1,080 matches
-
înfipt spatele în speteaza scaunului, masându-mi tâmplele. Îmi pierdusem două ore la Biroul de Imigrări. Sunt un adevărat antitalent când e vorba de cozi. Doar știți cum e. Ho, ho, ho, îmi spun, eu, în timp ce-mi croiesc triumfal drum spre capătul celei mai scurte dintre cozi. Dar cea mai scurtă dintre cozi e astfel dintr-o pricină foarte interesantă. Oamenii din fața mea sunt cu toții de pe planeta Venus, niște pterodactili, bărbați și femei care aparțin altui timp. Tuturor trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se poate de periculos și am trecut deja pe lângă câteva accidente pe care le-am evitat în ultima clipă. Fiasco-ul și-a pierdut zvâcnetul și răgetul de fiară. Mai zilele trecute m-a făcut praf o rablă. Pe când treceam triumfal pe Bayswater Road spre Marble Arch, trotineta asta a țâșnit din spatele meu, mi-a tăiat fața ca o bombă și s-a înscris pe banda rezervată vehiculelor rapide. Am schimbat viteza și am apăsat piciorul până la podea - între timp, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ficțiunii, a artei. Voia să meargă până la capăt. Toți vrem asta. Actor ratat, își dorea răzbunarea unui actor. Și s-a răzbunat pe viața adevărată. Lucrurile au început să se încingă pe flanc, când pionii și-au început marșul lor triumfal. Asta trebuie să ne fi stârnit apetitul pentru carnagiu, căci bătălia decisivă, când s-a produs, a fost doar „zdrobește și înșfacă“. Pionii ăia dispăruți au insuflat viața nouă în piesele lui adormite: am urmărit tot ce se întâmpla, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de forme fine- Și singure dorm, albe, și senine În albele crivate, de cristal... * Baladă O noapte de sineală din vremi voievodale... Plecase voievodul în lupte blestemate; Iar eu păzeam domnița închisă în cetate- O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate de-ți lucrez, Eu știu și bine-a dărâma. În noaptea asta, iată, sună O serenadă din topor, Amanților, pierduți sub lună, Poeți cu putredul amor. O dormi în noaptea infinită, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În rațiunea aurită. Sub luna blondă nu se plânge, Ci răzbunările se curmă, Martirilor scăldați în sânge, Cânt serenada cea din urmă. O dormi... dar voi urca spre soare În zbor sublim de-aeroplan... Cu vise dulci
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
până în zori, ba chiar mai târziu, și ar fi luat micul dejun sub sălciile de lângă râu cu vreun iubițel plin de adorație... Se gândi la Mașa cea grasă și plină de coșuri din sala de la parter, unde ea strălucea acum triumfal, sora cea urâtă devenită frumoasa balului și învârtindu-se în ringul de dans în brațele unor tineri plictisiți, care se vor fi întrebat unde era frumoasa Irina, iar furia îi alungă lacrimile. — Pot să intru? Patașin. Grigorii Patașin, éminence grise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de care puțin îmi păsa dacă vin sau nu la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard al multilateralei nu cumva se ducea așa, triumfal, cu noi cu tot, aiurea, în gol de hău. Așteptam doar prin stații, știind că până la urmă tot va veni o mașină, un troleibuz sau un tramvai să mă ducă acasă. Discutam, în așteptare, cu câte o statuie, un plop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre talazurile agitate, ocolise aisbergul de pe care veghea triumfal bravul Mihai și se oprise în dreptul meu, urmărind preocupat cum bărbatul acela încerca să se descotorosească de mine. „Dom’ profesor“, am gemut, „ce bine-mi pare. Eu... Taica părinte a apărut... Mai ceva ca-n... Știți, la grecii antici. Destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit rănile care au înroșit pânza. Era marama cu sângele celor jertfiți sau pânza cu care călăul s-a șters pe mâini, după victoria-i triumfală? Mă dor acestea. Nu ca o vină a conștiinței