745 matches
-
mă coc? / Că sunt floare cu noroc! / Cresc tot timpu-n grădiniță, / Mă iau fetele-n cosiță / Și băieții-n pălărie, / Cu o mare bucurie, / Cu dragoste nouă / Ca stropii de rouă!"115 Natura personificată devine, în balade, cadru evenimențial al tragismului uman; personaj-martor la trama epică, natura se supune, ea însăși, riturilor de trecere, conturând un spațiu al eternei călătorii: "Frunzuliță iarbă neagră, Du-t` pe câmp, vezi cum aleargă / Și de toată lumea-ntreabă; Și de lună, și de soare, / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o luat și pe-a mei feciori, / Mândri ca și două flori, / Ș-am să mor de doru lor."224 Prezentarea gradată a planurilor narative, analogice, pune în evidență starea conflictuală dintre om și moartea antropomorfă, anulând, în același timp, tragismul, prin biruința asupra sfârșitului vieții: " Vine moarte mânioasă, / Ascuțită ca o coasă. / Eu o rog să mă mai lase, / Ea intră fulger în casă, / Se oprește drept la pat / Cu cuțitu descleiat / Și, așa slab cum eram, / La dânsa nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu frunza rară / Și în vârfu nucului / Cântă puiul cucului. Cântă, cântă, pui de cuc / Vine vremea să mă duc... / Să mă duc în sat străin, / Unde n-am nici un vecin, / Numai frunza și iarba, / Care-i în toată lumea..."306 Tragismul unui destin implacabil este destrămat prin antropomorfizarea cucului care devine confesor liric: "Cucule cu pene sure, / Du-te la maica de-i spune / Că unde m-a dat nu-i bine! Patu mi-i de mărăcine / Și perna-i de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe-ale creierului discuri”(In celulă, Gherla, 1962) “Nu am nici masă, nici condei, Nu am o...coală albă...” Si-i foarte greu ca să creezi Inchis...păzit...cu riscuri... Tot ce-ai făcut să-nregistrezi Pe ale creierului discuri” Tragismul vieții în lagărul de muncă este descris chiar în poezia “Periprava” compusă la Periprava în 1963: “Așa le-au spus ateii fără milă Acelora pe care-i asupresc: Voi lacrimi să vărsați muncind de silă Noi brațe vrem de robi
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
purtați de viață [...] Cu tălpile în noroi, pentru ei desprinderea rămâne pe un soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului de viață în care obsesia a sfredelit miezul, i-a acaparat seva, instalându-și definitiv cangrena. Universul caragialian pe alocuri grotesc își găsește înfățișarea din perspectivă personal-regizorală în scena cheie a bâlciului, atunci când un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și actor deosebit de fertile) cu un câștig propriu de experiență și siguranță scenică. El găsește într-un rol aparent liniar posibilitatea de a desfășura o gamă amplă de nuanțe și semitonuri în registrul grosolăniei și obtuzității birocratice. De un remarcabil tragism reținut a fost Zoe Muscan, după cum au fost dirijați spre obținerea unor accente exacte Elisabeta Jar, Eugen Tănase și Constantin Săsăreanu. Un spectacol tăios, dur și în același timp patetic, dureros, demonstrație zguduitoare a drumului complicat al adevărului, manifest în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în față cu sine însuși, față în față cu o lume tulbure, față în față cu "locul dement al unor impostori de rând". Filmul are atmosferă și sonorități de recviem. Este drept, tonul dominant al unor "capitole" iese din raza tragismului în stare pură, mergând până la accente caricaturale... dar regizorul extrage esențe și idei din toate aceste stări contradictorii; "capitolele" disparate ale filmului... Nu numai pentru regizor, ci și pentru protagonist, Mircea Albulescu în rolul lui Gherlaș, Înghițitorul de săbii este
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
artistic. Îmi aduc aminte de felul de a diagnostica al lui Stanislavski, dar cu un plus de modernitate. În plus, faptul că V.M. vorbea, în carte, prin notele secretarilor săi, care știau că e condamnat de o boală necruțătoare, dă tragism opului, dă un nedorit suspense. Avanpremiera cu Hamlet s-a ținut în vară. Premiera era programată pentru deschiderea stagiunii. Acel "cînd mă voi întoarce, la toamnă" al regizorului, capătă, în volum, valențe cehoviene: LA TOAMNĂ! = LA MOSCOVA! Adică, rămîne un
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
