1,118 matches
-
din oraș, cum erau numite. Odată m-a vizitat la școală și mi-era așa de dragă: Ea și chipul ei sfânt de femeie din Agârbiceanu, pentru că mama chiar semăna cu Fefeleaga... la asprimea mâinilor și a vieții. Copiii priveau suspicioși la hainele ei nu prea strălucite, dar pentru mine era zână cea bună. Venise să-mi cumpere trening și pijamale noi, pentru că după ce am dormit liniștită în niște pijamale moi și frumoase (erau fabricate dintr-un material de foarte proastă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de tata, care tocmai ieșea. ― Alisia, chiar voiam să vorbesc cu tine. ― Ce-i? l-am Întrebat plictisită. ― Mama ta a vorbit cu doctorul. Mâine vom merge să-ți facem o radiografie. M-am Încruntat. ― De unde ai... M-am Întors suspicioasă către Maria. ― I-ai povestit despre Angela? ― Vinovată, zâmbi ea. Ar fi grozav să dansezi din nou. ― Asta dacă am noroc, am spus Îngrijorată. Tata Îmi puse o mână pe umăr. ― Să sperăm că vei avea, scumpo. 11 ― O să fie
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
ca să-și cumpere un cățeluș. în realitate, Luke nici măcar nu avea vreo nepoată. Sau vreun nepot. Dar cui îi păsa? Cu toate astea, am mers prea departe atunci când am spus că a furat vioara unui orb. Pacienții m-au privit suspicioși și și-au aruncat unul altuia niște priviri pline de subînțeles. A furat vioara unui orb? m-a întrebat Mike. Ești sigură? Asta nu-i o chestie pe care a făcut-o sfântul ăla irlandez? Cum îl chema...? —Matt Talbot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
părut să simtă energia negativă pe care o trimiteam către ei. în fond, conversațiile noastre erau, în mod normal, formale și nefirești. Și nici în ziua aia n-au fost altfel. Helen venise, din nou, să mă viziteze. Eram foarte suspicioasă în legătură cu motivele vizitelor ei, așa că i-am ținut sub observație și pe ea și pe Chris ca nu cumva să se privească prea des. Deși Chris fusese atent cu mine din noaptea când îl prinsesem consolând-o pe Misty, în preajma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
oră întreagă, m-am forțat să mă opresc și să aștept. Doar să aștept. Să stau, pur și simplu, la un colț de stradă și să arăt ca și cum aș fi avut nevoie disperată de droguri. Oamenii se uitau la mine suspicioși. Era înfiorător. Toată lumea știa de ce eram acolo, iar dezgustul lor era palpabil. Ca să nu mai bat așa de tare la ochi, m-am așezat pe niște scări jegoase din fața unui bloc care arăta ca după război. Dar o femeie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
erau, în majoritate, venite de la fermele dintr-unul din statele din sud. Ăla care era capitala mondială a incestului. Aveau niște nume grozave ca Jimmy-Jean, Bobby-Jane sau Billy-Jill. Eram chitită să mă împrietenesc cu ele, dar păreau cam temătoare și suspicioase cu toți cei din afara cercului lor. Singurele care erau prietenoase cu mine erau Wanda, o texancă de doi metri, cu părul oxigenat, care mesteca tot timpul gumă și avea dificultăți în a se obișnui să nu mai locuiască într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de rezervă într-o cutie de carton și m-am grăbit să-mi strâng și celelalte lucruri. Îmi luasem doza de urâțenie. Voiam să plec din birou cu demnitatea intactă. Băieții de la Resurse Umane au făcut un schimb de priviri suspicioase. — Ai tras destul de timp, a zis unul dintre ei. Timpul a expirat. Mi-au verificat conținutul cutiei de carton, pe care apoi am săltat-o, sprijinind-o pe un șold. Venisea vremea să plec. La revedere, sală de conferințe, locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca niște sfinți sunt muți? — Nuuu... moleșiți. Medicamentele. Slăbiți. Suferă. Avem ziduri groase. Nu se aude lătratul. Altfel arfi... Există și câini muți? Savanta își îndreptă ochelarii. O scrută, suspicioasă, pe nepoftita care avea chef de palavre. — De ce vă interesează? Irina se fâstâci, întârzie să răspundă și tocmai această ezitare produse minunea. Doamna doctor deveni grijulie, gata să vină în ajutor, dacă... — Spuneți, spuneți... spuneți ce s-a întâmplat. