2,691 matches
-
dat un adevăr, De-aceea cu regească bunătate Luase pentru paj în mână-un măr. Firav și speriat el se îndreaptă Și-așteaptă-nfrigurat eliberarea, Dar Luna îl privește înțeleaptă, Cu glasu-n șoaptă-i pune întrebarea. Răspunsul i-a venit sfios și stins Că-n visele-i mărunte a zărit Prin largile vârtejuri de cuprins O floare prea albastră în zenit. Din suflet de-i îngăduie mărita Să plece-acum îndată ar zbura, E floarea lui albastră, mult dorita, În fluture s-ar metamorfoza
NEOCOSMOGONIE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383540_a_384869]
-
șerpii, din piei de viscol,făcea haine. Prin ceața timpului fugară încet,încet,cu umblet mut, se așezau grămezi de ceară pe veșnicii săpate-n lut. O umbră,doar, privea aprinsă sub somnu-i alb ca de mătase, o monogramă,nicicând stinsă zâmbea pe ceru-i,de lumi roase! Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: MONOGRAMA / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1971, Anul VI, 24 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Doina Bezea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
MONOGRAMA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383631_a_384960]
-
Acasa > Poezie > Cantec > CÂNTEC DE JALE AL MIORIȚEI Autor: Constantin Enescu Publicat în: Ediția nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Ne e furată glia, Împrăștiat e neamul, Azi stinsă e făclia, La pământ n-e hramul... Politica ne minte Că redresat e statul, Dar românașul simte Că el e afectatul! S-a demolat o țară Vândută la fier vechi De lifta cea avară Netrasă de urechi... Ne e furată
CÂNTEC DE JALE AL MIORIŢEI de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382916_a_384245]
-
se sufla flacăra pentru că el trecea din timpul individual al ceasornicului în timpul universal străjuit de lună. Azi nu mai simt un prag, nu mai fac o trecere spre reverie. Cine să mai contemple în galopul existențial?” Steaua: „Am amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
este constituit din arhipelagul vulcanic omonim situat în partea centrală a Oceanului Pacific, la sud de Tropicul Racului și la 3.700 km vest de coastele Californiei. Relieful său este în mare parte muntos, culminând la 4.205 m în vulcanul stins Mauna Kea. Clima este, în linii mari, temperată în jumătatea nordică, cu nuanțe oceanice pe coastele nord-atlantică și nord-pacifică, și subtropicală în sud. Pe teritoriul SUA se află unul dintre cele mai mari fluvii din lume — fluviul Mississippi (6.019
4 iulie – Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii [Corola-blog/BlogPost/92863_a_94155]
-
întâmplate. Într-un târziu, domnul Arsu a intrat în clasă, adus de spate, târșindu-și picioarele, el, care avea un mers majestuos. S-a prăbușit pe scaun la catedră și, cu privirile în gol, pe deasupra noastră, a șoptit cu o voce stinsă: -Ce-ați făcut, măi copii? Referință Bibliografică: Coana Preoteasă (din Vol. Domnișora Iulia ) / Năstase Marin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1881, Anul VI, 24 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
forma și culoarea Timpului. ...Stațiunea poate fi stocată, ca poveste, într-un fir de nisip; cristal de siliciu sau chip, în termeni tehnici. De praf. MAGISTRATUL. Peste câteva zile, îl voi invita pe Castelan să viziteze Stațiunea. Molima e aproape stinsă; mai sunt semnalate ici-colo, vagi indispoziții, pentru care se fac tratamente la domiciliu. Psihoterapie mai mult. Se stă de vorbă serios cu fiecare pacient; trebuie să priceapă, înainte de toate, că boala e produsă de chiar mintea sa. Dacă are dubii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
