1,282 matches
-
murea puțin câte puțin, În fiecare clipă. - Pot să-ți dau scrisoare măriei sale... sau pot să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ai un divan În dreapta. Așază-te. Oană se așeză și Îl privi cu curiozitate pe omul din fața lui, care stătea Întins pe un alt divan acoperit cu o piele de cămilă tivită cu fir de aur. Era Îmbrăcat cu o tunică roșie, lungă până peste genunchi, strânsă cu un brâu lat, de mătase galbenă. Purta șalvari negri și În picioare avea papuci de catifea neagră, cu vârful Întors și cu o țesătură fină, asemănătoare mozaicurilor arabe. Părea nu foarte Înalt, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În cămașă albă... - Renunță la Însemnele puterii Semilunei? Ești sigură? - Da! Trage frâul... calul se cabrează, ridică picioarele din față... călărețul se uită spre dreapta, unde e trupul lui Amir... spre stânga, unde e dus Alexandru... ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poezie, unul din puținele lucruri bune care simțea că i-au mai rămas lui, un conducător fără putere, într-o epocă de înjosire. Curtenii erau pătrunși de aceeași simțire. Numai rândul de englezi din spate nu pare impresionat. Englezii în tunicile lor rigide, pe ale căror chipuri trandafirii iluzia unui trecut mugal se năruie ca o oglindă spartă, bună de aruncat. Englezii și Firoz, fratele mai mic al nababului, care pocnește din degete către un servitor și-și face de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care părea teribil de neliniștit la mushaira. Acum arată și mai rău. Părul i s-a lipit de cap din cauza transpirației, iar ceara aplicată pe păr i se scurge pe obraji, dându-i aerul jalnic al unei păpuși de lemn. Tunica îi este desfăcută până la brâu. Trage cu nesaț dintr-o țigară. — Doamne, Isuse, exclamă acesta, observându-l pe Pran. Chiar ați vorbit serios! Este o nebunie. Nu cred că vă așteptați de la mine să fac așa ceva. Cuvintele îi sunt adresate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
poate face nici o distincție. Această culoare deranjantă este accentuată de o mustață cazonă, groasă de un deget. Poartă aceeași uniformă dezordonată, cu care a fost îmbrăcat la mushaira, medaliile din campanii și pantofi de piele, lucind golănește în lumina slabă. Tunica roșie mulată pe corp și pantalonii, ar fi arătat bine pe cineva mai tânăr și probabil arătaseră bine și pe maior, cu mulți ani în urmă. Oricum, timpul nu fusese îngăduitor cu el, de parcă existaseră doar zile marcate de mâncăruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ține un vas mic, de metal, cu pulbere de magneziu. Ca la un semn, maiorul se hotărăște să reia operațiunile, dar pentru că a asudat ca un cal, ia o decizie tactică de moment și se străduiește să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
semn, maiorul se hotărăște să reia operațiunile, dar pentru că a asudat ca un cal, ia o decizie tactică de moment și se străduiește să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bun-venit pe peluza din spate, la care vor participa două sute de persoane. O sarcină cam grea. Nababul sosește încet și grandios. Precedat de o duzină de slujitori. Urmat de Cavaleria familiei de Fatehpur care poartă în acest sezon pantaloni roz, tunici albastre și, un element nou, căciuli din blană de urs vopsite tot roz. Câteva flori englezești care se încăpățânează să înflorească pe marginea șoselei, sunt prăfuite în roșu, sub forma hărții imperiului, de mașina care trece. La porți apar câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-mă să te transform. Budoarul lui Fann Sora cea Mare fu locul în care am fost transformată într-o prințesă. Fann Sora cea Mare își dovedește reputația - ea, care cândva s-a ocupat de înveșmântarea împărătesei, mă înfășoară într-o tunică ușoară din satin verde, brodată cu fazani albi care aproape că par vii. O bordură brodată într-o nuanță mai închisă decorează gâtul, manșetele și marginile. Această tunică a fost a Majestății Sale. Mi-a dat-o cadou de nuntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
care cândva s-a ocupat de înveșmântarea împărătesei, mă înfășoară într-o tunică ușoară din satin verde, brodată cu fazani albi care aproape că par vii. O bordură brodată într-o nuanță mai închisă decorează gâtul, manșetele și marginile. Această tunică a fost a Majestății Sale. Mi-a dat-o cadou de nuntă, mă lămurește Fann Sora cea Mare. N-am purtat-o pentru că mi-a fost teamă de pete, iar acum sunt prea bătrână și voinică. Ți-o împrumut ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
după cum singur spune, aflat în dispozitiv la Limanul - Bug - Nipru - trăiește dramatic momente le retragerii spre Odessa. În aprilie 1944, rănit grav la brațul stâng, locotenentul Alexandru Mânăstireanu spune Adio, arme! și-l întâlnesc în Priponești cu semnul V pe tunica militară, semn că își făcuse datoria față de țară. Din noiembrie ’37 și până în septembrie ’45, el s-a aflat mereu sub flamura de onoare a țării. Ca și alți învățători și profesori, printre ei și învățătorul Vartic de la școala din
