497 matches
-
semne c] ar recunoaște aceast] sc]pare a sa, dar nu știe cum s] o redreseze. De fapt, oricât de mult] contemplare asupra adev]rului etern sau asupra structurii universului nu îmi poate spune cum ar trebui s] acționez acum. Stoicii îl urmeaz] pe acest drum orb, susținând idealul imposibil al înțeleptului, ale c]rui atitudini și acțiuni vor g]și cumva r]spunsul la rolul s]u predestinat în dramă cosmic]. La prima impresie, Aristotel pare s] ne ofere ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] alte lucruri - noroc, bunuri materiale - pot s] favorizeze nivelul de eudaimonia pe care îl poate atinge o persoan]; și chiar dac] arete este cel mai important ingredient din eudaimonia, și alte lucruri sunt necesare. Prima poziție este cea a stoicilor, iar ultima este cea a lui Platon și Aristotel (pentru Platon, cel matur, o viat] bun] va include satisfacția moderat] a impulsurilor noastre iraționale, în timp ce pentru Aristotel, bunurile materiale reprezint] mijlocul necesar pentru a desf]sura o activitate excelent], practic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
caracteristic]. Astfel, dac] dorim s] determin]m în ce const] natură uman], vom c]uta mai întâi principiul interior care guverneaz] în mod distinctiv viața uman], iar acesta este rațiunea. În acest fel, Aristotel a oferit materia prim] pe care stoicii - și în special descendentul lor român, Cicero - au folosit-o în formularea primelor principii explicite ale dreptului natural. Stoicii au respins modelul biologic al lui Aristotel folosit în explicarea proceselor naturale. Ei au formulat un model deterministic al cosmosului în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care guverneaz] în mod distinctiv viața uman], iar acesta este rațiunea. În acest fel, Aristotel a oferit materia prim] pe care stoicii - și în special descendentul lor român, Cicero - au folosit-o în formularea primelor principii explicite ale dreptului natural. Stoicii au respins modelul biologic al lui Aristotel folosit în explicarea proceselor naturale. Ei au formulat un model deterministic al cosmosului în care unitatea - și, astfel, interconexiunea - tuturor lucrurilor era o tem] central]. Aceast] tem] a dat naștere unei abord]ri
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
totuși accentul pus de Aristotel pe importantă rațiunii în ființele umane, deoarece cosmologia lor plasa ordinea rațional] în centrul tuturor lucrurilor. Rațiunea uman] era astfel o scânteie din focul creator, din logos, care ordona și unifica cosmosul. Prin intermediul acestei conexiuni stoicii au fost capabili s] formuleze tr]s]tură dinstinctiv] a eticii dreptului natural; dreptul natural, dreptul naturii, este dreptul naturii umane reprezentate de rațiune. Rațiunea putea fi ins] manipulat] pentru a servi interese particulare mai degrab] decât propriile ei scopuri
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
influent] semnificativ] asupra doctrinelor lui Platon privitoare la imortalitatea sufletului, la existența Universaliilor într-o lume a Adev]rului mai înalt și a Rațiunii precum și a filosofiei ca modalitate de preg]tire a oamenilor pentru contopirea cu divinul. Mai tarziu, stoicii au susținut idealul p]cii interioare bazate pe autodisciplin] și eliberare de pasiuni, ideal îndeplinit în parte prin retragerea din lumea material] și a preocup]rilor sale fizice, în favoarea ascezei și a preocup]rilor spirituale. Pe de alt] parte, adepții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fapte sufletești, "subiective", în actele și scenariile proprii gândirii; totodată, către acreditarea câtorva dintre ele, astfel încât celelalte, posibile sau chiar probate (încercate) și "picate" la această probă, să fie socotite "incorecte" (cum sunt, în orizont filosofic-istoric, unele scheme din logica stoicilor, din perspectiva schemelor logicii aristotelice). Momentul formalizării modalităților de gândire (a unora dintre ele) are prima semnificație pentru scopul lucrării de față. Tocmai acest moment instituie un fel de "dictatură" a gândirii (ca act) asupra obiectului inițial al gândirii practicile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată, chiar de către Aristotel; dacă nu cumva și mai devreme, ținând seama, spre exemplu, de interesul lui Socrate și al lui Platon, dar și al sofiștilor, al stoicilor din prima generație, pentru anumite operații logice, cum ar fi definiția, diviziunea, clasificarea, generalizarea inductivă, deducția, analogia, dialectica etc. Totuși, Aristotel nu ne-a predat o "teorie" a formelor gândirii, ci mai degrabă trei teorii, câte una pentru fiecare formă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și judicativul, iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea este copleșitoare, puterea sa nu este absolută. Sunt, totuși, gânduri care scapă autorității: desigur, nu trec de autorizare. Logica stoicilor sau teologia lui Origen reprezintă astfel de făptuiri (gânduri, rostiri și făptuiri, totodată), care au scăpat autorității, dar nu au trecut de autorizare; este vorba despre cazuri atot-cunoscute; dar există, fără îndoială, și multe altele mai puțin cunoscute. Orice fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la un stăpîn. Transcendența a fost distanțată de categoria puterii, a forței, a dominației. E ceea ce poate stîrni atenția față de o nuanță deloc neglijabilă a portretului divin. André Scrima amintește adesea o linie de intrepretare a termenului pantokrator care de la stoici și la filozofia elenistică a trecut la mari autori patristici (Teofil al Antiohiei, Clement Alexandrinul, Origen, Grigore de Nyssa, Augustin). Pentru ei, pantokrator nu înseamnă atotputernic, atotstăpînitor, dominație exterioară. înseamnă ceva mai puțin vizibil și impunător, dar mai originar. Cînd
