1,114 matches
-
să remarcăm faptul ca Ludovic nu a ales Parisul ca loc de desfășurare a ceremoniei de căsătorie. După oficierea ceremoniei, tinerii au urmat un traseu prin nordul țării, unde noii regine i-au fost arătate frumusețile țării. A urmat intrarea triumfală în Paris, umbrită doar de starea de sănătate a cardinalului Mazarin, mult prea bolnav ca să poată participa la festivități. La scurt timp după căsătoria finului său, la data de 8 martie 1661, Mazarin încetează din viață, lăsându-l pe Ludovic
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
o reînviere continuă face ca apa uitării să devină simbolul reîntoarcerii la viață terestră, într-o lume a pătimirilor. Individul pierde amintirea lumii cerești, cu care este înrudit (la fel în cazul lui Constantin I și al trecerii de la Roma triumfală la oíkonomía penitenței și a doliului christic?). La Platon (Politeía 613b și sqq.), miturile memoriei sunt însoțite de cele ale cunoașterii, de aceea uitarea este pedeapsa pentru ignoranță (o altă motivație, pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și cu populus romanus. Doar trei manifestări publice de adventus pentru împăratul în exercițiu: după înfrângerea lui Maxențiu la Pons Milvius, la 29 octombrie 312 (victorie câștigată instinctu divinatis, prin inspirație divină, după cum se menționează pe frontispiciul original al arcului triumfal construit ca omagiu); la începutul unei șederi de câteva luni, în anul 315, între 18 (21?) iulie și 27 septembrie, la doi ani după ce reconfirmă prin edictul de la Milano, în acord cu aliatul său, Licinius, actele conform cărora creștinismul devine
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
degradarea relației dintre Constantin I, ca Imperator Caesar Augustus, și cetate se resimte chiar pe parcursul celor trei procesiuni de adventus amintite. Eusebiu din Cesareea (printre alte surse din secolul IV), în panegiricul pe care i l-a închinat, accentuează aspectul triumfal al intrărilor în Roma − fără referință însă la ritualul "păgân" −, precum și celebrarea puterii imperiale. Cu referire la această citare (în general, sursa este puțin credibilă), în literatura științifică actuală se vorbește mai mult despre o anumită "laicizare" a ceremonialurilor respective
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a decreta divinizarea împăratului). Mausoleul (privat), mărturia indiscutabilă a recunoașterii de către comunitate a meritelor împăratului și a legitimității actului de a-i memora destinul, avea însă propria valoare, sacrală, dar mai curând patrimonială; corelată cu cea eroică, a defunctului, recunoscută triumfal, nu se confunda în niciun fel cu a templului dedicat vieții spirituale a cetății. În schimb, în "a doua Romă", Constantiu II caută să acorde mausoleului familial (închinat Sfinților Apostoli) o valoare de templu, prin încadrarea catafalcului tatălui său de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și de pater patriae, precum și a unui prenume (legat de cuceririle sale), devenit nume (Caesar); recunoașterea periodică a virtuților unice pe care le întrupa, într-un oraș construit și folosit permanent pentru spectacolul grandios al puterii − forumuri, trasee urbane, arcuri triumfale, temple și mausolee, columnae, precum cea inaugurată în anul 113 în memoria lui Traian (Benoist 233). Programele iconografice și monumentale realizate de-a lungul celor trei secole și jumătate ale principatului se axează atât asupra calităților împăratului de militar și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
despre gloria trecutului și punctul de origine al istoriei noi. Traian devenea astfel (re)fondatorul de civilizație, în descendența directă a lui Romulus, un divus care punea în umbră orice alt contra-candidat. Calitățile de împărat-militar fuseseră confirmate de istoria sa triumfală, devenită parte definitorie din istoria și din memoria romană. Pe această bază se vor desăvârși modelul absolut al puterii, ideologia imperială, imaginea-prototip și ceremonialurile omagiale, moștenite apoi de statul creștin. Monumentalizarea implică, pe de o parte, schimbarea raportului dintre individul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
basileului și a relației sale exclusiviste cu divinitatea. În ambele situații, predominantă e tema victoriei eterne datorate calităților împăratului, un (re)întemeietor (edil, dar și cuceritor de noi teritorii) și un învingător absolut. Precum în cadrul funus imaginarium, în cazul cortegiului triumfal erau "purtate" imagini ale unor scene de bătălie (pegmata) și inscripții ale numelor teritoriilor cucerite. Pentru a-i ironiza pe învinși, spectacolul recurgea la scenografii sugestive și la detalii vestimentare specifice local, ca și la formule discursive și iconografice declasante
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
