3,995 matches
-
am bucurat de tot ce mi-ai dăruit, convins că ceea ce primeam avea să devină, în exclusivitate, al meu. Vorbi mai departe, cu naturalețe, despre tot. Știa că-l aude. În adâncul somnului ei, Luana Leon era un copil zăpăcit, speriat, pierdut pe un drum necunoscut, cufundat în întuneric. O lumină palidă licărea undeva, la un capăt îndepărtat și ea n-avea puterea să pornească într-acolo. Rezemată de peretele din spate, pipăia după un sprijin care s-o ajute să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
miște. Striga atunci: "Taci! Nu vreau să te mai aud. Nu știu despre ce vorbești. Lasă-mă să ajung acolo unde e lumină!" Doi bărbați stăteau acum în încăperea mică, unul cu capul plecat, incapabil să-l ridice, celălalt ostenit, speriat, vorbind într-una, fără rost. Nu știa ce-ar mai putea spune, ce anume i-ar mai trezi pofta de viață. La început, fusese convins că numele Anielei ar fi sculat-o și din morți. Acum, dezarmat, sufocat de spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-i aducă nenorocirea, se agita prin casă spumegând de furie. Micuța Aniela, rănită de vorbele grele aruncate împotriva părintelui său, turna gaz pe foc luându-i apărarea, plângând și cerându-l înapoi acasă. Exasperată, Sanda îl sună pe Ștefan. Speriată, alarmată, fără să explice ce catastrofă se întâmplase, strigă după ajutor cu o vehemență care-l făcu pe acesta să-și amâne ultima ședință de terapie și să dea fuga să oprească dezastrul. În clipa în care îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
al valurilor În urechi, a Început să priceapă că amărăciunea aceea nu avea să treacă nicio dată. Era un alt fel de tristețe decât cea resimțită până atunci. Își dădea Întru câtva seama că În casa asta nouă, alături de omul speriat și care Îl speria, avea să treacă peste acel sentiment. Erau multe lucruri de care să se teamă În viața asta nouă, dar teama nu mai era ceva nemăsurat, tulbure și Înspăimântător. Era ceva care putea să fie stăpânit. Acum
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cap Îi mai trecuse, nu mai era sfâșietoare, a Întins mâna spre receptor de la primul țârâit. — Alo, i-a strigat apăsat, provocator, necunoscutului de la capă tul firului. A urmat o clipă de tăcere. — Margaret? Vocea lui Din părea șovăitoare, aproape speriată. — Da, salut Din, Margaret la telefon. M-ai sunat tu acum câteva clipe? — Nu, a zis el după o clipă de șovăială. Ești bine? — Da, sigur, i-a răspuns ea În vreme ce se Încălța. Era Încre dințată că el sunase mai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Președinție făcuse tot ce fusese În stare să facă, pusese În joc tot ce stătea În puterile ei, dar nu fusese destul. Nu mai fusese niciodată atât de abătută, nici nu știa cum ar trebui să se simtă. Furioasă? Nemulțumită? Speriată? Umilită? Nu, nimic din toate astea, și totuși toate laolaltă. Se sim țea neputincioasă, da, ăsta era cuvântul, neputincioasă, Însă conștiința neputinței n-o umplea de spaimă, așa cum crezuse Întotdeauna că se Întâmplă, ci de ceva mai cumplit decât spaima
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Adam, undeva dincolo de toate. — Da, a răspuns În cele din urmă Johan. Undeva pe-acolo. — Adevărat? Johan a simțit iarăși smucitura mânuței lui Adam și i-a auzit respirația gâfâită și Întretăiată pe care o avea de câte ori era agitat sau speriat. — N-o să putem vedea orfelinatul de-acolo, nu-i așa? — Nu cred să se poată. Marea e foarte Întinsă. — Nu cred că-mi place. Marea, vreau să zic. Mă face să-mi fie frică. Johan a rămas cu privirile ațintite
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
țigară. Nici unul dintre ei nu pomenea un cuvânt despre omul care tocmai plecase. Ca și cum nu se întâmplase nimic, dar absolut nimic, ca și cum nici nu existase. Atunci Carmina fusese uimită de felul lor de a fi. Uimită și într-un fel speriată. Era mulțumită totuși că se află cu ei și nu de partea cealaltă. Îndrăznise chiar să creadă într-o superioritate a sa, o înzestrare naturală. Carmina plecă târziu către casă, așteptă în stație câteva zeci de minute și, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
