8,384 matches
-
Nicolae Manolescu Dramă muzicală de odinioară s-a transformat încet, dar sigur, în decursul timpului și-a cucerit treptat piața literaturii, a spectacolului teatral, a filmului și a televiziunii. Inițial un divertisment artistic, ea a devenit o specie populară, care nu mai ține aproape deloc de artă. Melodrama actuala poate fi considerată, cel mult, ca aparținînd zonei "consumului", aceea care pune laolaltă producții extrem de
Era melodramei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17564_a_18889]
-
un compozitor de muzică de scenă care lucreaza din 1972, mereu umăr la umăr cu regizori importanți, de-ar fi să-i amintim doar Vlad Mugur, pe Silviu Purcărete și pe Cătălina Buzoianu. Cu Alexandru Tocilescu s-a întîlnit a teatral - în 1978 și au făcut Nevestele vesele din Winsdor la Teatrul Tineretului din Piatră Neamț. O scrisoare pierdută este o comedie a puterii, cum a definit-o Dan C. Mihăilescu, adusă din 1883 în 1999, la sfîrșit de secol XX
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
aceea, voi reveni și eu cu alte comentarii cît de curînd. Aștept să văd spectacolul și cu cea de-a doua distribuție pentru a mă provoca la o nouă reflectare. Promitem cititorilor noștri, așa cum am procedat și la alte evenimente teatrale, o dezbatere pe marginea acestui spectacol, susținută de membrii redacției, ăpersoane onorabile". Teatrul Național I.L. Caragiale București: O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. Regia: Alexandru Tocilescu. Concepția scenografica Sever Frentiu. Realizarea decorului: Vali Ighigheanu, Cosmin Ardeleanu. Muzică: Nicu Alifantis. Coregrafia
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
a anunțat, prin directorul executiv Mariana Voicu, că se află în imposibilitate materială de a avea loc. Consiliul Județean nu a acordat fonduri pentru cel mai important eveniment local, suprimînd astfel unul dintre cele mai interesante festivaluri din peisajul nostru teatral. Încă o lovitură, gravă, data culturii de oameni care nu au a face cu spațiul spiritual. De fapt, consiliile locale în loc să facă tot posibilul pentru a-și apăra și susține, cu eforturi și dăruire față de cetate, expresia culturală a orașelor
S.O.S. cultura by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17590_a_18915]
-
Național din București a, Mircea Rusu, criticul de teatru Doina Modola, regizorul Tudor Mărăscu și Cornel Todea, președintele juriului. S-au remarcat la secțiunea individual Liria Isabela Iacupovici cu un fragment din Chiriță în voiaj. Absolventa a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1998, clasa Grigore Gonta, angajată a Teatrului Dramatic din Ploiești, premiată la Gala absolvenților din 1998, Isabela Iacupovici este, încă din studenție, pregătită mereu pentru lupta și competiții, implicată profund în fiecare rol, extrem de serioasă și tenace
HOP! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17609_a_18934]
-
E. Peret i-a pus în valoare concurenței puterea de concentrare, o forță de expresie și capacitatea de modificare a stărilor într-un timp scurt. Dragoș George Bucur, și el tot absolvent de anul acesta, dar al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa Mircea Albulescu, a optat, sub îndrumarea lui Cătălin Naum, pentru dramatizarea unui fragment din Jurnalul lui Mihail Sebastian, monolog susținut cu rigoare și emoție. Poate aici ar fi timpul să notam și grijă concurenților pentru
HOP! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17609_a_18934]
-
victoria împotriva lui Napoleon. Ne punem o intrebare firească, la care nu putem gasi un răspuns: de ce regizorul l-a pus pe Scarpia să se autoflageleze, lovindu-se cu o curea, gol până la brâu, în timpul Te Deum-ului? Este un gest teatral neartistic, inestetic și nefuncțional cu structura caracterologica a personajului. Scarpia este un baron, un om de lume, aristocrat, cinic, rău, bigot, disimulat, criminal, dar foarte atent cu gesturile sale în public. Este greu de crezut că ar putea avea o
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
are inegalități de concepție, unele pentru noi negăsindu-și un răspuns. Dar orice spectacol poate avea neîmpliniri, demonstând însă și elemente reușite. Unele simboluri mi se par demne de relevat. Odată cu actul al II-lea se respectă un anumit joc teatral de interacțiune între personaje, cre`ndu-se momente de dramatism. Premiera a avut o distribuție internat ională, alături de artiști români prezenți în distribuție. În rolul titular a evoluat soprana gruzina Iano Tamar, cunoscută la noi de la Festivalul Enescu, când a interpretat
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
