6,493 matches
-
de leu... Bărzăunul crezu că amețește și se lipi mai strîns de perete. Într-o clipă își dădu seama că păcăleala lui din pădure va fi descoperită și că va avea de înfruntat multe greutăți. Caseta pe care avea imprimate strigătele de animale din filmul "Cărțile junglei" și cu care reușise atît de bine să-i sperie pe Nicanor, pe doctor, pe Iancu Răgălie, pe frate-su și pe Nuțu la mlaștină, o uitase între celelalte. Iar Matei tocmai pe aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu-s Nuțu lui Răstoacă și nici alt derbedeu de teapa ta! Nu te gîndești deloc? Crezi tu c-ai făcut bine ce-ai făcut? Bărzăunul nu mai spuse nimic și plecă în grădină, fără să mai ia în seamă strigătele lui Matei. Își puse o pătură pe iarbă și stătu întins pe ea pînă se întoarseră părinții de la combinat. Din ziua aceea însă nu mai părăsi curtea casei, deși ar fi dorit fantastic de mult să plece cu o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vorbind... dar Bărzăunul nu mai putea fi atunci atent la nimeni și nimic în afară de Ilinca. Puse tartina pe o piatră, lîngă hainele pe care le dezbrăcase și se aruncă deodată în apa rece pufăind și scoțînd fel de fel de strigăte. Toți de pe mal se apropiară de apă privindu-l mirați și făcînd glume pe seama sa. Și cînd toți se așteptau mai puțin, Bărzăunul se ridică din apă ținînd în mîna dreaptă un păstrăv mare, strălucind în bătaia razelor. Ilinca scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca și intră iar în apă. În mai puțin de un sfert de oră reuși să prindă 8 păstrăvi mari și cîțiva mai mici, minunîndu-i pe toți cei prezenți. Ilinca părea cea mai fericită. Se agita mereu pe mal scoțînd strigăte ori rîzînd spre Bărzăun. Domnul Nicanor, la insistențele doctorului și ale lui Petrică Ciuraru, aprinse un foc de vreascuri și pregăti, după indicațiile Bărzăunului, vatra pe care să frigă peștele. În iaz mai intrară, alături de Bărzăun, Vlad, Tomiță și arheologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu glasul gîtuit de emoție: E for-for-formidabil, zău! Imediat după aceea însă, deși în șoaptă și adresîndu-se mai mult către Virgil, vocea Ilincăi fu auzită aproape de toți: E pîr-pîr-pîrmidabil! Tomiță fu primul care slobozi un hohot de rîs ca un strigăt de cucuvaie. Apoi se dezlănțuiră și ceilalți, inclusiv Nuțu, care nu-și prea dădea bine seama de cine se rîde. Cîteva clipe, rîsul tuturor avu un efect miraculos. Fiecare deveni altul; mai bun, mai prietenos, mai dornic să se afirme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o casă, așezate în formă de unghi ascuțit. Bărzăunul se ridică și se apropie înfiorat de lespezile dispuse în formă de poartă. Presimțise ceva și nu se înșelase. Se uită cu atenție și deodată nu-și mai putu stăpîni un strigăt de uimire. Hei, ia priviți aici!... Bănuiam eu că așa va fi! Și începu să sară pe lîngă cele două pietre, de parcă l-ar fi înțepat niște viespi în tălpi. Toți întoarseră capetele spre el, la început contrariați, apoi curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ultima întălnire, înainte de vacanța lor, despre Universul Galaxiilor. După care, Evelin împreună cu profesorul vor face, împreună, o vizită prin oraș; ești invitatul nostru la un spectacol de operă Nabucco; îți va face poate plăcere să asculți, din gura unor muritori, strigătul de suferință și luptă al unor sclavi. Am rezervat deja două locuri. Evelin: Mulțumesc, merg cu mare plăcere. Aurora: Evelin, te preocupă ceva? Evelin: Mă gândeam la ce a spus Ela: că n-oi fi Hristos pe Pământ să pocăiesc
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