al Duhului, eliberarea de povara cărnii și a materiei, ștergerea păcatului și a egoismului Într-o societate de egali În care Biserica, reînnoită de influxul Înviorător al Sfântului Duh, avea să devină În sfârșit campionul libertății și al justiției. Chipurile stinse ale acelor plebei erau terenul ideal pentru Însămânțarea de vise. Încă un rod al marelui arbore sădit de Gioacchino da Fiore, călugărul exaltat care, cu mai bine de un secol În urmă, Încercase să Înnoiască Biserica prin profețiile lui. Bruno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zămislesc deviațiile și unghiurile oarbe, pe măsură ce Înaintează În cercetare. Acquasparta schiță un zâmbet crud. — Asta ne dă timp ca să prevenim mișcările târfei. — Credeți că e Într-adevăr cu putință... continuă Noffo. — Nu știu. Dar fie și doar umbra Îndoielii trebuie stinsă. — Așa gândesc și eu, eminență. Vă veți aminti că am sugerat deja... Legatul pontifical Îl Întrerupse cu un gest brusc. Știi că e cu neputință, În orașul acesta. Câțiva priori sunt deja de partea noastră, dar nu a sosit Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
poți fi preferat altuia, că nimeni nu te caută. Poate și Bacovia o fi simțit la un moment dat această frustrare aparent minoră - un moft de poet, va spune Cocoșatul, o aberație În comparație cu drama infirmității mele. Și totuși, acel strigăt stins al anonimatului, cîntecul celui ce nu e văzut „și de-atîta vreme nu știe de mine nimeni, nimeni, nimeni...“ Foarte puține lucruri pe lumea asta Îmi stîrnesc curiozitatea, nu mă interesează nici tipurile de orînduiri sociale ale mileniilor viitoare, nici soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gândesc la nimic. Redacția era despărțită de locuința lui Bódog printr-o perdea roșie. Iar locuința, de cele treisprezece tablouri ale lui Baár Andor, printr-o lume întreagă. Becurile sunt aprinse, ușile tocmai se închid, ochii animalelor sunt tot mai stinși. Așa cum le-a pictat el, totul e în regulă, da, asta se vede de la distanță. De ce să intri zi de zi în întunericul ăla? Poate că e toxic. La fel ar fi spus și gardienii, dac-ar fi acceptat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul aprins. Am răsucit cheia în contact fără să aprind farurile. Ploaia cădea sacadat pe parbriz. Ușile din sticlă neagră s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
agendele cu inventarul și fișele picturilor. Făcea un fel de listă. Standul cu picturi, o ramă imensă din mahon, care se deschidea în două locuri în formă de V, stătea în spatele ei, gol. —Bună, Sam, a spus pe o voce stinsă. Ți-a spus Shelley ce s-a întâmplat? —Doar titlul, a spus Shelley, tu ai fost aici. Povestește-i. A plecat să facă niște cafea. Harriet a început să povestească, cu vocea încă leșinată. Povestea părea un automatism deja; probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
timp să călătorim prin lume, așa cum fac pensionarii! De altfel e ceva neobișnuit, ca să nu zic deplasat, ca în timpul nostru cineva să se apuce să scrie de mână un sul al Torei. - Da, știu, pare demodat, răspunse Noah cu voce stinsă. Totuși, vreau să scriu cu propria-mi mână o Tora și s-o donez sinagogii noastre de aici, din Bruxelles, cu ocazia unei sărbători. Tora e sfântă și îi va inspira pe oameni, aducând un suflu de înnoire în comunitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fețe încremenite, cuvintele preotului erau atrase de polul magnetic al zâmbetului lui Burkeviț. Parcă Burkeviț era cel care a înjurat și parcă ultimele cuvinte despre Pușkin și Lermontov i se adresau numai lui. — Dumneavoastră, părinte, interveni Burkeviț cu un glas stins și amenințător, se vede că îi cunoașteți pe Pușkin și pe Lermontov numai din manuale și considerați că e de prisos să-i cunoașteți mai bine, pentru că acest lucru v-ar face inutilă opinia. — Da, îi răspunse ferm părintele, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și trag. Apoi, încă o dată. Vreau să spun mulțumesc, dar mi-am pierdut graiul. - Vă mulțumesc, spun într-un