3,826 matches
-
Iuda. Se lasă arestat, în vreme ce ucenicii Îl părăsesc, luând-o la fugă. Unctio Bethaniae declanșează drama Patimilor 36. La Marcu, tonul este măsurat, aproape impersonal. După ce femeia cu vasul de alabastru unge cu parfum de preț capul lui Isus, stârnind supărare între cei de față („unii dintre ei erau mâhniți”), evanghelistul trece, fără nici un element de legătură, la fapta lui Iuda: „și Iuda Iscariotul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L predea (paradoi). Iar ei, auzind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
da argint (argyrion). și a început să caute cum să-L predea la momentul potrivit (eukairos)”37. La Marcu, repet, nu există nici o legătură de la cauză la efect între episodul parfumării lui Isus și hotărârea lui Iuda. Evanghelistul amintește de supărarea câtorva ucenici, dar fără să indice vreun nume exact. Motivul cârtirii lor era prețul, socotit exorbitant, al parfumului din vasul de alabastru, peste trei sute de dinari, bani care ar fi putut să fie împărțiți săracilor. Tot din relatarea de mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
conturează deplin în episodul unctio Bethaniae. Așa cum știm, Ioan situează episodul în casa lui Lazăr, cel înviat din morți, și al surorilor sale, Marta și Maria. În timpul cinei, Maria unge cu mir de preț picioarele lui Isus, lucru care stârnește supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan însă precizează scurt și tendențios: singur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vorbesc urât, dar spune ce ai. Parcă mai adineauri nu-ți încăpeai în piele de bucurie și te tot uitai în sus, ca și când n-ai mai fi văzut niciodată hoțomanii ăștia de pescăruși... și deodată, te-ai făcut negru de supărare. Spune, și încă repede, până nu-mi pierd răbdarea ! Uite ce-i i-am spus. Ce face El, fratele nostru, adică Iisus, cu poverile pe care le adună în spate: dacă tot adună și tot adună și adună, ori o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fac, în mijlocul mării ?! Soarele era de două sulițe pe cer și ardea. Ei, ai terminat ?! Uită-te la mine. Ce glas avea ! Adânc și blând, parcă mă mângâia da, uite, acu-mi ciufulește părul în creștet. Crede că-mi trece supărarea așa ! Ba bine că nu, ce mi-s eu ?! M-am supărat, gata, supărat rămân ! Și-am scuturat capul. Mă uitam urât cât puteam pe sub sprâncene. Să știe și să simtă ce mi-a făcut ! Uite-l că mai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dă în lături, nu lasă să-l atingă bătrâna) Vreau să fie sănătos frate-miu. Nu-mi trebuie nimic din toate astea. Nu vreau decât să fie frate-miu sănătos, auzi tu ?! Bătrâna: Nu pot face asta. Aici e pădurea supărării, pădurea bucuriei. Pot să te fac trist sau bucuros, dar și supărarea, și bucuria trec. Vezi tu ? Toate trec ca o ceață (efect de ceață pe copaci). Nimic nu durează, decât dacă uiți cine ești. Copilul: Cum aș putea uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sănătos frate-miu. Nu-mi trebuie nimic din toate astea. Nu vreau decât să fie frate-miu sănătos, auzi tu ?! Bătrâna: Nu pot face asta. Aici e pădurea supărării, pădurea bucuriei. Pot să te fac trist sau bucuros, dar și supărarea, și bucuria trec. Vezi tu ? Toate trec ca o ceață (efect de ceață pe copaci). Nimic nu durează, decât dacă uiți cine ești. Copilul: Cum aș putea uita cine sunt ? Cum să-l uit pe frate-miu? Bătrâna : O, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
De aceea adună mereu, mereu, mereu și uite ce rămâne cu ei. (se stinge brusc lumina și în locul pădurii și casei albe apar cioturi uscate, noduroase de copaci și, printre cioturi, o ruină) Rămâi cu mine în pădurea bucuriei... pădurea supărării... pădurea uitării de sine... rămâi, rămâi...(vocea se pierde) Vocea blândă, cu reverb : Mergi, mergi... (drumul se luminează din nou : copaci plini de flori roz, atmosferă de primăvară; printre copaci, departe, un castel roz-alb-auriu, care strălucește în toate culorile curcubeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
