4,031 matches
-
dăduse seama că tălmaciul lui Balbo îl imita pe acesta nu pentru că așa ar fi vrut el, ci pentru că intrase în rezonanță cu gesturile, cu tonul vocii celui care vorbea. La fel se întîmpla și cu ceilalți ascultători. Ridicaseră din sprîncene, murmurau neauziți cuvintele lui Balbo, mișcîndu-și fără să-și dea seama buzele în același ritm cu marele as al aviației, mușchii feței li se contractau și se destindeau după aceleași reguli care stăpîneau obrazul de cauciuc al italianului. Șerban Pangratty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Șerban Pangratty lăsă o umbră de nedumerire pe obraz care se șterse repede, recăpătă expresia sa amabil-ironică, detașată. Era prea bine educat, ori numai un prinț adevărat, ca să se amestece într-o chestiune care nu era limpede. Locotenentul Georgescu ridică sprîncenele a mirare, "prea tîrziu? De ce să fie prea tîrziu? O decizie sigură, o acțiune hotărîtă și rapidă n-are nevoie de aprobarea sau dezaprobarea cuiva. Acestor prea mulți de care ați pomenit nu le va strica o cură de austeritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai mult de zăngănitul pe care l-ar fi provocat ținîndu-le împreună, nu era deloc sigur că nu-i tremură mîna de emoție, de încordare, a luat ceașca și a băut încetișor, cu prudență, privindu-l pe Mihai Mihail pe sub sprîncene. Nu-și permitea să-l scape din ochi, nu multora din Serviciu le era dat să bea din cafeaua șefului. "Domnule Bîlbîie, ți-am citit raportul." Mihai Mihail își țuguie buzele, a acreală. A fost singura formă prin care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi trebuit să știe despre suferința ascunsă a prințului, despre morbul lui Lampers, pe care Pangratty îl trata mîncînd raci aduși din Livadia în butoaie pline cu apă, în anumite luni și zile ale anului. Maiorul Artur Stavri ridică sprîncenele a mirare "cum să o ducă, excelent, minunat, dumneata nu știi că Șerban e aviator? Aviatorii au o sănătate de fier, nu suferă de nimic, de aceea cei mai mulți o sfîrșesc în accidente, se plictisește Cel de Sus să le tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
verzi, iar alții pentru că nu aveau ochii verzi, pentru că purtau ochelari sau pentru că nu voiau să închidă ochii. Pentru fiecare se găsea o parte de vină, dar asta nu însemna că toată lumea era vinovată. Aici autorii programului, îi privi pe sub sprîncene, străduindu-se să pară absorbit de text, îl urmăreau la fel de încordați și de interesați în reacții, autorii programului se despărțeau de Mackensen, generalul avea puterea armatei nemțești în mînă și toți supușii erau dușmani, se despărțeau și aruncau cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spui, domnule Popianu, nu-i așa că avem destulă energie pentru instaurarea ordinii publice?" Întrebarea era cam tîmpită, n-avea nici rost, nici cap, nici coadă, însă și-a dat seama din tonul ei că avea un schepsis. A ridicat din sprîncene cumva nedumerit, mai mult pentru a cîștiga timp, maiorul Stavri, care purta și el cămașa neagră cu umeri căzuți și mîneci bufante, zîmbi-rînji, arătîndu-și dinții negri-galbeni, totuși îi avea pe toți, ceva rar la un ins atît de rotunjor, "da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
își făceau promenada pe lemnul lustruit al tejghelei. Bîlbîie era singurul client. Făcu cîțiva pași neauziți, tuși, apucă speteaza scaunului destul de hotărît și asta îl făcu pe Bîlbîie să se oprească din lucrarea lui și să-l privească chiondorîș, pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era goală și insul își caută loc la masa lui! Aproape că s-a înecat. În colțul buzelor i-a rămas un firișor de aluat care atîrna caraghios, fluturînd o dată cu respirația greoaie a lui Bîlbîie. