945 matches
-
să străpungă trecătoarea munților Beschizi Vereszke, singura cunoscută în istorie sub denumirea de „Poarta Rusiei”, lungă de 290 de km. E foarte probabil că intemperiile naturale, cu revărsarea șuvoaielor provenite din dezgheț, îi va fi reținut înainte de a putea străpunge trecătoarea și de a intra în acțiune concomitent cu oștile lui Orda spre Sandomir, și ei nu vor fi pornit asaltul munților decât pe la vreo 1 martie. Ceea ce știm sigur, însă, este că drumul luat de Batu-khan și Subotai a fost
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
martie. Ceea ce știm sigur, însă, este că drumul luat de Batu-khan și Subotai a fost prin Sambor, la izvoarele denumite Negru și Alb ale Tisei, pe brațul de Apus, apoi prin Hust la Muncaci și Mișcolț. Spre deosebire de „Poarta Rusiei”, adică trecătoarea din Țara Haliciului, pe unde au intrat tătarii în Cehoslovacia și Ungaria cu Batu-khan, mai exista trecătoarea denumită Poarta Tătară, prin Cârlibaba, la Rodna, pe unde au intrat Cadan și Buri, cum am văzut mai sus. Pe aceasta, istoricul Miron
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
la izvoarele denumite Negru și Alb ale Tisei, pe brațul de Apus, apoi prin Hust la Muncaci și Mișcolț. Spre deosebire de „Poarta Rusiei”, adică trecătoarea din Țara Haliciului, pe unde au intrat tătarii în Cehoslovacia și Ungaria cu Batu-khan, mai exista trecătoarea denumită Poarta Tătară, prin Cârlibaba, la Rodna, pe unde au intrat Cadan și Buri, cum am văzut mai sus. Pe aceasta, istoricul Miron Corduba, nefamiliarizat cu toponimia Maramureșului și Transilvaniei, o consideră greșit ca „Poarta Rusiei”, în loc de „Poarta Moldovei”. O
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
tătari și români a pătruns pe Valea Buzăului și intră în Țara Bârsei prin satul Prejmer, locuit de saxoni. O altă coloană, înaintând pe valea Siretului până la Bacău, iar de acolo pe aceea a Bistriței până la gura Bistricioarei, apoi prin trecătoarea Prisăcani-Tulgheș, pătrunde în secuime, distruge cetatea Gurghiu, la distanță de două ore de Reghinul săsesc, castelul Vecz, la nord de acest oraș apărat tot de saxoni, apoi devastează ținutul din jurul Bistriței, cu foarte multe sate românești și săsești, și cetățile
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
care au încălcat și prădat Transilvania, pentru a răzbuna pătrunderea lui Phinta în țară, desigur, în compania tătarilor și nu oamenii lui Basarab, voievodul Țării Românești, cum greșit afirmă L. Makkai. Intrarea trupelor moldo-tătare în Transilvania s-a făcut prin trecătorile din nordul Moldovei. Pustiirile cele mai grele le-a suferit Maramureșul. O diplomă regală de mai târziu se ocupă de repopularea acestui voievodat românesc, prin aducerea de oaspeți sași și unguri în localitățile Visk, Hust, Teceu și Câmpulung. În confruntarea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
s-a îndreptat, fără îndoială, asupra Moldovei, care constituise cel de-al doilea obiectiv, după planul făurit la Buda, în anul 1330, cu toate că primul nu fusese atins. E foarte probabil ca regele să se fi gândit la o expediție prin trecătoarea Oituz, din moment ce Papa îi acorda, în 1 iunie 1332, a treia parte din veniturile bisericești pentru organizarea unei campanii împotriva rutenilor și „schismaticilor” români, care „bântuiesc” pe creștinii din Transilvania și, la 16 ale aceleiași luni, dezlega oastea regală, pe
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Ludovic avea 17 ani și a urmat la tron tatălui său, ceea ce cade tot în anul 1342. Iosef Teutsch povestește că invadatorii au pătruns în Țara secuilor, deci pe valea Trotușului, prin strâmtoarea Ghimeș-Palanca, pe valea Bistriței în sus, prin trecătoarea Prisăcani-Tulgheș spre Maramureș, peste ambele fiind comite Andrei, fiul lui Lackfy, și în Țara Bârsei pe la Oituz. Regiunea Ciucului și întreaga Țară a secuilor au fost prădate și devastate, cetățile sătești de la Râșnov, Christian, Vulcan, Cumidava (Orlenburg) și altele au
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Dar toate au fost parate cu bravură. În cele din urmă, voievozii Moldovei, Petru și Bogdan, au învins oastea regală alcătuită din unguri, saxoni, secui și din români din Maramureș, Bereg și Ugocea și au alungat-o peste munți, zăvorând trecătorile Carpaților. Independența era acum un vis împlinit. La capătul acestor lupte sterile pentru Coroana ungară, în ziua de 2 februarie 1365, regele a trebuit să se recunoască înfrânt. În actul emis în această dată, el dicta cancelarului său că: „Bogdan