credința, prietenia ? ...Hafiz, bolnav e duhul acestei vremi. Cum oare Un înțelept sau doctor să-i afle vindecare ? Cei drept siliți sunt astăzi, când vremea e hapsână, La cei nedemni să-ntindă a lor loială mână. Totul culminând cu un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dorm și mai mult, să fiu piatră, În timp ce rău-i peste tot și chinul. Să nu văd, nici s' aud îmi e destinul. Nu mă treziți, vorbiți, vă rog, în șoaptă. Tonalitatea profund pesimistă a liricii lui Leopardi, culminând cu strigătul: "E funesto à chi nasce il di natale", își află antidotul în dizolvarea senină a sufletului în pacea nemărginirii din poemul emblematic, Infinitul poezie care semnează un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în vânt. "nici o minune nu se împlinește". Și totuși, "cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, apa și focul". Atunci de ce rugile noastre, cuvintele poetului nu izbutesc să împlinească nici un miracol ? În poezia Din adânc, răzbate strigătul spaimei de moarte: poetul își întreabă mama, cea care a fost la început mormântul său, de ce acum îi este atât de frică să treacă din lumină în alt mormânt ? Dar, începând cu volumul La cumpăna apelor, va urma îndelung catharsisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unei lumi a singurătății, a agoniei și a morții, abandonată de destin într-un peisaj haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale lui Franz Schubert, tensiunea infinită din Cântecul de mulțumire adresat lui Dumnezeu, din Cvartetul 132 al lui Beethoven, ori Sanctus și Benedictus din Missa solemnis; sau poemul simfonic al lui Richard Strauss Moarte și transfigurație, cu geamătul și apoi strigătul prelung, învins în final de preschimbarea morții într-o apoteoză a vieții spirituale. Actualmente, în haotică perioadă postmodernistă, nu poeții au neliniște. Ei se bucură de zburdălnicie neînfrânată. Neliniște au cuvintele care nu știu în ce antisens, în ce răspăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se năștea un dor adânc, un dor de moarte către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să-i respecte și ce altceva îți poți dori de la o familie? Dar, atunci cînd închidea ochii, seara, și-și golea mintea de toate întîmplările de peste zi, cînd era gata-gata să adoarmă, ceva dinăuntrul său, ca o chemare, ca un strigăt mocnit, abia simțit, își făcea loc într-un colț de inimă. Cine era el? Căror meleaguri altele decît acestea, minunate, pe care pășea în fiecare zi le aparținea, de fapt? Din ce familie de bravi luptători, poate, sau de lupi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a fi lovit, de a aluneca și de a fi făcut una cu cascada, să se bizuie, așadar, doar pe agilitatea lui și pe noroc? Clipa de ezitare se dovedi salutară. În ciuda zgomotului infernal, răzbătu pînă la urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot, chinuindu-se să deslușească natura sunetului și direcția din care provenea. Nu dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dată cînd trebuia să mă îndepărtez mai mult. Fusese o zi bună: găsisem, în cele din urmă, vînat bogat și mă întorceam împovărat și ostenit, dar fericit și nerăbdător să vă regăsesc. Dintr-o dată, ecoul mi-a adus la urechi strigătul mamei tale... Mi se strînge carnea pe mine cînd îmi amintesc urletul acela sfîșietor! Și crede-mă, fiule, că, în atîta amar de vreme, mi-a răsunat în suflet de mult mai multe ori decît și-ar putea cineva imagina
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lupi furioși, priponiți la gura unui adăpost uriaș, strigau la ei amenințător, dezgolindu-și dinții, amenințînd să-i sfîșie, repezindu-se să-i ajungă. O, cîtă furie se afla în privirile lor pătimașe! Erau descumpăniți. În primul rînd, înțelegeau greu strigătele captivilor. Arar, cîte un "plecați!" sau "omorîm!" păreau să se distingă. Iar forța cu care captivii se smulgeau din legături creștea pe clipă ce trecea. Înțeleptul încercă să-i potolească, să le explice, dar curînd își dădu seama că era
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și, în cele din urmă, urletele animalelor răzvrătite se stinseseră. Se opriră privind pierdut înapoi, cu ochii trupului și ai sufletului îndoliați. Și, cînd nu mai sperau la nimic, liniștea nepăsătoare fu spartă de un urlet deznădăjduit. Fu un singur strigăt, prelung și dureros, care li se înfipse ca un spin în culcușul inimii. Înțeleptul îl recunoscu de la primul sunet. Tînărul lup înțelese și el. Nefericită și deznădăjduită, era ea, iubita, consoarta, căutata. Era mama lui Lupino. CAPITOLUL 18 Un nou
