980 matches
-
urmă, i se agață de gât, confirmând, parcă, misterul dragostei și enigma eternului feminin. Tofana vrea să se smulgă din înjosirea în care o ține legătura cu Castriș și crede că o poate face prin Rudy. În aceasta constă și tragicul, și comicul situației. Tip al mediocrului filfizon, „dobitoc frumos”, cum îl califică Sbilț, Rudy îi este în toate privințele inferior Tofanei. Crezând că îl poate domina, ea vrea să se elibereze de umilința dependenței materiale față de Castriș, făcând din Rudy
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
Papu. Eseistul acordă atenție tuturor aspectelor temei alese, tragedia (text, motive, reprezentarea că spectacol, mesaj, fundamente filosofice), dar orizontul în care își realizează proiectul fac că studiul să fie nu (doar) o monografie despre tragedia antică, ci un eseu asupra tragicului, concept urmărit în toate epocile. Conformă exigentelor elaborării științifice (astfel, de pildă, în capitolul Originea tragediei și exegeza modernă chestiunea abordată e examinată cu infinite precauții de precizie științifică și istorico-literară), îndrăzneață pentru epoca în care a apărut (de pildă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
apare cartea (moment de efervescenta creatoare în materie de înnoire a artei spectacolului), dar și la dramaturgia universală din secolul al XX-lea, care a reluat motivele tragediilor antice (Cocteau, Gide, Anouilh, Giraudoux, Sartre ș.a.) sau a abordat modern problematică tragicului, mai bine zis a echivalentului acestuia în modernitate. Capitolul Valențele moderne ale tragediei grecești este, de fapt, un excelent eseu de prezentare a „teatrului absurdului”, aflat pe atunci în plin proces de „descoperire” de către cititorii și spectatorii de teatru din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
istoricității umane, Aron critică aspru evoluționismul determinist, pe de o parte, și relativismul istoric, pe de alta, două strategii opuse, dar, în egală măsură, puțin întemeiate pentru a neutraliza sau a aboli caracterul propriu al condiției istorice a omului și tragicul său specific, care constă tocmai în faptul că omul nu este nici stăpânul, nici jucăria timpului. La capătul unei îndelungate perioade de cercetări, Aron rămâne și ne lasă pe muchie de cuțit. Oricât de "istorică" ar fi deci condiția umană
[Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
1990 director al Editurii Humanitas, iar din 1992 profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București. După 1990 și-a retipărit și reeditat majoritatea cărților, unele dintre acestea fiind traduse în străinătate. Spicuim câteva titluri mai reprezentative pentru autor: "Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii" (Humanitas, 1994, 2005); "Interpretări ale simbolului în teoria artei și filosofia culturii" (Humanitas, 2005); "Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă" (Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005), carte tradusă și apărută la Paris
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
rămășițele fiului său căzut pe front este prezentat ca actul unui dement abulic. Atmosfera cenușie a târgului de provincie se recompune prin alipirea de instantanee fără legătură între ele, oamenii nu au identitate, veștile par a se transmite sincopat, haotic.Tragicul situației este accentuat de adoptarea tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
Scrinul negru e în paginile lui cele mai bune un roman flaubertian, pierdut în cronica prolixă a unor fapte insuficient generalizate artistic, într-o compoziție de aspect baroc." Certificând Satiricon-ul lui G. Călinescu, Nicolae Balotă constată la romancier lipsa vocației tragicului - cât ne privește considerăm operând mai îndată limitele stilistice ale prozatorului, ceea ce, poate, duce tot acolo - cu verdictul: "Rareori într-o operă literară moartea modernă a tragicului poate fi mai ușor urmărită ca în opera imaginarului călinescian." Judecățile de astăzi
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
baroc." Certificând Satiricon-ul lui G. Călinescu, Nicolae Balotă constată la romancier lipsa vocației tragicului - cât ne privește considerăm operând mai îndată limitele stilistice ale prozatorului, ceea ce, poate, duce tot acolo - cu verdictul: "Rareori într-o operă literară moartea modernă a tragicului poate fi mai ușor urmărită ca în opera imaginarului călinescian." Judecățile de astăzi, păstrând aceleași înalte procente pentru Enigma Otiliei și Bietul Ioanide se pronunță mai direct față de Scrinul negru - vezi, bunăoară, punerile la punct ale lui Alexandru George, dintr-
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
