581 matches
-
poartă.Sufletele nu mai pot culege visul și îl descarcă, fragil, ca pe un sfărâmicios obiect pe la colțurile străzilor, să-l cumpere trubadurii cu imaginea reflectată orbitor în peretele translucid al vieții. Un glas cutremurat, ca o salcie tânguitoare, îmi susură vorbe de alint în care nu am crezut când trebuia, și-n care aș crede dacă nu ar fi rostite. Pământul încă mai jelește stâlpii podului luat de apele învolburate. Ne afundăm pașii în răcoarea apelor repezi, alergăm după clipa
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
gest a fost să pun mâna pe briceagul pe care-l purtam de când băteam Africa. Atunci am observat că Vero lipsește din pat. M-am liniștit pentru moment. Zgomotele însă continuau din ce în ce mai suspecte. Parcă ploua, ceea ce era imposibil acolo, parcă susura un izvor, și din când în când se mișca ceva în cameră. Atunci m-am ridicat în capul oaselor și am aprins lumina. Nu poți să crezi ce am văzut. Cocoțată pe scaun, Vero se chinuia să urineze în chiuveta
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
piele. Degetul lui Cavanosa ezită. Degetul mângâie ușor cauciucul butonului. Adolescentul trece într-o nouă etapă de descoperire a propriei lui sexualități, odată cu prima experiență avută cu un partener, spune omul grizonat. Cavanosa dă aerul afară din plămân și vocile susură stins. Fascinația masturbării este înlocuită de revelația faptului că poate exista și altcineva care să știe cum să ne atingă organele genitale. Adolescentul își privește cu uimire primul partener, iar experiența sexuală singulară devine brusc un nonsens. De acum înainte
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
de un patron bogat al zilelor noastre devenit proprietar. Domnul și doamna Tilică pășesc cu emoție în holul hotelului. Ceea ce văd îi impresionează și-i surprinde plăcut. În centrul holului imens, o mică grădină cu pomi exotici, un izvoraș care susura printre stânci în miniatură, câțiva nuferi în micul lac pe sub care se zbenguiau niște peștișori de acvariu, canapele plușate, măsuțe pe care erau vaze cu flori, într-un colț un televizor cu plasmă extraplat la care câteva doamne urmăreau cu
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
bătrânețea, mă lasă și memoria, în curând n-o să mi se mai scoale, se duc toate. Domnul Popa coboară repede, a ajuns, mai are puțin până în Parcul Izvor, unde a îngropat-o noaptea, pe furiș, pe Contesa. Aici, să-i susure Dâmbovița pe la urechile clăpăuge. Aici a găsit-o domnul Popa acum cinșpe ani, era doar un pui, domnul Popa știa și el problema cu demolările, cu câinii rămași fără stăpâni, că la bloc nu era voie, dar asta se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
spirit răzbunător luptă mai departe și armele lui Corto ar întări aceasta luptă pe care Cush o duce alături de duhurile de dinainte de Facerea lumii. Ce dimineața minunată pentru a călători și pentru a muri, șoptește Corto, în vreme ce în urechi îi susură vocea de orhidee și de miresme a lui Bouche Dorée. Iar Corto își vede propriul său trup înălțându-se în aer, până ce ajunge alături de șoimul ce își ațintește privirea asupra lui, și știe că zborul este cel ce urmează, ore
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu-l din umbră pas cu pas, se Încolăcea acum de gâtul lui, susurându-i șoapte ispititoare la ureche. Masterandul Însă nu se mai lăsa ca altădată dus de nas de mofturile unei femei care Încerca să-l prindă În mrejele sale, ci, Înfigându-i degetele În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aici, Înconjurat de această șleahtă de pierde-vară care beau și pălăvrăgesc despre orice vrute și nevrute, fără să-și bată prea mult capul cu ziua de azi sau cea de mâine...” Afară, aerul părea să se mai fi răcorit. Apa din havuz susura liniștit. Câteva vrăbii