki Ymeri crede în Dumnezeu, în dragostea autentică, apreciază noblețea bărbăției
OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380634_a_381963]
-
persista printre timp, frânturi de imagini, flori, sălcii plângătoare, o tânără fată la mijloc de pod, o tulbure apă reflecta lacrima privirilor ei, un tânăr pătruns de frigul durerii din ea, apoi se trezea... un tremur, ud leorcă, frisoane, o spaimă de moarte. Șeherezada atât doar știa - trandafirul luminii nu înflorește în somn, Căprioara acum doar se-adapă din al său izvor تاب ألف ليلة وليلة, o mie de vieți și ultima viață. Referință Bibliografică: POVESTEA CELOR 1000 DE VIEȚI.... Și-
POVESTEA CELOR 1000 DE VIEŢI....ŞI-O NOUĂ VIAŢĂ de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/380721_a_382050]
-
din multiple și eterne probleme și întrebări ale universului nostru interior și cel al lumii înconjurătoare, dovadă a înzestrării sale cu vocația complexității. Toată gama de stări afective se regăsește în aceste poeme, magistral surprinsă de starea eului poetic: melancolia, spaima, ardoarea, solitudinea, patosul, bucuria, durerea, căutarea, tristețea, nemulțumirea... Tema preferată este iubirea, dăruirea totală, căci numai ea, iubirea, “E prilej de preaplină/ Lumină...” (Numai credința) Creația poetică este cea a esențelor izvorâte din întreaga ființă a poetei: “Un nu știu ce s-
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
greu de descifrat: „La facerea lumii/ rana din care s-a desprins viața/ a rămas deschisă pentru întoarcere” („Adevăr”, pag. 23), pe fondul neputinței omului de a înțelege misterele „facerii lumii”: „împreună cu tristeți acceptate/ și cu bucurii amestecate/ în toxinele spaimei”, totul eșuat într-o „filosofie” a neputinței și a neantului: „Adevărul fiecăruia, spart din întreg,/ sporește deșertul care ne acoperă lent/ amintirile) (Ibidem). Pe ritualica unui sindrom al spaimei venită din necunoaștere, din imposibila explicație a inexplicabilului: „Cred că până în
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
facerii lumii”: „împreună cu tristeți acceptate/ și cu bucurii amestecate/ în toxinele spaimei”, totul eșuat într-o „filosofie” a neputinței și a neantului: „Adevărul fiecăruia, spart din întreg,/ sporește deșertul care ne acoperă lent/ amintirile) (Ibidem). Pe ritualica unui sindrom al spaimei venită din necunoaștere, din imposibila explicație a inexplicabilului: „Cred că până în ultima clipă/ voi respira la subțioara fricii/ ca puiul sub cloșcă/ sau ca animalul care se retrage din fața pericolului” („Ultima clipă”, pag. 27), deși poeta, introvertită și cu o
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
decât necuprinsul unui reproș: „Mie cine-mi va mânca trupul,/ mie cine-mi va bea sângele/ să mă înalț în tiparul asemănării tale?/ Doamne,/ mie cine să-mi mângâie neființa? NIMENI?” („Nimeni”, pag. 48). Într-o ipostază firească până la banal, spaima venită dinspre atâtea întrebări fără răspunsuri, ca un sindrom al condiției umane: „Cu spaima ta de necunoscut și de suferință,/ te-ai încolăcit ca o pisică,/ într-un tablou ce mi l-ai vândut/ pe o promisiune halucinantă” („Ca o
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
bea sângele/ să mă înalț în tiparul asemănării tale?/ Doamne,/ mie cine să-mi mângâie neființa? NIMENI?” („Nimeni”, pag. 48). Într-o ipostază firească până la banal, spaima venită dinspre atâtea întrebări fără răspunsuri, ca un sindrom al condiției umane: „Cu spaima ta de necunoscut și de suferință,/ te-ai încolăcit ca o pisică,/ într-un tablou ce mi l-ai vândut/ pe o promisiune halucinantă” („Ca o pisică, până...”, pag. 61); spaima, rezultată din nesiguranța, incertitudinea ori „necuprinsul” existenței ființei fragile
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
fără răspunsuri, ca un sindrom al condiției umane: „Cu spaima ta de necunoscut și de suferință,/ te-ai încolăcit ca o pisică,/ într-un tablou ce mi l-ai vândut/ pe o promisiune halucinantă” („Ca o pisică, până...”, pag. 61); spaima, rezultată din nesiguranța, incertitudinea ori „necuprinsul” existenței ființei fragile, OMUL: „Să mă nască și pe mine cineva,/ strig,/ dar asistenta de gardă/ are cazuri mai grave...? („Camera sterilă”, pag. 62), din universul concret al doctoriței-poetă, pierdut într-o perpetuă derivă
