2,655 matches
-
orar: când mergi spre Răsărit cu avionul, ziua și noaptea se scurtează. De cum coborâsem pe scara avionului, începurăm să intrăm într-o altă lume. Era așa de exotic să vezi cum niște oameni vorbind o limbă neînțeleasă, mai mici de statură ca europenii, bruneți, au preluat toate activitățile cotidiene cu care noi eram obișnuiți până atunci: niște fete serioase, chineze, pe la registrație în aeroport. Polițiști tuciurii, cam severi. Vânzători, taximetriști, totul pe mâna acestor chinezi! Da, ne așteptau lecții deosebite în
HYMALAYA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384579_a_385908]
-
tu, nu?”. „ Cum o să uit, doamnă, vai de mine, se poate?” îi replicase aceasta din urmă într-un limbaj codificat, în parte doar de ele înțeles. Cea cu voce de sergent era infirmiera. Cu lenjeria împăturită pe mână, acoperise cu statura ei masiva intrarea în salon și în timp ce vorbea, iscodea cu ochii ei neastâmpărați ca două veverițe pacienta nou venită. Apoi se îndreptase cu o mișcare autoritară către ea: „ hai, ne dăm jos din pat să-l schimbăm”. Fără niciun cuvânt
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
ferestrei, păturile erau netezite în grabă. „Parcă ar fi niște școlari aștepând venirea inspecției” - gândise Sonia pe jumătate amuzată, pe jumătate iritată. Era totuși curioasă să vadă și ea persoana care stârnise atâta rumoare. Parcă adusă de vânt, infirmiera cu statură și voce de sergent major intrase în salon cu mopul în mână și se apucase să șteargă în grabă printre paturi. „Stai culcată!” - îi ordonă ea Soniei care stătea așezată, sprijinindu-se de perne. „ Și dacă nu, ce-ai să
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
este una din cele mai grele din agricultură. Erau ecuadorieni și doi români în acea echipa aproape toți până în treizeci și trei de ani doar cu excepția lui Vasea ce avea seaizeci de ani era de origine lipovean din Sulina înalt cu o statura atletica nu prea masiv însă cu o constituție musculoasa, dădea impresia unui om muncit și calit în vâltoarea vieții. Nu se lasă cu nimic mai prejos de cei tineri încărca roaba ce avea niște bare metalice sudate pentru a încăpea
VASEA de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 () [Corola-blog/BlogPost/384088_a_385417]
-
și educația cea mai elementară, dar nu uită că și aici în Spania cazurile de corupție sunt multe și ajung chiar și printre politicienii lor de vază,“ spuse Doru. Se apropie de ei șeful de echipă un ecuadorian mic de statura și vorbareț pe nume Carlos. ,,Vă odihniți bine, uite ce am hotarat noi să m-ai stăm două ore ca să treacă zăduful zilei apoi ne apucăm de treabă ce zici Vasea ești de acord de ce nu vii cu noi să
VASEA de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 () [Corola-blog/BlogPost/384088_a_385417]
-
în postul șase pe soldatul Emil pentru că era unul din cei pe care el îi stima și aprecia. Aveau câteva lucruri în comun erau sportivi Emil practicase și el în viață civilă diferite sporturi, era un tanar puternic cu o statura bărbăteasca, insă cam ciudat dintr-un anume punct de vedere, aveai impresia că el trasase un cerc în jurul său în care nu lasă pe nimeni să intre, deși era acolo trăia că toți ceilalți acea viață de soldat era adâncit
TIMPUL MARILOR HOTARARI de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383561_a_384890]
-
O privesc în extaz. E de-o eleganță subtilă. Trece prin timp proaspătă, veselă. Zidurile-i emană parfumuri de nobilă doamnă. Peronul curții răsună, când plouă, de pașii distinși de baston-piesă rară. Un brad argintiu, situat asimetric, își saltă perena statură înaltă în spațiul modest dintre scară și poartă. Ferestre în ogive luxoase din eternă esență de tec etalează discret perdele de tul azuriu, prelungire firească de cer siniliu, iar negura nopții e-ndepărtată de faldul greu al mătăsii ivorii din
INTRIGA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382831_a_384160]
-
de-atunci caișii, merii, Arome de gutui m-au însoțit, Au nins pe tâmple anii-n pragul serii Și timpul meu aproape e sfârșit. Privesc la cedrii verzi cum râd în soare, Eu tot mai mic în timp și în statură, Cu cât mai tare rana-n trup mă doare, Cu-atat mai mult slăvește a mea gură. Încet, subtil, voi dispărea și nimeni Nu-mi va simți plecarea peste ani, Va rămânea doar scrisul pentru semeni, Ce valorează poate...doar
DE-AŞ FI ȘTIUT, TE CĂUTAM DEMULT de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382963_a_384292]
-
