565 matches
-
mare mirare. Geții aveau steagurile lor sub forma unor balauri de diferite culori iar Arian Flavius(95-175) îi descrie foarte viu în lucrarea Arta tacticii militare: ,,Balaurii aceștia au capul și întregul trup pînă la coadă ca al șerpilor”. Culoarea stacojie era atît a steagurilor cît și a soldaților și împăraților romani. Dar nedumerirea lui Ioan i-a fost lămurită de îngerul însoțitor la 17,7-15: ,,Îți voi spune taina acestei femei și a fiarei care o poartă, și care are
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
și cu această meșteșugire îndrăcită; el vorbește de împărați care au slujit fiara, adică au avut cultul lui Mitra și al bourului solar - fiara - drept cult oficial imperial, iar trupele lor erau formate din geți cu steagurile lor de balauri stacojii. Ei au fost: romanul Commodus(180-192), getul Septimius Severus(193-211), getul Caracalla(211-217), getul Severus Alexander(222-235), tracul arimin Maxi- minus Tracul(235-238), romanul Gordian ll(238-244), getul Decius(249-251) și romanul Valerian(253-259). Iar împăratul corcit după neam get-sirian
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
încercau să se urce tot mai sus ca păduchele în freza imperiului roman, iar născocitorul spune că blestemele lor l-au ajuns pe împărat, care a murit în captivitatea persană. Iar cei șapte munți pe care stă curva îmbrăcată în stacojiu sînt cele șapte coline pe care era așezată cetatea Romei. La 17,18 ne mărturisește chiar făcătorul de nele- giuiri și scorneli drăcești, că femeia este Roma: Și femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
prima dată în istoria ei. Negustorii care nu mai au cui să vîndă atîtea scumpeturi, stau departe și se căiesc la 18,16: ,,Vai, vai! Cetatea ce mare care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpu- ră și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare! Atîtea bogății într-un ceas s-au prăpădit!” Cum stătea Ioan cu ochii beliți în stele mai vede la 19,16 pe un credincios de-al lui care vine
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
generală, ajungem la hotel. Ne luăm rămas bun de la Colea care se înclină politicos, strîngîndu-ne mîna la fiecare, dar reușește, odată ajuns în fața Rodicăi, s-o sărute fulgerător pe obraz, în timp ce noi izbucnim în hohote de rîs și fata devine stacojie. Odată ajunse în camera noastră, buna dispoziție ni se topește în nostalgia despărțirii de cupolele albastre cu parfum de iasomie și adormim repede, căci a doua zi urma un drum lung de la mormîntul lui Timur pînă la acoperișul lumii. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de steag!" Ajung în fața ușii grele de stejar, cu un singur batant deschis. Prins de subiect, se oprește: "I-am și zis: de ce nu culorile naționale dacă tot ai ajuns aici?" Și, curtenitor, își invită colegul să intre primul. Acesta, stacojiu tot, refuză onoarea. În spatele lor, studenții râd și se împing. Se vede silit să treacă pragul. Chiar atunci cineva iese în trombă, ca propulsat de o rachetă nucleară. Cade pe spate, într-o străfulgerare de stele verzi, și ceafa îi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
unde eram, pe Dan Darabă (Dan lucra în cadrul Ministerului de Interne): ”Dane, ce-ai spune tu dacă l-ai vedea pe tovarășul Nicolae, pe o masă, aici, cu mâinile pe piept?” Noi toți am amuțit, iar Dan s-a făcut stacojiu. Îl avertizează pe Boho (așa îi spuneam noi lui Niki Bohosievici) să nu mai vorbească astfel, pentru că va trebui să raporteze undeva cele auzite. Boho însă nu se astâmpără și cu glas tare, repetă întrebarea în liniștea care se lăsase
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
eu vouă... Era o dezlănțuire demențială, o erupție violentă și necontrolată, putând avea pentru noi consecințe nefaste. Globurile oculare erau injectate cu o roșeață care îi invada din ce în ce mai mult albul ochilor spălăciți și bulbucați, de hipopotam. Fața i se făcuse stacojie, buzele și bărbia i se mișcau într-o vibrație crescândă, iar mâna dreaptă pipăia spasmodic tocul armei de la șold. Era apogeul crizei. În tot acest timp, militarul înlemnise, ca și noi, asistând neputincios și perplex la această izbucnire virulentă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