doar cu un zâmbet. ― Dacă lucrurile se prezintă astfel, atunci suntem pe calea cea bună. Peste trei zile vom scoate firele și, dacă nu e vreo problemă deosebită, vom externa “pacientul” - a vorbit doctorul Gruia. ― Sper să nu fie cu supărare. Aș vrea totuși să văd cum arată plaga operatorie - a intervenit doctorul Vatră, cel mai În vârstă medic din echipă. În clipa următoare, sora de salon s-a prezentat cu trusa chirurgicală sterilă pentru pansamente. Despina și doctorul Gruia s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
surle și trâmbițe pe șosea?... Dar chiar dacă erați prezenți - cum zburați la Înălțime, să nu vă ajungă antiaeriana - voi vedeați doar că trec mașini, dar ce transportă ele mai va” - vorbeam eu cu mine Însumi, precum latră câinele la lună... ― Supărare de om aflat În mare necaz, n-ai ce-i face - a vorbit soția lui Petrică, alăturându se atitudinii acestuia. ― În scurtă vreme, avionul a trecut pe deasupra noastră, În direcția În care ieri, pe șosea, treceau mașinile inamicului... „În sfârșit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Îți vine ție rândul să povestești ce ai făgăduit, tată Toadere - l-a făcut atent Petrică. ― Dacă Îți avea răbdare, că bunîvoință aveți, slavă Domnului, oi povesti și eu ceva. Dacă nu, oi tăce’ șî gata. N-a fi nici o supărare... ― L-om ruga pe nenea Mitru să nu ne lase cu gura arsă de sete, iar scumpa mea soție va avea grijă să nu ziceți că ați nimerit ca țiganul vinerea la stână... Așa că, poarta hanului nostru va scârțâi mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
niște apă proaspătă la mine În cabinet. Am musafiri. ― Acuma, noaptea - domnule profesor? ― Păi, ziua nu am vreme de stat la taclale. ― Mă iertați că am Îndrăznit să vă Întreb. Cât despre apă, o voi aduce Îndată. ― Nu-i nici o supărare, nene Mitrule. După acest dialog cu brancardierul, profesorul a rămas În așteptare... O bătaie discretă În ușă l-a făcut atent că primii musafiri au sosit. ― Poftiți, vă rog - i-a invitat profesorul, puțin amuzat. Ușa s-a deschis molcom
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
devreme era adevărat. Câteva maici care se bucurau de trecere pe lângă maica stareță o bârfiseră din nou în fel și chip, în ultima vreme "că gura lumii e slobodă", cum spusese odată maica Severiana, între timp căzută la pat de supărare și de inimă rea. Din ce pricini anume această dihonie monahicească era greu de spus, fiindcă maica Agripina nu stătuse în calea nimănui și nu supărase pe nimeni. Dar se vedea lămurit că invidia, pofta de clevetire și chiar alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
firul istoriei cu necazurile ei de acum. Venea, stătea, se uita dus pe gânduri la cuvioasele monahe și tăcea, dar odată intrase-n vorbă cu ea și voise să știe dacă nu cumva viața de la mănăstire nu-i aducea și supărări.Cum pe atunci era încă foarte tânără și nu se lovise cu capul de pragul de sus, răspunsese ridicând mirată din umeri: "La noi nu se pomenește așa ceva, prea cuvioase". Auzind-o vorbind așa, Damian Stănoiu zâmbise. "E bine, măicuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu se lovise cu capul de pragul de sus, răspunsese ridicând mirată din umeri: "La noi nu se pomenește așa ceva, prea cuvioase". Auzind-o vorbind așa, Damian Stănoiu zâmbise. "E bine, măicuță" zisese, "dar ai destulă vreme ca să cunoști și supărările". De unde era ea să știe atunci că prezicerea avea să se adeverească cu vârf și îndesat!... Cu câteva săptămâni în urmă, maica stareță o chemase iarăși la ea, ca s-o judece și s-o certe pentru câte nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se făcea că seară de seară, când revenea în sfârșit acasă, Mariana îi aducea reproșuri amarnice și uneori îl amenința chiar să le lase pe toate baltă și să-și ia lumea-n cap. Virgil tăcea și înghițea, știind că supărarea soției sale era îndreptățită și temându-se în sinea sa ca nu cumva să se repete vechea istorie, când cu fuga ei de-acasă din cauza unei presupuse jigniri pe care i-ar fi adus-o. Dar, din fericire, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu ouăle cumpărate de la ardelean avură ghinion, pentru că, amețit bine de băutură, Lazăr se așeză peste ele din nebăgare de seamă și le făcu chisăliță. Însă lucrurile se încheiară cu bine și Mariana, văzându-l pe copil botezat, își uită supărarea și grijile, iar Virgil își frecă palmele mulțumit. Sigur că totul ar fi putut ieși mult mai bine, dacă de la botez n-ar fi lipsit Stelian, Grigore Gospodin sau maica Agripina, dar absența lor era justificată și urma, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
