1,031 matches
-
răgușită și tărăgănată și un accent Mockney. — Ați venit să vedeți casa? — Da! Imediat Îmi dau seama că am fost prea ambalată. — Adică... mda. Îmi iau iute și expresia detașată adecvată. — Ne-am gîndit să aruncăm o privire. — Fabia Paschali. Strînsoarea mîinii ei are ceva de vată udă. — Becky Brandon. Iar el e soțul meu, Luke. Haideți, intrați. O urmăm, iar pașii noștri răsună pe pardoseală și, cînd mă uit În jur, trebuie să-mi țin răsuflarea. Holul e efectiv uriaș
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
din această senzație. CÎnd ajungem, sala de așteptare e destul de goală, nici picior de vedetă, dar nu mă deranjează la cît sînt de ambalată. — Becky? Luke se uită În jos la mîna mea, Încercînd să-și desprindă propria mînă din strînsoare. — Te simți bine? Ești ușor cam Încordată. — A... mă rog, zic. SÎnt puțin Îngrijorată În legătură cu niște chestii. — Aha, zise cu o privire Înțelegătoare. De ce nu i le spui Venetiei? Îhîm. Asta o să și fac. Ne așezăm În fotoliile plușate, eu
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
trend! La anul, toată lumea o să poarte eșarfe boa Danny Kovitz, uriașe. Vedetele or să le poarte la Oscaruri, magazinele de fițe or să se bată pe ele... Mega-eșarfa boa, spune Danny, legîndu-mi mai bine la spate niște pene scăpate din strînsoare. Mega-eșarfa. E fantastică. Uite! Mă răsucește spre oglindă și mi se taie respirația. — Ăă... uau! — Mișto, nu? Îmi zîmbește radios. Sinceră să fiu, motivul pentru care am rămas fără aer e faptul că arăt complet stupid. Abia dacă mi se
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
caute scăparea, pe cât posibil, fără să fie văzut. Tocmai atunci, câțiva dintre liderii gloatei care Își făcuseră loc către palat s-au repezit pe terasă, Încercând să-l prindă. Fiind bărbat puternic și viguros, a reușit să se smucească din strânsoarea lor și să-și facă loc până la casa scării - pe care, spre consternarea sa, a găsit-o plină de mulțimea care se Îmbulzea. Știind că singura lui șansă era să treacă printre ei cât mai repede, a lovit În stânga și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
unei societăți lipite de ecranul pe care se putea în sfârșit contempla, după un deceniu în care consumase în special imaginea catodică a cuplului tiranic - formă postmodernă a „servituții voluntare” -, explozia presei scrise a emancipat cuvântul tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par să fi rămas) irelevante și, oricum, insesizabile. Jurnalismul românesc postcomunist, născut la „locul de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Reflexologia este folosită instinctiv de femeile aflate în travaliutc "Reflexologia este folosit\ instinctiv de femeile aflate `n travaliu" Această metodă utilizată în timpul travaliului este, de fapt, o dezvoltare a tehnicilor folosite dintotdeauna de femei în mod instinctiv. Încleștarea pumnilor sau strânsoarea puternică în care prindem mâinile soțului sau ale persoanei care ne ajută sunt metodele naturii de a calma durerea din timpul travaliului. Ele nu sunt totuși potrivite, deoarece presiunea nu este exercitată suficient de mult timp și nici la adâncimea
Reflexologie palmară. Cheia sănătății perfecte by Mildred Carter, Tammy Weber () [Corola-publishinghouse/Science/2147_a_3472]
-
sunt armele de pe urmă ale capitalismului” - scrie Geo ȘERBAN 29: „Dacă fiecare clasă socială În ascensiune a trecut, ca să spunem așa, prin inelul cătușelor pregătite de cei de la putere, proletariatul cea mai hotărâtă clasă revoluționară a simțit cel mai intens strânsoarea acestor cătușe. Conștientă de puterea mereu crescută a adversarului ei, burghezia a devenit feroce În măsurile de conservare a privilegiilor ei. (Ă). Proletariatul posedă o literatură a Închisorilor specifică soartei sale, Înflorită Între zidurile cenușii, ca o nouă și eficace
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
repede spre mine. Mă înclin, ca să mă feresc. Mă încurc în firele lui de nailon. Aceea e clipa în care, îndărătul copacilor, cineva destupă o sticlă de șampanie. Băieții se aruncă spre mine, strigă cerându-și scuze, mă eliberează din strânsoare. Acel „sorry“ are intonația unui: „Ne pare rău, dar trebuie să fii ultimul dobitoc ca să stai pe bancă, deja ne încurcă toți ăștia de pe plajă, care se duc să facă baie...“ În timp ce ei manevrau zmeul, am răgazul să reconstitui înșiruirea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
