KorAP: Find »[drukola/base=tavan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...207 >

5,159 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

lipsa unui salon de primire săpat În piatră Înseamnă moarte din punct de vedere social. Dacă nu ai așa ceva În casă, nimeni nu-ți vine În vizită. Dacă ai așa ceva, trebuie ca În același timp să ofere umbră printr-un tavan parțial, acoperit impecabil cu stuf, și să fie deschis către briza oceanului, chiar dacă asta Înseamnă distrugerea la cote alarmante, din cauza sării marine, a antichităților maure. Casa Papa, cum poreclise Lauren casa tatălui ei, este un castel mexican spoit cu var

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care făcea plajă pe terasa casei de vizavi. Aceea este verișoara mea, Tinsley Bellangere, mi-a spus Lauren, privind chiorâș. Nu-mi vine să cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
de el. Mi-am aruncat geanta pe podea și m-am prăbușit lângă el. — Aș descrie ansamblul tău destinat șederii ca fiind obosit peste limite, dar locul ăsta este... Milton făcu o pauză și privi de jur Împrejurul salonului spațios, apoi la tavanul Înalt și la șemineul original: —...este chicenstein 1, pur și simplu chicenstein. O fi fost apartamentul cam gol, dar era cu adevărat chicenstein, ca să-l citez pe Milton. În afară de imensul salon, mai existau trei dormitoare, o cameră pentru menajeră, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ca o Romy Schneider modernă. —O, bonsoir. Țoc. Țoc. Țoc. Țoc, făcu ea, prinzându-mă de umeri și sărutându-mă de câte două ori pe fiecare obraz, repetând apoi exercițiul cu Hunter. Bine ați venit. Salonul de primire avea un tavan Înalt, arcuit, cu un balcon-galerie ornat, care dădea spre dormitoare. Casa era plină ochi de oaspeți și de copii care erau adunați În jurul șemineului la câte ceva de băut Înainte de cină. Soțul lui Camille, Davide, apăru exact când am ajuns noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
crezi că aici era cândva Manhattan Mini-Storage2? Normal că mansarda fusese un mini-depozit al companiei respective: era suficient de mare Încât să depozitezi aici toată Coasta de Est. Numai salonul avea, cu siguranță, vreo 15 m lungime, cu geamuri din tavan până la podea, care ofereau priveliștea acoperișurilor drăguțe din Soho. Oriunde te uitai, erau lucrări de artă: un pudel gigantic de Jeff Koons ici, o pictură În ulei de Cecily Brown colo, o carpetă de Tracey Emin pe jos. Cu podelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

un cor de râsete. Apoi încă un tunet. Majoritatea benzilor cu râsete de la televizor au fost înregistrate la începutul anilor ’50. Astăzi, cam toți cei pe care îi auziți râzând sunt morți. Bum, bum, bum, coboară sunetul unei tobe prin tavan. Ritmul se schimbă. Bătăile se adună și se iuțesc sau se împrăștie, mai încet, dar nu vor să contenească. De sub podea, cineva urlă versurile unui cântec. Sunt oameni care simt nevoia să audă tot timpul televizorul, radioul sau combina. Oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lămpile minuscule. Lipești cutia poștală lângă ușa de la intrare. Lipești la poartă sticlele de lapte minuscule. Minusculul ziar împăturit. Când totul e perfect, exact, până la ultimul detaliu, s-a făcut, probabil, trei sau patru dimineața, pentru că acum e liniște. Podeaua, tavanul, pereții nu se mai zguduie. Motorul frigiderului amuțește și din fiecare bec se aude bâzâitul filamentului. Se aude ticăitul ceasului. O molie se lovește de geamul bucătăriei. În cameră e un frig de poți să-ți vezi răsuflarea. Pui bateriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua moarte în leagăn pe care sunt trimis s-o investighez a survenit într-un bloc de locuințe din marginea zonei centrale; decedatul zace în scăunel, în miezul zilei, iar dădaca plânge în dormitor. Scăunelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se sprijină, cu mâna liberă așezată pe consolă, șoptind: — Probabil că vecinii