1,423 matches
-
de specialitate internațională - maximizarea alegerii raționale, procesele de decizie și rutinele organizaționale standard, precum și interesele birocratice competitive - și reportează același eveniment în trei moduri narative diferite pentru a-i evalua aplicabilitatea relativă.1 Fiecare opțiune teoretică este specificată în termenii supozițiilor sale implicite și a așteptărilor comportamentale, iar apoi fiecare este aplicată la date spre a oferi o perspectivă de înțelegere diferită. Aspectul care se vrea subliniat foarte clar este acela că narațiunile ad hoc, nestructurate nu contribuie semnificativ la științele
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
este conținută intrinsec în orice proiect de științe sociale. Metodele de cercetare indică pașii ce trebuie făcuți și ajută la efectuarea lor în mod înțelept; metodele ne ajută să specificăm cu mai multă claritate afirmațiile propuse spre acceptare, să expunem supozițiile din studiu și să sporim încrederea în validitatea rezultatelor studiului. În științele sociale, metodele riguroase constituie un element esențial al cercetării de calitate, dar nu sunt suficiente, doar ele însele, pentru efectuarea unei astfel de cercetări. Este motivul pentru care
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
Mills ne sfătuiește să ținem un jurnal academic nepretențios în care să înregistrăm problemele care reapar, observațiile interesante, gândurile și percepțiile ocazionale, citatele care ne par foarte înțelepte sau foarte stupide etc. De asemenea, acesta ne sfătuiește să ne analizăm supozițiile din gândurile comune, de fiecare zi, să ne închegăm ideile în perspective teoretice mai ample și să facem ca modelele de gândire pe care le aplicăm în cercetarea științifică - acelea care ne pretind structuri clare și probe - să devină procedee
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
poate deveni pervertitor. Dar își păstrau încrederea în posibilitatea unei narații directe care, ocolind artificiul, ar avea, totuși, forța să transcrie, să stenografieze, să radiografieze realul. Povestitorii și ascultătorii-anchetatori din romanul lui N. infirmă prin toate mijloacele o astfel de supoziție, convinși că orice expresie lingvistică merge împotriva realului, urmărind scopuri proprii. Criticii au semnalat echilibrul între continuitate și ruptură - în orizontul prozei românești moderne -, realizat aici în special prin turnura parodică: afișarea ascendenței, cu scopul expres al despărțirii de ea
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
cu faptele, dar ele nu pot fi niciodată eliminate În Întregime. Albia prin care circulă aceste angajamente ideologice și teoretice nonempirice anterioare este conferită de tradițiile tacite ale disciplinei ce se transmit la generațiile succesive de specialiști. Cele mai generale supoziții nonempirice, ignorate de epistemologia și metodologia sociologică actuale, sunt Încorporate În teoriile sociale și lucrările empirice asupra ordinii și acțiunii sociale, În sensul că acestea adoptă o poziție a priori asupra problematicii ordinii și acțiunii sociale (J. Alexander). De exemplu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
le acordă anumite semnificații, dar și anumite limite. În orice mod de intercondiționare și la orice nivel al formelor evolutive nu putem fi de acord că se poate identifica cultura cu societatea, deși sunt unele concepții care supun atenției asemenea supoziții. Cultura, din majoritatea definițiilor și conținuturilor menționate, se manifestă ca un mod, dar și ca un nivel de viață al comunității formate din ființe umane În interacțiune Într-o structură socială compusă din statusuri și roluri exercitate de către acești oameni
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
poziția obsevatorului participant, pericolul este empatiazarea cu subiectul. Unde se găsește calea de mijloc? Declarațiile despre obiectivarea observatorului sunt adesea simple etichete dogmatice, imposibil de pus În practică. Soluția, cred cei doi autori, este suspendarea Înclinațiilor personale, a prejudecăților, a supozițiilor teoretice ale cercetătorului. O soluție complementară este participarea completă la viața unei colectivități opace (partid extremist, ghetou, instituție Închisă), simpla Întrevedere dovedindu-se imperfectă În unele cazuri. Aceste dileme se amplifică În cazul cercetărilor asupra claselor superioare. Poziția observatorului În
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
