706 matches
-
inițiative secundare, ce pot apărea în cel mai bun caz după confirmarea realizării profitului. Pe de altă parte, familia presupune conviețuirea partenerilor în cuplu, iar mobilitatea ocupațională prelungită a unuia poate transforma despărțirea de fapt într-una de drept prin survenirea divorțului. Rata înaltă a divorțialității din economiile de piață are rădăcini și în mobilitatea ocupațională înaltă. Totodată, copilul mic - de fapt, până la maturitate - este dependent de părinți, iar în primele faze mai ales de mamă, ceea ce solicită stabilitate, adică opusul
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
către autoritățile competente a unei analize asupra cauzelor accidentelor majore, precum și a experienței acumulate în urma acestora; c) furnizarea de informații asupra măsurilor preventive pentru autoritățile competente; (d) asigurarea de informații asupra organizațiilor care pot oferi consiliere sau informații relevante asupra survenirii, prevenirii și soluționării accidentelor majore. Registrul și sistemul de informații cuprind cel puțin: (a) informațiile furnizate de către statele membre conform art. 15 alin. (1); (b) o analiză a cauzelor accidentului; (c) experiența acumulată în urma accidentului; (d) măsurile preventive necesare pentru
jrc3039as1996 by Guvernul României () [Corola-website/Law/88195_a_88982]
-
livrești și veșminte stilistice demodate.” Concepute, aflăm, în 1987, publicate, am văzut, în 1994, rândurile acestea rămân la fel actuale și astăzi. Soluția, Magda Cârneci o întrevedea, atunci, într-o necesară sforțare în direcția „unei alte stări a lumii, a survenirii unei «alte» lumi în chiar vintrele lumii acesteia”. Un an mai târziu, o atare intuiție avea să capete un contur și mai clar, o dată cu lectura aplicată a cărții lui Basarab Nicolescu, Teoreme poetice, căreia îi este dedicat al doilea eseu
O, generația mea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3984_a_5309]
-
reprezintă reducții (e drept, Întemeiate, cel mai adesea, de cea de-a doua trăsătură originară a limbajului uman, pe lângă creativitate - și anume de alteritate). Esența limbajului este așadar desfășurarea sa În actul individual de vorbire/gândire; este, dacă vrem, acea survenire irepetabilă, și În acest sens originară care se petrece În mintea ta În acest moment, când citești, și cu atât mai mult atunci când, oprindu-te din citit, reexaminezi critic, interpretezi, te situezi. Iar dacă vei vorbi altuia, ceea ce vei face
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
va fi să inciți limbajul lui interior să reconfigureze lumea așa cum - dar și cu o diferență inerentă față de felul cum - ai văzut-o/rostit-o tu. Singura definiție autentică a limbajului e una genetică: e definirea unei nașteri, a unei surveniri - căci ființa spiritului este act1... Alteritate Există totuși, În opinia lui Humboldt, un spațiu al activității umane În care creația liberă, fruct (dacă privim dinspre artist/poet) și sursă (privind dinspre receptor) a imaginației productive, este, În ciuda (de)plinătății sale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pădurea germană care a fost leagănul triburilor germanice, aș trece la Turner, cu narațiunea despre frontiera americană, locul unde s-a desăvârșit nașterea adevărată a Americii, de unde a pornit renașterea americană, ca americanizare. Privit din această perspectivă, locul memoriei, al survenirii istoriei salvatoare și finale este solemn, aproape sacru, iar cel care Îl slujește nu numai că trebuie crezut pe cuvânt, dar Îți inspiră presentimentul de a găsi În istoria trecutului, În anatomia memoriei, frazele necesare unei predicții despre viitor. Vizitatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cum este să fi orb pentru un moment devastator în raport cu conștiința mea. La rândul său, orbul nu preia rolul meu de trecător pe drumurile cotidianului ce doar îl sesizează ignorant, ci își asumă, tot secvențial, statutul care mă definește după survenirea și manifestarea actului bulversării-șoc, care mă postulează drept co-prezență în noaptea sa, drept frate întru bezna lipsei de vedere. Pe fundalul acestui interschimb efemer de identități, acestei empatii dezvoltate întru ecourile loviturilor de baston alb ce pipăie ciocnitor pământul ca
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
absența luminii, conștiința mea poate fi cucerită de efluviile compasiunii. Izbucnirea unui asemenea seism al conștiinței reprezentat de compasiune are drept efect asumarea unei noi postulări a ego-ului propriu în raportarea sa la cel lipsit de vedere. Astfel, dacă înainte de survenirea compasiunii sinele meu se postula, își așeza propria prezență drept o identitate solidă, dură, necasantă chiar și în actul inițial al deschiderii spre cel suferind, odată cu această survenire interioară, el suportă tranzitarea de la o stare psihică de ordin solid la
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