or să chiuie de bucurie când or să apară buldozerele. O ușă deschisă, cu cadru lat dă spre o altă cameră, albă, cu parchet și stucaturi complicate pe tavanul, zugrăvit în alb. În direcția cealaltă, un alt cadru se deschide într-o cameră în care stau aliniate corpuri de bibliotecă, albe și goale. Mă gândesc să inițiem un protest, zice. Să trimitem niște scrisori la ziar. Și zic: Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11 Obsedații de zgomot. Oamenii ăștia alergici la liniște... Prin tavan se aude o tobă care bubuie, bubuie, bubuie. Prin pereți se aud râsetele și aplauzele morților. Chiar și în baie, chiar și atunci când faci duș, se aud vocile de la radio prin zgomotul pe care-l face jetul dușului, prin vuietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
azi-noapte în clădirea unde stau? întreb. E vorba de clădirea de pe Seventeenth, colț cu Loomis Place. Clădirea Loomis Place, opt etaje, din cărămidă de culoarea rinichilor. Cineva de la etajul cinci, poate? De dimineață era o pată ciudată la mine pe tavan. Tipului cu favoriți începe să-i sune celularul. Și Nash își trage degetele din gură, cu buzele țuguiate în jurul lor ca o ventuză. Nash își privește unghiile de aproape, cu ochii cruciș. Tipul care a murit le cam avea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
întrerupe contactul vizual și se întreaptă spre secția suplimente. Număr - 542, 543... Pe drumul spre agenția imobiliară, îi spun șoferului de taxi să mă aștepte în fața clădirii în care locuiesc, apoi o iau la fugă pe scări. Pata maronie de pe tavan s-a mărit. Are aproximativ diametrul unui cauciuc de masină, dar i-au crescut mâini și picioare. Mă întorc la taxi și încerc să-mi pun centura de siguranță, dar e reglată prea strâns. Mă taie, mi se ridică burta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care-l rostește? Și, lăsându-și puțin capul într-o parte, Mona zice: — Cum de nu-l omoară pușca pe cel care apasă trăgaciul? E pe același principiu. Își ridică brațele deasupra capului și se-ntinde, întorcându-și palmele spre tavan. Zice: — Lucrurile astea nu funcționează ca o rețetă dintr-o carte de bucate. Nu ai cum să le diseci la microscopul electronic. Rochia nu are mâneci, iar părul de la subsuorile ei e, desigur, castaniu-cenușiu. Bun, zic, dar cum poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se aud cai nechezând și salve de tun. Una din două: ori e vorba de vreo frumusețe a Sudului, dârză și aprigă, ce ține piept armatei unioniste care asediază apartamentul de alături, ori cineva a dat televizorul prea tare. Prin tavan străbate până la noi sunetul unei sirene de pompieri și se aud țipete de oameni, pe care ar trebui să nu le băgăm în seamă. Apoi împușcături și scrâșnete de cauciucuri, și trebuie să ne prefacem că nu ne deranjează. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe față. Și Helen dă din cap spre camera din capătul celălalt al rulotei. Mă duc. Îndesând o pensulă de rimel în tub, zice: — Nu te superi dacă soțul meu se duce la toaletă, nu? zice Helen. Acum privirea în tavan, drăguță. În baie, pe jos, sunt haine murdare separate pe culori. Albe. Închise la culoare. Blugii și cămașa cuiva, pătate de ulei. Prosoape, cearșafuri și sutiene. O față de masă în carouri roșii. Trag apa, ca să se audă. Nu sunt nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
la culoare. Blugii și cămașa cuiva, pătate de ulei. Prosoape, cearșafuri și sutiene. O față de masă în carouri roșii. Trag apa, ca să se audă. Nu sunt nici scutece, nici hăinuțe de copil. În sufragerie, doamna Puișor se uită tot în tavan, numai că acum e scuturată de suspine lungi și spasmodice. Pieptul acoperit de șorț îi tremură. Helen îi tamponează machiajul scurs cu colțul unei batiste împăturite. Batista e înmuiată și înnegrită de rimel, și Helen zice: — O sa fie mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