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Nu i-ar fi ajutat cu nimic să-și deconspire efectivul. Localizară ținta. Încă un ordin. Se împărțiră în două cete și o înconjurară. Se apropiau astfel, închizînd în mijloc, ca într-o capcană, adăpostul uman. Lupii captivi parcă înnebuniseră. Strigătele lor nu mai aveau coerență, și, pe măsură ce inamicii strîngeau cercul, se transformară în schelălăieli disperate. Atacatorii erau mulți și puternici, și aveau în priviri acel licăr de animal hotărît să-și ducă treaba pînă la capăt, indiferent de consecințe. Ca
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și puternici, și aveau în priviri acel licăr de animal hotărît să-și ducă treaba pînă la capăt, indiferent de consecințe. Ca la comandă, captivii înțeleseră. Se lăsară la pămînt, tînguindu-se răscolitor. Lupino pătrunse primul în perimetrul adăpostului. Aruncă un strigăt scurt, ca să-și înștiințeze tatăl, rămas undeva, mai în spate, despre mișcarea făcută. Cîțiva dintre prietenii lui îi încercuiră pe lupii captivi. Sfîșiară cu colții legăturile care-i țineau prinși, încurajîndu-i să se ridice. Puteți pleca acum!, le strigau, trăind
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-i puțin lucru! Dar nici prea mult! JUCĂTORUL - Ediție specială! Ediție specială! Ultima idee genială a Măriei Sale, Regele! Ultima creație, ultima bombă, ultima superbombă! Ediție specială! Ziarele sunt aproape smulse din mâna vânzătorului cu cea mai teribilă „trâmbiță” din regat. Strigătele sale prelungi se pierd deasupra îmbulzelii de pe bulevardul Geniu și Prosperitate. Până și băcanii își șterg în grabă mâinile de șorțurile murdare și înhață câte un exemplar din Adevărul. Funcționarii înghit cu noduri ultima îmbucătură de corn și se caută
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
învârte cu frenezie „râșnița” muzicală, comandantul suprem cercetează cu înfrigurare câmpul de luptă. Comenzile încep să plece parcă fără sine. Pionii se bat cu ură și înverșunare. Unul câte unul se retrag răniți din luptă. Sunt întâmpinați la margine cu strigăte de bucurie sau de mânie. Se puseseră între timp pariuri. Cei cu mize mari aveau ochii injectați, își agitau pumnii. Pe neașteptate, teatrul de luptă începe să se învălmășească. Atacă „albele”. Doi pioni au încolțit un cal, acesta execută o
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
dezvoltarea armonioasă a tinerei generații - replica el în fața bufetului din sediul raionului de partid, într-o pauză de ședință. - Să se concentreze mai mult asupra elementului-om decât asupra elementului bărbat!” Și izbucnea într-un râs pițigăiat, colorat cu scurte strigăte răgușite, oarecum deranjante, ce atrăgeau totdeauna atenția. Se înțelege, își începuse acțiunea adresându-se în primul rând omului, acest aluat care trebuie (ne învață „marii dascăli ai omenirii”: Marx, Engels, Lenin și Stalin) modelat conform principiilor noastre... principii izvorând din
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nuvelă toate aceste aspecte și încă multe altele. Nu știu câte cititoare se vor identifica cu trăirile Karinei, câte ar dori să-i repete destinul, dacă și-ar dori sau nu o iubire absolută, monogamă, dacă aceste pagini nu sunt și un strigăt al singurătății către ea însăși, pentru a deveni mai suportabilă. Dar e sigur că aceste trăiri vor fi urmărite mereu cu emoție și atenție. Finalul este o sinecdocă, simțurile sunt reduse la esențe, engramele se deduc una din alta: urma
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
învățat secretele sale și i-a oferit mângâierile sale pentru că nu se vede Logica, Logica goală și nu îmbrăcată, supusă și nu tiranică, expansivă și nu rezervată, în toate aventurile nemuritorului nostru ingenios hidalgo? Eu am lansat acum ceva timp strigătul "să moară don Quijote!", și acest țipăt a găsit o oarecare rezonanță și am vrut să explic spunând că aș vrea să zic "trăiască Alonso cel Bun!"; asta e, când am strigat "să moară rebelul!", vrând să zic: "trăiască sclavul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]