KorAP: Find »[drukola/base=transcendental & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...70 >

1,736 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

se poate fixa (în unul ș-același mod) se numește regulă, iar dacă trebuie să se fixeze în acel mod se numește lege. Așadar toate fenomenele stau într-o legătură pertraversantă după legi necesarii, stau prin urmare într-o afinitate transcendentală a cărei consecvență numai e cea empirică. Împrejurarea ca natura să se dirigeze după construcția subiectivă a apercepției noastre, ba chiar să atârne de ea în privirea regularității și legilor ei sună desigur straniu și paradox (absurd). Dar de socotim

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși, ci numai o mulțime de reprezentații ale sufletului nostru, atunci nu ne vom mai mira că o găsim numai în facultatea radicală a toată cunoștința noastră, adică în apercepția transcendentală: în acea unitate în privirea căreia ea poate fi numai obiect a toată esperiența posibilă, adică natură; căci tocmai numai de aceea putem recunoaște acea unitate în mod aprioric, erg o necesar, ceea ce nu ne-ar succede defel daca natura

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a posibilității tuturor reprezentațiilor (fiindcă acestea reprezintă numai printr-aceea ceva în mine că aparțin împreună cu toate celelalte unei conștiințe, și cel puțin înăuntrul acesteia vor putea fi prin urmare împreunate). Acest princip stă apriori și poate fi numit principiul transcendental a unității celor varie din reprezentațiile noastre (deci și a celor diverse din intuițiune). Acuma într-un subiect unitatea celor varie este sintetică; deci apercepția pură ni dă amână un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dă amână un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică. Deci unitatea transcendentală a apercepției se referă la sinteza pură a puterei de imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare a sintezei pure (productive) a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate, mai ales a experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate, mai ales a experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației este inteligența; și aceeași unitate, referindu-se la sinteza

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației este inteligența; și aceeași unitate, referindu-se la sinteza transcendentală a imaginației, este inteligența pură. Deci în inteligență sânt conținute cunoștințe apriorice pure, cari conțin unitatea necesară a sintezei pure a imaginației în privirea tuturor fenomenelor posibile. Prin urmare puterea de cunoștință empirică a omului conține neapărat o inteligență care

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
neputință de a deveni conștii de ele (de-a ne trezi asupra lor și a le băga-n seamă) atunci ar fi ca și când am zice că ele nu există defel. Însă toată conștiința empirică se referă necesarminte la o conștiință transcendentală (care premerge esperiența concretă și spețială) adică conștiința de mine însumi ca apercepția primordială. Este așadar absolut necesar ca în cunoștința mea toată conștiința să aparție unei conștiinți (de mine însumi). Aici deci este o unitate sintetică apriori de recunoscut

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
conștiințele empirice diverse trebuiesc să fie împreunate într-o conștiință unitară de sine însuși. Însă să nu se scape din vedere că numai reprezentația Eu în raport la celelalte ( a căror unitate colectivă ea o face cu putință) este conștiința transcendentală. Această reprezentație fie clară (conștiința empirică) sau întunecoasă, aceasta ni-i indiferent, ba chiar realitatea ei ni-i indiferentă; principalul este că posibilitatea formei logice a toată cunoștința se bazează necesarminte pe referarea la această apercepție ca la o facultate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
imaginația este o facultate a unei sinteze apriorice, din care cauză-i dăm numele de imaginație productivă și, întru cât nu intenționează altceva în privirea {EminescuOpXIV 414} diversității fenomenelor decât unitatea necesară a sintezei lor, se poate numi și funcțiunea transcendentală a imaginației. Sună deci straniu, totuși din cele de pîn-acum [e] evident că numai prin mijlocu acestei funcțiuni transcendentale a imaginației devine posibilă chiar afinitatea fenomenelor și, prin aceasta, reproducerea după legi, 131 v c-un cuvânt experiența; căci fără

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cât nu intenționează altceva în privirea {EminescuOpXIV 414} diversității fenomenelor decât unitatea necesară a sintezei lor, se poate numi și funcțiunea transcendentală a imaginației. Sună deci straniu, totuși din cele de pîn-acum [e] evident că numai prin mijlocu acestei funcțiuni transcendentale a imaginației devine posibilă chiar afinitatea fenomenelor și, prin aceasta, reproducerea după legi, 131 v c-un cuvânt experiența; căci fără ea noțiuni despre obiecte n-ar putea să conflueze într-o experiență. Căci Eul permanent și stabil (al apercepțiunei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
punem în legătură pe de o parte cele diverse ale intuițiunei, pe de alta pe acestea cu condiția unității necesare a apercepției pure. Amândouă capetele extreme, sensibilitatea și inteligența, trebuie să stea cu necesitate în legătură prin mijlocul acestei funcții transcendentale a imaginației, căci îndealtfel acelea ne-ar da fenomene, dar nu obiecte a cunoștinței empirice, prin urmare nu experiență. Esperiența reală, care consistă din aprehensiune, asociație (reproducție) și-n fine din recognițiunea fenomenelor, conține în cea din urmă și cea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
reguli, căci fenomene nu au loc afară de noi, ci există numai în sensibilitatea noastră. Aceasta însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o regulă, iar facultatea unor asemenea reguli

