2,825 matches
-
după câte își amintea, sfântul Teodosie identificase lăcașul sufletului. — Scoală-te, fata mea! - spuse încet. Nu sta așa! Stai normal! — Nu pot sta decât plecată în fața unui principe! ciripi Huruzuma, trecându-și vârful rozaliu al limbii peste buze. — Care principe? - suspina Barzovie. N-ai auzit ce-am pățit? Acuma sunt și eu om. Episodul 13 FEMEIA TOT FEMEIE — Ba nu, Măria-Ta! - grăi cântat Huruzuma, Pentru mine tot principe ai rămas și genunchii nu-mi tremură, precum se vede, în fața omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
albinele, sfecla*, cotnarul, unde mi-e vinul, în general? Ubi sunt? — Minunat ai grăit! - ridică Huruzuma ochii spre Barzovie. Ia uită-te ce-a înțeles asta din tot ce-a spus Vodă! - mormăi spătarul Vulture către Metodiu. — Femeia tot femeie! - suspină călugărul. Episodul 14 O PRECUVÂNTARE După ce ascultase cu luare aminte vorbele tânguitoare ale lui Barzovie-Vodă, hanul cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților oaspeți împungându-i cu voioșia caracteristică vârstei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noștri trebuiră să se despartă. Cum era de așteptat, avu loc o mare jale. Se îmbrățișară, își strânseră îndelung mâinile și iar se îmbrățișară în văzul întregii tabere aliniate smirnă de-a dreapta și de-a stânga. Mai abitir decât toți suspina Huruzuma, sora hanului, nedezlipindu-se cu capul de sfioasa claviculă a tânărului călugăr Iovănuț, care, cu tătăroaica lipită de el, lua uimit cunoștință pentru prima oară de faptul eminamente lumesc că unele părți ale netrebnicului trup bărbătesc pot căpăta uneori o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lăsă noaptea. Călugării mergeau prin stepă fără grăbire. Era răcoare, ieșise și luna. Ici se auzea un greiere, dincolo o furnică, cerul înstelat era deasupra lor și legea creștinească în ei. Ce mai, să te tot duci! — Doamne, preacuvioase Metodiu - suspină Iovănuț, trăgând aer în pieptul încă mic, da-n care bătea o inimă curată - frumoase lucruri a mai făcut Domnul pe pământ, până și-n stepă! Domnul e-n toate - răspunse înțelept Metodiu. E și-n cele ce, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu intre nimeni ca-ntr-o țară pustie. — Care domn? - întrebă Metodiu. — Cum care domn? Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unu ungurean și unu vrâncean. Episodul 22 DESCRIPTIO MOLDAVIAE înduioșați, cei doi frați își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. Deoparte, Iovănuț privea scena cu lacrimi în ochi. își aduse aminte că e singur la părinți. — Frate Nică, zise suspinând Dărăban, ce-a fost a fost. Morții cu morții, viii cu viii. Tu ești viu și nevătămat. Poate că odată, cu păcătoasa minte a tinerețelor, am vrut să te trec în lumea drepților, c-aveai oi mai multe și nenumărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chiar, mutatis-demonstrandum, o soțietate. O soțietate fără Vodă e ca o oiște fără gard. De-aia zic, uitându-mă cu adâncă și sinceră jale la acest vouă preaplecat până mai ieri slujitor: ce facem la o adicătelea cu el? Barzovie-Vodă suspină și-și privi cu profundă recunoștință spătarul. — Domnilor - zise viziriul, desfăcându-și brațele a neputință - deocamdată n-am nimic disponibil pentru dumneavoastră. Țara Românească e ocupată, Moldova e ocupată, Camenița e oraș închis. — Luminăția-ta, nu cerem mult - zise spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
seama din tulburarea ce ți se citește pe chip când mă vezi pe mine tulburată de castitatea ta... căci ești cast, nu? Au mă-nșel? Broanteș făcu semn că nu. — Din păcate nu același lucru se poate spune despre mine - suspină Cosette. în ciuda unor prejudecăți, o cadână nu e - vai! o vestală. Cadâna este, dacă-mi pot permite pentru ca să zic așa, acea vestală pentru care Roma s-a mutat în Bizanț și până să fie ea repusă în drepturi, au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și Mara și parcă mai erau... — ... și la Tâncăbești - completă spătarul. — ... așa, și la Tâncăbești... tu, zic, tu, oșteanul