KorAP: Find »[drukola/base=tângui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...33 >

807 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

slab... pusese ceaunul subt osia de dinapoi a carului, dăduse sfredel în osie, și curgea pe borta sfredelului laptele oilor... Apoi a dat el laptele înapoi și oile s-au potolit... da’ el liniște n-a mai avut, că se tânguia prin somn, parcă-i fărma necuratul ciolanele... Și dimineața nici nu l-am mai văzut... Nici el nu mai era, nici carul... Da’ dumneata ce crezi, că dacă bei din oală, bei coraj? Poți să ai oricât coraj, cu necuratul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bătea drumul părinților, până la școală, până la feredeu; până la săracele croitorii și magazii din apropiere; trecea printre pruncii nenumărați care umpleau ulițile; ieșea și intra între femeile care se purtau domol de colo-colo, vorbeau moale și trăgănat, se certau ori se tânguiau fără întrerupere. Plângea pentru o rochie, pentru o bluză, pentru o păreche de botine, se certa cu maică-sa Rifca și amândouă porneau tânguiri nesfârșite când Leiba Sanis intra în casă, tăcut, bocănind rar cu cizmele uriașe. La anul nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trecea pe față singura lumină de bucurie și se gătea, așteptând cu fior întâlnirea. Tatu-său nu era niciodată acasă, s-o oprească; iar maică-sa se trăgea de cap, ieșea după dânsa în uliță; apoi se întorcea spre vecine, tânguindu-se în gura mare: Un blăstăm a căzut peste noi... Asta-i blăstăm și pedeapsă... Iar Bucșan aștepta în capătul mahalalei pe Haia, fluierând ușurel. O primea fără nici un cuvânt, și ea se lipea de dânsul cu strecurări de uncrop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și ea se lipea de dânsul cu strecurări de uncrop prin vine. Apoi, strângându-se lângă el, răcită de vântul nopții, îi vorbea cu dragoste, supusă se înălța spre ochii lui frumoși, îi apuca tâmplele între palme; și i se tânguia repede despre năcazurile ei, despre ce s-a spus în jurul ei, despre ceasul când tatăl, Sanis, se va mânia. — Dar eu nu mă tem de nimeni! Numai de tine mă tem!... Despre zilele viitoare nu vorbea; nu îndrăznea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse de făină, albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu Rifca gătită ca pentru sărbătoare și zâmbitoare, apoi așteptă o vorbă de la Haia. Dar fata umbla slabă prin casă, ofta și gemea ca-n friguri, nici nu se uita la dânsul. Veniră rudenii bătrâne și împresurară pe Haia. Se tânguiau încet, împresurând-o, și porneau sfaturi lungi, în care era vorba de bucuriile vieții și de păcatele de moarte, peste care nimenea nu poate trece. Fata simțea ca o legănare, parcă plutea într-un gol, și asculta ca din depărtări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să plângă. Asta era spaima ei cea mare. De asta se temuse chiar din cea dintăi clipă; spaima asta îi încleștase de multe ori inima; ș-acuma de aceasta n-avea să scape. Ce să fac? ce să fac? se tânguia și ea apucându-se cu mânile de tâmple... Ce să fac? Unde să mă duc?... Are să afle Sanis ș-o omoară. Îmi trebuie un ajutor, îmi trebuie un sfat!... Ș-așa cum era, numai în papuci și-n polcuța subțire, năvăli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un sfat!... Ș-așa cum era, numai în papuci și-n polcuța subțire, năvăli afară în răceala iernii. Gemând și gâfâind bătu la ușa moașei Etel, apoi în maghernița roșie, de scânduri, a Reizei. Pe amândouă femeile le trăgea după dânsa, tânguindu-se cu glas întrerupt, chinuit. Și ele o întrebau speriate, o urmau cu grabă; și tustrele năvăliră în odaia în care Haia rămăsese plângând cu capul cufundat în perine. Femeia tremura: Ce pot să fac? Eu îs un cap slab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se și temeau de dânsa, căci avea niște ochi rotunzi și arzători care străpungeau ca vârfuri de ace. De multe ori, nevasta grămăticului și chelărița ceruseră voie să intre la cucoana Aglaie în iatac și îngenunchiaseră pe covor înaintea ei, tânguindu-se: — Sărutăm mâna, măria