544 matches
-
implicată aici este aceea "practică". A fi scop final al existenței lumii (al creației) nu e tot una cu a fi scop ultim al naturii. E drept că aceste două determinări sunt compatibile; dar ele nu sunt indiscernabile. În sistemul teleologic care este natura, omul este și scopul ultim al naturii, în alte cuvinte, "stăpânul" ei. Omul face din natură mijloc. Raportat la acest mijloc, el își propune scopuri condiționate (relative). Dar nici unul dintre ele nu justifică poziția sa ca scop
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
arbitrare (cultura) "pregătește" scopul final, exterior naturii, posibil doar prin exercițiul libertății ființei raționale și în perspectiva perfecțiunii morale. Căci scopul final este un scop necondiționat, prin urmare ne-natural, dar tocmai pentru aceasta el subordonează întreaga natură ca sistem teleologic; pentru a înțelege această ultimă idee kantiană, trebuie să lucrăm cu un concept "nou" al finalității, anume cu cel obținut prin extinderea asupra naturii a legislației finalității practice, dar nu pentru a face din natură "ființă rațională", ci doar pentru
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existența (ființei raționale) este ceva neîmplinit fără Binele Suveran (ca sinteză între moralitatea desăvârșită și fericirea împlinită). Așadar, finalitatea nu include în structura ei nici o putere în afara omului și a facultăților sale ca ființă rațională. S-ar putea ca înlănțuirea teleologică a naturii să stea sub ordinea Inteligenței supreme, dar, din perspectiva cunoașterii, o asemenea supoziție nu are rațiune suficientă; iar din unghiul moralității, ea poate fi doar gândită (nu cunoscută). Analogia dintre rațiunea pură ("teoretică" și "practică") și facultatea de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este posibilă exclusiv pe temeiul unei facultăți a ființei raționale și pe baza unor operații logic-formale ale acesteia), dincolo de orice condiționare din perspectiva cunoașterii, face posibilă o "știință", teleologia, căreia Kant îi dă statutul de critică a facultății de judecare (teleologice). Operațiile logice determinate în structura formală a finalității într-un mod necesar fac posibilă regândirea acesteia ca o schemă în analogie cu schemele imaginației care mijlocesc intelectul în determinarea unui conținut adecvat pentru categoriile sale (schemele în discuție sunt prezentate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a se pierde identitatea de sine a omului; aceasta din urmă este întărită prin reîntemeierea fenomenală și inteligibilă a omului: acesta din urmă este scop final al existenței lumii. Teleologia, ca știință a scopurilor și critică a facultății de judecare (teleologice) construită pe temeiul conceptului finalității, pretinde, tocmai datorită structurii formale a conceptului finalității, o concepție despre om, care nu ia forma unei teorii, ci a unui proiect antropologic. Sensul despecificării "esențiale" a omului (operația a doua) și al respecificării lui
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fără scop "în măsura în care noi nu situăm într-o voință cauzele acestei forme, dar totuși nu ne putem explica posibilitatea ei, decât derivând-o dintr-o voință"101; finalitatea fără scop este "legitatea liberă a intelectului". În Metodologia facultății de judecare teleologice, 82., Kant diferențiază între finalitatea externă, referitoare la un obiect ce este mijloc în vederea unui scop, și finalitatea internă, referitoare la un obiect a cărui realitate poate să nu fie scop ce devine mijloc pentru alt scop. Iată cum interpretează
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
operațiile logice prin care este posibilă extinderea conceptului finalității de la om la natură. Putem accepta, luând în seamă cele spuse, că finalitatea este un concept necesar în sistemul "critic" kantian. Doar pe temeiul ei este posibilă "critica facultății de judecare teleologice". Și tot pe temeiul ei, discursul "critic" despre om dobândește coerență, căci finalitatea face legătura între conceptele naturii și cel al libertății, între lumea sensibilă și cea inteligibilă, între persoană și personalitate, strânse, amândouă, în unitatea de existență a omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o cauză eficientă antagonistă, așa cum la originea oricărei cauze eficiente se găsește o cauză finală"142. Sugerând o posibilă identitate (parțială) între cauza eficientă și cea finală, I. Scheffler, în contextul discuției despre modul în care pot fi legate noțiunile teleologice de cele cauzale, apreciază că există două strategii, una dintre ele (cea care are semnificație pentru discuția de față) constând în "interpretarea enunțurilor teleologice ca descripții ale comportamentului plastic sau autoreglat, comportament care în principiu este explicabil în termeni cauzali