pe autorul de mai tîrziu al volumului NU, Eugen Ionescu: "...această frază rezumă perfect, complet, toată disperarea lumii. O rezumă cu atît mai mult cu cît este o singură frază și nu un tratat, o confesiune sistematizată, un roman de tragism interior, un sistem de metafizică pesimistă (...) Această singură frază cuprinde și frica noastră permanentă de moarte și singurătate; și nevoia noastră de absolut; și dorința noastră de absorbire, dar și aceea de conservare, de eternitate; și lamentabila noastră goană după
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a temporalității. Poetul simte legătura cu lucrurile, cu timpul, prin pasul femeii care leagă prezentul de viitor. O imagine a singurătății în mijlocul lucrurilor, aspirația spre lumea atemporalului sunt sugestiv exprimate în versul: "Pasul trece, eu rămân". Dar, pentru a evita tragismul situației, se înscrie într-o temporalitate, căreia i se provoacă regenerarea continuă: "Mai rămân cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu". Poezia În dulcele stil clasic este "o sinteză între elegantul stil trubaduresc și lamentațiile amoroase din timpul lui Ienăchiță
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dorind astfel să arate că se leapădă de orice responsabilitate juridică. (Matei 27, 24) 2.1.1. ț. Răstignirea lui Emanou În mod evident, filmul s-a inspirat, pentru acest moment, din montarea Garcia. Pe o muzică metalică, monotona, fără tragism, polițiștii coboară motocicletă. Emanou e în genunchi. Scenă răstignirii e filmată în plan american. Emanou e în centru, călâul în dreapta, Lasca în stânga. Prin montaj paralel, este surprins pe peliculă jocul de pocher al polițiștilor. Miza o reprezintă câștigarea lucrurilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
primitiv" și "instinctual", criticul asemănându-l cu Rabelais și cu Sterne și situându-l în rândul marilor clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale și Ioan Slavici. Creangă este exponentul artei narative populare duse până la rafinament, alternativa în fața tragismului vieții devenind râsul,ca formă de apărare împotriva unei lumi guvernate de legi inflexibile și nemiloase.Fantasticul din povestiri este o modalitate de a înnobila realul, de a insera în banalitatea vieții elemente de mit sau de basm, marele povestitor
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
ar fi putut, desigur, să o aleagă pe cea de prețuitor și protector al artelor. De această cale l-a îndepărtat, mai întâi, dorința afirmării printr-o activitate creatoare independentă și, apoi, începând cu anii Primului Război Mondial, un sentiment acut al tragismului vieții, care nu putea fi armonizat cu acea existență senină ce i se potrivește unui mecena. Wittgenstein a fost astfel împins spre rupturi radicale, înfăptuite prin renunțări care au conferit vieții sale o aură de mister și de dramatism: participarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în acea vară în Norvegia și nu ar fi trăit mai mult de patru ani ca soldat. Ar fi fost el un alt om, și-ar fi dus viața mai departe altfel? E posibil, ba chiar probabil. Acea conștiință a tragismului vieții, pe care i-au imprimat-o experiențele războiului, a lăsat o pecete de neșters asupra sensibilității sale morale. Încă din primele zile ale războiului, Wittgenstein a trebuit să ia o decizie. Fusese scutit medical de serviciul militar cu un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
într-o găleată ruginită, printre bulgări galbeni și pietricele) se mai întâlnește același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din generația noastră, mai filosof decât toți colegii noștri ajunși profesori universitari de filosofie, mai poet decât noi toți, ajunși literați de carieră, pictor cutremurător, unic în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns de gândul adânc, metafizic, unduind de tragism până la ultimul punct invizibil pe care mâna sa l-a scris pe hârtie...". Încă și mai elocventă este declarația datată 27 mai 1992: "Dintre artiștii pe care i-a dat Moldova în această a doua jumătate de veac, nu am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fabula identitară, fixată într-un decor sumbru ("orașe însângerate", "străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa clădită din carne/ Din carne care mai sângeră încă" Amurg; "o stradă înadins înfrigurată" Abel), propice înscenărilor sciziunii de un tragism neestompat de liniștea rău-prevestitoare a figuranților sau de nemișcarea elementelor de fundal: Se învârte deasupra capului tău/ aureola plină de fum și de sânge./ Iau apă în căuș și îmi privesc chipul/ înainte de a mi-l sorbi strig:/ acesta nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