a utopiilor. Ambiția lui Matei Vișniec pare a fi și justificarea unei nuanțe din criza artei contemporane. Dezordinea preventivă este o frumoasă pledoarie pentru „monada orfelină” - cuvântul, dar și pentru poezie. Leily și grupul de activiști culturali întruchipează șansa reanimării tragicului, de salvare prin forța poeziei și a regăsirii sentimentelor. Matei Vișniec propune, de fapt, o neo-soteriologie. Ea nu mai verifică salvarea prin artă din cupole totalitare. Ci democratice. O nuanță cu atât mai grotescă. Dezordinea preventivă vorbește despre necesitatea ontologizării
Noua soteriologie by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4733_a_6058]
-
Lévinas e mediocru; Hesse e plicticos; Cioran e minunat, dar previzibil că îți taie și mai mult pofta de mîncare". în prezența acestei sumbre frivolități, rămînem siderați. Drept care sîntem puși în situația a ne întreba cum de mai poate autorul Tragicului să-i urecheze, așa cum obișnuiește, pe nefericiții noștri contemporani care se întîmplă a nu avea altă vină decît cea de-a se distanța de una sau alta din opiniile d-sale, a nu-i accepta retorica apodictică de mentor? Cum
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
balcanic, acea manifestare, pitorească ea însăși, a unei naturi înclinate către exces, nedîndu-se înapoi din fața violențelor nu doar de percepție ci și de limbaj. Acel "semioriental imoderat", cum îl definea Paul Morand, balcanicul care, e într-una-i din fibrele intime, autorul Tragicului, se caracterizează printr-un dezechilibru uneori, doar uneori compensat de arta cuvîntului. Iată un portret-robot furnicat de maliții, să zicem, argheziene: "Intelectualul umanist face tot ce poate pentru a obține, mai cu seamă cînd e fotografiat sau filmat, o aură
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
interogat, printre altele, despre activitățile mele "subversive", că jurnalul lui mă menționa cu părerile mele politice, evident anticeaușiste, inclusiv poezioare satirice...). Am petrecut cu el o ultimă vară la 2 Mai, despre care am scris în revista 22. Aflând despre tragicul lui deznodământ, m-am gândit că nu e cazul să mă întorc imediat acasă. Totuși, n-am cerut azil politic decât peste un an și jumătate, nedorind să mă rup cu totul de țară. Când am făcut-o totuși, au
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
mai suportabil, pentru ochi și psihic, decît sanguinolentul psihedelic" (Sufletul morților veghează). Să mai menționăm că avem a face tot cu un subterfugiu, cu o glosare marginală ce evită înfruntarea directă a structurilor universale, a desfășurării conflictuale a forțelor stihiale? Tragicului existenței îi ia locul o convenție coloristică, o acrobație a minții, așadar o destindere, o "simplificare", putem presupune, în ciuda demonismului senzual pus în scenă, derivînd din pervertirea unei copilării endemice. Prin evitarea unei raportări la destinul macrocosmic, prin refuzul freneziei
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
care aminteam, angajând, în toate cele șase povestiri, o știință a morții. De data aceasta, Varujan Vosganian estompează frivolitățile istoriei, favorizând, în schimb, chipurile unei lumi anapoda. Drama identităților mutilate din apocalipsele supraetajate ale Cărții șoaptelor este înlocuită aici de tragicul revelat pe filieră magică. De la prima la ultima frază, Jocul celor o sută de frunze problematizează lumi ce se deschid brusc, pentru a se închide, incendiar, în interogații înalte. Textul e, de aceea, plin de aforisme despre moarte și memorie
Scenarii caleidoscopice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3093_a_4418]
-
un succes de critică precum toate volumele acestui om unanim apreciat, dar cu o prezență atît de discretă în "viața literară". Sclipitor de paradoxuri, cu un umor exasperat și adesea negru, îndrăgostitul de literatură, film și muzică dansează pe muchia tragicului, ținîndu-și echilibrul cu un maldăr de citate. întrebat dacă nu-l sperie faptul de a nu fi avut eșecuri literare, sarcasticul vulnerabil zice că îl înspăimîntă ratarea, nicidecum succesul. Eșecul nu-ți folosește niciunde, cu toate că se mai afirmă în chip
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12711_a_14036]
-
mai mare, cu catarame și tot felul de brizbrizuri populare, modelul pe care-l urâse cel mai mult în viață. Cosciugul ieftin și prost lucrat era prea îngust și prea scund, suficient să "zdrelească nasul cadavrului într-un mod dezgustător". Tragicul existenței este deci mai mult o experiență a limitelor, a imposibilității transcenderii lor. Nu întâmplător am adus vorba de gnosticism; prilejul îl oferă tot autorul în povestirea filosofico-teologică Eternul triumf al binelui. Din păcate, în urma lecturii, subiectele nu prea se
Literatura răului by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14589_a_15914]
-
morții. Și este în această dezesperare ceva din prăbușirea unui înger". Așadar, junele gînditor se regăsește mai curînd în individualismul protestant. De timpuriu, Cioran percepe existența prin prisma negativității exacerbate, precum o "cădere", un declin, o voluptate satanică, însemnată de "tragicul cotidian" al experienței individuale, consemnînd intenția de-a scrie un eseu cu un titlu net: Concepția tragică a existenței. Ideile diriguitoare ale unei asemenea scrieri se găsesc în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
