670 matches
-
rampa următoare, altă platformă, aici se opri. În față, două reflectoare așezate la extremități ca să nu lumineze direct interiorul, dezvăluiau forma ovală a intrării unei peșteri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marçal stătea pe un taburet, lângă el era o masă unde se afla o lanternă. Încă nu-și văzuse socrul. Cipriano Algor ieși din penumbra ultimei paltforme și rosti cu voce tare, Nu te speria, eu sunt. Marçal se ridică grăbit, vru să vorbească, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
calvar înainte, urcușul a fost lent și dureros. Marçal coborâse să-l întâmpine, îi întinse mâna ca să-l ajute, ieșind din întuneric în lumină erau îmbrățișați și nu știau de când. Secătuit de putere, Cipriano Algor se lăsă să cadă pe taburet, își înclină capul deasupra mesei și, fără zgomot, abia se observa tremurul umerilor, începu să plângă, Lasă, tată, și eu am plâns, spuse Marçal. În curând, revenindu-și întrucâtva din emoție, Cipriano Algor își privi în tăcere ginerele, ca și cum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
siestă orientală. Apoi o trezire bruscă În brațele acelui nebun de Mirza Reza. Nu era oare din Kirman, ca și bibliotecarii de la Alamut? Ai fi poate mirat să-i descoperi un strămoș Asasin? Se dusese să se așeze pe un taburet În fața oglinzii ovale, cu un pieptene În mână. Aș fi rămas ceasuri În șir urmărindu-i mișcările grațioase ale brațului gol, dar mă readuse la prozaica realitate: — Ar trebui să te pregătești să pleci, dacă nu vrei să fii surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lire. Și o petrecere... și tone de cadouri... Zău, cei care se căsătoresc au totul, nu‑i așa? La etaj aud zgomot de foehn dinspre dormitorul alor mei și, în clipa în care intru, o văd pe Janice stând pe taburetul de la măsuța de toaletă, în capot, cu un păhărel de sherry în mână și ștergându‑și ochii cu o batistă. Maureen, care de ani de zile le coafează pe ea și pe mama, stă cu foehnul deasupra capului ei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
s-o fi întâmplat ceva, că dom’ Tolea a răspuns ca un mielușel, să vezi și să nu crezi. Ei, acum și tu... Am tot felul de chestii. De parcă n-ai ști... Domn’ doctor Marga și-a tras imediat un taburet lângă jilțul lui dom’ Tolea. S-a aplecat spre el, ca o mamă, ca o adevărată mamă, zău așa, așa făcea totdeauna dom’ doctor. Exact așa, ca totdeauna. Ce s-a întâmplat, Tolea? Da’ ce s-a mai întâmplat? Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tolea, dar telefonul sună din nou. — Eu sunt, lasă copilăriile, doar așteptam telefonul dumitale. Alternate, cum am scris pe rețetă, alternate. Garantez, tovarășe colonel, dau semnătură. Absolut sigur, vom avea vești bune, foarte bune. Înainte de a-și relua locul pe taburet, rotofeiul își scoate iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca un profesionist. Încă nu cred, nu cred până nu văd,. Imi cunosc frățiorul, mormăie Tolea. Scoate din celălalt buzunar un plic șifonat, cu multe ștampile. Îl pune pe măsuță, lângă sticlă, atinge ghemotocul de hârtie care cade jos, lângă taburet. Domn’ Dominic e neatent, privește aiurea, spre ferestrele înalte si înguste, de castel, spre pereții cu cărți, spre uriașul lampadar din centrul holului, spre pătratele de sticlă ale tavanului, spre pătratele de șah ale parchetului. Domn’ Marga se afla la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