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sa convertire revoluționară în vremuri de urgie, deși erau implicite în subiect. „Degeaba mi-ai cere să mă concentrez asupra vieții de fiecare zi. Cum se desfășura o logodnă, o înmormântare in timpul terorii ? Cum se infiltrase limbajul autoritar și suspicios în frazele de rutină ale oamenilor? Mi-amintesc greu aceste detalii. Dar evenimentele de care mă ocup au avut un rol decisiv, care poate fi imaginat, în existența omului obișnuit. Uite, să recapitulăm cele câteva zile dinainte de invadarea Poloniei...“ Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și al fiicei sale adoptive. Nu bătusem drumul tocmai de la New York ca să pălăvrăgesc despre True Value Hardware sau despre mai știu eu ce temple ale Domnului. Acum, că petrecuserăm ceva timp împreună și începea să nu mai fie atât de suspicios în prezența mea, m-am gândit că venise momentul să schimbăm subiectul. — Mă mir că nu m-ai întrebat nimic despre Lucy, i-am spus. — Lucy? a repetat el, aparent sincer mirat, O cunoști? — Sigur că o cunosc. Stă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în considerare faptul că se presupune că sunt cu Tim. Sunt fericită și sănătoasă. Și deși nu mă bucur de „culmile“ dragostei, cel puțin nu mai trebuie să sufăr din cauza „prăpastiei“ respingerii, să aștept telefonul să sune, să fiu permanent suspicioasă etc. Îmi plac ieșirile în oraș „cu fetele“, să sorb vin, să îmi ascult prietenele plângându-se de iubiții lor. Desigur, știu că, deși se plâng, tot cred că le e mai bine decât mie. Până la urmă, îmi petrec serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
voce profundă. Îmi vine să leșin. Toată furia mea parcă se evaporă. —Bună, îi răspund încântată. Ce rapid a fost, nu? Cred că e nerăbdător. Nu avea cum să trimită mesaj altor femei. Trebuie să încetez să mai fiu așa suspicioasă. —Și ce propui pentru diseară? Ceva ce n-aș putea să-ți descriu la telefon, i-am răspuns obraznic. Doamne, când am început să fac pe obrăznicătura? —Tu hotărăști, spune cu vocea aia profundă, sexy, care face milioane de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
care află ce? — Că m-a rugat să mă mut cu el, spun, ceva mai mult decât exasperată. Aproape că îmi doresc să nu o fi sunat acum. Dar chiar te-a rugat să te muți cu el? Debbie pare suspicioasă. —Adică, ești sigură că nu l-ai înțeles greșit? Nu, nu l-am înțeles greșit. Mi-a spus chiar că pot să scriu în apartamentul său. —Mmm. Nu te entuziasma prea tare totuși, mă asculți? Da, da, bine. Vorbim mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
doar o casă, mă contrazice el. Doar o casă. Și nu e a mea. E a părinților mei. Parchează mașina și îl urmez pe scări până la imensa ușă georgiană. Înainte să-și găsească cheile, ușa se deschide. O femeie mică, suspicioasă, purtând ochelari cu lentile groase și pantofi maro, cu talpă plată se uită de jos în sus la mine. Bună, sunt Katie. Îi ofer cel mai reușit zâmbet de stewardesă și îi strâng mâna. Parcă aș strânge un pește mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
egală. Văd viitorul. Capitolul 19tc " Capitolul 19" — Apoi o să te ducă la el acasă, spun, uitându-mă în palma ei. Și o să te întrebe dacă nu vrei să mergeți să înotați. Chiar are piscină? De unde știi toate astea? întreabă Lydia suspicioasă. —Ți-am spus, văd viitorul. —Doamne, e minunat. Poți să vezi dacă o să ajungem să, ei, știi tu, să avem o relație serioasă? Nu pot să-ți spun asta, zic sumbru. —De ce? Păi, nu le spun oamenilor decât lucruri bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
În spatele meu În șoaptă... — Nu mare lucru, spun fără prea mare chef. Parcă l-am auzit că-i spunea că trebuie să transfere ceva... și despre un plan B... și despre ceva care era urgent... Ce să transfere ? spune Lissy suspicioasă. Fonduri ? — Habar n-am. Și au mai zis că trebuie neapărat să se Întoarcă la Glasgow. Jemima e absolut stupefiată. — Emma, nu-mi vine să cred. Ai avut tot timpul informațiile astea ? Sigur e ceva foarte interesant. Trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ușor încruntată. Bex... nu mi‑ai zis săptămâna trecută de niște sandale lila? Foarte scumpe, de la LK Bennett? — Da? Simt că‑ncep să mă înroșesc un pic. Nu... nu‑mi amintesc. Poate. Oricum... — Bex, îmi aruncă Suze o privire brusc suspicioasă. Acum spune‑mi adevărul. Chiar ai nevoie de o pereche de sandale lila? Sau pur și simplu ți le dorești? Nu! zic, cu un aer defensiv. Chiar am nevoie de ele! Uite! Îmi scot planul vestimentar, îl desfac și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