cu nimic. Deși era absolventă de liceu și vorbea aproape fluent franceza, nu își etala cunoștințele. Pe el îl respecta în mod deosebit pentru modul în care arăta fizic, era mândră când mergea cu el pe stradă. Era mijlocie de statură spre mică, față de el care era un bărbat înalt ca bradul, iar ochelarii cu dioptri mari îi dădeau un aer de intelectual. Revoluția rupsese echilibrul dintre ei, el ajunsese director,nu prin cele mai ortodoxe metode, dar cine stătea atunci
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382974_a_384303]
-
acolo, căutați-l pe doctorul Potcoavă, suntem prieteni, vă va ajuta. De altfel am să-l sun și eu. În mai puțin de douăzeci de minute se aflau în sala de consult a secție psihiatrice. Doctorul Potcoavă, era mic de statură cu mâini neliniștite și ochi vii care clipeau continuu. -Sunteți rude? -Nu, domnul doctor, cunoștințe. -Ați vorbit cu el înainte de a intra în sevraj, ce v-a spus? -Că este hotărât să termine cu băutura, și-a dat seama că
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385343_a_386672]
-
cea de-a 18-a carte semnată de vulcanicul poet Theodor Răpan te lasă mut ca o catedrală gotică al cărei prag abia l-ai trecut. Te strivește, parcă, prin răceala de gheață a zidurilor sale urieșești, prin pereții de statură titanică, dar goi, în care spiritul imperial nu te mângâie, ci urlă de-ți sparge timpanele sufletului, cerându-ți supușenie totală, deloc crâcnire și niciodată speranță că te vei înălța spre infinirea Trinității Divine. Doar lumina, filtrată prin vitralii fastuos
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
având în vedere reconsiderarea operei sale prin prisma actualității impresionante a gândirii eminesciene, se pare că adevărata universalitate a lui Mihai Eminescu, abia acum începe să rodească. De altfel, paradoxal, cel care i-a semnalat în termenii cei mai elogioși statura universală a fost, încă din 1936, cel mai strălucit detractor al poporului român, românul Emil Cioran, în „Schimbarea la față a României”: “Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul
Universalitatea lui Mihai Eminescu începe să rodească [Corola-blog/BlogPost/93515_a_94807]
-
de țigară să-l tai cu cuțitul și în vociferările celor pișcați de băutură, când, dintr-un colț, profesorul de matematică, Bărbosu, îi făcuse semn să vină până la dânsul. Bărbosu era un bătrânel de vreo șaizeci de ani, scund la statură, cu părul cărunt, dar cu sprâncenele, evident vopsite, negre ca pana corbului. În ultima vreme își lăsase țăcălie, care-i dădea o alură de venerabil prelat, încât, pe unde se ducea, în afara Umilenilor, firește, mulți îl salutau cu „săru-mâna, părinte
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
2015 Toate Articolele Autorului ȘĂGALNICUL DELIU Pe Deliu Petroiu l-am cunoscut mai îndeaproape la catedra de universală a Facultății de Filologie aparținând Institutului Pedagogic de 5 ani din Timișoara, transformat în Universitate în anul 1962. Era un ins de statură medie, îmbrăcat pe atunci modest, uneori chiar ponosit, purtând mai mereu cu sine o geantă de mușama, sub a cărei greutate își înclina în mers umerii firavi. Avea o față prelungă, cu bărbia proeminentă, deasupra căreia gura i se arcuia
ŞĂGALNICUL DELIU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383138_a_384467]
-
Lloyd, pentru a nu atrage atenția, să iei masa la restaurant ca student trăda, în concepția multora, o mentalitate nespecifică tineretului revoluționar, și alegeam un meniu fix, pe care ni-l servea cu desăvârșit profesionalism stilatul Harry, un chelner cu statură impozantă, școlit în perioada interbelică. Prinsese simpatie pentru noi bătrânul ober și ne oferea ceea ce avea mai gustos pe bani puțini, atrăgându-ne atenția până și asupra locului de proveniență a alimentelor: Astăzi avem cartofi de Belinț, zicea, altădată ne
ŞĂGALNICUL DELIU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383138_a_384467]
-
Acasa > Literatura > Beletristica > SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE Autor: Viorica Gusbeth Publicat în: Ediția nr. 1892 din 06 martie 2016 Toate Articolele Autorului I-a deschis ușa mama lui Anton. O doamnă mică de statură, bine trecută de șaptezeci de ani. O voce caldă, îl întâmpină spunându-i pe nume. — Bine ai venit la noi, Ștefan! Te-am recunoscut de cum te-am zărit. Te-ai maturizat, ești bărbat, dar ochii ți-au rămas la fel de copilăroși
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383260_a_384589]
-