IV, chiar dacă nu va mai fi reședința principală a împăratului, să omagieze victoriile armatei prin sărbători populare și jocuri, Fasti și ludi. Capitala pierde însă motivația și ocaziile de a organiza marile ceremonii, respectiv adventus, funus și consecratio, inclusiv cortegiile triumfale, care se vor modifica semnificativ în urma unei singure domnii, cea a lui Constantin I. Ceremonialul basileic devine prin excelență unul de exaltare a virtuților autocratului, cum spuneam, combinând modelul de sorginte orientală Sol invictus (apare și în cultura Palmirei; spre
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
natalis principis, dies imperii), ceea ce îi conferă legitimitate în organizarea vieții spirituale a cetății, pentru ca ea să-și reconfirme periodic valorile definitorii. Instituția imperială s-a infiltrat în acest fel în inima manifestărilor populare, pentru că una dintre responsabilitățile ei - refondarea triumfală a cetății și a imperiului - coincidea cu subiectul actului de omagiere ritualică. În diverse etape ale ceremonialului, membrii familiei imperiale deveneau actori cu rol major în pregătirea sărbătorii, în "purificarea" spațiului urban sau chiar în scenele sacrificiale ale jocurilor închinate
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fizic al autocratului (sau în locul acestuia), tocmai pentru a-i face explicită despărțirea de corpul cetății care îi supraviețuiește, dar și de identitatea "sigilată" în masca funebră, păstrată de familie și de comunitate. Funus imaginarium este o etapă a destinului triumfal, unul individual, însă integrat "fără rest" de comunitatea romană, în acest fel reconfirmându-l pe al ei. Rolul pe care îl joacă în cadrul acestui ritual purificator, în raport cu împăratul, îi acordă dreptul absolut asupra memoriei, tocmai pentru că se poate manifesta fie
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
eroice, al manifestării forței fizice și individuale; un loc care face posibilă eliberarea energiilor colective și participarea comunității atât la procesul de decizie și de aclamare a Legii, cât și la glorificarea spiritului roman universalist. Dacă traseele urbane dedicate cortegiilor triumfale limitează rolul mulțimii la acela de martor și de "cor", Hipodromul este prin excelență "senatul popular", cea mai importantă instituție publică, în care dreptul de coparticipare ia forma unei explozii de energie și de voință colectivă. Aici se consumă actul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se consumă actul public de putere, în timp ce Campus Martius preia componenta funerară a ceremonialului, pentru care comunitatea are un rol de atestare și de memorare. Funus imaginarium este, ca ritual, complementul nu doar al lui adventus (primirea) și al cortegiului triumfal, ci, parțial, și al manifestării publice în Hipodrom a puterii romanilor. Politicul în cetatea latină nu este încadrat doar de teorie și de simbolismul ceremonialurilor care îl au ca actor principal pe împărat. Prezența manifestă a comunității, în orice acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spre exemplu că funus imaginarium își pierde din relevanță după anul 330, din câteva motive de factură strategică și politică. Nu doar el, ci și celebrarea victoriei, eveniment definitoriu în viața capitalei. Ceea ce conferea guvernării din perioada principatului o valoare triumfală și, în relația fecundă cu autocratul invictus sau victor, întărea sentimentul de apartenență la romanitate, devine mai puțin relevant în imperiul creștin. Sacralizarea spațiului urban, prin ceremonii specifice, asigura totodată și relația dintre oameni și zei; împăratul era și generalul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
încât au dislocat amintirea vechilor ritualuri păgâne și a ceremonialurilor desfășurate separat, cu semnificații și cu scopuri bine delimitate unele de altele. Victoria asupra morții, indiferent cum se ajunge la ea, e celebrată laolaltă, fie în timpul liturghiei, fie în timpul marșului triumfal din capitală al armatelor imperiului creștin. Figura centrală a puterii, pentru ambele instituții care o organizează și o exercită, laică sau spirituală, este cea a basileului unic, pentru care vor fi clădite o teocrație dedicată lui și o lume nouă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
victime ale comunismului. Nedreptatea care continuă să li se facă în prezent victimelor închisorilor comunismului nu ia doar forma absenței despăgubirii materiale, ci și a tăcerii și indiferenței față de drama lor. Viețile lor nu au contat nici atunci, în marșul triumfal al societății spre comunism, și nu contează nici acum, în nebuloasa trecere spre ceea ce credem că este o societate normală. Românii se concentrează asupra problemelor cotidiene, pe care le consideră dramatice, și nu au disponibilitatea de a se mai opri
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