, baladă populară. S-au făcut diverse supoziții în legătură cu timpul în care Miorița a fost creată. În general, se admite că motivul mioritic își are originea în relațiile păstorești de transhumanță, fenomen caracteristic începuturilor orânduirii feudale. Unii cercetători consideră că nucleul a fost conceput în secolul al XVI
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
dezvăluie secretul ultim al pietrei filozofale: iubirea (s. 244) care îmbracă mirii în „veșmântul de nuntă” (s. 262). Stadiul contemplației naturale (numită physike theoria în teologia lui Evagrie Ponticul) descoperă în orice creatură „ecoul Domnului” (s. 264), eliberând-o de supoziția simplei contingențe. Textul se încheie cu o apoftegmă în registru parenetic de care depinde, în ultimă instanță, orice progres în viață, unde a nu urca înseamnă, de fapt, nu a sta pe loc, ci a retrograda: Stehen ist zurükke gehen
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu l-ar fi criticat pe Hume din perspectiva concluziilor la care a fost condus de cercetarea sa asupra modului cum este posibilă o știință, ca știința newtoniană. Referirile la știința exactă a naturii în CRP sau Pr. nu susțin supoziția că o distincție ca cea dintre cunoașterea comună și știință ar fi avut vreo semnificație pentru elaborarea filosofiei transcendentale. Problemele cunoașterii științifice vor fi abordate de Kant abia în Pmsn. În acest sens, apreciază Hoppe, este semnificativ și faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
numără Lewis White Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul cercetătorilor kantieni de limbă engleză. Din acest punct de vedere semnificative sunt îndeosebi unele dintre considerațiile sale asupra conceptului cauzalității la Hume și Kant. Dacă acceptăm supoziția că la Hume analiza conceptului cauzalității are loc prin raportare la cunoașterea comună, în timp ce la Kant ea este condusă de intenția de a întemeia legile cauzale ale științei teoretice a naturii, ar fi firesc să ne așteptăm ca cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
CRP a greșit ridicând principii ce constituie condiții ale posibilității științei newtoniene la rangul de condiții ale posibilității științei matematice a naturii și ale experienței în genere. Körner admitea că în construcția sistematică a „Analiticii” sale Kant a pornit de la supoziția că fundamentele științei teoretice a naturii din epoca sa reprezintă fundamente și cadre ale gândirii științifice în genere 18. Dezvoltarea ulterioară a fizicii teoretice nu a confirmat însă această supoziție. Există o reală incompatibilitate între principiile filosofiei transcendentale și evoluții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în construcția sistematică a „Analiticii” sale Kant a pornit de la supoziția că fundamentele științei teoretice a naturii din epoca sa reprezintă fundamente și cadre ale gândirii științifice în genere 18. Dezvoltarea ulterioară a fizicii teoretice nu a confirmat însă această supoziție. Există o reală incompatibilitate între principiile filosofiei transcendentale și evoluții care au marcat în mod profund gândirea științifică după Kant, conchide Körner. Cunoscuta lucrare a lui Peter F. Strawson consacrată CRP formulează concluzii în anumite privințe asemănătoare. În elaborarea filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în mod sistematic punctul de vedere formulat pentru prima dată de Hermann Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de vedere formulat pentru prima dată de Hermann Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fizice, la adăpost de ostenelile pe care le implică folosirea instrumentelor oferite de matematică și de consultarea experienței, nu este până la urmă decât expresia năzuinței de a sustrage controlului plăsmuiri libere ale imaginației, oricât de coerent ar fi ele articulate. Supoziția lui Kant este evident aceea că succese durabile nu sunt posibile decât acolo unde există mijloace de control, care ne permit să stabilim care dintre încercările noastre eșuează. Iată de ce el va califica drept „principiu al rațiunii leneșe (ignava ratio
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Așa cum am văzut, Buchdahl, ca și Kitcher și Butts dealtfel, nu crede că explicația dată de Kant necesității legilor fizice propriu-zise ar trebui să fie căutată în relația lor cu principiile și categoriile intelectului pur. Interpretarea lui pornește tocmai de la supoziția că problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pur. Interpretarea lui pornește tocmai de la supoziția că problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea crescândă a legilor empirice, integrarea lor într-un sistem al experienței. Numai principiile și categoriile filosofiei transcendentale împreună cu cele ale metafizicii corpurilor sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