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
toată puterea cuvântului. Din ambele cărți se detașează idei care, completate cu altele, din celelalte scrieri, compun o viziune și un program de viață, o filosofie practică. De nu e originală în premise și concluzii, îndatorate și unele și celelalte stoicilor, în special lui Marc Aureliu, căruia istoricul i-a și consacrat un studiu, concepția lui P. este profund personală în accente, în articulațiile interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
loc al cunoașterii naturii și al scopului natural al omului, devine spațiul în care omul este direct încredințat sieși, și, în același timp, spațiul de întâlnire cu Dumnezeu în sensul întâlnirii biblice cu Dumnezeu, între tu și tu. Augustin întrebuințează stoicul „Cunoaște-te pe tine însuți!” (gnoti seauton) și îi dă un sens creștin. Dacă în Vechiul Testament inima omului era interpretată ca receptor al chemării lui Dumnezeu, în concepția lui Augustin conștiința devine locul în care apelul lui Dumnezeu și ascultarea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
capăt 44. Ea a fost plătită scump prin teama de emoțiile involuntare. Orice legătură ce ne atașează de cineva sau de ceva conține și posibilitatea de a fi atras în bucurii și dureri ce se ivesc independent de voința noastră. Stoicii susțineau de aceea că, dacă vrem să ne păstrăm libertatea spirituală și echilibrul, să stăruim în ceea ce ne stă în putere și să nu privim ceva ca bun sau rău, după cum ne favorizează sau nu împiedică propria stăpînire de sine
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
susțineau de aceea că, dacă vrem să ne păstrăm libertatea spirituală și echilibrul, să stăruim în ceea ce ne stă în putere și să nu privim ceva ca bun sau rău, după cum ne favorizează sau nu împiedică propria stăpînire de sine. Stoicul se situează în fața spectacolului vieții ca un privitor rece, care urmărește atent desfășurarea jocului, ferindu-se însă să se lase antrenat de el. Mai mult de cît de orice se teme să fie obligat "să suspine în sinea sa". Sanctuarul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de talentul producerii ficțiunii pentru a ne descrie situația unui om care suportă plin de încredere pierderea fiului unic. Ei nu introduc în teatre personaje care știu să-și ascundă pasiunile în fața rațiunii. Poeții nu greșesc în această privință. Un stoic ar juca un rol foarte plictisitor într-o tragedie." Cel mai sever se dovedește a fi Platon față de tragedie. Ea nu este, din punctul de vedere al lui Socrate în Gorgias, decât o retorică destinată mulțimilor a căror plăcere, cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de o slăbiciune?" (Seara a 11-a)48 De aceea, Lessing refuză reprezentarea unor personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
antici, nu se poate trage nicio concluzie în privința manierei în care poetul a tratat acest subiect. Cel puțin sunt convins că nu l-ar fi putut face pe Laocoon mai stoic decât pe Filoctet sau pe Hercule. Tot ceea ce este stoic este antiteatral, și mila noastră este totdeauna direct proporțională cu suferința pe care o manifestă personajul care ne interesează. Este adevărat că, văzându-l cum își suportă nefericirea plin de măreție, îi vom admira nobelețea sufletească, însă admirația este un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
voia să o dezonoreze, Emilia, tânără virtuoasă, este înjunghiată de tatăl ei, dornic să o sustragă oprobriului, chiar în momentul în care era ea însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de divinitate. Și pentru antici era limpede că Încercarea de a intra În contact cu divinitatea, În mod direct și fără experiență În acest sens, friza abuzul și ridicolul (Pliniu, Epistola, 8, 8, 5-7, pentru Clitumnus Fons). Un martor ocular, stoicul Luciusxe "Lucius" Annaeus Seneca (cca 4-65 d.Hr.), menținându-se În critica filozofică adusă cultului, descrie devoțiunea personală față de imagini și, prin urmare, aduce o critică prudentă cultului care nu este public 2. Destul de departe de imagine și chiar de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Înțelegere, tipic oricărei forme de interiorizare intelectuală, duce cu necesitate la alegoreza imaginilor și atributelor zeilor și la etimologia numelor lor4. Este tocmai ceea ce a făcut Varro cu pasiune teologică, sprijinindu-se pe lucrări anterioare, mai cu seamă ale stoicilor. Prin explicații luate din ordinea naturală (interpretationes physiologicae) el pune zeii statului În legătură cu „teologia naturii” (cf. subcapitolul 4.2b2). Creștinii datorează tradiției iudaice și romane critica pe care o aduc imaginilor. Spirituala ironie pe care Tertullian o formulează În privința fabricării
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la natura sufletului și a spiritului (fr. 88 și 227). Tradiția criticii religiei, de la Xenofan (fr. 228) la scepticismul Akkademiei, căreia Îi aparținea, Îl leagă de „dogma lui Platon” (I fr. 30), de teologia academicului Xenocrate (I fr. 23), a stoicului Dionysosxe "Dionysos" (I fr. 23) și de ezoterismul roman (Valerius Soranos). Argumentul ei este „teologia naturală” (theologìa physikè), doctrina unității și divinității cosmosului (mundus), a sufletului universal (anima mundi) care umple lumea, a elementelor și a celor patru spații ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție), totuși am văzut că în cadrul „complexului peratologic“ se poate vorbi despre o strădanie de atingere a limitei, și astfel despre o atragere a limitei în fața conștiinței. Cuplată cu actul voinței
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]