ta, îndură-te și ne învață ce să facem ca să scăpăm de urgia nevestei lui Alexa... Are o gură care taie ca o sabie. Spune câte-o vorbă de ne face de tot râsul și ocara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de la fereastră la vatră și de la vatră la fereastră - ce-o fi spunând cealaltă, care stă bolnavă de douăsprezece zile în pat? Cealaltă, Ana, care stă de douăsprezece zile în pat și nu vrea să se mai facă sănătoasă, se tânguie încet și se frământă sub pocladă. —Of! of! că nu mai vine Culi. Se vede cumva, mamă? — Nu se vede, suflete! Ce-or fi având ele cu dânsul? Au de toate în cămară și în pod. Lemne tăiate au, făină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Amândouă - și maică-sa și nevastă-sa - îl hărțuiesc de patru zile. Când vine mai ales acel ceas de arșiță al după-amiezii și Ana suflă pripit pe nări și dă la o parte întruna învălitoarea, nana Floarea prinde a se tângui cătră cineva care nu-i de față: —Vai, așa bărbat n-am văzut, și așa copil din sângele meu și din oasele mele n-am nădăjduit. I se prăpădește femeia și el nu spune nimica. Ce să spun, maică? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ion Bezarbarză n-are decât unsprezece ani vârstă și slujește cum se cuvine, după puterile lui. Mulge vaca, înhamă calul, taie lemne, aduce apă; toate le face cu grabă și-i place să duduie subt el pământul. Nana Floarea se tânguie că ar fi mâncând prea mult. Lasă-l să mânce, râde Culi, ca să prindă putere. La vară, are să se ia la trântă cu ursul cel de un an din râpa Varului. Mâncă bine, se duce, vine, trântește, își scoate căciula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pieptănată și îmbrobodită, rezemată în perine. Nana Floarea începu să șoptească nedeslușit umblând prin casă și căutând în toate cotloanele o sută de lucruri. Câteodată se oprea și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa de vânătoare îl urma. Din camara de alături, alese sarica ce era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu harapnic de furtună turmele de veacuri în prăpastia sfârșiturilor - și nu ducem și noi după ele, cei din urmă. Vai de bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și creștinilor? se tânguia cu frică nana Floarea. N-avem acuma altă putere decât să-l ducem pe acest bolnav la locul lui, să-l alinăm și să-l hodinim. De ieri, stă nedormit și nemâncat. Rătăcit și mânios a umblat, sărmanul; fie-vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prorocului Ion Botezătorul, carele se prăznuiește în august, ziua a douăzeci și noua, nana Floarea a avut treburi mai multe decât de obicei. A copt pâne, a sărat carnea de la un purcel, a umblat încolo, a umblat încoace; tot se tânguia că e singură și nu mai poate. Nicula a tot ascultat-o și a priceput că poftește să-i mai poruncească ceva. Unde dorești să mă mai duc, maică? a întrebat el zâmbind. Cred că a venit vremea să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de vorbă despre treburile împărăției. Soliman avea din când în când mâhniri posomorâte. Unii din curteni credeau că duhul lui Mustafa șahzadè tulbura somnul părintelui său. Robii de la iatac l-ar fi auzit pe sultan, noaptea, grăind cu cineva și tânguindu-se: —Împăratul slăbește... ziceau unii. De aceea împăratul, mai slăbit fiind, se îndemna mai ales să scurteze de căpățână pe unii dintre sfetnicii săi care se aflau încă în putere. „Se apropie plinirea hotărârilor mele...“ gândea doamna Roxelana. Va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

în afară. — Stai! a zbierat mama, trăgând un șut zdravăn în ușa de la bucătărie. S-a deschis cu o violență neașteptată și s-a izbit cu putere de ceva care s-a dovedit a fi tata. —Cotul meu! s-a tânguit el, apărând de după ușă, ținându-se de mână, chircit de durere. De ce-ai făcut asta? — Da, de ce? a zis Helen. Nu ai nici o replică în scena asta. Nu am nici o replică în nici o scenă. Vreau să spun „Stai!“, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