În sfârșit, centrul poate dezvălui o nevoie profundă de recunoaștere: cel ce visează dorește să fie în centrul conversațiilor sau să fie un centru de interes pentru ceilalți. Zmeu Zmeul este o reprezentare ideală a expresiei a da drumul la strânsoare. Cel ce visează trebuie, la fel ca zmeul, să se lase purtat de curenți, să nu conducă, dimpotrivă, să se abandoneze cu încredere și în liniște. Trebuie să aibă grația și lejeritatea zmeului pentru a se înălța și a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
voluptuoasă a Desdemonei. Corpul era pentru ea un motiv permanent de stinghereală. Își anunța mereu prezența fără consimțământul ei. Când Îngenunchea În biserică sau când bătea covoarele În curte când culegea fructe sub piersic, formele feminine ale Desdemonei scăpau din strânsoarea hainelor monotone care le țineau prizoniere. Deasupra corpului ei unduitor, chipul Îmbrobodit rămânea izolat, cu o expresie ușor scandalizată față de ce puneau la cale sânii și șoldurile. Eleutherios era mai Înalt și mai slab. În fotografiile de pe vremea aceea arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lucru mai logic decât al celorlalți, mi-am ridicat capul și i-am privit pe toți în ochi spunând: E mort. Orande e mort. Îi vedeam pe toți înmărmuriți. Mâna Anei împietri pe umărul meu și aproape mă durea acea strânsoare. O simțeam neliniștită și cu gândurile în altă parte. Concluzia mea, dedusă logic, îi lovi pe toți în creștetul capului și deveniră aproape la fel de năuciți cum fuseseră câteva minute mai devreme. În aceste momente erau cel mai vulnerabili. Acum puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Începu să se mărească. Deveni un pârâu, apoi un râu, un fluviu, o mare fără orizonturi! O mare mereu în curgere! Eram condamnat! Nu ajunsesem așa departe data trecută. Voința bătrânului se sfârșea undeva sus, incapabilă să mă rețină în strânsoarea sa de fier atât de aproape de eternitate. Lipsit de gânduri, ținând cu dinții voinței de acel pliu al conștiinței, umplut de teama uitării și de o frică fără margini, mă apropiam de suprafața "apei". Eram cât pe ce s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca într-o menghină. Reușise să mă prindă! Dar era prea strâns. Trebuia doar să mă frâneze, nu să fie capabil să mă aducă și înapoi. Nu reușea să mă țină. Era forțat la maxim. Îl simțeam! După câteva clipe, strânsoarea sa începu să se destindă și îmi dădu drumul în vâltoare. Nu reușise să facă față nici nebuniei, nici ștergerii gândurilor. Atinsesem Timpul! Eram scăldat în El! Începeam să uit. În fața Timpului, deveneam ce eram eu la origine. Nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o atmosferă încordată la maxim. Când acoperișul părea să nu se mai fărâmițeze, ferestrele de la etajul trei începură parcă să se spargă, iar ecoul lor răsuna clar pe coridoarele încremenite, făcând inimile tuturor să se micșoreze și mai mult în strânsoarea de fier a fricii. Urmară geamurile de la etajul doi, apoi cele de la unu, și în final, temutul final, puturăm vedea cum pe geamurile din fața noastră încep să răsară flori de gheață! Porneau de jos timid și în câteva secunde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ne vei conduce la intrarea subterană în colegiu. Deja ne-ai pierdut o dată când am luat-o pe un coridor greșit. Acum ne întoarcem pe un altul! Pe unde naiba ai intrat în școala aia afurisită? Govar se descătușă din strânsoarea dureroasă a locotenentului, făcu câțiva pași înainte și căută un semn pe perete. Îl găsi și se întoarse spre "domn". Ăsta e tunelul! Vezi? I-am făcut semn când m-am dus de acolo ca să nu mă pierd dacă oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se mai mărginesc să transmită că anumiți cetățeni săvârșesc lucruri reprobabile... Arcuiește o sprânceană, batjocoritor. — ...ori că doar au de gând
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doar el a adus-o aici. Revine la grijile cotidiene. Trebuie acum să se ocupe de novice, să o liniștească mai întâi și apoi s-o conducă prin templu, să-i arate palatul pontifical. O eliberează încet pe Asinia din strânsoare și i poruncește: Stai liniștită! Agită apoi din brațe după o profesoară. — Să vină careva să aibă grijă de ea! E nevoită să ridice tonul și să repete de câteva ori ca să se facă auzită în vacarmul ăsta. În sfârșit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