au desfășurat cercetările lui Kant asupra fundamentelor științei naturii, un cadru care s-a constituit prin adaptarea unor teme și concepte ale tradiției filosofice wolffiene la realitățile științei matematice a naturii, inaugurată prin opera lui Galilei și Newton. Pornind de la supoziția că la baza elaborării conceptului cunoașterii propus de Kant stă o analiză a condițiilor de posibilitate ale științei exacte a epocii sale, Friedman va propune o interpretare de natură să asigure integrarea unei mari varietăți de observații și reflecții care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cel mai folosit de filosofi pentru a desemna o asemenea înțelegere a cunoașterii este intuiția. Cunoașterea autentică este cunoașterea intuitivă. Metafizicienii de diferite orientări și din diferite timpuri, care au conferit contur acestei înțelegeri a cunoașterii, par să pornească de la supoziția că adevărata cunoaștere, cunoașterea esenței lucrurilor, pe care o oferă numai metafizica, spre deosebire de gândirea comună și de cercetarea științifică, este rezultatul unui proces de prindere nemijlocită a obiectului de către subiect. Este sensul în care și gânditori influenți dintr-o epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intuițiilor și conceptelor pure ale intelectului. Pentru empirismul modern, cunoașterea reprezintă o coordonare univocă a unor experiențe senzoriale date și a unor concepte create în mod liber de mintea omului, respectiv a cercetătorului. Reflecția metodologică modernă asupra științei pornește de la supoziția că nu există condiții ale posibilității exprienței valabile pentru toate domeniile cunoașterii și pentru toate timpurile, adică de la o respingere frontală a apriorismului kantian. Este o temă care a fost menționată în partea introductivă a acestui studiu. Se pune, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
considerare de către cercetători. În calitatea lor de criterii de selecție prealabilă a ideilor teoretice, rareori explicit afirmate, aceste reprezentări conferă o anumită orientare cercetării științifice. De exemplu, în secolele XVIII-XIX gândirea multor cercetători din știința exactă a fost orientată de supoziția că descrierea și explicarea oricărui fenomen natural ar trebui să fie înfăptuită în termenii unui model mecanic. Singurele ipoteze admisibile erau considerate cele care explică faptele accesibile observației prin mișcarea unor mase materiale, mișcare susceptibilă să primească o descriere matematică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că principiile ei nu vor putea fi explicate prin principii mai generale. Ea va înfăptui unificarea cunoașterii, permițând derivarea tuturor legilor fizice particulare 20. Criticii fundamentalismului din rândul fizicienilor și al filosofilor științei se raportează astăzi în mod sceptic la supoziția că cercetarea naturii ar trebui orientată de un țel încorporat într-un ideal universal al cunoașterii, de genul celui formulat de Kant sau Einstein. Nancy Cartwright, bunăoară, opune fundamentalismului punctul de vedere particularist conform căruia lumea fizică este variată, complex
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi călăuzită în mod efectiv de idei regulative invariabile ne apare, astăzi, drept problematică și dintr-o altă perspectivă, și anume aceea a istoriei științei. Studii de caz realizate de istorici contemporani ai științei nu sprijină câtuși de puțin supoziția de origine platonic-aristotelică potrivit căreia am putea câștiga o bună înțelegere a orientării cercetării naturii în diferite epoci, în cadrul unor tradiții științifice distincte, prin raportare la idei regulative istoric invariabile. Aceste studii evidențiază, dimpotrivă, că cercetători reprezentativi pentru forme istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de viață științifică nu sunt conduși de aceleași interese de cunoaștere și, prin urmare, ei nu pun aceleași intrebări naturii. Interogațiile lor sunt modelate de idealuri de cunoaștere specifice, acele idealuri care îi apropie pe membrii unei anumite comunități științifice. Supoziția că știința modernă este un efort mereu reluat de a dezvălui în mod treptat un plan unic al naturii 23, că obiectivele ei ar putea fi fixate, odată pentru totdeauna, prin câteva idei regulative, apare drept iluzorie. Examinarea atentă a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]