mele. Nu am o conștiință atât de tragică. Este o vină a neamului și eu mă împărtășesc doar din ea. Mă las doar trăit de ea, cu neputința silnicelor mele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite intrarea triumfală/blândă în scenă. Ce este textul? Textul ar putea fi alunecarea în propria viață, puterea de a înregistra cu detașare amuzantă (care nu exclude uimirea în fața ingeniozității „punerii în pagină“) decorul și propria evoluție într-o poveste ce te privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să faceți, domnule doctor Freud? am Întrebat. — Asta mă privește și vei afla la timpul potrivit. Și-mi vei mulțumi. Am căutat sprijin În privirea lui Fermín, Însă bietul de el adormise Îmbrățișat cu Bernarda În timp ce Barceló Își formula discursul triumfal. Lui Fermín Îi alunecase capul Într-o parte și Îi curgeau balele pe piept, Într-un surîs fericit. Bernarda emitea sforăituri profunde și cavernoase. — Să dea Domnul să aibă noroc, șopti Barceló. Fermín e un om minunat, l-am asigurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Închizătoarea unui sutien. — Vorbind de lup... Mi-am ridicat privirea și iată-l. Fermín Romero de Torres, geniu și figură, Îmbrăcat În costumul său cel mai bun și cu mutra aia de trabuc răsucit intra pe ușă cu un zîmbet triumfal și cu o garoafă proaspătă la butonieră. — Dar ce faci dumneata aici, nefericitule? Nu trebuia să respecți odihna prescrisă? — Odihna se respectă singură. Eu sînt un om de acțiune. Iar dacă nu sînt eu aici, domniile voastre nu vindeți nici un catehism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Își umflară pieptul, apoi se destinseră. După care Începură să mărșăluiască pe loc, mișcându-și umerii În sus și În jos. Mulțimea de pantofi aflați În debara le ținu isonul. Îmbărbătat de ordin, medicul Noimann se Îndreptă, Într-un marș triumfal, spre acvariu. Peștișorii nu-și primiseră Încă doza obișnuită de alcool și stăteau cu burțile În sus, clătinându-se ușor deasupra apei. „Drepți!” făcu Noimann. Cei doi pești Îl priviră cu nedumerire În ochii bulbucați, rămânând În aceeași poziție. „Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alinia În fața casei lui, formând un fel de nai sau orgă. Fierbând Înăuntrul recipientelor, cifrele se Învălmășeau În aer, luând forma unor note muzicale. Și, În timp ce medicul cădea În genunchi pe scări, din tuburi se Înălța un marș triumfător. Marșul triumfal nu se termina aici. Sunetele rămase Închise În eprubete se acopereau de pori. Păianjenii ieșeau din recipiente unul cîte unul și se strecurau pe gaura cheii, după ce În prealabil țeseau În jurul yalei și a clanței ruginite o pânză sinilie, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Vlad Dracula a ordonat trecerea frontierei. Se Întorcea În țara pe care o dusese la victorie. Și pe care, sunt convins, o merita. * 15 septembrie. Am impresia că particip la o sărbătoare pe care n-o Înțeleg. La un marș triumfal. Trupele adunate de Basarab Laiotă au rezistat mai puțin de un ceas atacului combinat al cavaleriei Transilvaniei și Moldovei. Au fost Învinse strategic și psihologic. Au Încercat o rezistență fiindcă așa le fusese poruncit. Dar se vedea că nici un oștean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
muget plăcut. Las niște urme, de nici nu vreau să-mi închipui cum arăt!... - Îți place vara? aud ca o melodie dinspre moluscă. - Nu există anotimpuri! Există doar soare, cer și imaginație! și zâmbesc... cred... Am vocea ca un imn triumfal zaharos cu mici rugozități. - Nu știu ce vorbești! revine melodia moluștei. Eu întrebam de vară-mea. Mă uit deodată cu dragoste la ghemul spinos vinețiu care-mi întinde niște liane tăioase. - Ți-am adus un cotor! Ia uite cum îl mănânc! Patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