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
de iubirea cea de neînvins, de iertare și de împăcare. Dar în acest an, 2015, spiritul sfânt și curat al Crăciunului a fost tulburat de amenințările teroriștilor. Noi, românii, am mai trăit în 1989 Crăciunul și Anul Nou cu grozava spaimă dată de „teroriștii”care ne-au băgat în oase frica de moarte văzând cum au tras mai ales în floarea tineretului. Atunci am petrecut sărbătorile în casă, dar speranțele de mai bine fluturau libere căci bătea un vânt eliberator venit
RUGĂ PENTRU CRĂCIUNUL ANULUI 2015 de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1819 din 24 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380797_a_382126]
-
După puterile fiecăruia. Cert este că acum Pandelică mergea pe uliță din gard în gard, zdrobit fiind de povara efortului intelectual. La un moment dat însă, aflat pe la mijlocul unui viraj foarte strâns se opri, mai bine spus înțepeni și, de spaimă, îl apucă sughițul. În fața sa, apărut pe neașteptate, asta nici nu era prea dificil, se afla un extraterestru. Mic, îmbrăcat cu un costum roșu și cu un cap albastru, fără ochi, fără nas, însă cu o ureche mare sub forma
Proză ironică. In: Editura Destine Literare by MIHAI BATOG-BUJENIȚA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_269]
-
înduioșată, dar și o strângere de inimă. Această senzație, atât de dificil de transpus în cuvinte, se regăsește, nealterată, în paginile romanului După-amiaza de sâmbătă, de Valeriu Cristea. Povestindu-și amintirile (cele mai multe dintre ele, din copilărie), protagonistul păstrează mirările și spaimele copilului, acordând atenție nu numai detaliilor exterioare ale fiecărui episod, ci și receptării sale subiective. Un nor de pe cer, un fascicul de lumină sau un umil obiect casnic precum ciuperca de reparat ciorapii pot ajunge în prim-plan, căpătând o
Sipetul cu amintiri by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/10252_a_11577]
-
francez, neștiind nici limba, nici obiceiurile locului! Închipuiți-vă toate aceste împrejurări pe capul unui om și mă veți crede lesne dacă v-oi spune că admirarea poetică ce mă cuprinsese deocamdată se prefăcuse într-o grijă, vară primără cu spaimă (...) Între Brăila și Cazasu, unde cu peste un sfert de secol în urmă era teren arabil în care lanurile de porumb dovedeau prin verdele lor negru sănătatea pământului înnobilat de Dumnezeu, este acum cartier rezidențial al Brăilei. Codin, de-ar
Profesorul Viorel PĂTRA la Cazasu sau LAUDĂ SATULUI DIN CARE TOŢI VENIM. In: Editura Destine Literare by GHEORGHE CALOTÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_264]
-
încercării sisifice de a-l prinde cumva, de a-l opri în loc și de a surprinde mici instantanee. Fie descrieri, fie gânduri, fie trăiri. Toate trebuie să fie prinse între paginile cărții, imobilizate ferm cu acul versurilor: Umilitor plictisul,/ înțepătoare spaima/ când timpul crește gigantic/ în fața nimicurilor/pe care le am de pus în el. (Ziua aceasta..., înaltă ca o stâncă și largă ca o mare) Dacă ar fi să trasăm un fel de arbore genealogic al poeziei Marinei Dumitrescu, la
Prezentul de ieri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10235_a_11560]
-
nivelul recitalului-spectacol transmis de canalul de televiziune OTV în seara zilei de sâmbătă (9 septembrie), al cărui protagonist a fost inegalabilul Gigi Becali - impresionantă dezlănțuire personificată a forței naturii umane. Pe Coryntina, Claustrina și soacra lui Haralampy le apucaseeră deja spaima și suspinele că, bietul Dan Diaconescu, brunețel și pipernicit de spaimă, semănând cu biblicul Iona în fața chitului (Iona, 1, 17; Mat., 12, 40), urma să dispară, nu pentru trei zile și trei nopți în spumegânda logoree becaliană, ci pentru veșnicie
În grija Sfântului Sisoie? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10283_a_11608]