828 matches
-
frâng.../ Sub nori pleșuvi ce harta strâng/ Se'nchide palma peste umbre." (Chiromanție (într'un amurg pe Negoi)). Frumoase poeme de dragoste, amestecînd jind trupesc cu năluciri de îngeri, sînt cele două Ademeniri, Cântec pentru dezbrăcare și Fata din dafin: "Stihia'ți pură, albă, se arată:/ Calc nori și îngeri, goală li te rump/ Lung să-ți sărut și să cuprind de-odată/ Tot adevărul trupului tău scump." (Cântec pentru dezbrăcare). Comentariul acestor doruri întîrziate e acela pe care poetul lor
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
Cuvintele-cheie ale cărții, totuna cu obsesiile poetului, sunt Dumnezeu, piatră, fulger, ochi, cenușă, lut, oglinzi, strigăt, șiragul sau succesiunea de litere generatoare de text. Ca de pildă cel al sfârșitului, al întoarcerii omului în pulbere și apă, terifiant tablou al stihiilor ce somatizează carnea caducă:"O bulboană mi-e gura prin care /îmi curge mâlul creierului până rămâne/o albie goală/ pe fundul ei ochii ca niște pești scoși /din apă se îneacă privindu-Te". Cărțile poeților, în râvna lor de
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
deși la oaste... porunca-i poruncă și trebuie s-o asculți. L-au iubit Mitrofanii pe pilotul ce-și luase zborul spre văzduh și mândri au mai fost când s-a dus el cu elicopterul său să salveze oamenii de stihiile care s-au abătut peste ei în 1972, undeva în țară... De fiecare dată când doamna din secularul sat bănățean privește acum la televizor cum se revarsă puhoaiele și năvălește apa, înghițind satele și truda oamenilor, memoria retinei reînvie și
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
se petrece, corespunde acelui "sacru camuflat" despre care vorbea Mircea Eliade. Dacă depășim atmosfera de altminteri sclipitorului spirit voltairian, pe cea a pozitivismului cu greoaie articulații caracteristic secolului al XIX-lea (o urmare a acestuia fiind psihanaliza), ca și nivelatoarea stihie marxizantă din veacul abia încheiat, ne putem apropia de înțelegerea artei ca mister particular, ca experiență specifică a unei transcendențe. Dincolo de delimitările sale formal-stilistice, orice creație înscrie năzuința sa spre infinit. Fatidicul relativ al limbajului său poartă amprenta elanului spre
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
amenință în strigătul strident al unui cuc ce înalță țipătul tuturor neputințelor din noi. Accentele muzicii din Oaș, mai aspră, imprimă un tip de emoție dincolo de verb. Privesc zbuciumul fragmentat al Vavei Ștefănescu și freamătul fustelor învîrtite nervos de bărbați. Stihii ale timpului meu. Prizonieri ai întunericului. Uneori, și sunetele o iau razna. Sînt dizarmonice, chinuitoare. Se topesc, se rup. Sau înnebunesc de-a binelea și repetă, la infinit, parcă, același cîntec, aceeași temă. Vocile bărbaților și femeilor se armonizează tulburător
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
care nu se află sus, în chip natural, ilustrînd de fapt o victorie josnic egotică, „ridicată pe disprețul față de individul social, pe disprețul semenului”. Autodisciplinarea de care face uz C.D. Zeletin e, prin urmare, un mijloc de apărare atît împotriva stihiilor lăuntrice cît și a primejdiilor din afară, venite din partea unei lumi ieșite din țîțîni. Celor din urmă li se opune cu eficacitate scutul unui moralist de clasă. C.D. Zeletin, Rămînerea trecerii, Ed. Spandugino, 2011, 384 p.