viitor, Știi, un fel de ... investiție. — O investiție? — Da. Și, într‑un fel, e ca și cum aș economisi bani, pentru că acum am astea și la anul nu mai trebuie să dau alți bani pe pantofi. Nici un ban! Pe bune? zice Suze, suspicioasă. Nici un ban? — Nimic! Serios, Suze, o să trăiesc în pantofii ăștia. N‑o să mai îmi cumpăr alții cel puțin un an. Probabil doi! Suze tace și eu îmi mușc buza, așteptând să îmi spună să le duc înapoi. Dar ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
strigând, atât de tare încât mai multe persoane se întorc să se uite la noi. — Becky! Așteaptă! Mă opresc, mă întorc încet pe călcâie și îl văd ridicat în mașină, formând un număr de telefon la mobil. — Ce faci? strig, suspicioasă. Îl sun pe tipul ăla îngrozitor cu care trebuie să mă întâlnesc, zice Luke. Să‑l contramandez. Să anulez întâlnirea. Îmi încrucișez brațele și mă uit la el cu ochii mijiți. — Alo? Bună ziua. Camera 301, vă rog. Michael Ellis. Mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să completeze un formular. Cu vedere la grădina de trandafiri. — Minunat, spune Luke. Becky, ce ziar vrei dimineață? — Financial Times, zic, mulțumită. Sigur, spune Luke, în timp ce scrie. Deci, un FT și un Daily World pentru mine. Îi arunc o privire suspicioasă, dar chipul lui nu are nici o expresie. — Doriți ceai mâine dimineață? spune recepționerul, scriind la computer. Sau cafea? — Cafea, vă rog, spune Luke. Pentru amândoi, cred. Se uită la mine întrebător, și eu dau din cap că da. — Veți găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Cum ar fi să admir peisajul... și, poate, să mă duc la o fermă și să mă uit cum se mulg vacile sau ceva de genul ăsta... — Înțeleg. Buzele i se lățesc într‑un zâmbet. — Ce vrei să zici? spun suspicioasă. — O să aterizezi la o fermă și o să‑i rogi pe țărani să te lase să le mulgi vacile? — N‑am zis că eu o să mulg vacile, zic demnă. Am zis că o să mă uit la vaci. Și, oricum, poate nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mamele că fiii lor sunt absolut irezistibili? — Nu chiar! spun, cât pot de veselă. Adică vreau să zic că mă bucur pentru Tom. Și pentru Lucy, firește. — Becky? Femeia de la fereastră se întoarce spre mine și ochii i se îngustează suspicioși. Ea e Becky? Pe chipul ei nu se citește nici o urmă de prietenie. O, Doamne, nu‑mi spune că și ea crede că umblu după Tom. — Ă... da. Îi zâmbesc. Eu sunt Rebecca Bloomwood. Și dumneavoastră probabil că sunteți mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
întrerupă, spun după o pauză și mă forțez să zâmbesc cât mai natural. Ei... să nu te mai țin. Probabil că vrei să vorbești cu invitații. Da, spune Lucy după o pauză. Da, așa e. Îmi aruncă încă o privire suspicioasă, după care fuge foșnind spre maică‑sa și curând se strânge un grup în jurul lor, care se uită din când în când spre mine. Una dintre domnișoarele de onoare fuge spre alt grup de oaspeți, care se uită și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
E vreo problemă, domnișoară? Un tip cu șapcă mă fixează curios, și eu ridic ochii, încă în transă. Tocmai am citit promisiunea Sephora. E... e, pur și simplu, foarte frumos spus. — Păi... OK, zice individul și se uită la mine suspicios. Vă doresc o zi bună. Dau din cap, apoi plec cu un mers relativ împleticit spre un șir de sticluțe cu lacuri de unghii, cu nume ca Inteligență Cosmică și Vis Lucid. Mă uit la produsele expuse, copleșită de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de ce n‑o fi vrut să amâne întâlnirea? Adică, chiar nu vrea să‑l vadă? — Rebecca, cine te vopsește culoarea asta? zice Elinor brusc. — E... chiar a mea, zic, atingându‑mi cu un gest nervos o șuviță. — Chiara? mă îngână suspicios. Nu știu pe nimeni cu numele ăsta. Și la ce salon lucrează? O secundă sunt redusă la tăcere. — Îhm... păi... rostesc în cele din urmă. De fapt... eu... nu știu dacă ați auzit de el. E foarte... mic. — Ai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]