da explicații într-o situație nu tocmai confortabilă... Dar nu mă interesează! Voi merge până în pânzele albe! Până la capăt, Cătăline! Dar pe mine chiar că mă interesează! În primul rând n-aș vrea să-i pricinuim Sorinei vreun motiv de supărare pentru că țin mult la prietenia ei. Dar și înverșunarea ta de a merge până la capăt nu mi-e destul de clară... Adică ce capăt, care anume capăt? Adică însoțirea noastră! Cum? Ai uitat că-mi ziceai la fiecare întâlnire că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu alesul nurorilor că mai-mai să-i treacă vremea... Prin sat se vorbește cum că destui băietani dintre aiștia scoși de curând la horă îi spun în ultima vreme bădița Vasile. Aista n-ar fi un motiv de așa mare supărare, vecină Tincuță! Eu cred că Vasile al Ilariei are alte ofuri mult mai mari! Că omul își are gândurile lui și își face niște planuri pe care numai el le cunoaște și nu vrea să le dea în vileag. Treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
epistola, tata s-a încruntat și a aruncat către mine niște priviri de parcă... Oricum, erau niște priviri pe care nu le mai văzusem, nu prea știam cum să le interpretez, deși, sincer să fiu, simțeam în ele un pic de supărare, ba nu, greșesc, poate că era un fel de invidie... Nici mama n-a vrut să-mi spună ce-i cu plicul acela special. Cred că tata o câștigase inexplicabil pentru mine de partea sa. Tot Nineta m-a luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ochii nici atunci când am auzit cunoscutul scârțâit al ușii de la ieșirea din apartamentul Ninetei. Eram atât de inteligent, încât îmi dădusem seama că Dona Mona plecase fără să rostească o vorbă. Ca talentat psihanalist în rapidă ascensiune am realizat că supărarea ei depășise limitele oricărui strigăt, oricărei potențiale amenințări cu păruiala... Și, ca să-și savureze și mai mult victoria, Nineta a spus pe nerăsuflate: "Doamne, Doamne, Doamne, Doamne! Îți cere omul ajutorul, vrea să-i ridici o piatră de pe suflet, trudești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în dialog: Mă apuc de urlat..." Tace. Își pipăie pulpa piciorului, cere o batistă curată, intră în baie, iese, începe dictarea... Una bucată Plic, cu p mare, pentru curioși, cu scris la interior... Deschide și citește... Se uită, negru de supărare, la nea Onuț. Chiar dacă trage din greu la aghioase, nea Onuț zâmbește. Și tata. Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu. Ține pixul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din mașină și începe să strige: "Procesul-verbal! Procesul-verbal!"... Burtă Multă înțelege comedia și o ia repejor, pe scări, ca deschizător de drum, către apartamentul lui nea Onuț. Roboțelul agitat îl urmează. Pe scări, tot beznă. Burtă Multă e negru de supărare: "Calicii dracului! N-aveți un bec pe toată scara!"... Mă amuz. De la parter parcă aud cum roboțelul face zgomot de tinichea, lovindu-se mereu de balustradă și pereți. Durează ceva vreme și auzim pași coborâtori și prudenți. Burtă Multă, liniștitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu mai puteau scăpa, ca de râie, de notele de zece. Tata se plimba ce se plimba prin casă și, deodată, mai amintea, răstit uneori, de câte un sfânt sau un cuplu de sfinți. Asta nu înseamnă că, la mare supărare, nu-și lua libertatea de a aminti de mai mulți sfinți într-o frază ceva mai lungă... Și ce-au vrut de la tine?... N-am când răspunde, că tata iar o face pe eruditul, cu noi sfinți strigați, dintre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
neatent umblați! Vă rog să mă iertați, nu e vina mea, așa s-a întâmplat. Ridicându-se deodată amândoi, după ce adunaseră lucrurile împrăștiate, se privesc pentru o clipă. Fața vinovată a băiatului îi stârnește râsul spulberându-i orice urmă de supărare. Într-adevăr, simțindu-se vinovat, dar în același timp impresionat de frumusețea făpturii din fața sa, băiatul părea foarte plouat. — Parcă ai fi picat din lună. Din cauza dumitale am să pierd acceleratul. —Sub nicio formă, îi răspunde băiatul fascinat de frumusețea
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]