5,716 matches
-
de mari, încât ai impresia că nu mai puțin decît coloanele Parthenonului ți-au căzut în cap. Te simți străfulgerat dela antecedenți neolitici până la bomba termonucleară, ești înfiorat de toate atavismele și sălbăticiunile acoperite cât și de strălucirea celor mai sublime fenomene apolinice. G. Benn e un vechiu expresionist. Cunoaștem, înțelegem, apreciăm, iertăm ariditățile, asprimile, disonanțele epocii respective, admirăm artistul G. Benn. Azi nu mai merge. Asta, firește, o știe și Benn. Vine cu o voce de sirenă, cântă versuri, sonorități
I. Negoițescu și Wolf Aichelburg în arhivele Securității by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2857_a_4182]
-
lui N. Prelipceanu ori Ioan Es. Pop, la cea a Parnasului lichid al lui Ion Mureșan; de la plăcerea incursiunii în lumea tomberonului din spatele blocului (inefabilă pentru cititorul spaniol), permeabilizînd un derizoriu întărîtat la Alexandru Mușina, pînă la plăcerea jocului logicii sublime la Ana Blandiana, al cărei limbaj poetic îmbracă atît de bine haina spaniolei. Editura Vaso Roto este o editură foarte specială, directoarea ei, Jeannette Lozano, a numit-o așa după un poem al lui James Merrill, The Broken Bowl, și
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
volistică (doctrina voinței), frumusețea fiind antecamera voinței divine și artele remediul prin care putem scăpa de suferință. Așa se face că temele de tradiție pe care ne-am obișnuit să le găsim într-o estetică (gustul, talentul, genurile artei, frumosul, sublimul) sunt expediate de Schopenhauer cu o promptitudine căreia nu-i lipsește justificarea: cînd ai o idee asupra universului, fiecare disciplină se subordonează ideii, întocmai unor piese într-un angrenaj. De aceea e nefiresc a-i reproșa neamțului că nu vorbește
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]
-
căreia nu-i lipsește justificarea: cînd ai o idee asupra universului, fiecare disciplină se subordonează ideii, întocmai unor piese într-un angrenaj. De aceea e nefiresc a-i reproșa neamțului că nu vorbește despre gust și simț critic, că neglijează sublimul pînă la a-l reduce la forma contorsionată a frumosului, că face din geniu exponentul suprem al omenirii, sau că degradează estetica pînă la rolul de subretă a teoriei cunoașterii. Mai mult, estetica devine o soteriologie în care locul sacerdotului
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]
-
gîndirea e lectica sub al cărei baldachin voința îți vede nestingherită de intențiile ei. Ce-i rămîne de făcut unui gînditor e să-și smerească rațiunea punînd-o în slujba unui sentiment pe care nici o filosofie nu îl poate deștepta: sentimentul sublimului. Neavînd talent, filosoful e un erudit care repetă convențiile epocii cu aerul că rostește verdicte grave, cînd de fapt sentințele lui sunt așchii desprinse din trunchiul clarviziunii artistice. Discursul speculativ e ritualul care se petrece în trena artelor, poetul sau
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]
-
vii. În această competiție menită a surprinde esențele lumii, științele sunt purtătorii sterpi ai mînerelor de lectică, principalul lor defect fiind că, văzînd pretutindeni doar fenomene, reduc superiorul la inferior și fac din cauzalitate criteriul realității. Lor le lipsește sentimentul sublimului, care cere ridicarea în conștiință a contrastului dintre coaja aparențelor și imensitatea numenului transcendent, și de aceea rolul științelor e de nivelator statistic al unor fenomene trecătoare. Rezultatul este preschimbarea oricărui proces într-un mecanism, cu eliminarea programatică a noțiunii
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]
-
Leonida se alipește unei familii politice și „se scoate” (sic!) ca republican cu „răposata dumneaei, nevasta mea dintâi”. Oameni cu trecut subțire și origine modestă, personajele lui Caragiale fac orice ca să pară vechi. Și de viță. Dacă familia trecută e sublimă, nu același lucru se poate spune despre legăturile de sânge sau prin alianță ale prezentului. Dimpotrivă, în esența ei de loc al încrederii și al sincerității, familia pare să lipsească cu desăvârșire. De la apropourile din schițe și comedii, la dramele
Familii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4339_a_5664]
-
de făcut așadar cu prezentul care e pur și simplu o oroare incorigibilă. Dar trecutul? Acesta e marcat de neputința împlinirii, reprezentînd o transpoziție retroactivă în prezentul rebarbativ, „zeitatea sau ceea ce crezi că ești”. Id est o complicitate malefică între sublim și abject. La rîndul său, viitorul nu e decît un Neant atît de cutremurător în promisiunea sa grandioasă încît tulbură rațiunea, „în nopțile neconsolaților/ unde se vorbește limba nebuniei”. Ar rămîne drept consolare un al treilea „real”, cel ce „nu