noi și-și dădeau coate. E mai mult decât Occia poate răbda. Chiar le face de râs! O smucește nervoasă pe fată. — Da’ nu ți-e rușine? — Au! Mă doare, țipă Asinia. Rex profită de ocazie să se elibereze din strânsoarea ei. — Nu mai respecți nici un ordin? se răstește bătrâna la ea. E cu adevărat supărată. — Vrei să-i spun Marelui Pontif să pună biciul pe tine? Asinia pufnește morocănoasă. Nimeni nu-i înțelege bolbo roseala, însă cea mică începe să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aici? — Forul Roman, răspunde mirată Domitia. Începe să arate cu degetul. — Uite templele lui Saturn și al Concordiei. Se mută mai aproape: — Acolo e Curia și aici Regia. — Bravo! o laudă cu voce scăzută bătrâna. Își retrage mâna udă din strânsoarea copilei. Cunoaște forul ca-n palmă, de pe vremea când încă vedea. Dar îl cunoaște altfel decât micuța asta. Chiar dacă a orbit, tot își dă seama că cele mai venerabile clădiri ale cetății sunt reutilizate de propaganda im perială. Mulți au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Agrippina scâncește ca un copil. — Se gândește la evreica lui și vine apoi să facă dragoste cu mine. Vipsania chicotește și mai tare. — Ce importanță are de unde îi vine pofta de mâncare, dacă mănâncă întotdeauna acasă? Femeia se eliberează din strânsoare cu un aer ofensat. — Ție ți-e ușor să glumești, bodogăne nemulțumită. Și lui Germanicus i-o fi ușor să se gândească la nepoata lui Herodes, reflectează Vipsania. Dar la ce-i folosește? Tot atât de bine l-ar putea apuca dorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cunoștințe nu i-au solicitat de atâtea ori diferite consultații judiciare, ca până la urmă tot să nu-l voteze. Dacă o fi și Libo ca ei? Capabil să-i ceară sfatul, dar incapabil să-l facă consul? Se eliberează de strânsoarea din piept cu un suspin adânc. De ce tatăl său, la 37 de ani, obținuse deja totul? Consulatul, celebritatea cântată în versuri de cele mai mari nume ale noii literaturi, precum și aura prieteniei legendare cu Iulius Caesar și Marcus Antonius. În
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
următoare îl apucă pe Vittelius de sinus-ul togii: — Poți să-mi spui și mie ce naiba caut eu în Cezareea, când am interdicție de a intra în Iudeea? — N-o mai ai, șuieră procuratorul, livid la față. Se eliberează din strânsoare: — Tu și Pusio plecați în seara asta. Rufus trage cu putere aer pe nas și simte în nări un miros ce nu-i este străin. Pericolul. Primejdia îi dă din nou târcoale. De asta e sigur. Inima îi zvâcnește în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care a simțit-o. Se apropie de el și-l cuprinde în brațe: — E o prostie să te gândești că i s-a putut întâmpla ceva rău pentru simplul fapt că este evreu, spune el apăsat. Iulius se eliberează din strânsoare fără nici un cuvânt. Deși surprins de mutismul lui, Germanicus continuă: — Religia voastră este recunoscută ca licită pe tot cuprinsul imperiului. Herodes Agrippa se uită repede în lături, evitând să-l privească. Romanul începe să-și piardă răbdarea. Ridică tonul: — Ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
da glas. Lacrimi mari izvorau din ochii solilor și se prelingeau încet pe dragii lor arși de soare. Vă rugăm... Văzând cum cei trei orientali pe care-i țineau de umeri își plecară capetele adânc, cu umilință, călugării își slăbiră strânsoarea. Înțeleseseră că nu erau nici nebuni, nici răuvoitori. Căutând ajutor, Papa își îndreptă privirea către cei îngenuncheați în spatele orientalilor. Simțea că aceștia cereau ceva cu desperare și voia să știe ce anume doreau. Deși privirea Papei căzu asupra lui, Velasco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
petrecea În tren. Și mie-mi plăceau caii la nbunie. Era o minune să-i vezi când ieșeau și mergeau spre linia de pornire. Erau Încordați și Își jucau picioarele, iar jocheii Îi țineau strâns de căpăstru și uneori slăbeau strânsoarea lăsându-i să fugă puțin. Cel mai mult Îmi plăcea când ajungeau la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]