și lunci. Flori de măr, în zboruri, se-așterneau cunună, ne priveau de-aproape fluturi, cu nesaț; Am pornit pe câmpul verde, împreună, eu și primăvara, visători, la braț. Ne țineau pe brațe razele de soare, se-auzea oriunde imnul triumfal, îmbrăca pământul strai de sarbatoare, intona izvorul cânt de festival. îi șopteam cuvinte care nu există să exprime bine nesfârșitul dor; îi ștergeam din suflet iarna cea mai tristă, îi spuneam continuu: o, cât te ador! Adunam în palme blânde
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
lebede pe lac? Atunci când e lună nouă și mă lași ochi dulci să-ți fac? O coamă de cal Ce-i gândul, ce-i gândul? O coamă de cal! Lonjă ..., rotire ..., e profund sau banal Răsfiră în flute cu pas triumfal, Ori strânge volute cu dinți de șacal, Te mângâie-n cântec,-ți-ntinde pocal, Apoi un pumnal răsucește global. E albul din aripi în zbor sideral Sau roșul de foc în lotru costal, E albastru-cain și rece-letal, Ori negru de tunet
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
risipi când se apropiară. Ceva nu era așa cum s-ar fi cuvenit. Nimic din înfățișarea lui Mitsuhide nu sugera că se întorcea de la un banchet care sărbătorea victoria. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă într-un mod triumfal, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebau oamenii, putea fi atât de important? Omul care sosi la Azuchi în cea de-a cincisprezecea zi din Luna a Cincea nu era altul decât Seniorul Tokugawa Ieyasu din Mikawa. Cu nici o lună în urmă, Nobunaga își făcuse întoarcerea triumfală din Kai, prin provincia Mikawa a lui Ieyasu, așa că s-ar fi putut spune că Seniorul Ieyasu nu făcea altceva decât să-i întoarcă vizita. Aceasta, însă, era în interesul vădit al lui Ieyasu; treceau printr-o epocă de schimbări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se, la rându-i, în fața fiului ei. Eticheta acelei ocazii cerea ca salutul să fie adresat către seniorul clanului, la întoarcerea sa triumfală; era tradiția clasei războinice, nu o simplă întâlnire între părinte și copil. Dar, de îndată ce Hideyoshi își văzu mama sănătoasă și în putere, nu mai putu simți nimic altceva decât afecțiune pentru ființa aceea din carnea și sângele lui. Tăcut, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Azuchi. Imediat după aceea, Samboshi, care fusese ținut la Gifu, îi fu predat lui Hideyoshi și mutat, și el, la Azuchi. Ulterior, Nobuo fu însărcinat cu îngrijirea tânărului senior. După ce-l învrednici cu această încredere, Hideyoshi își făcu întoarcerea triumfală la Castelul Takaradera. Ajunul Anului Nou fu sărbătorit la două zile după înapoierea lui. Apoi, sosi prima zi din al unsprezecelea an al lui Tensho. Începând de dimineață, razele soarelui scânteiară pe zăpada căzută de curând peste copacii abia sădiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Nobuo nu era decât un joc de copil imatur și nu putea decât să-i pară rău pentru el. Demult, Ieyasu îl ospătase și-l distrase pe Nobunaga timp de șapte zile, când acesta din urmă își făcuse întoarcerea triumfală din Kai, sub pretextul de a admira peisajele Muntelui Fuji. Când își amintea fastul acelui eveniment, Ieyasu nu putea simți decât milă față de sărăcia petrecerii de-acum. Nici o ființă omenească n-ar fi putut privi situația altfel decât cu milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i expunem acest plan Seniorului Hideyoshi. Dacă merge, nici Ieyasu și nici Nobuo nu vor putea face nimic, în timp ce noi îi vom lua prizonieri. Shonyu voia să obțină o victorie meritorie, pentru a compensa înfrângerea ginerelui său. Dorea să privească triumfal, în urmă, spre oamenii care bârfeau cu răutate, pe socoteala lui. Deși înțelegeau că acestea-i erau intențiile, nimeni dintre cei de față nu era dispus să i le critice. Nimeni nu era gata să spună: „Ba nu, planurile deștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]