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nou la recepția dată de Basarab Cantacuzino. Chiar dacă n-a fost o pură întîmplare, eu sînt mulțumit să o consider așa, o întîmplare." Prințul aviator s-a oprit o clipă, de parcă ar fi vrut să-și regleze respirația, privea pe sub sprîncene la Mihail, dar fața acestuia galben-cenușie nu exprima decît o răbdare impusă cu maximum de atenție. Era hotărît să-l asculte pe Pangratty cu orice risc, să treacă peste orice insinuare ori agresivitate. Se obișnuise, oricine vorbea cu el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Vladia de către Comitetul de Acțiune al colonelului Stoicescu. "Nu știu dacă răposatul Bîlbîie a făcut bine, acum că nu mai este nu vom ajunge să-l vorbim de rău, dar avînd în vedere circumstanțele..." Mihai Mihail și-a ridicat sprîncenele a mirare, ceea ce nu se întâmpla prea des "Circumstanțe, ce mai înseamnă și asta, circumstanțe?" Pangratty se îngînă puțin, el îi propunea totuși o convenție în cadrul căreia să discute, iar Mihail nu pricepea sau nu voia nicicum că prințul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori gînduri. Era o descoperire colosală a lui Mihai Mihail, și el era omul care putea să o exploateze fără să dîrdîie de frică la rîndul său. Șerban Pangrătty își mută privirea, Mihail era în continuare întunecat, din ce în ce mai pămîntiu, cu sprîncenele încruntate, cu toate că se străduia să schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu-i venea ușor, trebuia să-și apere și morții, nu doar pe cei vii, contrazicîndu-se, încălcînd principiul vechi ,,dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stai prea mult. Are o tăcere și privire atît de întunecată, încît poate dărîma pe dinlăuntru orice suflet. Este înspăimîntător și la vedere, nici nu știu cum l-au primit la școala de ofițeri. Cenușiu-vînăt la față, ochi mici, negri, ascunși de sprîncene stufoase și gene dese, ca niște perdele, încît nu poți decît cu mare greutate să-i prinzi privirea, spătos, herculean de-a dreptul, cu brațele mereu îndoite din cauza mușchilor care stau să-i plesnească haina ori cămașa, îndesat, picioare scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În litieră, un trupșor ca de copil ori de bătrân neputincios; oare și ăsta fusese tot vis, mântuirea? Apoi cântările și ochii tinerilor care‑l purtau și care nu se Încumetau să și‑i ridice spre el, le vedea doar sprâncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gâturile țepene și dezgolite, iar pe scăfârliile acelora care‑l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfângea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sânge și cu piciorul atârnând, oferea o priveliște de-a dreptul deplorabilă, insă agresivitatea trăsăturilor lui, ura din ochii lui și, mai ales, hidoșenia tatuajelor care-i acopereau corpul îl făceau să pară o ființă apocaliptica, scapătă din Iad. Dintre sprâncene îi porneau două linii negre, care se lățeau pe masura ce urcau pe frunte și apoi coborau, în linie curbă, spre obraji, unde formau câte o spirală că un melc, în timp ce niște cercuri concentrice, de culoare purpurie, îi înconjurau buzele, ajungând până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să înainteze fără dificultate în direcția dorită. Semnul discret al mâinii ștăngi, care îi arăta cârmaciului cum să corecteze traiectoria; gestul imperativ prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în care stătea pe punte, atât de încremenit, încât s-ar fi putut crede că avea picioarele prinse în șuruburi de scândurile vasului. Miti Matái se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bolborosi. Cred c-am înțeles. —Bine! Ai fi în stare să calculezi la ce distanță se află acea insula? Băiatul rămase atât de șocat, de parcă l-ar fi întrebat distanță de la pământ la lună și, după ce se scarpină, comic, pe sprânceană, nega hotărât: — În nici un caz! recunoscu. — Îți lipsește mult - foarte mult! -, ca să poți să te consideri navigator, comenta Miti Matái, ușor amuzat. Dar de undeva trebuie să începem... Chiar nu-ți vine nici o idee? — Nu. —Bănuiam... Făcu o nouă pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Te-Onó cunosc foarte bine apele astea și știu mult mai multe decât noi despre curenții și vânturile din zonă, căci, de fapt, ei se află în Primul Cerc, în timp ce noi ne aflăm în cel de-al Cincilea. Își scarpină gânditor sprânceană, ceea ce însemna că nu se simte stăpân pe situație. Va trebui să fim foarte atenți la cele mai mici detalii, încheie. Foarte, foarte atenți. Îngrijorarea nedisimulata a Navigatorului-Căpitan părea pe deplin justificată, căci Marara se găsea din nou foarte aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și fante, de săculeți și compartimente. Fața Reverendului parcă-i doar carne crudă, roșie, adunată în jurul unui nas și al unei perechi de ochi, ca o friptură cusută cu ață și plină de cicatrice, cu urechile răsucite și umflate, cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vremea cei bogați și plictisiți... Think tank Un poem despre Lady Zdreanță — Nu-i nevoie decât de trei doctori, spune Lady Zdreanță, ca să te facă să dispari. Pentru tot restul vieții. Lady Zdreanță pe scenă, cu picioarele ei epilate. Cu sprâncenele vopsite gros cu negru. Cu dinții albiți, strălucitori ca perlele ei. Cu pielea ei bine masată. Inelul ei de diamant scânteiază, strălucitor ca un far. Costumul ei de bumbac, mai întâi prins în bolduri și trasat cu creta, apoi croit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