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cotidiană își reintrase în drepturi. Era o realitate ternă, dificilă, marcată de lipsuri, de cartele de rație. Libertinul Roger Vailland nu este mulțumit, deoarece pariziencele sunt prost gătite. Capitala este lipsită de grație, se lamentează el. "Le-ați văzut pe trecătoarele acelea cu fundul lăsat, cu taioare cu fusta scurtă și vesta lungă, așa de lungă încât pensa de la talie nu face decât să pună în evidență ce se află dedesubt? [...] Faceți un tur pe Champs-Élysée: două din trei femei sunt
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
măcelul produs la Stânca, o localitate dintre Iași și apa Prutului, ofensiva rusă, ca și restul armatelor aliate, înaintau foarte repede spre...Berlin. Mărșăluia, să ajungă din urmă armata germană, aflată într-o retragere continuă spre Ardeal, U ngaria, prin trecătoarea cea mai apropiată, de la Adjud, On ești, Târgu Ocna, Comănești, Agăș, Brusturoasa, Palanca, Mercu reaCiuc. În timp ce geniștii germani aruncaseră podul și șoseaua de fier de peste apa Trotuș, deja pe dealul Comănești, la cam doi kilometri de podul aruncat în aer
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Șirnea, ambele fiind legate între ele prin Drumul Carului, mi-au oferit un argument suplimentar să mă aplec cu sârguință asupra prezentei încercări. Mi se pare, de asemenea, util să fac de la început o remarcă de natură semantică: noțiunea de "trecătoare" este adesea înțeleasă fie ca punct vamal sau de trecere a unei frontiere, sau o strâmtoare, ceea ce a dus la utilizarea mai recentă a cuvântului "culoar". Astfel, când se evocă "trecătoarea Branului", s-ar putea înțelege doar strâmtoarea dintre Măgura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
de la început o remarcă de natură semantică: noțiunea de "trecătoare" este adesea înțeleasă fie ca punct vamal sau de trecere a unei frontiere, sau o strâmtoare, ceea ce a dus la utilizarea mai recentă a cuvântului "culoar". Astfel, când se evocă "trecătoarea Branului", s-ar putea înțelege doar strâmtoarea dintre Măgura și Dealul Cetății, cu stânca pe care a fost ridicat Castelul, după anul 1377, sau, eventual, punctul de graniță propriu zis de la Giuvala, la cumpăna apelor. Normal este să extindem aria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
înțelege doar strâmtoarea dintre Măgura și Dealul Cetății, cu stânca pe care a fost ridicat Castelul, după anul 1377, sau, eventual, punctul de graniță propriu zis de la Giuvala, la cumpăna apelor. Normal este să extindem aria noțiunii și să înțelegem trecătoarea drept un spațiu mai larg, ce implică tot complexul geografic, așa cum o face denumirea de culoar. În paginile ce urmează, voi înțelege prin trecătoarea Branului, tot drumul istoric, calea de trecere prin depresiunea Branului, adică de la Bran-Poartă până la Fundata, spațiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
propriu zis de la Giuvala, la cumpăna apelor. Normal este să extindem aria noțiunii și să înțelegem trecătoarea drept un spațiu mai larg, ce implică tot complexul geografic, așa cum o face denumirea de culoar. În paginile ce urmează, voi înțelege prin trecătoarea Branului, tot drumul istoric, calea de trecere prin depresiunea Branului, adică de la Bran-Poartă până la Fundata, spațiu din care Drumul Carului, ca așezare, ocupă aproape o treime, iar ca noțiune istorică, el este axa centrală a depresiunii, dealul pe care șerpuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
metri de fosta frontieră dintre România și Imperiul Austro-ungar. Casele, la început, erau foarte rare, fiecare proprietar construind pe proprietatea sa, de regulă acolo unde i se părea că este mai la adăpost de vânturile uneori năprasnice, dar și de trecătorile obișnuite ale animalelor sălbatice, periculoase. Se căuta, totuși, formarea unor mici grupuri de case, pentru a putea beneficia de ajutorul, la nevoie, al unui semen. Importantă în alegerea locului de casă mai erau proximitatea sursei de apă, eventual o fântână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
puțin de neînțeles pentru mine constă în evitarea numelui satului în cărți scrise de persoane de proveniență brăneană. Pare un fel de complot al tăcerii față de zona cea mai frumoasă din depresiune, cea mai direct evocată sub numele generic de trecătoarea Branului și, forțând puțin nota, cea mai direct răscolită de evenimentele neplăcute, consumate pe aici în decursul secolelor. Cele câteva case împrăștiate pe o lungime de aproape cinci kilometri cât se întindea drumul vechi au fost reclamate, administrativ, în secolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
