598 matches
-
respectul multor europeni, mai ales al lui Richard Inimă de Leu. Pe fondul lipsei de unitate din sânul comunității islamice, cruciații au au ajuns în 1096 în Levant, întemeind formațiuni statale ale căror capitale erau la Edessa, Antiohia, Ierusalim și Tripoli. În 1127 Zengi, un ofițer turc din trupele selgiucide, sub dominația cărora se aflau orașele Alep și Damasc, a cucerit Mosulul. După aceasta a întemeiat și consolidat un stat musulman în zona Siriei și a nordului Mesopotamiei. Politica de cuceriri
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
Ierusalimului era din ce în ce mai bolnav iar unirea Siriei cu Egiptul fusese deja realizată, francii au căutat să se alieze cu acesta, trimițându-l pe Renard de Châtillon drept ambasador regal la Constantinopol. În luna septembrie 1177 Raymond al III-lea de Tripoli și Filip de Flandra au încercat în zadar să cucerească Hama și Harimul. În același timp, Saladin a pornit o serie de incursiuni în Palestina în fruntea unei armate de mai mult de 20.000 de călăreți. Saladin pierde bătălia
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
blindate germano-italiană de sub comanda lui Giovani Messe și Armata a 5-a Panzer au fost trecute sub comanda directă a lui Rommel, pentru a forma „Grupul de Armate Africa”. Pe 23 ianuarie 1943, Armata a 8-a Aliată a cucerit Tripoli, în timp ce restul armatei germano-italiene era deja pe drum spre Linia Mareth. Americanii au reușit să traverseze pasurile montane și să intre în Tunisia din Algeria, controlând triunghiul munților Atlas. Astfel, americanii amenințau Armata I italiană de la Mareth cu izolarea față de
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
spre ramura vestică a munților, în Algeria, la Sbiba și Kasserine. În acest moment, germanii trebuiau să alegă varianta de urmat, în condițiile în care toată Tunisia era sub controlul lor și Armata a 8-a încă nu sosise de la Tripoli. Ofensiva germano-italiană a încetat, chiar dacă americanii se retrăgeau în dezordine. Până în cele din urmă, Rommel a decis doar să ocupe bazele de aprovizionare americane de pe versantul vestic al munților. Deși asta nu ar fi schimbat în mod simțitor situația armatelor
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
de turism balnear. În acea perioadă s-a construit Biserică Sfanțul Petru, care se află în acelaș loc și în zilele noastre. Orașul a fost comandat de mai mulți prinți ai Galileei,ultimul dintre ei, Raymond al III-lea din Tripoli, a asigurat orașului o perioadă de prosperitate. El făcea parte din acea fracțiune a aristocraților cruciați care preferau să-și bazeze stăpânirea pe acorduri cu arabii. În anul 1171 orașul a fost vizitat de Beniamin din Tudela, iar în anul
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
bătălia de la Hattin pe 4 iulie 1187, el a reușit să cucerească o mare parte din Regatul Ierusalimului aproape fără să întâlnească opoziție, printre care și orașele Acra și (pe 2 octombrie) Ierusalimul însuși. Ca urmare, cruciații controlau numai Tir, Tripoli și Antiohia, pe care Saladin a atacat-o de asemenea în 1188, deși fără succes. Vești ale pierderii Ierusalimului și Palestinei au fost șocante pentru Europa și în curând au apărut cereri pentru organizarea unei noi cruciade, susținute de către papa
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
a fost nevoită să-și oprească ofensiva. Aliații aveau nevoie de un nou răgaz pentru aducerea de întăriri și provizii în vedera ofensivei care urma să fie declanșată împotriva pozițiilor defensive ale Axei de la Wadi Zemzem, 370 km vest de Tripoli. Rommel era sceptic cu privire la șansele oamenilor săi de a rezista atacului Armatei a 8-a. Pentru a evita distrugerea totală a forțelor sale, el a cerut de la Mussolini prin intremediul mareșalului italian Bastico permisiunea de retragere în Tunisia. În concepția
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
a forțelor Axei. Forțele lui Rommel, slăbite de plecarea Diviziei a 21-a Panzer pentru întăriea Armatei a 5-a Panzer condusă de von Arnim, care trebuia să facă față atacului Operațiunii Torța, au fost forțate să se retragă. Orașul Tripoli, aflat la circa 200 km depărtare, cu importantul său port, a fost cucerit pe 23 ianuarie, în vreme ce forțele lui Rommel erau nevoite să continue să se retragă spre liniile defensive construite de francezi în sudul Tunisiei - Linia Mareth. Rommel a
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