desăvârșește viață după viață. Apoi închipuiți-vă că ați ales să săriți înăuntru, din nou și din nou, știind că suferința e singura rațiune pentru a fi pe pământ. Domnul Whittier, cu prea mulți dinți îngrămădiți pe maxilarul îngust, cu sprâncenele ca niște rostogoale uscate, cu urechile ca niște aripi întinse de liliac, cu armatele de umbre mărșăluindu-i pe față, spune: — Singura alternativă ar fi că suntem de-o prostie eternă. Purtăm războaie. Luptăm pentru pace. Luptăm împotriva foametei. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a încredințat acestui om pe care nu-l cunoștea? L-a urmat și l-a ajutat? Chiar știind că o va închide aici? Nu prea are sens. Reverendul Fără Dumnezeu, cu fața lui de carne crudă cusută cu ață, cu sprâncenele rase, cu unghiile atât de lungi încât nu-și poate strânge pumnul, spune: — Dar ai plâns... — Fiecare apostol sau discipol, spune doamna Clark, oricât ar fugi ca să-și urmeze mântuitorul, fuge în aceeași măsură ca să scape de ceva. În mijlocul războinicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ele pentru un caz. Omul a ridicat din umeri și a spus: — Doar la asta se folosesc... Afară, în hol, l-a întrebat pe un alt detective dacă le văzuse. A întrebat unde erau păpușile-copii? Strângea din dinți. Punctul dintre sprâncene o durea de cât și le încruntase. Își simțea urechile arzând. Fierbinți, parcă topite. A găsit păpușile în biroul directoarei. Stând pe sofa. În pielea goală, zâmbind. Cu fețele pline de pistrui, nerușinându-se de nimic. Directoarea Sedomnulak trăgea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poem despre Reverendul Fără Dumnezeu — Până în capitolul unsprezece din Cartea Facerii, spune Reverendul Fără Dumnezeu, n-a existat război. Până când Dumnezeu ne-a pus să ne batem unii cu ceilalți, pentru tot restul istoriei. Reverendul Fără Dumnezeu pe scenă, cu sprâncenele pensate și trasate cu creionul în două arcuri gemene, sub care e un curcubeu strălucitor de fard de pleoape, în nuanțe de la roșu la verde. Și pe bicepsul dezgolit, umflându-se dedesubtul bretelei subțiri cât o spaghetă a unei rochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-n spate, ținându-și răsuflarea, Pețitorul vâră mâna în coroana copacului și culege piersicile. Încă fierbinți, le aruncă Verigii Lipsă, care le prinde între două perne de mătase. Veriga Lipsă, eroul nostru într-ale sportului. Domnul Bursă de Studiu, cu sprâncenele lui unite, groase și încâlcite ca părul pubian. Domnul Mare Fundaș Lateral, cu bărbia lui cu gropiță, arătând ca două nuci mari într-un săculeț. Doar de la aruncarea asta scurtă, piersica se răcește destul ca s-o poți atinge. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toți îmbrăcați în pantaloni mulați, scurți până la genunchi. Poartă șosete trei sferturi, cu canafi. Bluzele au gulerul rotund și creponat. Pe cap le stau cocoțate pălării enorme, cu boruri din catifea, garnisite cu pene. Nu li se mai văd nici sprâncenele, nici ochii, la unii nu li se mai zărește nici nasul. Sunt înarmați cu săbii atât de lungi că le sar din teacă. Tovarășa învățătoare stă ascunsă după cortină și dă indicații. Crin Soveja nu vrea să scoată nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
desfășura, an de an, pe spinarea așteptărilor zadarnice ale fetiței. În a treia zi de Crăciun, Dan și Luana schimbau impresii la gura sobei. Din vorbă în vorbă băiatul o întrebă: Tu mai crezi în Moș Crăciun? Fata își încruntă sprâncenele, să prindă sensul întrebării. Nu înțeleg... Te-am întrebat dacă mai crezi în Moș Crăciun. Luana încercă să nu priceapă rostul vorbelor lui Dan. Inima începu să-i bată mai repede. Ce vrei să spui? Aa, făcu băiatul, lăsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]