o poșetă în formă de casă cu două etaje.) —Brooke! Ce s-a întâmplat? Nu-mi venea să cred că plânge. Crezusem că e de-a dreptul ilegal pentru clasa albă dominantă să-și arate emoțiile. Oh, Anna, s-a tânguit ea. Am avut o mică discuție cu tata. Oh, Doamne! Brooke Edison avea discuții cu tatăl ei? Recunosc: mi se părea puțin palpitant. Era o alinare să știi că și alți oameni au probleme. Și poate că Brooke era mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

iar Boabdil scăpase de un rival stingheritor; cu toate astea, victoriile castilienilor reduceau regatul la nu prea mare lucru, doar Granada cu împrejurimile sale, ele însele fiind supuse la repetate incursiuni. Sultanul trebuia oare să se bucure sau să se tânguiască? În astfel de momente, zicea unchiul meu, ies la iveală măreția sau micimea sufletească. Iar eu pe aceasta din urmă am citit-o pe chipul lui Boabdil, în ziua de Anul Nou, în sala Ambasadorilor. Tocmai aflasem crudul adevăr despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
astea, nu eram supărată pe ea, pentru că aceleași imagini care o înspăimântau îmi bântuiau și mie mintea, și când eram trează, și când visam, iar în privința asta eram ca două surori, deja orfane ale aceluiași oraș aflat pe moarte. Ne tânguiam astfel când am auzit pasul tatălui tău care se întorcea. L-am chemat din iatac și, în vreme ce el urca treptele, mi-am șters obrajii cu poalele rochiei pe când Sara își acoperea în grabă capul și obrazul. Mohamed avea ochii injectați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte. Sau chiar azvârliți peste bord. Când vasul a început să se îndepărteze de coastă, mama m-a strâns cu putere la piept. În jurul nostru, femei, bătrâni se rugau, se tânguiau, glasurile lor abia fiind acoperite de zgomotele mării. Doar tata a rămas senin în ziua aceea de plecare în pribegie, iar pe buzele lui, Salma a putut chiar citi, de-a lungul întregii traversări, un zâmbet straniu. Căci se pricepuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în picioare spre a face elogiul răposatei, el s-a adresat mai întâi unchiului meu: — Se povestește că un calif din vremea veche își pierduse mama, la care ținea așa cum tu țineai la mama ta, și că începuse să se tânguie fără nici o reținere. Un înțelept s-a apropiat de el. „Principe al Drept-credincioșilor, i-a spus el, se cuvine să-I mulțumești Celui-de-Sus, căci ți-a cinstit mama făcându-te să plângi la căpătâiul rămășițelor ei, în loc s-o umilească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
lacrimi să plângă, uitau uneori de ei ajungând să zâmbească sau să râdă, lucru pe care cei de față nu scăpau prilejul să-l critice. Singurele care rezistau erau bocitoarele, care credeau că vor primi plată mai consistentă dacă se tânguiau mai tare. La patruzeci de zile de la deces, condoleanțele reîncepură după același ceremonial, vreme de trei zile. Săptămânile astea de doliu au fost prilejul nimerit pentru tatăl și unchiul meu ca să schimbe câteva vorbe de împăcare. Nu era încă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
întâlnesc notabilitățile și le-am vorbit despre înțelegere. Văzându-i reținuți, le-am spus că tocmai sosise o scrisoare de la Fès cu pecetea sultanului, prin care se cerea executarea imediată a personalităților orașului. Au început să plângă și să se tânguiască, dar, așa cum am povestit în Descrierea Africii, peste două zile cei optzeci și patru de mii de dinari au fost depuși la picioarele ofițerului. Nu mai văzusem până atunci o asemenea cantitate de aur și aveam să aflu mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
stăpânul mi-o va porunci!“ Se agață de mânecile mele, iar mâinile lui încleștate de disperare spun cu totul altceva decât buzele. Un soldat din gardă vine să-i spună soldatului să nu-l deranjeze pe sfetnicul sultanului; bătrânul pleacă tânguindu-se. Mă reîntorc la cortul meu. Trebuia să plec câteva zile mai târziu spre Sousa să dau de urma lui Ahmed. Îl întâlnisem deja la începutul anului ca să-i transmit mesajul de pace al sultanului; de data asta, stăpânul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]