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și cea finală, I. Scheffler, în contextul discuției despre modul în care pot fi legate noțiunile teleologice de cele cauzale, apreciază că există două strategii, una dintre ele (cea care are semnificație pentru discuția de față) constând în "interpretarea enunțurilor teleologice ca descripții ale comportamentului plastic sau autoreglat, comportament care în principiu este explicabil în termeni cauzali obișnuiți"143. Iar matematicianul și logicianul român Grigore Moisil, într-un studiu de filosofie a științei, socotește că finalitatea are "un înțeles pur de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
definitorie, îndeosebi a ultimilor lucrări ale operei sale ("Rădulescu-Motru nu opune determinismului "mecanic" un alt tip de determinism, ci în mod neechivoc finalismul"150) și aprecierea personalismului energetic ca o concepție determinist-teleologică ("Concepția lui C.Rădulescu-Motru e o concepție deterministă, teleologică, energetică, personalistă"151. Este de reținut și o observație dintr-o "lectură paralelă" a personalismului energetic și a fenomenologiei antropologice a lui P. Teilhard de Chardin: "Presupoziția unui finalism spiritualist la Rădulescu-Motru este falsă, divinitatea nefiind făcută să determine ceva
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
București, Editura All, 2007. 57 De fapt, al celei de-a patra Critici, dacă ar fi să socotim că ultima, Critica facultății de judecare, are două părți oarecum autonome, anume Critica facultății de judecare estetice și Critica facultății de judecare teleologice; aceasta din urmă propune o reconstrucție a conceptului finalității. A se vedea, în legătură cu speciile Criticii kantiene, Alexandru Surdu, Studiu introductiv la Immanuel Kant, Logica generală. 58 Heidegger, Kant et le probl(me de la m(tafizique, p. 262. 59 Cf. Kant
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
indică doar o direcție și o cale posibilă spre adevărată cunoaștere. Poemul, crede Barbu, se naște din emoția descoperii unui Adevăr mai înalt, prin reflecția conștientă a poetului asupra "vacuității" din centrul ființei ale, reflecție lipsită însă de orice tentă teleologica (aici Barbu se separă de Poe). Să ne amintim: în "Filozofia compoziției", poetul american pretinde că "opera s-a dezvoltat, pas cu pas, până la finalizare ei, cu precizia și implicațiile rigide ale unei probleme de matematică"60. Deși accepta raționalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își "pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri și marele scop" (Lyotard, 1993, p. 15). Renunțarea la prezentarea teleologică a istoriei, abandon evidențiat prin restructurarea non-cronologică a informației istorice, semnalează delimitarea de o filosofie evoluționistă a istoriei, care prezenta contemporaneitatea ca încununarea inexorabilă a destinului istoric al "ființei naționale românești". Ca atare, concentrația de naționalism prezentă în discursul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
continuă să promoveze o iconografie a personalităților naționale și internaționale, discursul istoric a ieșit din captivitatea Oamenilor Mari. Trecutul românesc nu mai este personificat în figurile eroismului militar, iar destinul neamului nu își mai găsește încarnarea umană. În fapt, ideea teleologică de destin al neamului românesc este demonetizată, odată cu destructurarea cronologică a istoriei și restructurarea sa tematică. Efectul direct al acestei schimbări a logicii de organizare a timpului istoric consistă în destrămarea meta-narativei istoriei românilor, a cărei existență este dependentă de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nici mai rău decât francezii, ungurii sau germanii" (Mitu et al., 1999, p. 5). În același timp, doctrina "excepționalismului românesc" se destramă odată cu estomparea acestei filosofii mesianice a destinului național în istorie. Abandonarea mesianismului național implică deopotrivă renunțarea la filosofia teleologică a istoriei. Săgeata timpului înscrisă în istoria românilor își pierde direcția liniară prestabilită, pe măsură ce întreaga meta-povestire a devenirii istorice românești este restructurată de pe criterii cronologice pe baza tematice. Odată cu renunțarea la periodizarea convențional-cronologică a istoriei românilor, organizarea narativă a memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în istoria românilor își pierde direcția liniară prestabilită, pe măsură ce întreaga meta-povestire a devenirii istorice românești este restructurată de pe criterii cronologice pe baza tematice. Odată cu renunțarea la periodizarea convențional-cronologică a istoriei românilor, organizarea narativă a memoriei naționale, anterior fundamentată pe principiul teleologic, este devertebrată (Rusu, 2013b). Manualele publicate după 1998 fie nu mai conțin niciun sistem de clasificare periodică a istoriei, fie abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Liniaritatea cronologică este frântă, iar materialul istoric este reorganizat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie teleologică a istoriei, impregnată de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri postmoderne a temporalității și a unei organizări non-cronologice a istoriei. De la loialism național exclusivist la solidaritate umanitară și cosmopolitism. Toate aceste tranziții se repercutează și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideea modernă de revoluție. Grecii au construit lumea greacă plecînd de la un proiect? Ca să-și inventeze lumea, aztecii și-au imaginat-o mai întîi? Oamenii moderni au avut, la începuturi, viziunea lumii de astăzi? Spiritul modern este prizonierul unei viziuni teleologice despre lume: suntem convinși că, pentru a crea o lume, oamenii au nevoie de un scop, trebuie să știe unde vor să ajungă, să-și imagineze noua lume, să se proiecteze în timp și în spațiu ca să facă un plan