propriu în raportarea sa la cel lipsit de vedere. Astfel, dacă înainte de survenirea compasiunii sinele meu se postula, își așeza propria prezență drept o identitate solidă, dură, necasantă chiar și în actul inițial al deschiderii spre cel suferind, odată cu această survenire interioară, el suportă tranzitarea de la o stare psihică de ordin solid la una de factură fluidă. După disiparea bulversării sufletești inaugurale generate de contactul cu cel orb, eu pot fi asimilat suferinței sale inițial precum un atom ce își deschide
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mele compasionale de a fi vindecat cel cucerit de o asemenea afecțiune fizică și sufletească, una relevă ce este orbul, cealaltă descoperă ce îmi doresc să devină. Rezultanta tensiunii acestei dialectici o constituie apariția hotărârii mele de a acționa caritabil, survenirea opțiunii de a genera un ajutor operațional la nivel empiric, ivirea deciziei-alegere de a declanșa un demers real-filantropic. Ajunsă la pragul faptei ce intervine concret în realul cotidian, conștiința mea nu se desprinde din paradigma suferinței orbului, ci apelează de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și al reechilibrării relative. Gestul caritabil pentru cel orb este solicitat aproape odată cu întâlnirea acestuia pe când actul filantropic în scenariul dramei prietenului este chemat să se manifeste distanțat, după un anumit segment de timp consumat de la momentul aflării propriu-zise a survenirii respectivei tragedii. Pe orb încerc să-l ajut imediat, pe prieten într-un interval rezonabil de scurt, interval dictat, adesea, de programările ceremoniale mortuare. Așadar, fiind acum protagonistul unei acțiuni caritabile planificate și nu ivite în scurt, particip la înmormântarea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vital manifestarea vieții. Trăiesc, cu inima prietenului, ireversibila îndepărtare de cel stins, închiderea definitivă a acestuia în dimensiunea trecutului, metamorfozarea prezenței sale într-o constelație de amintiri așezate pe cerul istoriei individuale. Sesizez, cu gândul prietenului, efemeritatea ce impune, prin survenirea morții, preschimbarea lui este în a fost, transformarea ce irigă viața întru disoluție și perpetuă renaștere. Și aud, împreună cu încercatul meu camarad, șoaptele testamenttare ale celui ce ne-a părăsit, șoapte ce mereu imploră să nu-i uităm ostenirea pelerinajului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vociferată, glăsuirii prin luarea de cuvânt. Atunci rostesc către prietenul meu: Condoleanțe! Desigur, o astfel de afirmație este un punct solar de maximă intensitate expresivă dinspre care pot radia o multitudine de expresii limitrofe, dar ceea ce importă aici este doar survenirea ei gravă și apăsată. Formulă de adresare obișnuită către persoanele ce pierd prin moarte pe cineva drag, acest cuvânt indică o trecere împreună a unor ape învolburate, o abordare laolalată a unui obstacol, o întovărășire în străbaterea necazului ce survine
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
grabei cotidiene și între-vederea cu prietenul sub auspiciile ceremoniei funebre determinate de moartea unei ființe dragi acestuia par a fi formate din succesiunea câtorva etape fundamentale: contactul-bulversare sau impactul-naufragiu, preluarea controlului asupra propriei conștiințe de către drama aproapelui, manifestarea saltului empatic, survenirea compasiunii, apariția deciziei de a acționa filantropic-gestual, efectuarea concretă a acestei acțiuni și, în fine, izbucnirea resemnării pe drumul întoarcerii spre cotidian, atunci când am coborât din nucleul dramei aproapelui și mă aflu încă lângă ea urmând să o las în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
prin labirint, asemeni unor ecouri lăuntrice din ce în ce mai îndepărtate, mai înstrăinate egoului ce sunt. Pe fondul acestui sentiment aud chemarea morții proprii și sunt determinat să o trăiesc în avanpremieră, premonitoriu, să fiu o prezență dedublată în cel care asistă la survenirea ei și cel care moare efectiv. Mă simt martorul decesului ce mă va răpune, iar labirintul îl asum drept mormântul neterminat, cavoul ce este încă retușat în așteptarea mea. În pofida acestei brize macabre ce îmi suflă pânzele corabiei de fragilitate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vâltoare ce-și cască prăpastia nefastă în marginea de jos a angoasei, la capătul de străfund turbulent al acesteia este suicidul. În experiența afectivă care domină inițial pe călătorul labirintic, spectrul morții acestuia îl apelează dintr-un viitor ireversibil, iar survenirea premonițiilor funebre îi incendiază speranțele inimii. Spre deosebire de această experiență, paradigma sinuciderii răstoarnă raportul dintre conștiința individuală și moarte. Cel care pătrunde în labirint se simte chemat de moartea sa din viitor și are presimțirea acesteia în sensul că o vizualizează
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
versiuni, cea a desprinderii de mirajul revoltei și cea a aprofundării în acesta, revoltă are un timp al ei finit. Dar, în primul caz, ea se sfârșește prin reluarea pasului labirintic pe când, în al doi-lea, ea se termină odată cu survenirea angoasei deschizătoare spre demență și suicid. Alegerea uneia dintre cele două poteci aparține doar călătorului labirintic, în raport cu această alegere rostuindu-și sau anihilându-și șansele ieșirii din situația complicată, din labirintul așezat în viața sa ca obstacol de neocolit. Situația