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
alătură unei cărți publicate recent tot de doamna Viorica Manea: „Texte regăsite” de Aureliu Manea. Trei piese, cîteva nuvele, un eseu, un scriitor-poet, decupaje ireale, aproape cinematografice, obsesii, alunecări onirice, iubire, iubire, iubire. Tripticul MANEA este, cred, o mărturie a sublimului din Om. A luminii din Om. „Din secolul XVII pînă astăzi au trecut patru secole, dar o ascultăm și azi pe Mariana Alcoforado pentru că iubirea este ceva după care jinduim cu toții”, îi spune Manea actriței sale, Crina Mureșan. Ei doi
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
să creezi clase în care să se studieze alte culte. Insuficient e studiul limbilor, începând cu limba română, a cărei gramatică e abandonată în majoritatea filierelor în ultima clasă de gimnaziu, ca să nu mă refer la limba latină, care e sublimă, dar lipsește (aproape) cu desăvârșire, sau la retorică, disciplina care te învață să vorbești, despre care nu s-a mai auzit de multă vreme. De la elevi-bătăuși am plecat, să închei cu ei: ceea ce mă uimește de câte ori aud despre asemenea comportări
Școala, pepinieră de bătăuși by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4280_a_5605]
-
buzele lui Marilyn Monroe”. Și pentru că veni vorba de divina Marilyn, în iunie 2012 „Vanity Fair” i-a consacrat nu doar coperta, publicând și o parte din așa-numitele „fotografiinud pierdute”, dar a mai adus un motiv pentru care această sublimă întrupare a frumuseții și fragilității ființei umane continuă să fascineze. Lawrence Schiller, fotograful căruia i se datorează faimoasele poze făcute pe marginea piscinei, în timpul filmărilor la Something’s Got to Give, surprinde, într-o mică descriere, esența misterului care-o
De ce m-am abonat la „Vanity Fair“ by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4448_a_5773]
-
lui C-tin Rădulescu-Motru împotriva „filozofiei neștiințifice“, fie în opoziție, în criticile aduse de teologii sibieni neortodoxiei și neromânismului său - devenise iritantă. Dat fiind că, în recenzia sa, Grigore Popa făcuse aprecieri elogioase asupra celor trei tipuri mistice, considerându-le sublime întrupări ale duhului ortodox, Blaga îi dă lui Zevedei Barbu cartea lui Underhill - ediția germană, pe care o avea în biblioteca sa - pentru a publica o contra recenzie. Acest lucru e atestat de Petre Hossu (1922-1998), student și colaborator al
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
perechea sa” (Hamangia) Sarmizegetusa Regia Brățară dacică a. Epoca preistorică este reprezentată prin diferite piese de ceramică, unelte, arme de vânătoare și podoabe. Aceste obiecte aparțin Paleoliticului, cum sunt descoperirile de pe Valea Dârjovului (Olt), Ohaba - Ponor și Cioclovina (Hunedoara), Neoliticului, sublim reprezentat de celebra figurină „Gânditorul” de la Hamangia și prin ceramica de Cucuteni, precum și Epocii fierului prin descoperirile de la Baia, Cotnari, Basarabi ș.a.. b. Civilizația geto-dacă (sec V î.H. - sec I d.H.) prezintă mai multe urme în Munții Orăștiei (subdiviziune
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
măiestria prelucrării lemnului. Regiunea este vestită în toate colțurile țării, pentru autenticele obiceiuri de iarnă, vestitele biserici din lemn, incluse și în patrimoniu UNESCO, monumentalele porți de lemn, în care sunt încrustate simbolurile vieții, perspectiva satirică asupra vieții și morții, sublim sintetizată în Cimitirul vesel de la Săpânța ș.a.. Bucovina constituie o zonă turistică de mare importanță, atât în spațiul montan (Obcinele Bucovinei, Rarău, Giumalău), cât și în zona de podiș (Podișul Sucevei). Peisajul natural pitoresc, cu forme de relief spectaculoase, ape
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
încredințarea scrisorilor). Adevăratul personaj este însă dragostea care poate devine, ca în teatrul expresionist, personaj aproape fizic. Evadarea din cotidian se va face fie prin senzații, trăiri, sentimente, printr-o viață interioară trăită intens și de cele mai multe ori în intimitatea sublimului și prin proiecții onirice și/sau coșmarești: „Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o simțea, dându-și seama de inutilitatea repetatelor împăcări. Dezvoltase un soi de dependență față de acest om. Prezența în viața ei devenise un fel de drog, fără de care simțea că nu există, că nu poate trăi. Ceva din trecutul acela sublim, vocea, vorbele frumoase șoptite în taină, la ureche, felul în care îi intuia fiecare gând, toate o făceau să revină. Să încerce. Iar și iar. De fiecare dată însă, același trist scenariu: zile de reciprocă tatonare, de amabilități formale, ca