târziu. Înainte, însă de a spune asta, tușesc tare ca să-mi recapăt vocea. Dar ăsta nu-i glasul meu. E ceva stins, ceva care iese cu o bucurie trudnică printre buzele mele strânse. - Poate vrei ceva, mă întreabă Mik. Dau din cap, simt că mișcările sunt mai libere, mai ușor de executat. Nu mai încerc iritarea aceea surdă, ci un nou acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mi lipească pleoapele, m-am târât spre divan și m-am culcat, simțind imediat cum în picioarele întinse ceva a tresărit moale. Am visat cum sărmana mea mamă bătrână merge în paltonul ei peticit prin oraș, căutându-mă cu ochii stinși și plini de spaimă. GÎNDURI 1 După ce m-am săturat de somn, a doua zi dimineață m-am dus din nou la Hirghe și am cumpărat un gram și jumătate de cocaină. Așa am procedat apoi în toate zilele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care, cum mă întorc cu spatele, cineva mă privește, deși fereastra se află la etajul al doilea. Și stinsul lămpii care, cu lumina ei stridentă, dă alarma ca o sirenă, cheamă oamenii încoace. Și senzația că, pe coridor, cineva se strecoară spre ușa mea atât de fragilă și de subțire. Și statul pe divan încordat și cu capul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu mai rostise nici un cuvânt. Fuma liniștit suflând pe nări fumul urât mirositor al țigărilor lui proaste. De data aceasta nu-l mai îmbiase pe inspector să se servească din pachetul lui. Lângă el se adunase o grămăjoară de chiștoace stinse, inspectorul numărase deja douăsprezece țigări fumate de bătrân. Toma își ținea tălpile apăsate pe pământ, așteptând febril să simtă tremurul ușor care preceda ieșirea bestiei din bârlog. În fiecare seară va trebui să venim aici? întrebase Cristian la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tineri și-au pus În grabă crepidele și-au pornit-o pe urmele lor. Unii se mai Întorceau În cătunul lor după un an-doi, alții după zece, vlăguiți de-atîta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mîini. Tare se mai Înfierbîntau cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd băiatul se oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l purtau, care se Încovoiaseră pînă la pămînt, mergînd aproape de-a bușilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fost. Trecutul trăiește În noi, nu avem cum să-l ștergem. Cum visele sînt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întîlni În vis: Îngenuncheați lîngă godinul Îndesat cu lemne jilave sau chemîndu-mă cu o voce stinsă. Atunci mă trezesc, aprind lumina. Căința și durerea se prefac Încet Într-o duioasă amintire. Stufosul nostru roman atît de pătimaș mi-a Împlinit viața. Soarta m-a binecuvîntat, nu mai am nevoie de o altă răsplată. Știu că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
argumentat tata. Eventual Barceló ne poate ajuta... Gustavo Barceló era un vechi coleg al tatei, proprietar al unei librării cavernoase de pe strada Fernando, aflată În fruntea frunții tagmei librarilor de modă veche. Trăia de-a pururi atașat de o pipă stinsă ce emana efluvii de piață persană și se descria pe sine ca fiind ultimul romantic. Barceló susținea că În genealogia sa exista o Înrudire Îndepărtată cu lordul Byron, În pofida faptului că el era de fel din localitatea Caldas de Montbuy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Ce v-am spus eu, a comentat librarul. Cum să se găsească de lucru? Dacă În țara asta oamenii nu se pensionează nici după ce mor... Uitați-vă la Cid. Într-adevăr, nu există nici o soluție. Barceló și-a savurat pipa stinsă, privirea lui de acvilă scrutînd cu interes cartea pe care eu o țineam În mînă. În pofida fațadei lui de comic de bîlci și a vorbăriei prelungi, Barceló putea adulmeca o pradă bună așa cum lupul adulmecă sîngele. — Să vedem, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]