am văzut pe Robby încruntându-se.) Tot ce îmi amintesc e că eram undeva în casa aceea atunci când Sarah l-a adus pe oribilul Terby întrebându-ne de ce avea ghearele mânjite de ceva ce arăta ca un fel de vopsea stacojie și că am ajutat-o să-i spele ghearele în chiuveta de la bucătărie. („Sunt murdare, tati“, m-a atenționat Sarah, iar eu am dat din cap prostește. Da îmi amintesc acel dialog. Și îmi mai amintesc cât de urât mirosea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Zoe a pretins că e un „copac“, preț de cinci minute, iar fratele ei s-a dedat la unele exerciții de respirație impresionante, din poziția unui câine care se întinde. (Ashton arăta de parcă ar fi plâns - avea ochii roșii, fața stacojie și tumefiată - executând exercițiul cu obediență, de parcă ar fi fost forțat s-o facă, deși în clipa aceea suspectam că e din cauza infecției auriculare.) Amândoi au stat în mâini și s-au ghemuit în „poziția pietrei“. Iar pentru final Zoe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
învingătorul din rundele eliminatorii. Adversarul său este un ins dintr-o categorie mai mică de vârstă și greutate, dar acest detaliu nu-l stânjenește pe hirsut. Mai degrabă îl deranjează împotrivirea acestuia, destul de eficientă la început, care îi amenință autoritatea. Stacojiu la față, aproape roșie și barba, „managerul” luptă din răsputeri, ca apucat de un acces de infantilism întârziat. Câștigă duelul grație unor eforturi supraomenești, care îl lasă lac de sudoare. Lumea urmărește totul din picioare, uitând de mâncare, absorbită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trebui să mai stau patru sau cinci zile. - El nu știe Încă, a spus doctorul, dar de acum Încolo injecțiile se Întrerup. - Stă deja fără injecții de douăș’patru de ore, i-a spus soția mea. Doctorul s-a făcut stacojiu la față. CÎnd vocea i-a revenit, a zis: - Oricum, ar putea manifesta simpome de sevraj. - Nu e tocmai probabil după zece zile, nu? - Ar putea, a zis doctorul și s-a Îndepărtat Înainte ca ea să mai apuce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ar gândi nimeni să tragă cu pistoale cu cremene. Plâng însă pe d. locotenent care în uniforma germană face o astfel de meserie“. „Nu-l plânge, îl întrerupsei, este mult mai bine aici, la percheziții, decât pe frontul francez.“ Din stacojiu deveni violet, dar nu răspunse nimic.](Ibidem, p. 171.) Fu ultima percheziție și cea mai strașnică. Ea fusese provocată de guvern, prin instigația Mariei-Nicole Darvari, cu care avusesem o scenă violentă două zile înainte. Ne convocase Societatea Amicii Orbilor pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Cu aplicație, cu responsabilitate, cu profesionalism. Printr-o fatală compensație, atunci urmau nenorocirile: anestezia nu prindea, compresele erau prea ude pentru a fi folosite, mesele cu instrumente se răsturnau. Preambulul din afara sălii se muta în timpul operator. Chipul lui Pasquale devenea stacojiu sub masca prea strâmtă, nasul său de Cyrano înșelat străpungea tifonul cafeniu de la atâta sterilizare, amușinând liber dezastrul. Piedica piramidală se lubrifia, iar ochelarii îi aterizau scurt în plagă. Întregul univers era de vină - toți sfinții și toate ceasurile rele
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ocoleasc) pentru a ajunge În curte. Abia dup) „r)zboiul de șase zile” etiopienii au schimbat lac)tele și au putut folosi din nou ușile. Au dou) capele mici cu icoane - destul de primitive -, iar pe pereți sunt pictate niște dungi stacojii, verzi și galbene, portretele unor patriarhi cu b)rbi albe și priviri fixe. Din umbr), prind contur niște preoți cu p)l)rii mari, negre. Cu secole În urm), ei au pus st)pânire pe acest loc sacru și nu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
se mai purtau must)ți mari, ca ale acestor soldați și oameni de stat. Le vedeai pe South Halsted Street, În apropiere de Hull House, În cafenele și magazine de dulciuri. Cei care conduceau furgoanele bogat ornate În alb și stacojiu ce transportau vafele și care-i anunțau pe copii prin sunete de goarn) purtau astfel de must)ți bogate. (Vafele, din aluat nedospit, cleioase și preș)rate cu zah)r pudr), un penny bucată.) Ne uit)m prin ilustrate, c
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