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să mă duc la nunta de argint unde-s duși toți crinii. (Toți crinii) Dar ce este crinul? Mai mult decât pasca-liana trestie gânditoare, crinul este pregătitorul unui univers care acutizează absența lui Dumnezeu. Doar știm: crinul este o podoabă sublimă! Nici măcar veșmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase. Încărcătura harică, transfiguratoare a acestei flori prezentă chiar și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de sine. Dilema este fără ieșire și fără sfârșit. Cuvintele nu salvează, ci mimează. Ele nu îl fac mai rezistent, ci mai singur. Și tot atunci, când oglinda este sorbită, se produce imposibilul: cade masca! Masca de cruciat, de cavaler sublim, armura din Milan căzuseră și ai dat la iveală adevăratul tău chip. Era scris cu creta acolo, pe figură, foarte caligrafic și foarte citeț și foarte explicit: Nimic. Și oricine, chiar eu, cel costumat în pisică, am citit: Nimic. (Hop-la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
într-o tuse penibilă, din care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dat și nici o clipă în altă parte. Prin vorbire, orice trăire a viului este apropiată morții, asimilată unei iubiri supranaturale și sfâșietoare, de proporții urieșești. Trăirea viului devine astfel poetică, imposibil de exprimat altfel decât oximoronic, amestecând viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se preface că te-ar putea pierde. În realitate, te menține veșnic, agonic între viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pentru că și-a păstrat copilăria, pentru că nu a uitat să râdă și să plângă cu adevărat. Jean Grenier, cu firescul care-i caracterizează scrierea, reflectă: cine știe dacă partea divină care se află în om nu constă în această latură sublimă a copilăriei? Deci, câtă vreme omenirea va avea copilărie, arta naivă și autenticitatea vor aparține frumuseții și vor fi asociate cu iubirea. Dragostea cu care iei culoarea de pe paletă ca s-o pui pe pânză este aceea care încălzește tabloul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
e însă mai mișcător și mai nobil decât acest zbucium peste care plutește sufletul fatalității antice. Îi ierți și frenezia și nevroza și o mare duioșie și milă ne cuprind în fața condiției umane care între două nuanțe a creat această sublimă frământare fără rost, ca o protestare împotriva liniștii eterne ce o așteaptă”. În paginile consacrate Femeii în fața oglinzii întâlnim aceeași imagine a ascunderii misterioase, scriitura feminină devine una retrasă în spatele zăbrelelor realității. Țintuită după zăbrelele vieții, inima nu arde numai
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
plâng. Sărbătorile trezesc largi melancolii, revelionul o face să-și caute familia, familia ei care o durea. Imaginea lui Christ este axa centrală a sărbătorilor, dar viziunea nu este nicidecum una religioasă. Manuela vede Mântuitorul plângând, suferind ca un “neputincios sublim”, o adevărată erezie, poate El fi coborât, la un comportament plin de slăbiciuni umane, asemeni unei femei plângăcioase?! Manuela are orgoliul nemăsurat al sinelui despre care crede că are dreptul să-l înalțe la ipostaze divine. Căutarea de peste zi se
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și monotoniei. BASME Noțiunea de basm trezește în mintea oricui evadarea din real, prelungirea sinelui în fabulos. În basm totul este posibil. Mereu noțiunea de basm se asociază aceleia de copilărie, univers în care, de asemeni totul pare posibil, nivelul sublim al înțelegerii fenomenului. Eroina în perpetua stare de contemplare a sinelui, se eliberează de perdeaua de ceață ce o separă de lumea exterioară și descoperă ”un mic animal” - un copilaș de vreo patru anișori. Descrierea copilului realizată de aceasta ingenuă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Oare din cauza impresiei de moment, că bucuria aceea și durerea aceea îi aparțin lui și numai lui? S-ar putea ca această limitare să explice atât măreția, cât și mizeria ființei umane. Pentru că există un egoism al fericirii și un sublim al durerii. Fericirea poate aduce după ea orbire, îngîmfare și indiferență, pe când durerea creează deschidere și comprehensibilitate. Cei singuri în durere se caută și se găsesc. Compasiune, solidaritate, prietenie - toate își fac loc treptat în două suflete „hăituite” de destin
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]