785 matches
-
Albu puse În mișcare un grup de o mie de călăreți care așteptau În fața zidurilor și care porniră În grabă spre sud. Cei treizeci de Apărători traversară șanțul de apărare pe podul de lemn și intrară În prima curte interioară. Străjerii se dădură la o parte la vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Diario lui Gianluca, din salutările fraților Bellini, din felul În care se vedea, de acolo, Moldova. Și, mai ales, de iminența discuției cu tatăl său. Ajuns aici cu gândurile, tânărul se hotărî pe loc. Ieși din cameră și Întrebă primul străjer de pe culoar unde se află căpitanul Oană. - L-am văzut pornind spre sala armelor, cu măria sa, spuse străjerul. Alexandru parcurse În grabă coridoarele și ajunse la sala armelor tocmai când voievodul Ștefan ieșea, roșu la față, cu o privire senină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ales, de iminența discuției cu tatăl său. Ajuns aici cu gândurile, tânărul se hotărî pe loc. Ieși din cameră și Întrebă primul străjer de pe culoar unde se află căpitanul Oană. - L-am văzut pornind spre sala armelor, cu măria sa, spuse străjerul. Alexandru parcurse În grabă coridoarele și ajunse la sala armelor tocmai când voievodul Ștefan ieșea, roșu la față, cu o privire senină, Însoțit de trei Apărători. - Să trăiești, măria ta! salută Alexandru, Înclinându-se. -A, tânărul Oană! zâmbi domnitorul. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dar și din cuprinsul Imperiului Otoman, al hanatului Crimeii, și al colaborării noastre cu celelalte forțe antiotomane din Asia și din Balcani. - Îți mulțumesc, căpitane. Am să țin seamă de toate acestea În cursul adunării. Care poate Începe. Unul din străjeri vesti apropierea a doi călăreți, pe drumul Vasluiului. - Mai așteptăm pe cineva? Întrebă Ștefan, mirat. - Nu, măria ta. Toți cei chemați au ajuns aici În timpul nopții. - Du-te, vezi despre ce e vorba și apoi convoacă adunarea Sfatului de taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mai apoi avem de vorbit, bine, Pietro? Să nu pleci nicăieri. Erina descălecă, lăsă calul În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să cred... - Da. Poți rămâne cu noi. Mai mult, poți participa la adunarea care va Începe chiar acum. Ia loc pe unul din scaune. Vei vedea că facem tot ce este omenește posibil... - Mulțumesc, măria ta. Rămân. Voievodul făcu semn străjerilor, care Îi lăsară să intre pe cei chemați la sfat. Camera se umplu repede. Pe ferestre se zăreau primele semne de lumină. -V-am chemat, spuse voievodul, fiindcă avem un eveniment care se Înscrie În categoria catastrofelor și, dacă vom hotârâ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o dată, Albeștii aveau să ardă din temelii. 15 mai 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei Primirea solilor Începu aparent În nota obișnuită. Doar opt soli primiseră Încuviințarea de a intra În Sala tronului, ceilalți doisprezece rămânând pe culoar, sub supravegherea străjerilor. Obiceiul de a trimite solii numeroase era al sultanilor și al marilor hani tătari. Solia sosită la Suceava În 12 mai și primită abia trei zile mai târziu era a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul. Număra douăzeci de soli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar tovarășul tău de ce nu răspunde? N-are glas? - Ba da, stăpâne... dar e mai tânăr și mai temător. Spahiul ceru o făclie, se apropie de cei doi prizonieri și le studie cu atenție chipurile. Apoi Înapoie făclia unuia din străjeri și spuse, cu un calm prevestitor de nenorociri: - Minte. Sunt iscoade ale lui Ștefan. Iar tânărul e o femeie. Duceți-i În coliba din marginea taberei și legați-i. Poate că unul din ei e chiar omul căutat de luminăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dealurile Sucevei. - I-ați dat de urmă? Întrebă voievodul. - Da... Cred că da... Dar dacă informațiile noastre sunt bune, atunci căpitanul se află În tabăra sultanului. Chiar lângă sultan. Nu se poate ajunge la el decât prin zece cordoane de străjeri, o mie În total, care ucid tot ce mișcă. Timpul era scurt. Am hotărât s-o salvăm Întâi pe doamna țării. Alexandru nu spuse nimic. Dar voievodul simți că o undă de neliniște Îi cutreieră pe tânărul care, până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nevăzut. Înebuneam, cînd îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; i-am strigat, dar nu mi-a răspuns. 7. Păzitorii care dau ocol cetății m-au întîlnit; m-au bătut, m-au rănit; mi-au luat măhrama străjerii de pe ziduri. 8. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiți pe iubitul meu, ce-i veți spune?... Ca sunt bolnavă de dragoste! 9. Ce are iubitul tău mai mult decît altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