viteaz, verde la bătrânețe, roșu în tinerețe, te pierzi cu firea în fața unei... mă rog... zi-i cum vrei... — Așa e - suspină spătarul. Simt ispita în pieptul meu cum sapă... Femeia, spătare - spuse Barzovie-Vodă sculându-se cu plapuma în capul oaselor - este acel lucru minunat lăsat de Domnul pe pământ pentru a scăpa raiul de-o pacoste, cum au zis proorocii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răzbată din plânsul hangiului, cei doi călugări simțiră cum foamea dă înapoi pentru a face loc setei de dreptate. — Ce ți s-a întâmplat, omule, de ce plângi așa? - întrebă cu blândețe Metodiu în limba lui Catilina. — O, tempora! O, hostes! - suspină hangiul. Quod vos scitis, pater, mater, filii et filiae familiam faciunt. Pater in campo arat. Mater panem parat. Filii et filiae scholam frequentant. Da, și? - făcu Metodiu. — Ego filiam habeo, o mândrețe de fată. Et... - vru să continue hangiul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mei pot fi izbiți de neascunsa maiestate a unei femei date într-un atât de frumos pârg. Veți înțelege astfel, scumpă doamnă, emoția firească ce mă paște: sunt om și nimic din ce-i femeiesc nu mi-e strein. — O! - suspină doamna Potoțki, privindu-l cu duioșie pe Metodiu. O, o! - mai suspină ea, dând cu ochii de tânărul Iovănuț. Cât de frumos ați vorbit! Mă-nșel eu sau am deslușit în cursiva dumneavoastră polonă zvonul unui accent latin? Dar luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un atât de frumos pârg. Veți înțelege astfel, scumpă doamnă, emoția firească ce mă paște: sunt om și nimic din ce-i femeiesc nu mi-e strein. — O! - suspină doamna Potoțki, privindu-l cu duioșie pe Metodiu. O, o! - mai suspină ea, dând cu ochii de tânărul Iovănuț. Cât de frumos ați vorbit! Mă-nșel eu sau am deslușit în cursiva dumneavoastră polonă zvonul unui accent latin? Dar luați loc, vă rog! — Nu v-ați înșelat, scumpă doamnă - răspunse Metodiu așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorba de a călca în străchini - plecă Metodiu cu finețe privirea. E vorba de a aranja străchinile în așa fel încât, la momentul potrivit, soțul dumneavoastră și cu dumneavoastră înșivă să vă puteți înfrupta cu cumpătare din ele. — Preacuvioase dragă, - suspină doamna Potoțki - eu toată viața am aranjat străchinile astea, dar n-a venit nimeni să vadă ce-i în ele sau măcar să le calce. — Nimeni? - se uimi Metodiu. Dar soțul dumneavoastră? — Potoțki? - dădu din mână a lehamite doamna. Iubea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o jună și puternică tulpină crește din amintirile unor tufe. — Iată ce aș dori să vă întreb, stimată doamnă: în momentul când v-ați căsătorit, cum ați reușit să rezolvați contradicția, altminterea ireconciliabilă, între senzualitate și luciditate? — Cu mari sacrificii - suspină doamna Potoțki, ștergându-și o lacrimă. Cu foarte mari sacrificii, tinere prelat. Viață ca a mea la nimenea! Datoria de femeie îmi cerea una, firea mea neastâmpărată - tot aia! Un adevărat chin! — Pe deasupra - interveni grav pan Bijinski - în vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
schimba. Piaptănul ce-l cauți nu se arată a fi aici. Rogu-te, dară, să te duci în odaia ce ți-a fost hărăzită de Domnul, căci, din câte văz, numai Necuratul te-a-mpins încoace. Nu el, preabunule părinte - suspină femeia. Nu el. Căci de m-ar fi împins Dânsul, n-aș fi venit la milostenia voastră, ci m-aș fi dus să-mi caut piaptănul alături, la căpitanul Tresoro, o mândrețe de bărbat. — Mă rog - zise Metodiu. Da’ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și se uita la mine cu atâta bunătate, că de-atunci m-am jurat să nu-l iubesc decât pe El. — Și ți-ai ținut jurământul, copilă dragă? - întrebă Metodiu. — Ținut, părinte. — - Și-atunci, care-i necazul? - întrebă Metodiu. — Părinte - suspină zvelta femeie - după cum se vede, eu dudui de sănătate și de la o vreme visez aiurea. — înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut mai mare decât cel de-acum și-ți făgăduiesc