țopăiau, ciripind de zor, pe marginea lui alunecoasă. Terasa gemea de oameni. Glasurile clipoceau Îndepărtate, vuind ca-ntr-o piscină. Noimann Își privi vârful pantofilor pe care se depusese un strat fin de praf. Manșetele pantalonilor purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca atunci când i se aninase pe umeri, când Îi apăruse cruciș, pe când fusese În stare de vis sau În stare de veghe, pe când Îi Încolțise În pântece, pe când Îi susurase În sânge, pe când Îi Încălzise oasele. Ca iată, acum totul să fie mormântul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vârau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
conștiința unui poet să aibă neșansă să întîmpine conștiințele mai înapoiate ale contemporanilor, fără ca cuvântul înapoiat să aibă nimica pejorativ - conștiințe angajate în timpurile lor particulare. Atunci se produce neînțelegerea. (1932) FRAGMENT DINTR-O SCRISOARE Da, e dat râul să susure. Nu e nici o rușine. De ce să te strâmbi atunci? Știu versuri nemuritoare întemeiate pe adâncirea dialectului apei sau vântului. Întreg Eminescu e aici. Sau, dacă vrei - ni se pare că bătrânul antart e în cinste în cenaclul tău - stanța nemuritoare
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
act de prezență În dormitorul Sophiei de cu zori și, fără o vorbă, Își bătea vechea soție cu Înverșunare și cu prea puțin discernămînt. Protifînd de aceste rare și beligerante momente de intimitate, Sophie Încerca să se Împace cu el susurînd vorbe de dragoste, dăruind mîngîieri iscusite. Pălărierul nu era amator de fleacuri, iar talazul dorinței i se evapora În cîteva minute, dacă nu În cîteva secunde. Din aceste asalturi În cămașa de noapte suflecată n-a rezultat nici un copil. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lăstărișul de pe marginea cărării am auzit lovituri de sapă...Am dat frunzișul în lături și m-am trezit în fața unei adevărate grădini. Am rămas descumpănit. Toate erau croite ca pentru pitici, dar puse într-o ordine desăvârșită. Prin mijlocul grădinii susura un pârâiaș, iar bătrânul tocmai făcea cale apei către tufele de pătlăgele. Doamne-ajută! am strigat eu îndată ce am pus piciorul în acel colț de Rai. Mulțămesc, fiule, și bine ai venit! a răspuns călugărul, cu ochii luminați a zâmbet. Nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a asistentelor, i-a făcut vânt pe scări... Pe urmă, cică, amanta a revenit, s-a rugat s-o lase să ia niște scrisori de-ale ei de la Pârvulescu, c-au rămas, dar... Săru’ mâna... i se frânge fraza și susură vinovat către-o umbră. - Ce ziceai? încep să devin interesat, numai să-l mai țin pe loc. - Ei, amanta lui Pârvulescu e Izabela Sandu, realizatoarea de emisiuni culturale. N-am vreme să-mi manifest nici o reacție față de această veste postumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
trecut tu la lecturi dure și profunde numai pentru că eu citesc din Țuțea? N-ai mai avut tu somn liniștit din cauza lu’ Țuțea! Nu poci pentru ca să cred, Îmi dai voie să spun așa? Gore se lasă Într-o rână și susură la urechea lui Gicu: Sandu al nostru Își freca mâinile de bucurie acum câteva zile, a crezut că ne-a-ncuiat pe toți. Da’ zic și eu ca Șopenhauăr, că acela care se controlează pe sine În proporție de sută la sută