tare. Gândește-te că ești tare, că ești puternică. Ești tânără încă, Rhonda, zice. Trebuie să-ți reiei studiile și să transformi durerea asta în bani. Doamna Puișor, Rhonda, plânge în continuare, cu capul dat pe spate, cu privirea în tavan. În spatele băii sunt două dormitoare. Într-unul din ele e un pat cu apă. În celălalt e un leagăn, deasupra căruia atârnă o jucărie cu margarete de plastic. Mai e și o comodă albă. Leagănul e gol. Salteluța de plastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de pompieri. Dintr-o altă bășică puroiește frontonul unei clădiri de bancă în stil georgian. Din următoarea bășică sare acoperișul unei școli. Asudat leoarcă. Respirând adânc. Strângând din răsputeri așternuturile jilave și moi, scrâșnesc din dinți. Cu ochii țintuiți în tavan, zic: Cineva omoară modele. Scoțând un contrafort însângerat, Mona zice: — Călcându-le în picioare? Topmodele, îi zic. Acul mi se înfige în talpă. Acul extrage o antenă de televiziune. Penseta extrage un gargui. Apoi țigle, șindrile, plăcuțe de ardezie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
până când începe să curgă limpede de pe piciorul meu. Își astupă nasul cu mâna. O altă mașină de pompieri urlă, și Mona zice: — Stai un pic să dau drumul la televizor, să văd ce se-ntâmplă. Îmi împing falca înainte, spre tavan, și zic că nu putem... nu putem... Singur acum cu ea, zic: nu putem să avem încredere în Helen. Ea vrea ceaslovul doar ca să poată controla lumea. Leacul pentru prea multă putere, zic, nu e și mai multă putere. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
alta a capului meu, încercănd să apuce telefonul și zicând: — Vreau să vorbesc! Stridie, Stridie, urlă Mona, au ceaslovul! Și, în timp ce încerc să controlez mașina, care șerpuiește cât e șoseaua de lată, închid clapa telefonului. Capitolul 36 În loc de pata de pe tavanul apartamentului meu e o zugrăveală albă. Pe ușă e o înștiințare de la proprietar, prinsă în piuneze. În loc de zgomot e o liniște desăvârșită. Pe covor trosnesc bucățele de plastic, uși sparte și contraforți. Se aude bâzâitul filamentului din fiecare bec. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
atâta vreme. Atâta corvoadă și amărăciune au intrat în mâncarea asta, și totul o să fie aruncat la gunoi. Tot ce-au dat acele vaci și acei viței nefericiți o să ajungă în tomberoane. Înștiințarea de la proprietar zice că zugrăveala albă de pe tavan e doar un prim strat, de amorsă. Zică că, atunci când nu o să mai curgă sânge de sus, o să dea cu vopsea pe tot tavanul. Căldura e dată la maximum, ca să se usuce amorsa mai repede. Apa din toaletă s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și acei viței nefericiți o să ajungă în tomberoane. Înștiințarea de la proprietar zice că zugrăveala albă de pe tavan e doar un prim strat, de amorsă. Zică că, atunci când nu o să mai curgă sânge de sus, o să dea cu vopsea pe tot tavanul. Căldura e dată la maximum, ca să se usuce amorsa mai repede. Apa din toaletă s-a evaporat pe jumătate. Plantele sunt uscate ca hârtia. Locașul de scurgere din bucătărie e pe jumătate gol, și gazele din canalizare scapă în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
singur, apoi se deschide, se-nchide și iar se deschide, din ce în ce mai repede, până ce se ridică deasupra biroului. Cu ochii închiși, buzele lui Helen rostogolesc cuvinte tăcute. Răsucindu-se și fâlfâind, cartea e un sturz negru și lucios, care plutește sub tavan. Și stația de interceptare zice: „Către echipajul 17“, zice. „Vă rugăm să vă deplasați pe Weeden Avenue la numărul 5680, nord-est, la agenția imobiliară Helen Boyle, și să rețineți un bărbat adult pentru cercetări...“ Ceaslovul cade și se lovește de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o scară. Tavanul este atât de înalt, că ar putea fi cerul. Lumina unui candelabru suspendat sus de tot, mare cât un balon meteorologic de cristal, lumina preface în oglinzi pereții înalți. Lumina ne proiectează umbrele în spate, pe podeaua de lemn. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]