Sub scutul moralistului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4714_a_6039]
-
înot. Dar, după cum se observă, "gustul de poem" a învins "gustul de înec". Deși doi poeți de seamă și de origine română, Paul Celan și Gherasim Luca, s-au aruncat și s-au înecat în Sena... Oricum, marea e o stihie misterioasă și chemătoare în adânc, poate pentru că m-am născut din ea, o dată cu amoebele... C. P.: Să presupunem c-ați realiza mâine o antologie a regretelor. Cum ar arăta sumarul unei astfel de antologii? N. C.: Lista ar fi cam
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
Tu ești ca marea (...) frumoasă și ucigător de voluptuoasă în larg". Este, doamnă Nina Cassian, marea, arhetipul ființei dumneavoastră? În câte feluri se risipește la țărm o mare? N. C.: Multă vreme am crezut (sau am știut) că marea e stihia mea esențială. O cunoscusem la Constanța, de când aveam cinci ani și de când am învățat să înot. M-a atras și m-a tulburat textura ei în care intram cu adevărat ca într-o stihie, mirosul ei, culorile schimbătoare de la mal
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
sau am știut) că marea e stihia mea esențială. O cunoscusem la Constanța, de când aveam cinci ani și de când am învățat să înot. M-a atras și m-a tulburat textura ei în care intram cu adevărat ca într-o stihie, mirosul ei, culorile schimbătoare de la mal și din larg, agitația și liniștea ei, scoicile diferite pe care le încrusta în nisipul umed al țărmului. Am adorat-o, nu în adolescența asuprită de război, ci în prima tinerețe, când am gustat
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
în sortarea detaliilor vieții, întru aflarea unui "sens" - pe care l-am și găsit poate în activitatea creatoare neîntreruptă până azi, bună, rea, cum o fi fost și este. C. P.: Dacă muzica a fost un "exercițiu de umanizare" a "stihiilor tinereții", iubirea ce fel de exercițiu a fost? N. C.: Nu țin minte să fi afirmat vreodată că "muzica" m-ar fi "umanizat". Dacă am avut cumva nevoie de "exerciții de umanizare", acestea au avut loc în primul rând prin
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
este încă unul cu o involuție inteligibilă, chiar dacă tragică, locuit de oameni care păstrează o brumă de rațiune și demnitate. Țăranii lui Stancu urăsc pămîntul și culeg via cu botnițe la gură. Aparțin unei umanități primare și întunecate, devastată de stihiile unei istorii care nu pare să mai aibă nici un înțeles. Preda se întreba retoric, comentînd Desculț, unde a putut vedea conjudețeanul său lumea pe care o descrie, începînd de la cutumele atît de neobișnuite și sfîrșind cu onomastica absolut bizară. Și
Domnul Zaharia Stancu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14708_a_16033]
-
de expresivitate și purtătoare de mesaj dincolo de conotațiile care pot fi asociate sculpturii în exercițiul direct al lecturii.Diversitatea materială și unitatea formală a acestei sculpturi arată, cel puțin la un prim contact, o încercare de îmblînzire a firii, a stihiei materiei, în zarea unui orizont spiritual care transcende specificul frust al substanței concrete din care obiectul se naște. Dar dacă îi lipsește ceva sculptorului, în sensul apartenenței sale la generația 80, dar îi confirmă consubstanțialitatea cu generația 70, sînt jocurile
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
să-l distrugă (Ai trecut măsura!/ Pe cine vor să piardă, zeii-i dau/ delirul înțelegerii și-al forței/ nemăsurate! - 9). Înspăimântată de tentativa soțului ei de a-și impune zeilor voința (cât de puțin/ te mai socotești un om! Stihiilor și-atotputerilor de sus și din infern/ vrei să le dai porunci? - 1), Iocasta îl îndemnă să accepte sfatul lui Tiresias de a nu forța limitele cunoașterii umane (De ce să vrei/ să fii mai mult decât un om? - 8) și îl
Orbire și cunoaștere by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4670_a_5995]
-
Bartas i s-ar datora secțiunea spațioasă din primul său volum, cuprinzând Quarternion-ul și un alt quartet, Cele patru monarhii, rămas neterminat, titluri întâlnite îndeobște pe lista poemelor ce ilustrează poetica biblică protestantă. Gustate de contemporanii englezi ai doamnei Bradstreet, „stihiile”, „umorile”, „vârstele omului” și „anotimpurile anului”, personificate într-o mai veche tradiție alegorică, n-au făcut impresie prea bună asupra poeților americani de mai târziu. „Toate aceste versuri didactice, abstracte, plate le-am citit îngrijorat de reputația ta,” i se
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
care le are față de influența cîmpurilor în care a avut ghinionul să nimerească. Paradoxul lui Bourdieu este că, vrînd să fie impersonal în ceea ce spune despre sine însuși, ajunge să-și piardă identitatea. De aceea, autoanaliza din carte seamănă cu stihia evanescentă a unui portret robot: tiparul convențional pe care un sociolog, săpîndu-și efigia teoretică în piatra posterității, o așază în locul unei ființe vii, din carne și oase.