individualitate, îi scăpa printre degete, se zbuciuma, se împiedica printre mobile, în încăperea plină de fum și miros de gutui, măști, măști, măști, cineva o îmbrânci din greșeală, se râdea mult, amețitor, pământul fugea de sub picioare, obosi căutând și privi speriată înainte. Nu parcursese decât un sfert din cameră și oamenii se fâțâiau de colo, acolo, parcă-i râdeau în nas, deși știa bine că este invizibilă, simți cum se înroșește de încordare, parcursese toată încăperea, deschise o ușă, apoi alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o baligă, vorba aia românească, prinde orbul scoate-i ochii. Părea a fi foarte mândru de isprava fiului. Mică, trasă la față, cu buzele foarte roșii, Elena se așeză pe scăunelul de lângă perete, îi privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea pângărită, se gândea că, desigur, Elena nu mai era de multă vreme fecioară și dormiseră una lângă alta în pat, nopți la rând fără ca măcar a bănui nici în cele mai absurde frânturi de gânduri asta. Era intrigată și speriată ca de un pericol iminent, ca și cum ar fi fost posibilă o contaminare... Acum rămăsese singură în camera joasă, se făcea un singur foc, seara, înainte de culcare, cât să se încălzească puțin aerul, să fie respirabil, plapuma părea rece, rece, dușmănoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tu ce întinde pe pâine, nu vezi cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un târziu, vântul scăzând din intensitate o depunea pe un pământ străin de unde ea pornea imediat în goană să caute casa părintească, va alerga tot mai speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un târziu, vântul scăzând din intensitate o depunea pe un pământ străin de unde ea pornea imediat în goană să caute casa părintească, va alerga tot mai speriată, încolo și încoace și toate locurile din jurul ei îi vor fi necunoscute. Urma să ajungă acasă, să așeze în raft borcanele frumos legate. Revenea acasă ca să-și continue veghea, să se joace cu presimțirile sale, să-și închipuie că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi cheia învârtită în broască, în timp ce va sta întinsă pe pat cu ochii acoperiți cu pansament, sub infuzia de tei ce-i atenua cearcănele, o va găsi așa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să mă manifest, mă uit la el furioasă de pe marginea iubirii, ce vrei de la mine, nu mai înțeleg, nu e cu mine, mă împinge să-l las în pace, mă respinge ca și cum dai un câine din pat, hai, zice puțin speriat, adormit, văzându-mă, hai, iartă-mă, cu ochii închiși, dacă mai poți să asculți atâtea scuze, ce vrei, așa sunt, mă așez pe margine și el e cel care se vrea mereu împăcat și aproape doarme și e mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ziceam ,,trei”, frrr zburau toți până la marginea lăstarului din apropiere. Într-o joi, s-a auzit scârțâitul unui car prin apropiere. Când am ridicat ochii, am zărit mai întâi o pușcă, apoi un vânător și un câine care-l însoțea. Speriată, le-am spus puișorilor mei să nu se miște din lăstar și am zburat ras cu pământul până în dreptul câinelui care mi-a luat imediat urma. Mă îndepărtam încet-încet de lăstar. Vânătorul ar fi tras, dar îi era frică să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a netezit penele s-o liniștească, fiindcă i-auzea inimioara bătând și îi zise: ,,Taci, leliță, că te-am căptușit eu”. Câteva zile, obișnuitul ,,pu-pu-pu” nu s-a mai auzit, deoarece adevărata pasăre, revenind în cuibul ei a fost prea speriată ca să mai cânte. După două zile, Nică umbla prin târg cu pupăza pe care o luase din cuib, crezând-o adevărată. Îl urmăream, tocmai când zicea: ,, Cât crezi și dumneata că face!”. Am apăsat pe buton și pasărea se desfăcu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pe când lupta căpătase altă formă și alt înțeles, în timpul retragerii inamicului, bunicul și oamenii lui au pătruns într-un sat care parcă era părăsit, din care lipsea hrana cât și râsul copiilor. Intrând într-o casă, bunicul zări câteva capete speriate ce încercau zadarnic să-și ascundă prezența sub patul care devenise neîncăpător pentru toți membrii familiei. Fără să cunoască limba acestora, bunicul le-a explicat așa cum s-a priceput că nu le va face nici un rău. Văzând licărirea de bunătate