fuseseră prinse pe o funie întinsă pe marginea apei și legată de tufișurile și bambușii pitici, astfel încât să arate întocmai ca rugii unor arbuști de trandafiri sălbatici. Focuri de tabără ardeau vii la fiecare post de gardă din lungul stăvilarului. Străjerii veniră în fugă și prinseră un om, în timp ce al doilea reuși să scape. Nu are importanță dacă e unul dintre soldații de la castel sau un trimis al clanului Mori. Seniorul Hideyoshi trebuie să-l interogheze pe acest om cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă pentru a nu fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
probabil, crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în fortăreața principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătatea Orei Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu același gest: — Eu sunt Sutan, tot din Hakata. Străjerii păreau să nu fi înțeles nimic din aceste prezentări, dar căpitanul lor, care stătea în fața corpului de gardă din curte, le făcu semn să intre, cu un zâmbet: — Poftiți, vă rog. Sala Omotemido era clădirea principală din incinta templului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin Hibata, continuând spre tabăra lui Kobayakawa Takakage de pe Muntele Hizashi, pe același traseu. Evident, drumul era păzit cu strășnicie. Mesagerul, lovindu-și încontinuu calul cu cravașa, călărise din ajun fără să se oprească pentru a mânca sau bea. Când străjerii îl aduseră la tabără, își pierduse cunoștința. Era Ora Mistrețului. Hideyoshi încă nu dormea. Când reveni Hikoemon, acesta, împreună cu Hideyoshi și Hori Kyutaro, se duse la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ce se întâmplă? întrebă Hideyoshi. — Nu sunt sigur. Cred că e un paj și unul dintre oamenii de gardă. — Aruncă o privire. — Desigur. Yuko se ridică și ieși, lăsând ustensilele pentru ceai la locul lor. Privind afară, constată că - în locul străjerului la care se așteptase - omul sfidat de paji era Asano Nagamasa. Tinerii paji, însă, nu aveau de gând să anunțe pe nimeni, atâta timp cât aveau ordin să țină pe toată lumea afară. Nu conta cine era - Asano sau altul. Asano răspunsese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă. — Vine Domnia Sa! Strigătele santinelelor răsunau prin toată incinta. În fiecare zi, străjerii coborau cam la două leghe în aval, să stea de pază. Cu toții erau transfigurați când intraseră, în fugă, pe poarta principală, dar, când o văzură pe Nene în verandă, începură să strige la ea de unde se afla, ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape șaizeci și două de mii de oameni, număr care putea aproape să rivalizeze cu al inamicilor. O CEAȘCĂ DE CEAI Omul arăta ca un călugăr rătăcitor, dar avea pasul unui războinic. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge atât de ușor tocmai până aici? Chiar atât de neatenți sunt străjerii voștri? Dacă era vreun complot inamic, aș mai bătea acum în poartă? Explicația omului părea rezonabilă. Gardianul dădu din cap și plecă să-l aducă pe Osaki. — Ce e? întrebă acesta, sosind la poartă. — Sunteți Comandantul Osaki? Da, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
părțile castelului începu să se înalțe fumul focurilor de gătit. Se dădu ordin ca soldații să-și consume rațiile. Trupele, însă, nu se risipiră, rămânând grupate pe unități, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă. Un străjer de la poarta principală strigă: — Seniorul din Kitanosho a sosit la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Forul lui Apiu", și pînă la "Cele trei Cîrciumi", frații, care auziseră despre noi. Cînd i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu, și s-a îmbărbătat. 16. Cînd am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămînă într-un loc deosebit cu un ostaș care-l păzea. 17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; și cînd s-au adunat, le-a zis: "Fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
lui Beniamin pînă în ziua de azi. 22. Casa lui Iosif s-a suit și ea împotriva Betelului, și Domnul a fost cu ei. 23. Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai înainte se chema Luz. 24. Străjerii au văzut pe un om ieșind din cetate, și i-au zis: "Arată-ne pe unde putem intra în cetate, și vom avea milă de tine." 25. El le-a arătat pe unde ar putea să intre în cetate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
sălii clopotelor găsim o altă scară care coboară la etajul inferior, în sala tunurilor, care este la nivel cu drumul de strajă. Acest dispozitiv permitea ca sala tunurilor să nu fie cucerită de dușman decât în ultimă fază, când rezistența străjerilor din sala de sus a clopotelor era cucerită. Trecerile stâmte îl dezavantajau pe inamic. Pe latura estică a turnului s-a descoperit o trapă cu o ingenioasă cursă împotriva atacatorilor. Cei care escaladau zidul și treceau pe drumul de strajă
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]