parada de contorsionări cabotine, nici fărîmă de tensiune cu suspans intelectual. Un carnaval semidoct de la care spectatorii pleacă răsuflînd ușurați că au scăpat de o grosolănie. Cu gîndurile acestea în minte, dacă citești cartea lui Peter Brook, capeți confirmarea paraginii teatrale pe care o intuiai înainte de a o deschide. Actoria și-a pierdut smalțul stilistic și perspectiva resuscitării e firavă, atîta doar că pricina degringoladei nu ține de breaslă, ci de infirmitatea spirituală a epocii. Cînd o paradigmă moare, toate artele
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
vor veni la spectacole cu încredințarea că în el pot găsi ceea ce în viața domestică nu pot afla. Dintre detaliile pe care Brook le aruncă peste bord se numără decorul, scena și vestimentația, considerate balast vetust ce împiedică epifania esenței teatrale. Dar la întrebarea care e în fond esența teatrului, răspunsul lui Brook e la fel de vetust: teatru înseamnă viață, dar o felie concentrată de viață, de o densitate pe care monotonia traiului citadin n-o poate avea. Simțind că răspunsul e
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
Kabuki sau pe cel indian Kathakali, ca pe exemple de ceremonii vechi la care, respingînd forma, păstrează tensiunea, e o dovadă că regizorul simțea prea bine că forma modernă a teatrului e atinsă de carență spirituală. În fine, condiția reușitei teatrale e fuga de siguranță: cînd un actor ajunge să fie sigur pe reputația sa, intrînd pe scenă cu aerul că pășește pe covorul admirației curgînd spontan din partea publicului, blazarea e la ea acasă și piesa va fi un eșec. Din
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
din București și Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Ca universități de educație și creație artistică sunt incluse în clasament Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș
Clasificarea universităţilor din România: Care sunt cele mai bune instituţii de învăţământ superior () [Corola-journal/Journalistic/25067_a_26392]
-
-urile în cascadă sunt completate de libertatea improvizației într-o formulă unică de joc, deja recunoscută ca aparținând actorilor din compania Elementalii și reușind să încânte atât criticul rafinat, cât și spectatorul care asistă pentru prima dată la o reprezentație teatrală. Recital de muzică instrumentală de început de secol XX, susținut de muzicienii din cvintetul de coarde Caprice Cvintetul de coarde Caprice reunește muzicieni recunoscuți, de prim rang, cu un repertoriu muzical deosebit, dedicat iubitorilor de muzică și frumos: Hortensia Orcula
Muzeul Naţional de Istorie organizează serate dedicate primelor maşini din Bucureştii de altă dată () [Corola-journal/Journalistic/25142_a_26467]
-
o tentă de picanterie groasă să nu le sară din pagină, ca sub imperiul unei pofte de trivialitate fățișă. Cauza stă cu precădere în umorile fierbinți ce le frămîntă rasa, cu neastâmpărul acela meridional a cărui expresie atinge pragul stridenței teatrale. Cînd nu vorbesc cu mîinile, italienii vorbesc cu fermenții unei perorații suculente, al cărei zgomot dăunează conținutului propriu-zis. Și cum scrisul are neajunsul de a nu le îngădui gesticulații directe, consolarea le vine din îndesirea piruetelor stilistice. Urmarea e că
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]
-
devină realitate. E cazul vicelui, Mișu, din prologul romanului, dar și al bibliotecarei Temătoru, față de directoare - gazdele inspecției monografice. Subalternii sunt isteți și violenți, resentimentari, caragialieni, iar Nicolae Stan, ca în alte părți, furnizează cititorului, prin toate acestea, o deschidere teatrală, ce anunță desfășurări ample. Lumea din Apă neagră stă sub semnul stigmatelor, după cum e și Istoria. Trădarea lui Osman, oferit Securității de localnici, lasă dâre adânci în conștiințe. Ideea e că „lumea-i rea, așa-i făcută”, spune bătrâna Olimpia
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
în favoarea participării artistului la viața cetății („poziția noastră, progresistă”) îl compară pe acesta cu o pasăre, „o privighetoare care cântă când trăznetul cade lângă ea e o nebună” ș.c.l. În general, ai impresia că asiști la celebrele improvizații teatrale de la Institut, în care Călinescu se amuza să monteze scenete cu caracter pur retoric (vechii colegi spun că nu știai bine unde sfârșește farsa și unde începe autoiluzionarea și delirul), ca și în unele „cronici ale optimistului” de altfel, ridicate
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
inteligențe sau prin supralicitare, căci există și un râs gros, un suc greu, intestinal. Guillaume-actorul este unul excepțional, în orice caz, mai bun decât Guillaume-regizorul, chiar dacă se întâlnesc sub semnul unor bune decizii și intuiții. Debutând sub semnul unui spectacol teatral, un număr de stand-up comedy, one-man-show schizofrenic, unde actorul trebuie să-și țină publicul îmbrățișat și electrizat pe tot parcursul lui, ceea ce vedem nu este teatru filmat, ci film în care spiritul teatral a fost topit în mod inteligent. Pentru că
Râsul subtil al comediei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2546_a_3871]