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
imbold firesc ca, povestindu-ți amintirile, să te arăți despot în selecția lor. Le alegi după plac și le nuanțezi după voie, și asta chiar dacă, în ochii cititorului, te vei strădui să pari nepărtinitor și detașat. În realitate, asupra nici unei stihii nu suntem mai discreționari și mai nemiloși ca asupra trecutului. Dar cruzimea aceasta își are rostul numai dacă e însoțită de o virtute evocatoare de ordin minuțios, un fel de simț aparte în virtutea căruia, în cazul fiecărei întîmplări, poți săvîrși
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
de identități inventate degeaba și o înscenare de idei declamate în pustiu. Cuplată însă la spiritul epocii și la evenimentele vieții sale, opera danezului capătă o înfățișare tragică: lupta unui filozof căutînd căi de mîntuire religioasă. În fond, Kierkegaard întruchipează stihia paradoxală a filozofului care, sastisit de demonstrații abstracte, începe deodată să se roage lui Dumnezeu, lepădîndu-se de mofturi estetice și de rigori etice. Iar ceea ce impresionează astăzi nu e atît sinceritatea observațiilor privitoare la etica iubirii - a căror cutezanță trebuie
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
prea mult în spete povara ucigătoare a sublimului, și cum puterile întunericului, în urgia răzvrătirii lor, izbise, pe toate glasurile, clapele imense ale claviaturilor făptuirii, aș fi ajuns în cele din urmă să găsesc banală și monotonă această rodomontadă a stihiilor, dacă ele nu și-ar fi tras măsurile tocmai la timp (257-258). După ce a zugrăvit tablouri grandioase, presărate cu referințe la lumea antică spre a accentua sublimul, scriitorul revine, singur sau la îndemnul unor amici mai puțin înclinați spre emfază
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
acolo moare mistica. Cine are răgazul să parcurgă în paralel textele ediției bilingve, urmărind metamorfoza pe care accentele latinești o suferă odată cu trecerea în tipar românesc, va constata schimbarea izbitoare a temperaturii estetice. Deși neoromanică, româna are căldura senzuală a stihiei slave, de aici însuflețirea aproape viscerală pe care o capătă sunetele cristaline, de boltă luminoasă, a vocabulelor latinești. E uimitor contrastul dintre ecoul de mausoleu al originalului și colcăiala de șerpi a românei. Noțiunea latinească își îndulcește muchiile, iar cristalul
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
o liniște absolută de început de lume se pogorî, și deodată plafonul, care era glisant, se dădu la o parte, și cerul își făcu apariția, nesfârșit și senin, parcă era noapte și parcă era-n zori, în adâncuri se-nvolburau stihii mute, dar în față stele poznașe clipeau fastuos, îngeri sprințari fâlfâiau grăbiți, în inspecție, și plecau să ducă raportul, lăsând ceva praf de aur de pe aripi, planete impozante își luau locul și luminau fosforescent. Cei doi, întinși în pat, unul
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
amănunțind-o în cântece și descântece structurate într-un vast și obsedant "memento mori". Așa se explică tonalitățile depresive și semantica îndoliată ce nu cruță nici strădania poetului, această sumă de iluzii lipsite de efectul de realitate al naturii și stihiilor. Mai mult decât la alți poeți, peisajul este o stare sufletească și spirituală: "De la drum, acății suie uneori/ Destrămați în ceață, înveliți în nori./ Nu mai au nici umbră, nu mai știu de floare./ Sunetul metalic de păstăi mă doare
Iconografie transilvană by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/10490_a_11815]
-
iar creația unui artist nu e expresia eului personal. Dacă vrei să iei peste picior un creator e îndeajuns să-i spui că are o tentă apăsat personală. Ce definește artistul de excepție e tonul impersonal, de exponent al unei stihii ce vine de dincolo. Prin urmare, a înțelege o operă nu înseamnă s-o percepi ca pe o expresie posibilă a eului tău (vezi Călinescu), ci ca pe o poartă care duce la numenul depersonalizat, unde expresia ființei tale nu
Velle non discitur (II) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3945_a_5270]
-
nici o expresie pentru a face să dispară propriul ei conținut. Deoarece o semiotică este, prin definiție, un mecanism de a face să fie prezent în minte, deci un mecanism de a produce acte intenționale." (p. 77). Cuvîntul evocă și creează stihii. Că acea stihie există sau nu în realitate îl privește prea puțin pe semiotician. Preocupat de cuvinte, el nu iese în afara lor spre a se întreba dacă au sens sau nu. Semioticianul este un prinț care este atît de răvășit
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
a face să dispară propriul ei conținut. Deoarece o semiotică este, prin definiție, un mecanism de a face să fie prezent în minte, deci un mecanism de a produce acte intenționale." (p. 77). Cuvîntul evocă și creează stihii. Că acea stihie există sau nu în realitate îl privește prea puțin pe semiotician. Preocupat de cuvinte, el nu iese în afara lor spre a se întreba dacă au sens sau nu. Semioticianul este un prinț care este atît de răvășit de minunățiile găsite
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
minunățiile găsite în propriul castel încît nu mai simte nevoia să deschidă poarta spre a vedea unde se află castelul. Consecința virtuții cuvintelor de a fi demiurgice și nu distrugătoare face ca fiecare vocabulă să fie o res memoranda, o stihie care poate fi memorată și care în același timp ajută la memorare. Toate procedurile mnemotehnice se sprijină pe această virtute. Asta înseamnă că nimeni nu poate folosi cuvintele ca să uite ceva, dar în schimb le poate folosi ca să acopere gînduri
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]