profesorul habar n-avea că fuseseră rostite aceste fermecate cuvinte! Nici că fuseseră însoțite de șmecherescul făcut cu ochiul, obișnuita zvâcnire din ochi și din sprâncene, ca de fiecare dată când era vorba de astrala sa persoană. Picioarele crăcănate, pe taburetul din fața fotoliului, absent și important, catadicsind doar să soarbă, la mari intervale, din excelenta cafea Vili, refugiat în filele subțiri din Monde sau Match sau Obs, profesorul nici că înregistra ceva. Cancer, cancer dermatologic, așa scrie aici, tovarăși. Lângă sprânceană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o privire blândă și precaută. Era îmbrăcată într-un fel de halat albastru, de lucru, ca o laborantă sau ca o femeie de serviciu sau ca o doctoriță, halatul putea fi al oricui. Tolea se și așezase pe un mic taburet, pe care îl trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă pantofii săi crem, microporos. Mătușa amuțise. Privirea dilatată, mâna încleștată pe clanța ușii. — Deci, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe clanță. Tolea se aranjase comod pe taburet. Câinele negru Dingo lungise mult gâtul, capul atingea botul pantofului galben. — Tavi, stai cuminte... Tavi retrase botul negru de pe botul galben, dar rămase atent, la pândă. Tanti Venera avea o voce plăcută, foarte plăcută, nici nu observasem sau uitasem, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scurt vestibul gol, ghidul deschise o altă ușă. — Aici e dormitorul lor. Un dormitor alb, pat dublu. O cuvertură de lână groasă, albă. Noptiere albe, de o parte și de alta a patului. Lângă fereastră, o măsuță rotundă, albă. Un taburet alb. Pe perete, oglinda rotundă, în ramă albă. Erau deja în fața altei uși. — Aici e laboratorul lui Tavi. Nu intrăm. O simplă cameră. Aparate, filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știut. Tăișul obraznic de lucios al satârului și, implicit, spaima gâturilor miilor de păsări retezate de-a lungul timpului le va lua cu sine. Nemișcarea covorului, timpul stătut de sub podele, cleiul uscat și murit de zeci de ani intre cepurile taburetelor, amintirea razelor solare, făcută ghem, bătaia lunii prin ferestre, adăugată celor ale inimii ei de îndrăgostită lulea, trilurile viscerale, din imaginea versurilor jazzificate în anii '70 de Ruben Blades, din volumul Aqua de Luna inspirat din nuvelele lui Gabriel Garcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Atârnase în mijlocul camerei trei pânze lungi - cumpărase niște stambă ieftină, purpurie -, le prinsese cu piuneze de tavan, un fel de cameră în altă cameră, construise din trei laturi, o scenă de fapt, așezase în sala palatului, într-un colț, un taburet învelit și el în pânză, pe care era o cămașă roșie, strânsă într-un fel anume, o figurină, o arătare despre care numai ea știa ce reprezintă, apoi adusese acolo, pe masă, niște cești, se răzgândise și le înlocuise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fel anume, o figurină, o arătare despre care numai ea știa ce reprezintă, apoi adusese acolo, pe masă, niște cești, se răzgândise și le înlocuise cu pahare de sticlă, impersonale, pline cu ceai (cupele cu vin), se mai găseau pe taburet două săbii „de-adevăratelea”, împrumutate de la o sală de sport, cartea cu Hamlet rămăsese pe un colț al mesei. Acuma, stătea la intrarea spre încăperea palatului. Măsura din nou totul. Moartea, într-un decor roșu. Fără nici o fixare în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lemn cu o saltea din țolinci de cordele umplută cu pănuși de porumb, pe care cu mare îngăduință ar fi încăput două persoane, o bancă lungă de lemn ca acelea ce se găseau la Căminul Cultural, o masă și un taburet ca vai de el, dar nu asta era problema. La urma urmei doar nu ne așteptam să locuim ca la un hotel. După un timp a apărut și profesorul Speranță, un tip trecut de 30 de ani, stilat, cu un
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