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
necesitate să se conformeze în orice vreme cu condițiile formei pure a sensibilității. Deci inteligența pură este în categorii legea unității sintetice a tuturor fenomenelor și prin asta [... ] face abia cu putință experiența întru cât privește forma ei. În deducerea transcendentală a categoriilor însă nici n-avem a demonstra mai mult și altceva decât acest raport între inteligență și sensibilitate și, prin mijlocul astei din urmă, raportul între inteligență și toate obiectele experienței, n-aveam decât a face accesibile priceperei valabilitatea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
găsi decât în noi, cari preced prin urmare orice experiență și o fac pe aceasta abia cu putință în privirea formei ei. Și din acest rezon, unicul posibil, au fost făcută deducerea noastră a categoriilor. CARTEA A DOUA A ANALITICEI TRANSCENDENTALE ANALITICA PRINCIPIELOR (AXIOMELOR FUNDAMENTALE) Logica generală-i clădită pe un plan care coincide pe deplin cu împărțirea facultăților de mai sus ale cunoștinței. Aceste facultăți sînt: inteligența, putere de judecată și rațiune. Doctrina logicei tratează prin urmare, în analitica ei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
al rațiunei, a cărei formă își are prescripția ei sigură și care poate fi înțeleasă apriori fără a ținea sama de natura spețială a cunoștinței întrebuințate în acest caz, și aceasta numai prin discompunerea actelor rațiunei în momentele lor. Logica transcendentală însă, mărginindu-se la un cuprins determinat, adică la cunoștințele apriorice pure, nu poate s-o imite pe cea dentăi în împărțeala ei. Căci se arată că întrebuințarea transcendentală a rațiunei nici are valabilitate obiectivă, prin urmare nici se ține

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și aceasta numai prin discompunerea actelor rațiunei în momentele lor. Logica transcendentală însă, mărginindu-se la un cuprins determinat, adică la cunoștințele apriorice pure, nu poate s-o imite pe cea dentăi în împărțeala ei. Căci se arată că întrebuințarea transcendentală a rațiunei nici are valabilitate obiectivă, prin urmare nici se ține de logica adevărului, id est de analitică, și cere un loc propriu în sistema scolastică, ca o logică a părerei ce este, sub titlu de dialectică transcendentală. Rațiunea și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
că întrebuințarea transcendentală a rațiunei nici are valabilitate obiectivă, prin urmare nici se ține de logica adevărului, id est de analitică, și cere un loc propriu în sistema scolastică, ca o logică a părerei ce este, sub titlu de dialectică transcendentală. Rațiunea și puterea de judecată au deci în logica transcendentală un canon 137 v al lor obiectiv valabil, de o întrebuințare reală, și se țin de partea ei analitică. Iară rațiunea, în încercările ei de a stabili ceva apriori despre

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
urmare nici se ține de logica adevărului, id est de analitică, și cere un loc propriu în sistema scolastică, ca o logică a părerei ce este, sub titlu de dialectică transcendentală. Rațiunea și puterea de judecată au deci în logica transcendentală un canon 137 v al lor obiectiv valabil, de o întrebuințare reală, și se țin de partea ei analitică. Iară rațiunea, în încercările ei de a stabili ceva apriori despre obiecte și de a lărgi esperiența dincolo de marginile oricărei experiențe

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ce conțin în ele condiții la reguli apriorice. Din cauza aceasta eu, luând drept temă principiele proprie inteligenței, mă voi servi de numirea "doctrină a puterei de judecată", prin care această funcțiune se va însemna mai de aproape. INTRODUCERE DESPRE PUTEREA TRANSCENDENTALĂ DE JUDECATĂ ÎN GENERE Dacă inteligența se explică ca facultate a regulelor, atunci puterea de judecată este facultatea de-a subsuma sub reguli, adică de a distinge dacă ceva stă sub o regulă dată (casus datae legis) sau ba. Logica

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
formule decât ca cu niște principie. Astfel exemplele sânt călăuza puterei de judecată, de care nu se poate lipsi cel căruia talentul firesc îi lipsește. Acuma deși logica generală nu-i poate prescrie nimic puterei de judecată, totuși cu cea transcendentală cazul e cu desăvârșire altul; așa încît se pare că cea din urmă are drept țel al ocupațiunei ei ca prin reguli certe să supuie unei corecturi și [să] asigurea puterea de judecată în uzul ce face inteligența de ea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a feri judecata de pași greșiți (lapsus judicii) în întrebuințarea puținelor noțiuni intelectuale pure pe cari le avem spre acest scop (deși c-un folos numai negativ), filozofia va fi ținută [cu] toată pătrunderea și arta ei de examinare. Filozofia transcendentală are însă acest propriu al ei că poate demonstra nu numai regula (sau mai bine condiția generală de reguli) care este dată în noțiunile pure ale inteligenței, ci poate arăta apriori și cazul asupra căruia se aplică aceste reguli. Cauza

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
totodată în semne caracteristice generale, însă d-ajuns, condițiile sub cari obiecte pot fi date în concordanță cu acele noțiuni, căci la din contra acele noțiuni ar fi fără cuprins, forme numai logice, iar nu noțiuni intelectuale pure. Această doctrină transcendentală a puterei de judecată va conținea două capitole: cei dintâi va trata despre condiția sensibilă sub care singură noțiunile intelectuale pure pot fi întrebuințate, adică despre schematismul inteligenței pure; al doilea iar va trata despre județele sintetice cari sub aceste

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
întrebuințate, adică despre schematismul inteligenței pure; al doilea iar va trata despre județele sintetice cari sub aceste condiții decurg apriori din noțiunile intelectuale pure și sânt temeiul tuturor celorlalte cunoștințe apriorice, adică despre principiele inteligenței pure. CAPITOLUL ÎNTÎI AL DOCTRINEI TRANSCENDENTALE DESPRE PUTEREA DE JUDECATĂ SAU ANALITICA PRINCIPIELOR DESPRE SCHEMATISMUL NOȚIUNILOR INTELECTUALE PURE În toate subsumțiunile unui obiect sub o noțiune reprezentația celui dentăi trebuie să fie (adecuate) omogenă cu reprezentația celei de-a doua, adică noțiunea trebuie să conție ceea ce

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]