între oameni, comunități. Sunt argumente simple, la îndemâna oricui să accepte necesitatea schimburilor comerciale, chiar într-o etapă primitivă a vieții sociale, pasămi-te în secolele erei noastre. Comerțul, circulația bunurilor între Câmpulung și Brașov, între cele două țări se realizau prin trecătoarea Branului, pe acest drum de car, care a fost de-a lungul mileniilor martorul multor evenimente, unele deosebit de tragice. Pentru cei mai puțin creduli, doritori de atestări documentare, vom trece în revistă câteva evenimente istorice din perioada secolelor XIII-XX, evocând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Anonimă." În studiul său, "Carpații în luptele dintre Români și Unguri", Nicolae Iorga afirmă: "neputându-se trece peste masivul argeșean, se va fi întrebuințat pentru întâiaș dată (este vorba despre prima trecere a Carpaților de către oștirile regilor unguri-n.n.) trecătoarea largă a Branului...";"ca loc al luptei, am dat Posada, singurul cazan de munte...pe drumul ce duce de la Câmpulung la Bran...Carol Robert cade într-un loc păduros și întunecat, pe un drum șerpuitor, între prăpăstii...Un martor ocular
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
De aici, marele istoric conchide că întreaga iarnă au fost lupte peste Carpați Iorga mai spune că Sigismund "craiu străbătu muntele prin Brașov și Bran, unde era la sfârșitul lui iunie 1395...pasul nu mai era periculos, cetatea Branului păzea trecătoarea". Reamintim cititorului că Mircea semnase, pe 7 martie 1395, la Brașov, un Tratat cu Sigismund de Luxemburg, ceea ce explică relațiile bune dintre cei doi și colaborarea antiotomană. În 1396, avea loc bătălia de la Nicopole, unde turcii înving oștile creștinătății, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
1367, regelui Ungariei și fusese dată unui magistru, cu numele de Iacob, credem că trebuie să judecăm nu numai după acte, ci și după realități. Deși, se afirmă că Ungaria, sau, apoi, Austro-Ungaria stăpânea depresiunea Branului, până la cumpăna apelor, la trecătoare, la Giuvala, adică dincolo de Fundata și de Șirnea, niciodată în satele brănene nu s-a stabilit populație de origine maghiară sau germană. Din punct de vedere etnic, locuitorii Drumului Carului ca și ai celorlalte sate din interiorul potcoavei, formate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
din divizia 76 de rezervă din armata germană. Cartea a fost tradusă și publicată de preotul Ioan Răuțescu din Dragoslavele, în 1933, la Câmpulung Muscel. Vom reproduce câteva pasaje, doar pentru a oferi cititorului opinii străine despre frumusețea și importanța trecătoarei, adică a drumului de car. "Trecătoarea Bran, la care mergi pe șoseaua ce urcă din Țara Bârsei, trecând pe lângă vechea cetățuie a cavalerilor germani din Bran, fostă mai înainte loc de apărare al coloniștilor germani și ajunge în culmea muntoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
armata germană. Cartea a fost tradusă și publicată de preotul Ioan Răuțescu din Dragoslavele, în 1933, la Câmpulung Muscel. Vom reproduce câteva pasaje, doar pentru a oferi cititorului opinii străine despre frumusețea și importanța trecătoarei, adică a drumului de car. "Trecătoarea Bran, la care mergi pe șoseaua ce urcă din Țara Bârsei, trecând pe lângă vechea cetățuie a cavalerilor germani din Bran, fostă mai înainte loc de apărare al coloniștilor germani și ajunge în culmea muntoasă la cota 1245, în imediata apropiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
pe lângă vechea cetățuie a cavalerilor germani din Bran, fostă mai înainte loc de apărare al coloniștilor germani și ajunge în culmea muntoasă la cota 1245, în imediata apropiere de masivul Pietrei Craiului....după ce trece culmea muntoasă coboară la Podul Dâmboviței... Trecătoarea aceasta există încă de la întemeierea cetății Bran de cavalerii teutoni, este una dintre cele mai pitorești trecători care leagă Ardealul de Muntenia. Ea avea drept scop să înlesnească drumul spre Câmpulung, numit odinioară "Langenau". Ea leagă ținutul industrial al Bârsei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
la înălțimea de 1245 m. În serpentinele frumoase, șoseaua Branului trece printre stânci înalte, pe lângă păduri și livezi, urcă apoi pe lângă stâni și locuri unde pășunează vitele și ajunge în vârf, la fosta graniță românească, în apropiere de vama Giuvala. Trecătoarea e dominată de masivul stâncos al Pietrei Craiului (2240 m), care se zărește spre vest." Desigur, domnul Ortlepp, care a avut nevoie cel puțin de o reîmprospătare a memoriei pentru a scrie cartea, se pare a vizitat la mai mulți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
germană în zonă, dar nu i-a plăcut să fie corect față de fostul inamic, mai ales având în vedere finalul războiului, întrucât chiar la început, la pagina 4 afirmă:"...divizia 76, comandată de generalul Elstermann von Elster, la intrarea spre trecătoarea Bran, între străvechiul castel german de la Bran și satul ungur de păstori, Moeciu, fiind în luptă cu părți din divizia a 4-a românească..." Dacă toate afirmațiile din respectivul volum sunt la fel de veridice precum falsa informație că Moeciu era sat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]