ca Dumitrache, cu fandacsia lui. O clipă. Apoi, acceptă jocul. Însuși evenimentul fondator al acestei lumi care primește palme, dar nu lovituri esențiale, se confundă, în gura Miței Baston, cu Republica de la Ploiești, mai potrivită, și prin anecdotă, și prin tragicul difuz al lucrului neisprăvit, cu derizoriul plin de promisiuni al societății moftangiilor. În lumea lui Pristanda, 11 februarie este o piață, o aniversare. Un trecut cu care conviețuiește din oficiu, fără tresăriri. Nu 11 februarie, noaptea care, cu tot ridicolul
11 februarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5768_a_7093]
-
structurată, după un principiu simetric, în trei părți. Agonia și decesul iubitei mătuși Reta (afectiv, adevărata mamă a autoarei) sunt plasate într-un registru în care se întretaie sau se scurtcircuitează, candoarea poetică cu grotescul și macabrul situației, comicul cu tragicul, tandrețea cu cinismul... Între prima și ultima parte a romanului, consacrate episodului agoniei și morții mătușii, capitolul median, avînd un puternic suflu autobiografic, deține rolul unui cifru. Istoria familiei este derulată, cînd liric, cînd prozaic, cu acceleratorul. Regăsim secvențe, urme
Raftul cu ultimele suflări by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14291_a_15616]
-
însă spre deosebire de Ulise, acesta eșuează. în ciuda nefericirii sale, el nu părăsește totuși cîmpul de luptă, străduindu-se a păstra, în subiectivitatea ipostazei de narator, valorile pe care realul imund i le-a refuzat. Ironia e o tentativă de depășire a tragicului, după cum scepticismul e un rezultat al depășirii condiției de frustrat. "Idealul meu de proză, declara Sîrbu, e unul de defulare filosofică și de autovendetă satirică. Moi, je suis le nouveau Candide". Contopit iarăși cu protagonistul cărții, I. D. Sîrbu și-a
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
ea vestigiile valorilor apuse. Vestigiile acestea cîntăresc pentru noi cîte treptele unei înălțări culturale, căci ne înălțăm citind despre o epocă în care oamenii nu trebuia să studieze cărți despre tragedie ca să știe ce este o viață tragică. Ei respirau tragicul, nu-l admirau estetic. Iar cînd tragedia se petrece mai întîi în viață și abia apoi pe scenă, atunci scena devine prelungirea potențată a unei concepții de existență, și nu o convenție socială menită a-i distra pe cei dornici
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
ci și prin comicul uriaș al sexului cu o inestimabilă sursă decameronică trecută prin filtrul unui Milan Kundera. Von Trier construiește aceste ricoșeuri ironice și o mulțime de nuanțe în care drama glisează în melodramă și aceasta în parodie pentru ca tragicul să se difuzeze apoi subtil în țesutul întâmplărilor. Joe asistă neputincioasă la agonia tatălui ei (Christian Slater) consumând partide de sex cu diverșii asistenți și infirmieri în spălătorii sau promiscue rezerve de spital. Dimensiunea erotică este deposedată de senzațional și
Melanconimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2805_a_4130]
-
Christopher Marlowe. Doi protagoniști, două chipuri ale personajului. Două vîrste, două tipuri de raportare existențială, două imagini ale suferinței. Poate două imagini - de tinerețe și de bătrînețe - ale aceluiași personaj în luptă cu diavolii și cu Dumnezeu? Două ipostaze ale tragicului? Sau, poate, cele două percepții diferite - Marlowe și Goethe - asupra lui Faust? Unul tînăr, care se condamnă pentru liniștea din îndoielile sale, cu o dorință teribilă să cunoască, să joace și să se joace, celălalt, bătrîn, blazat într-un fel
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
spus, raționalismul ce s-a dispensat de transcendență a dus la monstruozitățile totalitarismelor, la ,giulgiul abstract" al ideologiilor care-și au partea lor, foarte grea, ,de vină și rușine", pentru cele mai oribile carnagii ale istoriei. Excesivul ,optimism socratic", opus tragicului izvorît din mit, ne-ar fi tîrît, la fel de dezastruos, atît în ,abstractul operetistic al democrației occidentale, un fel de văduvă veselă care n-a mai reușit niciodată să se mărite după moartea fundatorului sinucis la Atena", cît și în ,abstractul
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
propriului centru -, iar nu spre depășirea propriei condiții, ca și, pentru că, în consecință, zeii nu i se opun. Putem adăuga ceea ce eseistul susține, în opoziție cu teza lui Gabriel Liiceanu, prezentată în capitolul Schiță pentru o hermeneutică a nostos-ului din Tragicul. Pe cînd Liiceanu socotea periplul odiseic drept o dezordine, o rătăcire într-un spațiu fals, "un spațiu de interferență al tuturor legilor, un univers impur și hibrid", întoarcerea lui nesemnificînd decît "simpla corijare a unui accident", Ștef crede că, dimpotrivă
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]