că-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea cărți, Măria-Ta? — Da, așa e - suspină Barzovie-Vodă - am vrut să fac bibliotecă la Curte și-am fost mazilit. — Oricum, vrednică încercare - îl lăudă boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. Dânsul? - arătă el din priviri pe Broanteș. — El trebuia să fie bibliotecarul - răspunse Barzovie-Vodă. în cheamă Broanteș, dar din păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și gazda se sculară și ieșiră în curte. La masă rămăsese tăcutul Broanteș și Cosette. Era liniște. De undeva se auzea gângurind o turturică. Cosette ridică privirea și se uită în adâncul ochilor lui Broanteș. — O auzi? - suspină ea, și atinse mâna lui Broanteș cu degetele ei lungi, fine, nervoase. își cântă cântecul de iubire... în ochii lui Broanteș se aprinseră luminițe. „Fiț-ar turturica a dracului - gândi el revoltat. Ia te uită la ce-i stă dumneaei capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e celibat, înțelegi ce vreau să spun? — Urăsc femeia! - șopti Iovănuț. E unealta diavolului! — Ei, nici chiar așa - surâse papa. Are și ea rolul ei, dar asta nu e treaba noastră. Câți ani ai? — XIX - zise Iovănuț. — Ehei, frumoasă vârstă! Suspină papa. La vârsta asta eu eram... ce eram eu, cardinale Damiani? — Erați novice la abația Camposanpierro. Erați un adevărat exemplu pentru noi toți - răspunse cardinalul atacând cu lingurița ultimul braț al crucii de miere. — Nu mi-a fost nici mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
c-așa mi-a venit - răspunse turcul - dar puteam zice la fel de bine mahmudele, drahme, galbeni, cocoșei, icoane, cercei, inele, cruciulițe... — N-am - zise grecul. — Nimic, nimic? - făcu turcul. — Un camarad de-al dumneavoastră m-a oprit mai în susul râului și... - suspină grecul - tot ce-am agonisit... — înțeleg - spuse turcul. Unii din noi sunt mai răi decât câinii. N-ar lăsa nimic altora. Episodul 226 ECHINOCȚIU DE PRIMĂVARĂ E duminică. A venit primăvara. Păsările călătoare s-au întors toate din țările calde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fi fost părerea lui, avea să fie acceptată, fiindcă el era inmouchar-ul micului clan și purta gloriosul nume al tatălui său. Se așeză la umbra palmierului, își făcu de lucru în nisip, privi îndelung puțul, țarcul cu animale și corturile, suspină adânc și în cele din urmă spuse: — Trebuie să ne grăbim să strângem tot. Cu cât vom pleca mai repede, cu atât mai repede vom ajunge la Sidi-Kaufa. — Să strângem tot? întrebă Laila cu vădită mirare. Asta înseamnă că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care au asasinat o sută șaisprezece civili musulmani. Au intrat cu forța în casele lor, au violat femeile, au tăiat gâtul copiilor și le-au scos ochii bătrânilor, dar peste cinci ani se vor bucura de libertate condițională... Bătrânul amenokal suspină adânc, indignat. — Dacă astea sunt legile timpurilor noastre, nu le recunosc. — Sunt întru totul de acord cu tine. Dar de aici până la cealaltă problemă... — Cealaltă problemă înseamnă legile și obiceiurile care funcționează în tot ce ne înconjoară, cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mama, maronie toată și uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era uscată, aspră și întunecată. Respira greu și uneori se auzea ca și când ar fi suspinat, un fel de suspin înecat. Patul arăta prea mare pentru ea, așa mică și uscată cum se vedea prin lumina care intra pe ușă de pe hol, lumină de un galben pal care o făcea să arate și mai rău. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
bem ceva. —A, bine atunci. Ei, noi mai așteptăm niște oameni cu care trebuia să ne întâlnim aici și văd că încă n-au apărut, așa că suntem prin preajmă dacă te răzgândești. Harriet s-a uitat la ceas și a suspinat mâhnită. —O, nu, deja am întârziat! Și-a tras geanta de undeva de sub birou. Și-a dat la întâmplare cu parfum, și-a verificat machiajul într-o oglindă mică și a dispărut pe ușă, luându-și la revedere din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]