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să mori și au să moară toți cei ce-mi vor citi istoria, toți, toți, toți, până la unul! Ființe fictive ca mine, la fel ca mine! Au să moară toți, toți, toți!“ Așa mi-a spus, și cum îmi mai susură în ureche, de peste douăzeci de ani, într-un teribil suflu aproape tăcut, precum cel biblic al lui Iehova, vorbele lui profetice și apocaliptice! Căci nu doar m-am tot apropiat de moarte, dar au murit, mi-au murit ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vreodată. Peste tot și nicăieri, mde, ultimă șmecherie... Și deschise, brusc, fereastra. Bezna năvăli, rapidă, parfumată, vicleană. O biciuire năprasnică. Profesorul se clătină, se înălță, își luă pe după umeri musafirul. Îl împinse, tandru și plictisit, spre ușa. V-ați întors? susură, stupefiată, blonda de la catedră. Pensionarul Matei Gafton zâmbi, complice. Era un obișnuit al casei, cum se spune, își petrecea mare parte din timp în bibliotecă, dar ezită să se explice. Da, am renunțat să mă întorc acasă. Soția mea dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îi așază șervetul pe genunchi. Cinci, zece minute, un veac, anul o mie. Tolea parcă înfulecase, totuși, ceva. Vasile se apleacă, din nou, ridică șervetul, îl scutură, îl desface. Dom’ Dominic se îndreaptă în scaun, șervetul reapare pe genunchi. Undeva, susură muzica. Cade șervetul, se repune șervetul. Dispare ceașca de supă, apare friptura sau parcă n-a fost friptură sau n-a fost grozavă friptura... Apare alt platou, reapare șervetul alb. Tolea tace, nu bea nimic și tace. Parcă n-aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se zbătea, vinovată, picioarele se muiaseră, brațele atârnau, mutra speriată nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăr, colega nu părea mirată de neverosimila transformare a bufonului, nimic nu o mira. Acceptase, instantaneu, noul rol în care o plasase, confidentă sfătoasă într-o poveste tulbure și trăsnită. Păreau, dintr-odată, un cuplu dintr-o sectă suspectă. Șopteau, susurau toatăziua,mai mare dragul... dulcissima, țiparul unduind cu degetele lungi, albăstrii în jurul nasturelui, pe halatul închis-deschis și frater pedagogul, scoțând din buzunar mereu alte hârtiuțe magice, aduse spre dezlegare. „Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
studiile senile ale soțului? Madam Ciupercă a dat, obosită, din lăbuța ei durdulie. Adică, nu contează. Copilării, manii inofensive, inofensive. Se animase, treptat, m-a servit cu țigări, whisky, ciocolată. Își cam pierduse capul, știu asta. Și ce mi-a susurat la sfârșit, mititica? „Să nu spui la nimeni ce am vorbit, tinere“, asta murmura. Cadespărțire! Dacă vă puteți închipui! Semenii noștri au încă umor, știu asta. Au umor și habar n-au, zău așa. P.S. Am convocat-o din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ridicase însă ambele mâini în sus, a neputință. Își îngăduia oboseala, anunța că renunță. Ca și cum ceea ce rămăsese nespus era, de fapt, mult mai important, dar n-avea rost, renunța, se resemna, asta e. Pauză, tăcere. Pe mâna domnului profesor ceasul susura egal. Vancea dădu scurt din picioare și privi cadranul electronic. 1:00:2, 1:00:3, 1:00:5. — Aa, să-ți dau ceva de mâncare. Cum a trecut timpul... Am pregătit prânzul. Să merg să-l încălzesc. Ia te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și i-l răsucește la spate, după care îi dă un brânci ca la carte. Femeia zboară în boscheți, scăpând tigaia din mână. Finn sare peste zid și aleargă la Jennifer: Ai pățit ceva? întreabă el. — Nu, n-am nimic, susură ea, dându-și părul de pe față. Să intrăm în casă, repede... Aleargă la Ben și îngenunchează lângă el. —Ben? întreabă ea. Ben, te simți bine? Ben se ridică, frecându-și capul. — Au, se plânge el. Ce tare m-a durut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
multișor. Formez numărul lui Patrick. E ora șapte seara în New York, exact ora la care-l găsesc acasă. Și chiar îl găsesc. Este o mică minune: Dumnezeu știa că simțeam nevoia să vorbesc cu Patrick și a înlesnit convorbirea. —Patrick? susur eu, abia auzindu-mi vocea printre bătăile asurzitoare ale inimii, cauzate de sunetele atât de dragi ale glasului lui. Eu sunt - Rebecca. Sunt atât de obișnuită să-l sun, că zic automat „Eu sunt“. Și apoi îmi dau seama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]