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
poate fi revelată. Fenomenul ascunderii pare a fi profund corelat cu cel al căutării, mai precis cu tentația căutării, cercetării în vederea găsirii, aflării și scoaterii în expunere. Când suntem anunțați că ceva este ascuns, încrederea în adevărul acestui anunț determină survenirea ispitei iscodirii, implicării într-o expediție de recuperare, într-un demers al remedierii, al repunerii la loc. Ne confruntăm aici cu inducerea unei imagini a descomplectării, a lipsei ce traumatizează omogenitatea unui întreg, ce lezează firescul unui mozaic deplin, închis
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ce crește exponențial în intensitate, mai multe niveluri ce devin din ce în ce mai ample, fiecare fiind superior celui anterior în volumul expansiunii, în forța de acoperire. Ulterior, după depășirea piscului de umbrire, nivelului maxim de opturare, procesul este răsturnat, invers proporționat prin survenirea dez-ascunderii, ieșirii din ascundere, depășirii perspectivei corpului celest eclipsat de către cel eclipsant. Fenomenul ascunderii unui astru ar deține, așadar un proto-început, urmat de un start al procesualității sale și de evoluția spre maximalizare. În cazul eclipsei, imaginea celui ascuns reapare
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
finalitate a somnului prin trezire și spre un sfârșit al comei prin revenirea la conștiință sau alunecarea în moarte. În aceste situații, lipsa de acțiune a conștiinței individuale nu împiedică efectul temporalității ce duce spre un final care își așteaptă survenirea. Sfărșitul ca realitate umană ne însoțește, așadar, nu doar în stările de acțiune fizică, atunci când o finalitate este deplin evidentă, dar și în trăirile și contemplările noastre interioare, ivite uneori pe fondul unei relaxări corporale sau în stările de graniță
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
peceți ce sigilează cartea aflată în mâna absolutului personificat de o identitate tainică, de un Cineva care domnește peste întregul univers. Frângerea primelor șase peceți generează în ansamblul tabloului apocaliptic patru fenomene generale care sunt evocate repetitiv în diverse forme: survenirea cataclismelor drept majore dezechilibre naturale, apariția unor conflicte politico-militare de maximă atrocitate, izbucnirea și revărsarea unor maladii devastatoare pentru omenire și recunoașterea întru prețuire a celor aleși care invocă Divinitatea și fac apel la dreptatea deplină a acesteia. Complexitatea efectelor
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ce trebuie rezolvate puctual, fără apelul la alt tip de considerente, cum ar fi cele de ordin moral. În mijlocul acestei dinamici în care omul, paradoxal, se sacrifică pe sine, mai precis, jerfește umanismul pentru jubilarea de sine, pentru idolatria propriei surveniri în lume, neașteptat și violent izbucnește o maladie incontrolabilă și devastatoare la nivelul întregii sfere a mapamondului. Desigur, debutul unui astfel de fenomen ar fi apariția unei epidemii. Termenul epidemie este rezultanta unei simbiozei dintre doi termeni grecești epi care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
pozitivă, beatitudinală în care sunt un ales printre ceilalți aleși, sunt izbăvit, resping aderarea la rezonanțele demonice fiind într-un final, așezat de-a-dreapta Divinității spre a păși către tărâmurile splendorii paradisiace. Dar, extrapolarea în acest scenariu, implică riscul major al survenirii credinței premature în el urmată de primejdia în-crederii cu totul în promisiunea sa. Textul Apocalipsei nu ispitește, ea doar expune variante posibile ale existenței tale la sfârșitul lumii. Nu a vedea cum ești ales și mântuit se poate dovedi o
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
descentrare, urmată de multiplicarea punctelor fixate drept reper ori țintă, creează mișcarea rectilinie și, ca prim reflex, diferențierea la nivelul formei corpurilor în lumea mundană. S-ar deduce că tipul de mișcare a sufletului imprimă tipul legăturii cu materia (prin survenirea multiplicității) și schema corporală. Corpul, forma materială survin ca ex presie a mișcării interioare. Astfel, duplicarea presupune deja ma teria, prin prezența concomitentă a spațiului și timpului. Problema amplu dezbătută de medievali referitoare la posibilitatea existenței multiplului fără existența materiei
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
prin prima poruncă, și concentrarea, ca tehnică de meditație yoga, așa cum apare, de exemplu, la Patañjali. Ilustrările pot fi nenumărate. Important este, pentru noi, să indicăm mecanismul care stă ca temei pentru „unificarea“ și unitatea acțiunii interioare, având drept corolar survenirea mișcării circulare. Revenind la cele două tipuri de mișcare a corpurilor - trans lația (ca mișcare în spațiu) și devenirea (ca mișcare în timp) -, ambele țin, ca mod de manifestare, de matricea spațiu-timp care face posibilă materia (ca expresie a mișcării
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]