pahar de lichior. — A, mersi ! spun recunoscătoare. Chiar Îmi prinde bine o băutură. — Stai liniștită, că nu intru, spune politicos. Nu, nici o problemă. Stai jos ! Îi arăt În direcția patului, dar acesta e acoperit de un maldăr de haine. Iar taburetul de la măsuța de toaletă e ocupat de un teanc gros de reviste. La naiba, trebuia să fac un pic de ordine. — Rămân În picioare, spune Jack cu un mic surâs. Ia o gură din ceea ce pare a fi whisky și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe urmă... ce naiba era ? Mă privește de parcă se așteaptă să-i dau răspunsul. — Ăă... o piruetă ? mă aventurez și pornesc iute mai departe, aproape Împiedicându-mă de o fată care face sfoara. Apoi o zăresc pe Lissy așezată pe un taburet, Într-o cabină. E puternic fardată și are ochii uriași și strălucitori și, ca și tipul de mai devreme, pene albastre În păr. — O, Doamne, Lissy ! spun, oprindu-mă În ușă. Arăți incredibil ! Îmi place la nebunie cum... Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dintr-un borcan, după ce le-a mirosit cu lăcomie, așa cum miroase o fiară prada. Când apa Începe să sfârâie și să se zbenguie În ibric, Antoniu stinge flăcăruia, suflând În ea, după care deșartă ceaiul Într-o cană, aflată pe taburetul din Încăpere. Aroma de tei, dumnezeiască umple Încăperea și le intră În nări, aspirată cu lăcomie. -Uite ce, Kawabata, am acceptat să Împart cu tine aerul de care spui, dintr-un motiv simplu: din disperare. Se aude șuieratul trenului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai are nici măcar puterea să aprindă surcele În ligheanul de tablă. Cu un ultim efort se descalță, Își scoate scurta și se vâră pe sub mormanul de cârpe reci cu dorința de-a adormi cât mai repede. Întinde mâna dreaptă spre taburetul pe care pâlpâie lumânarea și prinde cu un gest scurt flăcăruia Între degetul mare și arătător, stingând-o. Un țipăt sfâșietor de femeie se aude ca un strigăt de luptă summo.. Antoniu doarme un somn greu din care-l vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
foiește, dar nu Îndrăznește să-l Întrerupă, simte că finalul poveștii se apropie și mai simte de asemenea că acest final nu este unul fericit. Antoniu duce la gură o sticlă de plastic, pe care a luat-o de lângă piciorul taburetului, bea o gură de apă și, dintr-odată, În lumina tulburată de penumbre, din Încăpere, Antoniu Îl vede pe Kawabata ca pe un bătrân Înțelept pe patul de moarte, dând un ultim sfat Învățăcelului, o imagine pe care nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Cum de nu m-am gandit? Curva cu bitongul. Ea e mai bună? Nu am venit degeaba. Credeam că vom fi împreună. Dar tu esti mai rău decât credeam. Să nu te mai văd! Iese, trântind ușa. Stau pe un taburet, fără putere. Ce blestem e asta? Pe Maia nu am iubit-o - dar am crezut-o. De ce a avut nevoie să vină cu toate lațurile, cu bâlbâitul, cu violul... Pentru un sutar? Pentru o viață în Canada? Da, poate... Nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
cu scară interioară,bogat ornamentată,străjuită de o nișă în care este amplasată o statuetă de bronz.In colțul de jos al scării se află o plantă decorativă,o canapea,un lampadar,o servantă,un fotoliu,o măsuță și un taburet. Opus acestora,dar în lateral se conturează două uși. Din fundal se aude zgomotul valurilor și țipetele pescărușilor. Costel și Nelu joacă șah la masuță centrală.Alături e un frigider auto. Costel:Bem ceva?Ceai de osul iepurelui? Nelu:Iar
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
ne simt lipsa? Nelu:Nu cred.Peste două zile sunt aici.S-au pozat în Deltă,la inundații. (Intră Popa cu șapca pe ureche). Popa:Poșta Română!Aveți două ilustrate! (Le împarte cărțile poștale și apoi,se așează pe un taburet). Nelu:Ia să vedem ce ne scriu. Costel:Parcă nu ți-ar fi spus la telefon. Popa:Hi,hi,da' nu vă plictisiți de loc.Am auzit că aveți o chiriașă.( Face cu ochiul). E tinerică!(Costel îl privește mustrător
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]