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Apoi sări din pat și începu să scotocească prin cufărul cu haine. Dulame îmblănite, anterie colorate, mantii din mătase orientală, giubele, ișlice, gearuri, blănuri, calpace, șaluri zburau prin aer și cădeau pe covor. În sfârșit, undeva, la fundul cufărului, regăsi tunica lui de studenție și câteva perechi de pantaloni. Nu arătau deloc rău. Ba chiar își amintea cât de repede cucerise, cu ajutorul lor, inimile unor copile din Viena. Pe vremea aceea era destul de slăbuț. Nu prea mânca, obosea repede și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fără să-l privească. ― Am auzit că vreți să patinați în jos, pe Dunăre. Și tare mă tem că o vă rupeți gâtul. Abia atunci se răsuci cu totul generalul, ca și cum ar fi avut gâtul înțepenit în gulerul înalt al tunicii lui de gală brodat cu frunzulițe aurii. ― Oh, dragă conte, și eu am mai aflat câte ceva. Și, pentru că instrumentiștii tocmai își acordau instrumentele, se strădui să se facă auzit cât mai bine, rostind cuvintele foarte clar și foarte tare, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
decât șarpele din Eden. Eșarfa ei tresărea, ezita, vibra, zbura, aluneca, se avânta ca o flacără verde, o flacără de vrajă, flacăra irezistibilă a păcatului. Pe ultimele acorduri, însuși Marele Komandir, în ținută de gală, cu toate decorațiile strălucind pe tunica lui brodată cu fir de aur, sări primul pe podium. Luă mâna primadonei și o sărută apăsat. „Oceni, oceni crasivâi, daragaia maia!”... Și multe alte cuvinte de recunoștință pentru clipele de totală răpire pe care le trăise. Și, după ce epuiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă salbe de diamante. Marioritza constată că soția prințului nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
după această preumblare de documentare din prima zi de pace. Serviciile secrete, Napoleon, Franța primiseră o grea lovitură prin semnarea tratatului. Auzea și acum cuvintele pe care Kutuzov i le aruncase foarte tare și foarte clar peste gulerul înalt al tunicii de gală brodat cu frunzulițe de aur: „Oh, dragă conte! Îmi pare sincer rău, dar cred că informatorii dumneavoastră v-au băgat într-un mare rahat”. În noile condiții, Ledoulx se temea și pentru poziția lui. Un Napoleon furios, exasperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de colonel.» Poate se lăuda - numai că nu te lauzi, În public, cu așa ceva. Și nu arăta ca unul care ar fi făcut pușcărie sub comuniști, ca jandarm. - N-ar fi fost primul care-și Întoarce, dintr-o singură mișcare, tunica - am cunoscut În Închisoare câteva exemplare... - Da, dar aceia, după folosință, au fost aruncați la Închisoare. Nu și Grabenko. Mama lui de porc! Vasăzică el mă pândea, mă chinuia, mă trata de bolșevic, de trimis-cu-misie de la Moscova - el! El care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
căutându-i pricină că... Că, toate, de toate: ce altceva să fi simțit, zis o femeie deșelată de muncă, Îmbătrânită Înainte de vreme, Îmbrăcată totdeauna În negru și desculță, bărbatului ei care și pe căldurile cele mai grozave se purta cu tunica lui redingotată, Încheiată la gât, cu cizme Înalte și pălărie - neagră și ea? Din punctul meu de vedere, egoist, Mătușa Domnica n-a prea existat. De la ea n-am Învățat nimic, niciodată; măcar numele unei flori, măcar obiceiurile unei insecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lui rezervă de grăsime pentru a-și redobândi forțele. După o oră, când noaptea era neagră, îi aruncă o ultimă privire de recunoștință, își luă armele și gerba cu apă și porni la drum, fără grabă, spre vest. își scosese tunica albastră, lăsând-o la vedere doar pe cea de dedesubt, și era o pată albă alunecând în tăcere pe întinderea albă, și nici când apăru luna, ce avea deja o mică mușcătură de umbră în contur, nu putea fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în tabăra mea? întrebă, cu toate că știa răspunsul. — Pe Gacel Sayah. îl cunoști? — E soțul meu! Dar nu e aici. Sergentul Malik se uită cu plăcere la frumoasa targuí mândră și sfidătoare, fără nici un văl care să-i acopere chipul, fără tunici groase care să-i acopere brațele, pieptul sau picioarele zvelte. Trecuseră ani de zile de când sosise în deșert și nu se mai aflase așa de aproape de o asemenea femeie; trebui să facă un mare efort ca să-și alunge gândurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
decât restul deșertului. Burduf din piele de capră pentru păstrarea lichidelor. Membri ai unei confrerii musulmane create pe actualul teritoriu al Libiei în jurul anului 1840 de către Mohamed ibn Ali al-Sanusi. în timpul primului război mondial au luptat împotriva francezilor și englezilor. Tunică de lână, mătase sau bumbac fără mâneci, purtată de arabi. în Africa de Nord, cetate sau palat al unui conducător și cartierul înconjurător. Lideri ai luptei libienilor împotriva ocupației italiene de la începutul secolului XX. Trilogie despre Legiunea străină, scrisă de P.C. Wren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Îi port multă afecțiune, e mai sincer și mai credincios, mai pur chiar, neîndoielnic, decât toți discipolii mei, dar este capabil de cele mai Îngrozitoare nebunii. Oftă, Își vârî mâna În buzunarul largilor pantaloni cenușii pe care-i purta pe sub tunica albă: Iată zece livre de aur, dați-i-le din partea mea; nu mai are nimic, Îi este, poate, foame, dar e prea mândru ca să ceară de pomană. Unde l-aș putea oare găsi? — N-am nici cea mai vagă idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la Hotel Prévost, ținut de un genevez. Dimineața, am Închiriat o iapă bătrână ca să mă duc, Într-o vizită de curtoazie foarte utilă, la legația americană, În Bulevardul Ambasadorilor. Apoi am mers la discipolul preferat al lui Djamaledin. Mustață fină, tunică lungă, albă, ținută maiestuoasă a capului, o umbră de răceală - Fazel corespundea, În totalitate, imaginii pe care mi-o alcătuise despre el exilatul din Istanbul. Aveam să devenim cei mai buni prieteni din lume. Dar cel dintâi contact fu distant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]