amenințat de politica papală. Așadar, procesul de fărâmițare feudală în Orient putea să avanseze nestingherit, conducătorii cruciați fiind liberi să-și dispute întâietatea. În tot acest timp, printre principii cruciați sirieni cel mai puternic era principele Antiohiei, care anexase comitatul Tripoli și încheiase o alianță avantajoasă cu regele armean, a cărui fată o luase în căsătorie. Faptul îl îndreptățește să revendice suzeranitatea, dar nimeni nu-i lua în serios pretențiile, deși Munke își începuse ofensiva, fără să mai aștepte ajutorul cruciaților
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
fost duși în grea robie. După 171 de ani de stăpânire de către Casa de Hauteville, Principatul Antiohiei dispărea în zgomotul loviturilor date de sultanul mameluc Baibars, ecoul lor răsunând până în Europa. Boemund al VI-lea reușise să se refugieze la Tripoli, care, împreună cu Acra, rămâneau încă stăpâniri cruciate, dar Baibars nu le scăpa din planul său de ofensivă viitor. Deocamdată considera mai importantă să se îndrepte spre Mecca, să aducă mulțumiri lui Allah și o dată cu vizitarea orașului sfânt să-și impună
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
să sfârșească odată cu ei, întărit moralicește de pelerinajul făcut, el revenea în Siria, regrupa armata, primul său pas fiind cucerirea fortificației Kerak de la ospitalieri (1270), în locul călugărilor militari, izgoniți, instalând o garnizoană puternică selgiucidă. Intenția sa era să înainteze spre Tripoli, dar, între timp, Eduard al Angliei, cu armata sa, debarcase la Acra, iar Baibars s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. Cruciații din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
în ziua bătăliei. Cu toate acestea, a fost o victorie dificilă; Roger de Moulins, maestru al Cavalerilor Ospitalieri, a relatat că 1.100 de oameni fuseseră omorâți, iar 750 se întorseseră acasă răniți. Între timp, Raymond al III-lea de Tripoli și Bohemund al III-lea de Antiohia i s-au alăturat lui Filip de Alsacia într-o expediție separată împotriva cetății Harim din Siria. Asediul Harimului a durat până în 1178, iar înfrângerea lui Saladin la Montgisard l-a împiedicat să
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
Nou formata armată a lansat o ofensivă și a recucerit aproape întregul teritoriu cucerit de către Rommel, nereușind să cucerească doar pozițiile întărite de la Bardia și Salum. Linia frontului a ajuns din nou la Agheila. Rommel, după ce a primit provizii din Tripoli, a reluat atacul. După ce i-a înfrânt pe aliați la Gazala și a cucerit Tobrukul, germanii au fost opriți doar la El Alamein. În acest moment al desfășurării luptelor, comanda aliaților a fost preluată de generalul Bernard Montgomery. După o
Teatrul de luptă din Orientul Mijlociu (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/309717_a_311046]
-
acest moment al desfășurării luptelor, comanda aliaților a fost preluată de generalul Bernard Montgomery. După o serie de succese (Alam Halfa și El Alamein), Montgmery a început să-i împingă pe germani spre vest și a reușit a cucerit orașul Tripoli. După ce aliații au obținut un succes deplin prin Operațiunea Torța, iar americanii au înaintat în Tunisia, comanda aliaților a fost trecută Camandamentului Unit Aliat.
Teatrul de luptă din Orientul Mijlociu (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/309717_a_311046]
-
1187, Saladin invadează Regatul Ierusalimului, sperând să exploateze disensiunile din rândul creștinilor. Regele creștin Guy de Lusignan era un slab care dobândise tronul printr-un șiretlic și a cărui putere era privită cu aversiune de nobilii locali, ca Raymond de Tripoli și Balian de Ibelin. Guy era influențat de oameni ca nemilosul Reginald de Kerak, pe care Saladin jurase că îl va ucide cu mâna lui și Gérard de Ridefort, maestru al Cavalerilor templieri, ambii războinici capabili, dar comandanți impetuoși. Saladin
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
sistemul de apărare al castelului. Sultanul hotărăște să asedieze orașul Tiberias, știind că acesta era practic lipsit de apărare, deoarece Guy micșorase garnizoanele castelelor din întreaga țară pentru a aduna armata regală la Saffuriya. Tiberias era proprietatea lui Raymond de Tripoli, aflat în rândurile armatei regale, în timp ce soția sa, contesa Eschiva, se afla în orașul apărat de o mică garnizoană. Dacă Eschiva ar fi solicitat ajutorul regelui, Guy nu ar fi avut altă alternativă decât să se conformeze. Când din Tiberias
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