Regina. Și o dată cu Regina era din nou ziua ei! Mai sărbătoream încă o dată . Și tot așa 60, 70, 80 de ani. Mai întăi Elisa, cum i se spunea mamei și apoi Regina. 87, 88, 89 de ani... Amândouă au o statură dreaptă , distinsă, regală. Pentru că Elisa are prin natura ei, de la Dumnezeu, un aer de noblețe și distincție , un rafinament al gesturilor, indiferent de situație, oricât de complicată ar fi . Și amândouă au tot timpul o bomboană de mentă în poșetă
BOMBOANA DE MENTĂ de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383315_a_384644]
-
ce țin de datoria mea. Și de a dumitale, dat fiind că ai fost ales prior și, pentru două luni, vom depinde cu toții de domnia ta. Glasul omului căpătase un ton plângăreț, În timp ce căuta să se ițească În toată modesta sa statură. Dante se aplecă spre el, Încercând să Îi citească trăsăturile chipului, ascunse sub coif. Prin crăpătura În formă de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întâlnesc cu studenții mei, când te-am zărit și m-am Întrebat dacă nu ți-ar face plăcere să mă Însoțești. În orașul tău, e un lucru rar să te poți bucura de conversația Înțeleaptă a unui coleg filosof de statura dumitale. Care, mai mult, a asistat la lecțiile maeștrilor de la Paris. Se părea că toată lumea era la curent cu studiile sale. Poate că ți-ai făcut o ideea prea elevată despre maeștrii aceia, replică Dante sec. Se Îndepărtaseră de trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
miște. Între timp se iscase un vânt nespus de puternic, care mătura Întreaga cârciumă, izbindu-i pereții și tavanul. Flăcările din vasele cu jeratic se agitau amețitor. I se păru că dușumeaua de scânduri i se legăna sub picioare, ca și când statura i-ar fi crescut pe neașteptate. Și totuși mintea Îi era cât se poate de fermă, dacă n-ar fi fost acea durere sfâșietoare. Iată că urzeala imaginilor se recompusese, iar falaciosul argumentărilor lui Cecco Angiolieri apărea cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ajuns la Cetatea Albă - zise boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. Și după aceea? — După aceea - răspunse spătarul Vulture - înțelegând că sultanul nu ne cere totuși capetele, am purces spre Stambul, să vedem care-i mișcarea. — Și sultanul? — Sultanul e un om de statură potrivită, și-are un obicei care pe mine mă scoate din minți: își troznește mereu degetele - spuse spătarul Vulture. — Are și-o aluniță lângă sprânceana dreaptă - completă Barzovie-Vodă. — Nu era aluniță, era neg - spuse spătarul — Interesant - murmură boierul. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Grigorie al XV-lea se plimba cufundat în gânduri pe una din aleile înverzite din spatele catedralei Sf. Petru. De fapt, „cufundat în gânduri” nu e poate cea mai nimerită expresie; nu gândurile încercau blândul creier al acestui om potrivit de statură, cu păr rar, cu nas mic, răsucit ștrengărește spre cer, ci aburoase reverii ce se apropiau ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tocmai pe ele? - întrebă Metodiu. — Turcoaica era deja prea bătrână, într-un fel o moștenisem de la tata, n-avea niciodată chef, era acră, făcea totul în silă, de parcă eram tata. Albaneza, deși foarte harnică și gospodină, era cam mică de statură și tușea mereu, era ofticoasă, răcise pe drum, o luasem într-o iarnă, iar poloneza, bre, altfel frumoasă de pici, băga întruna fitile printre celelalte, le tulbura, nu-i stătea gura o clipă și nici treabă nu făcea. în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
contacte“ cum îi numește ea), într-o manieră de prințesă cu aere, de la sublima înălțime a platformei pantofilor ei. Unul din motivele pentru care o urăsc este că lângă ea mă simt mignonă. Ceea ce nu sunt. Sunt de fapt de statura unei femei obișnuite din sudul Italiei. Am dat pe gât restul de bere, am mai luat o cutie și am plecat în căutarea aventurii. în camera de dans se auzea un house lent; prea lent pentru mine. Lângă peretele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
răspuns. Am tras pe deasupra câteva semne și am îndepărtat-o. El nu părea împiedicat de lipsa mea de răspuns. —Ești nouă aici? a întrebat. Părea în jur de treizeci de ani, înalt și mai degrabă slab. Hainele îi picau pe statura osoasă ca pe un umeraș; jeanși negri decolorați, o cămașă roz pal și un sacou albastru vechi sub o geacă de blugi la fel de spălăcită. Arăta de parcă în dimineața aia le-ar fi adunat pe toate de pe jos la întâmplare. îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]