831 matches
-
ei negri n-o zăresc deloc. Ce să facă? Să plângă? Poate, așa, mămica ar auzi-o și ar veni, iarăși, lângă ea. Dar, ce minune! Mâna caldă și ocrotitoare a mamei îi mângâie, acum, obrajii și păru-i de tăciune. Sorina zâmbește. E tare fericită că mămica e, din nou, lângă ea. Ar vrea să strige, ca s-o audă toată lumea: „Mama! Mama!”. Ca prin farmec, somnul a fugit. Sorina a deschis ochii. Alături, stă cea mai dragă ființă din
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
răspundă interviului. Le sunt recunoscător că mi-au pus la dispoziție acest loc. Am stat de vorbă într-un birou mare și luminos de la baza Forțelor Aeriene de Autoapărare din Iruma. Domnul Nakajima are conformația unui adolescent, părul negru ca tăciunele, arată bine și nu îi dai nicidecum patruzeci și opt de ani. Are gradul de General. „Am intrat la această facultate în primul rând pentru că picasem examenul la facultatea la care voiam să merg. Și în anul următor m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la capătul canalului de apă al iazului de pe drumul care duce la ogorul nălbitorului, 4. și spune-i: Ia seama și fii liniștit; nu te teme de nimic, și să nu ți se moaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mîniei lui Rețin și a Siriei, și din pricina fiului lui Remalia! 5. Nu te teme că Siria gîndește rău împotriva ta, și că Efraim și fiul lui Remalia zic: 6. "Să ne suim împotriva lui Iuda să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, și să se bizuie pe Dumnezeul lui. 11. Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins. Din mîna Mea vi se întîmplă aceste lucruri ca să zăceți în dureri. $51 1. "Ascultați-Mă, voi, care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, și să se bizuie pe Dumnezeul lui. 11. Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins. Din mîna Mea vi se întîmplă aceste lucruri ca să zăceți în dureri. $51 1. "Ascultați-Mă, voi, care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stînca din care ați fost ciopliți, spre gaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
pe podeaua de pământ bătut, acoperită cu paie. Auzi gemete, vaiete de oameni treziți din somn. Multe capete se ridicară, iar Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în lupta cu dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi surprins de acel ordin ciudat și crud, dar nu întârzie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o, prietene! Sebastianus, trimițându-i pe Maliban și pe Vitalius, muiat de apă, să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un rămuriș de răchită. Din doi pași, Divicone se apropie și îl întoarse; îndreptându-se imediat, cu o expresie de adâncă tristețe, pronunță abia deslușit numele celui ucis: „Bassianus!“. Sebastianus, trăgând înapoi cu mâna brațul lui Metronius care încă vântura tăciunele prin fața lui Eucherius, îl întrebă pe acesta din urmă: — Ambarrus v-a trimis? Omul îl privi cu aerul că nu știa ce să răspundă. Divicone, apropiindu-se, răspunse în locul lui: — Asta nu se poate. Ambarrus ar fi așteptat adunarea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu dușmanii lui Cristos. Fără să-l asculte, Sebastianus îl întrebă pe bagaud unde se ascundea Eudoxiu. Acea scutură din cap energic. Nu știu. Poate știa Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl apucă pe bagaud de vesta de in și îl zgâlțâi cu brutalitate. Bineînțeles că știi! Haide, scuipă: unde e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce în mare grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu de colonada edificiului, dar, în loc să intre pe poartă, deja deschisă la ora aceea, merse drept înainte. Pe când trecea prin dreptul intrării, Sebastianus putu să arunce doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să o ajute câtuși de puțin păreau să-i întărească de o sută de ori hotărârea. Observând că unul dintre câini îi dădea târcoale, Balamber se puse în fața lui și îl goni cu un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altcineva decât de propria persoană. Dar ce putea face el cu micuța mucoasă, toată numai piele și os? în yurta sa din Panonia era un permanent du-te-vino de războinici cu pielea argăsită și cu inima de piatră, care, seara, în jurul tăciunilor din vatră, râdeau nerușinat, se necăjeau unii pe alții, se îmbătau cu kumis și, atunci când nu se încăierau, se tăvăleau pe covoare cu sclave ori concubine