treacă. Între timp, sarazinii ocupaseră înălțimile din ambele părți ale platoului arid care separa Saffuriya de Tiberias, așteptând până când cruciații aveau să cadă în cursă. La Saffuriya, Guy convoacă un consiliu de război, cerând sfatul comandanților cu experiență. Raymond de Tripoli vorbește primul și, în mod surprinzător, pledează categoric împotriva unei încercări de salvare. Ca toți cei prezenți, el știa că Saladin le pregătise o capcană și că, în înaintarea în deșertul dintre cele două orașe, întreaga armată putea să piară
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
întreaga armată pornește din Saffuriya înainte de răsărit în călătoria de 24 de kilometri către Tiberias. Părăseau grădinile cu apă din belșug ale Saffuriyei pentru platoul arid din fața lor, unde știau că sarazinii îi așteaptă. Avangarda era condusă de Raymond de Tripoli, cu Balian de Ibelin și Gérard de Ridefort în ariergardă și cu regele și Curtea sa în centru. La început, sarazinii s-au limitat să lovească și să fugă. Cavalerii din centrul coloanei cruciate au fost obligați să se deplaseze
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
relicvei sfinte, simbolul sprijinului lui Dumnezeu, moralul creștinilor se prăbușește. Guy era atât de epuizat, încât pur și simplu s-a așezat, așteptând să fie luat prizonier. Împreună cu el au fost prinși cei mai mulți dintre nobilii regatului, cu excepția lui Raymond de Tripoli și Balian de Ibelin, care scăpaseră. Saladin i-a tratat bine pe nobilii săi prizonieri, cu excepția lui Reginald de Kerak, pe care l-a ucis cu mâna lui; soldații au fost vânduți ca sclavi, unii cu prețul unei perechi de
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
care, împreună cu telegrafistul și mecanicul, doi coechipieri experimentați, a primit cel mai modern avion francez, un Potez-9 AB cu două motoare. La 13 martie 1935, și-au luat zborul în lungul și temerarul raid pe ruta Paris - Marsilia - Napoli - Tunis - Tripoli - Bengazi - Cairo - Wadi Halfa - Khartoum - Al Fashir - Abéché - Fort-Lamy - Fort-Archambault - Bangui - Bangassou - Juba - Atbara - Cairo. Au avut de înfruntat o căldură pe cât de sufocantă, pe atât de epuizantă, și nisipul care, ridicat în trombă la mari înălțimi, ar fi putut
Gheorghe Bănciulescu () [Corola-website/Science/305678_a_307007]
-
mare și cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. (...) Chiliile mănăstirii toate sunt din piatră". Asemănând-o cu "biserica Adda din ținutul Tripoli", Paul de Alep menționează că nu a mai "văzut în această țară nici o altă biserică care să poată fi asemănată acesteia". Între 1701-1704, când domn era Constantin Brâncoveanu, s-a făcut a doua renovare fiind egumen Ștefan. Constantin Brâncoveanu reface
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
(în ), cunoscut și sub denumirile Lectis Magna (scris uneori Lepcis Magna), Lpqy sau Neapolis, a fost un oraș important al Imperiului Roman. Ruinele sale se mai pot vedea la Al Khums, Libia, la 130 km est de Tripoli, pe coasta unde Wadi Lebda iese la mare. Acest sit arheologic prezintă unele dintre cele mai spectaculoase și bine conservate ruine romane din zona mediteraneană. Situl arheologic a fost înscris în anul 1982 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Se pare
Leptis Magna () [Corola-website/Science/314648_a_315977]
-
este asediat de o armată de 1300 de călăreți cavaleri și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli),Tancred de Taranto( cavaler normand,Principe de Galileea și regent al Antiohiei) , Robert al II-lea de Flandra, Robert Curthose și Godefroy de Bouillon( Senior de Bouillon, Duce al Lotharingiei Inferioare și viitor suveran al regatului Ierusalimului). Cetatea era apărată
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
de cruciati, ca Krak des Chevaliers din Siria ridicat de cavalerii ospitalieri, a fost asediat in 1271 de musulmani, infometandu-i pe cruciatii din interior si facandu-i sa se predea. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legăturilor dintre Orient și Occident. Relațiile comerciale ale Europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
de Saint Gilles, Tancred de Sicilia și dârzul Godefroy de Bouillon. Aceștia au preluat conducerea cruciadei și, în 1099, în fruntea unei armate de curând constituite, au plecat din Antiohia și mergând pe valea râului Orontes, s-au îndreptat spre Tripoli. În drum au cucerit fortăreața Hisn-al-Akrad - devenită Crac des Chevaliers - apoi au coborât de-a lungul coastei spre Jaffa, după ce guvernatorul din Tripoli li se alăturase. O deviere scurtă spre Ramla, o ultimă încăierare și drumul spre câmpia Palestinei le-
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]