-
și intuiții. Debutând sub semnul unui spectacol teatral, un număr de stand-up comedy, one-man-show schizofrenic, unde actorul trebuie să-și țină publicul îmbrățișat și electrizat pe tot parcursul lui, ceea ce vedem nu este teatru filmat, ci film în care spiritul teatral a fost topit în mod inteligent. Pentru că teatrul este substanța germinativă, mise en abîme, și totodată, și structura care organizează întregul, un teatru mental. Guillaume pare să se adreseze lui însuși, în transă parcă, ghidat de madlenele subtile ale memoriei
Râsul subtil al comediei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2546_a_3871]
-
Washington abordează universul „Baletelor Ruse” din perspectiva rolului artelor plastice. Incluzând desene, costume, filme de arhivă, fragmente de înregistrări muzicale, curatorii expoziției și-au propus o trecere cronologică în revistă a eforturilor lui Diaghilev de a promova o nouă estetică teatrală. Expoziția Diaghilev și „ Les Ballets Russes” - 1909-1929. Când arta plastică a dansat cu muzica debutează cu o mantie încrustată cu mărgele de sticlă pe care Fiodor Șaliapin a purtat-o într-o montare a operei Boris Godunov de Musorgski (1908
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
mai degrabă documentar al manifestării de la Washington este un portret din 1917 al balerinului și coregrafului Leonide Massine, semnat de Picasso. Tabloul captează cumva dubla valență a esteticii propuse de Diaghilev. În costum de arlechin, Massine este ancorat în tradiția teatrală. Tinerețea și atitudinea sa nonșalantă țin însă de viitor. Succesul parizian al lui Diaghilev nu poate fi înțeles decât prin prisma împlinirilor și frustrărilor din anii tinereții petrecuți în Rusia. Născut în 1872 într-o familie înstărită și cu preocupări
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
trebuie salutată opțiunea editorilor de a include și acest text -, nici traducerea Nepotului lui Rameau nu este întâmplătoare. Jucată în 1968, în regia lui David Esrig, piesa lui Diderot a făcut parte din șirul de spectacole care au jalonat „revoluția” teatrală de la Teatrul Bulandra, din deceniul ’60-’70. Așadar, dacă prin începuturile sale literatura dramatică a lui Naum se leagă de „al doilea val suprarealist”, prin finalul ei, ea participă la experimentele prin care teatrul nostru părăsea concepția stanislavskiană de tip
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
ca ideile platoniciene. În fine, după cum remarcă și mulți dintre cei care, după redescoperirea post-decembristă a teatrului lui Naum, l-au comentat ca text sau ca spectacol, piesele reunite în acest volum ne mai înfățișează o caracteristică stranie. Experiența sa teatrală s-a desfășurat, între 1945-1989, într-un cvasianonimat, fiindu-i jucate doar o dramatizare după Cartea cu Apolodor (în 1962), Ceasornicăria Taus (în 1967, în limba maghiară, la Timișoara) și Insula (în 1986, la Teatrul Dramatic din Brașov). Totuși, în
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
Botta. Mai întâi era un monstru și numai în ultimul tablou devenea Făt-Frumos. Eleva care eram atunci, stătea adeseori în culise (și cînd nu avea de dansat în jurul vrăjitoarei - interpretată de Marieta Anca), ca să urmărească jocul acestui minunat actor, ușor teatral, dar de o sinceritate tulburătoare. Mai târziu, mi-a rămas puternic imprimată în memoria vizuală imaginea lui în Ion din Năpasta, sau în jocul de o modernitate aparent surprizătoare din filmul lui Pintilie, Reconstituirea. Poetul Emil Botta este la fel de tulburător
Mai există oaze de frumusețe by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2439_a_3764]
-
la Studioul „Constantin Nottara“. Cum vechile prietenii nu se sting nici în împrejurări drastice, Marietta îl vizitează pe Noica la Cîmpulung-Muscel, dar în același timp, aflîndu-se în grațiile comuniștilor, actrița este trimisă de Securitate la Paris, cu prilejul unei turneu teatral, pentru a-i convinge pe Eliade și Cioran de bunele intenții ale regimului comunist. În loc să le servească o minciună, Marietta le spune exilaților adevărul, și pe deasupra se întoarce în țară cu cîteva exemplare din cioraniana Ispită de a exista și
Actrița minuțioasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2452_a_3777]
-
T.S. Eliot sunt mereu actuale: condiția creatorului, sensul tradiției și al progresului în artă, relația dintre emoția personală și sentimentul artistic, practica poeziei, a criticii (aceasta din urmă prezentă în nu mai puțin de trei dense eseuri) și a dramei teatrale, limbajul dramatic și relația acestuia cu poezia, conceptul de scriitor clasic sau de literatură minoră, cultivarea limbii. Ideile sunt exprimate cu vigoare, probând o intensă atenție la fenomenul literar, iar observațiile critice sunt, cu evidență, cele ale unui devotat practician
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]