fierbinte pe degetul meu. Cu ajutorul flăcării unei lumânări (care căpătase o paloare Înșelătoare din cauza razelor de soare ce scăldau lespezile de piatră pe care stăteam În genunchi), eram foarte preocupat să transform stalactitele ce picurau din sigiliu În, bobițe colorate stacojiu, albastru și alămiu, frumos mirositoare. În clipa următoare, zbieram Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze, iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aceea să mă grăbesc s-ajung acasă la dejun, alergând prin crângul alăturat (curând după ce văzusem pălăria lui de pai și bustul Înveșmântat În catifea neagră al chipeșului lui vizitiu, Într-un profil asirian, cu brațele Întinse, acoperite cu mâneci stacojii, trecând rapid de-a lungul gardului viu ce separa parcul de aleea pentru trăsuri) sunetele tânguitoare ale versurilor Un vol de tourterelles strie le ciel tendre, Les chrysanthè mes se parent pour la Toussaint ajungeau până la mine și până la plasa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
afară năvălește un curent de aer fierbinte, aproape la fel de dens ca aburul locomotivei care gâfâie În gară; și În acel moment, Zahar, vizitiul nostru, ia În mână situația - o matahală de bărbat Îmbrăcat Într-un cojoc, din a cărui centură stacojie ieșeau În afară uriașele mănuși Îndesate acolo. Aud zăpada scârțâind sub cizmele lui de pâslă, În timp ce se ocupă de bagaje, aud hamurile zornăind, apoi aud cum Își ușurează nasul printr-o manevră dibace de stoarcere și scuturare executată de unul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lanterna șanțurile strălucitoare și lipicioase din coaja copacului și doi, trei fluturi de noapte, mari, care-i sorbeau dulceața, În timp ce aripile lor nervoase se deschideau pe jumătate ca acelea ale fluturilor de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor mătase stacojie de sub aripile cenușii ca lichenii. „Catocala adultera!“, strigam eu victorios În direcția ferestrelor luminate ale casei, În timp ce alergam spre ele, pentru a-i arăta tatei capturile. 6 Parcul „englezesc“, care despărțea casa noastră de câmpurile cu fân, era un parc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
altă avere decât salariul și Își plănuia viitoarea gospodărie cu cea mai mare grijă și seriozitate. Din când În când impulsuri pripite Îi dezechilibrau bugetul. Observând Într-o zi o babă jegoasă căreia i se scurgeau ochii după o pălărie stacojie, cu pene, expusă În vitrina unei modiste, i-a cumpărat-o și abia a putut să scape apoi de femeie. Cu propriile lui achiziții era extrem de circumspect. Fratele meu și cu mine ascultam răbdători cum visa cu ochii deschiși, analizând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acțiune pe care o efectua Întinzându-se brusc, cu o elasticitate deosebită) sau când Îl enervam Încercând să comunic cu el prin tubul de vorbit hârâitor și nu foarte eficient, ceafa lui groasă văzută prin despărțitura de sticlă se făcea stacojie. El prefera sincer să conducă Îndrăznețul Opel decapotabil pe care l-am folosit la țară În trei sau patru sezoane și atingea nouăzeci de kilometri la oră (o viteză uluitoare În 1912, dacă ne gândim cât de mult a crescut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și să-i ia naiba pe toți intrușii străini - mai ales pe irlandezii d....d (eufemism care m-a nedumerit total când am dat prima dată de el: decedați, detestați?) s-a ciocnit intenționat de Maurice Vânătorul de mustangi (eșarfă stacojie, pantaloni de catifea ferfenițiți, sânge fierbinte de irlandez), un tânăr geambaș care era de fapt un baronet, Sir Maurice Gerald, după cum va descoperi emoționată mireasa lui, la sfârșitul cărții. Asemenea emoții false au constituit poate unul dintre motivele pentru care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ringul de lemn și nici Într-o sală de bal n-aș fi dansat cu mai mult zel și mai multă iscusință (noi, familiile Sik și Buketovs, eram de regulă proști dansatori de bal). Erau mai mulți instructori În uniforme stacojii, jumătate de husari, jumătate de oameni de serviciu la hotel. Toți vorbeau engleza de diverse calități. Printre vizitatorii regulați am remarcat un grup de tinere americance. La Început, au apărut toate Într-un vârtej comun de strălucitoare frumusețe exotică. Procesul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui Bogdan, a fiului Ștefan... Eu n-am... n-am... Ce n-ai?!?!... Ai! Ai fost apropiat al lui Petru Aron, ucigașul tatălui meu! Stanciu, stacojiu, jurând cu mâna pe inimă: Eu n-am... n-am... Cum aș fi putut să lovesc în Bogdan, cel mai iubit frate al soției mele, Anastasia? Te cred, te cred, spune Ștefan împăciuitor. Am spus-o numai să dovedesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]