o tentativă de absorbție de către „politicieni” (pactul de la Miami), decretează o primă reformă agrară și vorbește deja de viitorul război inevitabil cu Statele Unite ale Americii. De la revoluția democratică la puterea absolută De pe 3 până pe 8 ianuarie 1959, Fidel Castro parcurge triumfal cei o mie de kilometri care separă Santiago de Havana, încercând să arate că el este singurul care poate să exercite în mod legal puterea. Ratificarea are loc în contextul unor mari manifestații în capitală, unde el inaugurează, ca lider
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nicio invazie nu va avea loc. Blocada inaugurată de Statele Unite - și care, deși ridicată de multă vreme, servește în continuarea regimului ca axă a propagandei pentru a justifica mizeria și teroarea*, este compensată de ajutorul sovietic. Totuși, chiar dacă este primit triumfal la Moscova, Castro este de acord cu Che Guevera în ce privește posibilitatea nelimitate ale unui regim socialist bazat pe un „un om”, gata de orice pentru revoluție. Ei vor să exporte propriul model de revoluție, ceea ce îndepărtează temporar Cuba de URSS
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Pe măsura desfășurării războiului, sunt numeroase spiritele destul de realiste pentru a înțelege că eliberarea așteptată va veni nu de la rezistența interioară și de la anglo-saxoni, așa cum spera toată lumea, ci dinspre Răsărit. Forța Armatei Roșii* fascinează țările pe care le traversează. Plimbarea triumfală a comunismului prin lume pare a confirma teza „necesității istorice” pe care o proclamă”, scrie Maria Hirszowicz. Or, Stalin* a anunțat dinainte: învingătorul își va impune sistemul în zona sa de influență. A se resemna cu această „eliberare” și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ideologic. Lumea capitalistă nu știe că este "capitalistă". În același spirit prezintă capitalismul și Ludwig von Mises. Pentru el, capitalismul este "rezultatul la care au condus eforturile omului pentru a-și ajusta acțiunea (...), strategia care i-a permis să progreseze triumfal de la starea de sălbăticie la cea de civilizație" (în L'Action humaine. Traité d'économie, PUF, Paris, 1985, p. 28). Pentru von Mises, conceptul de capitalism desemnează în esență economia de piață. Tot pe elementul economic pune accentul și Guy
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Aceste principii s-au bazat, desigur, pe constatarea că caracteristicile de calitate se reproduc pe cale ereditară. Aceste considerente calitative se pare că au fost observate de multă vreme. Astfel, Pindar (c.518c.438 Î.H.) În una din odele sale „triumfale” scria: „...firea din naștere nu poate Să și-o schimbe nici roșcata vulpe Nici leul cu răget puternic” (Olimpica, XI) Ca urmare acestor corelații făcute de marii oameni de știință din trecut Între ereditatea biologică și calitatea de Încorporare și
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
de episoade (circa patruzeci în total, fiecare având cam cincizeci de versuri). Primul cânt este dedicat istoriei lui Petru iar al doilea faptelor lui Pavel, cei doi apostoli care reprezintă trecutul glorios al Romei creștine. Tonul este în mod deliberat triumfal, povestirea vieții apostolilor implicând în același timp glorificarea Romei papale care se regăsește în orice miracol înfăptuit de Petru. Opera lui Arator dovedește că scriitorul citise Poemul închinat Paștelui de Sedulius (p. ???), chiar dacă nu atinge nivelul de eleganță și de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
era controlată de susținătorii lui Chiril (25 octombrie), și nimeni nu l-a mai putut opri pe acesta când, înainte de revocarea arestului la domiciliu, a vrut să plece la Alexandria unde, la 30 octombrie, i s-a făcut o primire triumfală. În anii care au urmat, Chiril s-a străduit să restabilească pacea, adică să-i determine pe antiohieni să-l abandoneze pe Nestorios; distribuind cu larghețe daruri nenumărate, el a reușit să manipuleze curtea imperială în această direcție. S-a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și apare întotdeauna dacă are un raport cu împăratul din Bizanț și cu creștinismul (dacă nu cu Biserica - sau bisericile) oriental. Lumea bizantină, solidă încă și doar relativ zguduită de invaziile barbarilor, spre deosebire de cea occidentală, ține să propună o istoriografie triumfală, care să înregistreze evenimentele din Orientul prosper și, ca atare, în mod voit închide ochii în fața nenorocirilor care se abat asupra Occidentului: istoricii greci spun doar puține lucruri, atunci când nu tac cu desăvârșire, în privința jafului la care a fost supusă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a perfecționat teoria lunii și a planetelor; a îndreptat efemeridele lui Ptolemeu, publicând el însuși altele noi care îi poartă numele. Cînd Egiptul a trecut sub domnia califilor Fatimiți, astrologia a făcut primul pas în cel de-al doilea marș triumfal pentru cucerirea Europei. Este drept că Omar a făcut greșeala să incendieze faimoasa bibliotecă din Alexandria -641 e.n. (atunci s-a spus:"dacă aici se găsește ceea ce este scris în Coran, biblioteca este inutilă; dacă are ceva contradictoriu, este periculoasă
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]