cu hainele răvășite și cu privirea tulbure: așadar, acolo nu era loc - cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la ShaQui, a adăugat el. — Cum arată calul? s-a interesat Principele. — O, e o iapă murgă, a sunat răspunsul. Dar, când un sol a fost trimis să aducă iapa, animalul s-a dovedit a fi un armăsar negru ca tăciunele. Nemulțumit foarte, Principele l-a chemat pe Po Lo: — Prietenul acela al tău, căruia i-am încredințat alegerea unui cal, a încurcat rău lucrurile. Ce mai, nu-i în stare să deosebească nici măcar culoarea sau sexul unui animal. Cum poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o pîine. La un moment dat, femeile intrară În panică, temându-se fiecare pentru gospodăria sa. Și atunci, lăsând restul de bancnote risipite pe drum, s-au Întors acasă. Și au văzut, odată ajunse, că, În loc de bani, În poale țineau tăciuni aprinși. Au văzut că mâncarea din oale se răsturnase pe plită și, odată cu ea, arsese și fața pruncilor pe care Îi uitaseră adormiți pe cuptor. Nu le arsese de fapt toată fața, ci fiecare se alesese cu un semn pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care se Încăpățâna să le gătească nu se Încumetau să le mănânce nici câinele, nici pisica, nici râmătorii, nici o pasăre sau vreun animal pripășit prin ogradă. Le mânca ea Însăși, deși uneori din tot ce punea În cratiță rămânea doar tăciunele. Toți se Întrebau cum de nu se Îmbolnăvește, cum Îi rezistă stomacul sau ficatul sau gingiile cu care rodea oasele sau spărgea nucile de parcă ar fi avut niște măsele zdravene În gură. În ciuda trupului său sfrijit, babulea părea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea ciocurilor le Înălța ca un fel de preludiu la vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fugar chipurile, trecând de la o față la alta și apoi la alta În mulțimea de oameni Înșirați de-a lungul trotuarului - roșii, palide, smede, Întinse sau moi, Întunecate sau visătoare, cu ochi de un albastru Îndrăzneț, căprui-aprins sau negri ca tăciunele - ce stranie calitate În lipsa lor de acțiune. Stăteau să-și vadă Împlinite, o! În cele din urmă, așteptările hulpave, Înșelate, zgândărite. Cineva urma s-o Încaseze! Da. Iar chipurile negrilor? Aceeași dorință. O altă tabără. Dar la fel. Deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
sunt polițiștii? — Ocupați. Iau șpăgi. Scriu amenzi pe undeva. Rahații ăia. Când ai nevoie de ei... — E o baltă de sânge. Ar face bine să cheme o ambulanță. Lumina ce-i cădea pe părul creț mat, masa poroasă, neagră ca tăciunele de pe cap, din care sângele continua să picure, Îi bătea pe ochii Închiși. Dar dădea semne că vrea să se ridice. Făcea eforturi. Eisen Îi spuse lui Sammler: — Ăsta e individul, nu? Cel despre care ai povestit că te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aici pân’ la Barth e numai apă liniștită. Poți să te mai bălăcești o dată. Zach și Jina s-au sărutat o vreme, apoi s-au desprins din ochiul de apă. Au plutit prin capodopera canionului - dealuri din granit negru ca tăciunele, punctate, din când în când, de câte-un cuib de vultur: o pasăre curajoasă instalată într-un culcuș îngust. Zach se așezase pe marginea gabarei și-și vântura picioarele prin apă. Jina stătea întinsă pe fund, privind pereții gigantici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
reacționară Însă prompt și sistematic. Aveai impresia că au pus mîna pe niște arme eficace pentru că i-au determinat imediat pe atacanți să se retragă. Muncitorii s-au folosit apoi de foc pentru a lua cu asalt microbuzele. Au aruncat tăciuni aprinși prin ferestrele sparte și i-au atacat pe cei trei tineri cu pietre. Nici aceștia nu s-au lăsat mai prejos, dar victoria a fost de partea celor mulți. Încetul cu Încetul, tinerii au pierdut teren, iar microbuzele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aș putea vedea cum arată, să știu și eu care e dușmanul fratelui - dacă există Într-adevăr așa ceva - acum ar fi momentul... Auzeam țipate ascuțite și geamuri spărgîndu-se. Motorul s-a oprit și am stins luminile. Nu mai rămăseseră decît tăciunii aprinși, Împrăștiați ici-colo În locul unde se aflase cazanul. Unii zăceau nemișcați la pămînt, așa cum căzuseră, alții se tîrau de colo-colo sau se plimbau clătinîndu-se ca niște somnambuli la marginea albiei - poate de prea multă băutură sau poate din cauza rănilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]