admite că seara, târziu,/ După ora stingerii/ El se strecoară în bucătărie/ Și se apucă de hoinărit". În notabilul Poem de început, multiplicitatea vocilor și a măștilor poetice împrumută sonuri dintre cele mai solemne, într-un ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns ca un sânge/ În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o eboșă a spectacolului literaturii sacre și profane. Viziunea proprie asupra ambelor forme de reprezentare este condensată într-o scriitură ce se recomandă prin inteligență, rafinament stilistic și o ironie fină, ce nu face însă decât să intensifice unda de tragism subteran. Referințe critice (selectiv): Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a III-a, 2009; Emanuela Ilie, în "Cronica", nr. 6 (1611), iunie 2012; Sabina Fânaru, în "Bucovina literară", serie nouă, anul XXIII
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înșeală cu Delmar: "Prenez-le! emmenez-le! faites qu'il leș surprenne!" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.193]. 234 "Un Divorce de P.Bourget, Leș Deux Vies de P. și V.Margueritte. Feydeau devine cunoscut datorită temei primei sale piese (Fanny) 1858, tragismul adulterului, care devine la el problemă de importanță socială și se leagă de necesitatea divorțului; piesă se bucură la contemporani de un succes imens, iar Sainte-Beuve o numește "biblie a timpurilor noastre". 235 "Madeleine avait retrouvé son sang-froid, et voyant
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
armistițiu acordat tumultului vieții, este destul de prezență: senitătatea morții supremă bucurie (Silabe pentru Erato). Funcția lor consolatoare, în consonanta cu viziunea leopardiană, dispare însă din poezia de dupa al doilea Război Mondial, în care imaginea însângerata a morții transmite cruzime și tragism; aducătoare doar de suferință, ea nu mai avea puterea să consoleze: sau nici moartea nu-i mai mângâie acum / pe cei vii (Scrisoare). Deși uneori este invocată cu tonuri blânde, trecerea în neființă capătă rol central în descompunerea lumii, deopotrivă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ale Romei, decăzute după dispariția republicii. Leopardi nu îl vede în postura de tiranicid și îi justifica gestul violent prin existența unui scop mai înalt: restabilirea vechilor orânduiri. Sinuciderea lui Brutus confirmă însă faptul că iluziile antice nu pot renaște. Tragismul acestei idei leopardiene atinge apogeul în convingerea că este imposibil să reconstruim fericirea originilor (Giorgio Barberi Squarotti, "Leopardi e gli eroi antichi", Leopardi e îl mondo antico, cît., pp. 226-227). Într-o scrisoare din 26 aprilie 1819 adresată lui Pietro
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt, reasamblate și puse într-o noua lume"77. Alături de aceste trăsături ale literaturii postmoderniste, mai menționăm: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversității realului, refuzul stilului înalt, ermetic și impersonal
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt reasamblate și puse într-o nouă lume"18. Și cum cea mai bună distincție posibilă care poate fi făcută în evidențierea unor elemente comune și de diferențiere, între modernism
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Robinson Crusoe), în scopul autocunoașterii, "se prelungește în tot ceea ce o înconjoară"59. Cu versuri de o transparență tulburătoare, poeziile cu iz ludic (Glumă și Glumă II) devin, în fapt, un joc arghezian de-a v-ați ascunselea, crud prin tragismul său, în care eul liric anticipează începutul rupturii sale de origini, fericirea fiind în descreștere, pe măsura înaintării sale biografice, într-o realitate diferită de cea esențială, marcată de lipsa unor valori comune, care pendulează între material și spiritual, între
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]