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
membrii căreia să existe sentimente de dragoste, afecțiune și respect. Părinții nu-și mai iubesc copiii și îi lasă în voia sorții. Pământul este mult mai frumos, dar lumea a devenit îngrozitoare și viața nu mai are nici un sens. Puțin speriată, l-am întrebat atunci pe spiriduș de ce mi-a povestit aceste lucruri groaznice. La această întrebare, mi-a răspuns că, dacă noi, copiii din anul 1999 vom continua să ne purtăm urât cu părinții, vom transforma Pământul în ceea ce mi-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ca să-l vadă pe el cu laurii pe cap? Sănătatea Înainte de toate! Dacă ești sănătos, treci peste orice. Și peste sănătate, vorba tutungiului. Răsufla ușurat abia când auzea duduitul ca de moară al Skodei. Părăsea orașul precum animalul hățișul protector. Speriat și nesigur, la Început, gata să se retragă sau să se ascundă la cel mai mic zgomot, doar precaut, puțin mai târziu, pentru a sfârși Într-o previzibilă, dar nu mai puțin dorită, pentru că prea mult reprimată, uitare de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
plătea drumul pe autobuz dus-Întors. Nimeni nu se roagă ca ea. De-aia o și ascultă Dumnezeu. O să mă rog și pentru sufletu' dumitale, donșoară. Bine, mătușă, roagă-te. Bietul ei suflet! Să nu mai aud de suflet! Își privi speriată mama. O prejudecată, Întocmai ca virginitatea. Un fard pe care fetele bătrâne Îl șterg plângând În fața oglinzii după fiecare bal. Contează ce rămâne când te dezbraci: sânii căzuți, celulita, varicele, ridurile. Singurătatea! Sufletul? O lozincă oarecare, un scut găurit, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
niciodată, Își spuse ea, ștergându-și pe furiș câteva lacrimi. Terminase de tăiat cozonacul cu stafide dar rămase În picioare lângă soba Înaltă de teracotă, mai aproape astfel de nufărul stacojiu al arzătorului de „o mie”, zgribulită de frig sau speriată pur și simplu de mărturisirea lui neașteptată. Domnul Moduna Își privea mulțumit soția din scaunul său de stejar cu spătar Înalt și brațe viguroase. Harnică, modestă și Încă frumoasă cât mai putea ea fi la vârsta ei, merita acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pentru totdeauna. Îl cuprinse un soi de amețeală. Creionul Îi alunecă Într-o parte și, printr-o Întâmplare, se opri În orificiul din centrul concav al parabolei. Rămase acolo sleit de puteri. Așa Îl găsi Marta: cu ochii larg deschiși, speriați și orbi. 32. Nu făcea nimic. Lâncezea. Pierdea timpul. Dar numai Dumnezeu știa acest lucru și nu o dojenea. Îi mai dădea o șansă. Pentru că făcea totuși ceva: privea. Și privirea dădea o fărmă lâncezelii, Îi imprima chiar o energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de strălucirea mată a coniacului Milcov. La o masă din apropierea lui, s-a așezat un bărbat Însoțit de un copil. Copilul vorbea gesticulând. Tată, m-a mușcat un câine, zise băiețelul cu mândrie. Un câine? Ce fel de câine? Întrebă speriat tatăl. Unul vaccinat, Îl liniști băiețelul. De unde știi? Întrebă tatăl deloc liniștit. Așa arăta, zise băiețelul, dus pe gânduri, absent, visător. Profesorul Încă mai citea ultima pagină În căutarea unui schimb favorabil sau, cel puțin, a unei posibile adrese atrăgătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
întoarce și coboară câteva trepte pe scară. Când făcu asta, lumina împrăștiată de pungă dispăru dincolo de marginea găurii și un orizont întunecat înghiți pereții până la tavan. — Bun. Dă-mi-l. Ian avea o expresie greu de descifrat. Era fie foarte speriat, fie surprinzător de calm. — Îmi pare rău, am spus privind spre cușcă. Promit să mă revanșez pentru toate astea. Și i l-am pasat lui Scout. Ea prinse cușca de mâner. — Ne vedem jos, zise, ținând cușca pisicii deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]