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
în mod intenționat (și folosește) elemente ale limbii considerate ca avînd anumite calități intrinseci, creația în limbă devenind pentru el un scop în sine și, ca atare, între vorbitorul obișnuit și creator există înainte de orice o diferență calitativă sub aspect teleologic, al intențiilor și al scopurilor. Deseori există și o accentuată diferențiere de mijloace lingvistice utilizate în realizarea discursului, adică o diferență de ordin material, care produce tot o distanțare calitativă, în măsura în care acest material antrenează sau nu resorturi aflate dincolo de funcțiile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de origine, de funcționare și de evoluție între limba populară și limba literară, fapt care ar permite observarea că, pe terenul limbii populare, acționează în mod deosebit factori întîmplători, inconștienți și comunitari, în vreme ce, pe terenul limbii literare, prevalează factorii volitivi, teleologici, motivați conșient și individuali. Ca atare, schimbarea lingvistică poate fi înțeleasă ca manifestîndu-se în parte diferit la cele două niveluri ale limbii, la nivel popular avînd aplicabilitate teoria dezvoltată de Alexandru Philippide și G. Ivănescu, iar la nivel literar doctrina
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
decît natura însăși, adică realizarea binelui și a frumosului 223. Binele și frumosul sînt însă elemente ale socialului, iar nu ale naturii, încît concepția finalistă dezvoltată cu acest prilej de Philippide nu se poate admite, căci trebuie făcută distincția între teleologic ca sens al voinței și mișcare (evolutivă) ca mod de existență a lumii obiective în general. De aceea, este preferabilă sub acest aspect opinia lui Eugen C o ș e r i u care făcea o distincție netă între fenomenele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un anumit grup profesional (al specialiștilor), normarea reprezintă un proces mai puțin dificil decît cel de transformare a comportamentului lingvistic al întregii societăți. În principiu, ceea ce a realizat voința normativă ar trebui să devină o necesitate pentru membrii societății, instituirea teleologică, prin urmărirea unui scop determinat, manifestîndu-se printr-o mutație în bazele ontologice ale gîndirii și ale acțiunii umane 229. Ca atare, prin acțiunea voinței normative se produce trecerea din fenomenal în esențial și din accidență în necesitate, întemeindu-se astfel
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deosebit necesită însușirea (deplină) a mecanismului de validare a faptelor de limbă din perspectiva corectitudinii, sub acest aspect însă puțini vorbitori sînt în măsură să atingă performanțe înalte. Ca atare, dacă normarea se realizează cu aportul voinței printr-o instituire teleologică, actul voluntar se perpetuează și în cazul însușirii și urmării normelor cu aceeași conștiință a accederii la valoare. Dacă "societatea îl face pe om puternic fiindcă îi coordonează actele"306, înscrierea în normele culturale ale societății (între care normele limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
personalității mediocre și limitate. II.2.2. Problemele fundamentale ale filosofiei politice moderne II.2.2.1. Apariția statului Problema fundamentală cu care se confruntă filosofia politică a epocii noastre este devenirea statului modern. Firește că această formulă este prea teleologică pentru a descrie cu precizie situația istorică. Ea sugerează că statul modern a constituit momentul final necesar al evoluției normale din istoria universală, chiar dacă el a apărut ca rezultat al unor constelații specific europene, fiind exportat din Europa în întreaga
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
eficiență, a unei construcții sociale (firma capitalistă) În fața alteia (piața concurențială). Vom prezenta În cele ce urmează ideile de forță ale teoriei, arătând În același timp similaritățile sale cu funcționalismul durkheimian În sociologie. În final, vom analiza limitele acestor explicații teleologice macrosociologice (centrate pe eficiență la nivel sistemic) În explicarea emergenței cooperării economice. 1. Teorii economice ale firmei Firmele sunt organizații având funcții de producție private; ele sunt acele organizații ce fac obiectul de studiu al economiei. Totuși, datorită estompării distincției
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]