64,968 matches
-
rămân la fel de mult și încă mi se aprind creierii prea ușor pe catranul un pic acrișor al respirației tale dar cu aripioarele mele eterice ajung până la vârf prin bolgiile obsesiei cât umbra spatelui tău la amiază ale visurilor care scârțâie uși închise sub talpi în zăpadă și-n secunda când îmi expiră menirea intru în paradis imensă - alice în țara minunilor apoi mă potrivesc și lucrurile încep să priceapă ce s-ar putea face din mine și pe măsura numelui tău
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
primii născuți și vor un plâns pe măsură din care ieși cu fața spre Dumnezeu cu suflul rotunjit de Duhul Lui și gura încălzită de Cuvântul Lui în vreme ce arunci din sertare toate impresiile uzate despre oameni îi surprinzi venind dinspre uși cu inima care își lipsea de când ai ales să faci pe plac nisipului și ai legat în lanț libertatea în numele dublurii ei fotoni când vorbim se întâmplă să amuțesc inundat de o prezență densă învăț să respir e senzația pe
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
aduna și pleca la serviciu. Eu visam la fosforul lor roșu, la țigările Virginia care-i îngălbeneau degetele și dinții. Era galben. Era galben ca un pepene când s-a spart. Mama mânca, avea atâta poftă, mușca din el, din ușă, din cearceaf. Dimineața din pieptul mamei se risipea o cutie cu chibrituri tata le aduna și pleca la serviciu. Eu visam la fosforul lor roșu ... la țigările Virginia care-i îngălbeneau degetele și dinții, era galben, era galben ca un
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
a tocit încălțările umblând să mă denunțe. Pielea moale și albă regina morții, regina nopții neînflorită încă o strivesc în palmă și vreau să plec cusută și tăiată, tăiată și cusută ... sunt o sală de operații. Acasă bagi cheile în ușă și ele încep să urle cu sentimentul locuirii. Cel care intră mă locuiește și nu întreabă.
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
risipit pe jos. Corbul avea pe creștetul capului o pată albă. Atât am observat în timp ce s-a făcut nevăzut. Priveam pe geam. Grădina și curtea mi se păreau teritorii îndepărtate, la care ajungi doar atunci când te hotărăști să deschizi larg ușa casei, să cobori scările și să pășești în iarba moale sau pe dalele late de beton. Gardul viu, tăiat scurt, separă pomii fructiferi de straturile de flori care înconjoară casa. Stăpânul acestui teritoriu este Cuți, un câine de statură mijlocie
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
devălmășie care îmi amintește de câmpurile copilăriei. Câte surprize nu mă așteptau prin ierburile înalte... Reveria îmi este întreruptă de zgomote ciudate. Un lătrat amenințător, apoi un scâncet jalnic amestecat cu cârâituri din ce în ce mai puternice se auziră din grădină. Am deschis ușa spre terasă. Șase corbi, am apucat să-i număr repede, se repeziseră asupra câinelui croncănind agresiv, îl loveau cu aripile, îl ciupeau de blană cu ciocurile lor lungi și negre, căutându-i ochii și botul. Cuți se culcase la pământ
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
cuprinde frica la gândul că nici nu mă bagă în seamă și că își văd mai departe, cu înverșunare, de războiul lor. Caut ceva să-i lovesc și din iarba abia crescută apuc o piatră pe care o arunc în ușa de metal a garajului. Un huruit se revărsă asupra grădinii. La auzul zgomotului asurzitor, corbii s-au oprit. S-au întors spre mine, m-au măsurat o clipă cu ochii lor rotunzi, apoi și-au luat leneș zborul, rotindu-se
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
lagunei a dispărut cât ai bate din palme trosnind din toate încheieturile orașul s-a înălțat în văzduh un cadavru-mpietrit cu tălpile perforate de lacrimi. nici în Veneția lucrurile nu stau pe roze. mi-au bătut ca disperații în ușă m-au implorat să închid robinetele dar eu neclintit din fotoliu ținându-mi ziarul probabil cu streașina-n jos atent să nu-mi ude vesta le-am spus printre pleoape: se înserează de patru ori mai repede la Marienbad, în
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
plaja. Bicicleta lui Socrate E-atâta liniște încât deodată-l auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora și lăcrimând în pupila ei verde și cadrilată din care se-apropie, lent ca istoria, Platon pigmeul. Platon se-arată în ușă și stă acolo-n lumină ca un orb bătut de-o rafală de grindină. Socrate se vede copil alergând prin lanul de rapiță ia bicicleta rezemată de o păpădie cât un salcâm și dispare ca într-un nor de praf
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
ia bicicleta rezemată de o păpădie cât un salcâm și dispare ca într-un nor de praf în Socrate cel de acum. e-atâta liniște încât îl auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora. Platon se-arată în ușă ținând de ghidon bicicleta și stă acolo-n lumină bătut de-o rafală de grindină - un orb străveziu mut, anodin și absurd ca o Grecie fără piatră, ca un dumnezeu fără fiu. Fregata Un sac (probabil gol) legat la gură
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
barmanul nervos și transpirat, care n-ar mai fi trebuit să fie totuși nervos după ce încă o bancnotă îi poposise-n palmă. L-am lăsat în urmă și l-am salutat abia după ce-am ieșit, l-am salutat prin ușa deschisă. Apoi am lăsat în urmă și cîrciuma lui, iar eu am observat, nu știu cum mi-a venit observația aia, că acea cîrciumă din care ieșisem era singurul loc luminat de pe stradă și mi-am spus că e tîrziu, foarte tîrziu
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
îi era frică, noaptea tânjea după amantul arab, plecat cu afaceri, dar care își lăsase în casă mirosurile, angajații și rudele, care n-o întrebau niciodată nimic. Hafa îi aducea sucul de portocale și se retrăgea tropăind cu spatele către ușă, în timp ce ochii lui de cărbune îi fixau sfârcurile, sub bluză. Raouf curăța grădina, iar la prânz devenea ospătar pentru mâncarea pe care o găteau femeile toată dimineața, în bucătăria din bungalou. O servea încet, stând în spatele scaunului pe care era
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
în marile restaurante, până când ea îi spunea: "Tu peux partir maintenant". lăsase instrucțiunile - ca de-atâtea ori când era plecat -, era supravegheată, pândită, când se ducea la baia de aburi copiii arabi îi miroseau lenjeria pe care o dezbrăca în fața ușii, dar se obișnuise. Trăia în altă lume acum, era refugiul ei, îl iubea, iubea Africa prin Mehria, pe care îl aștepta sprijinită de geam, cu pupilele mărite și dorindu-i pielea de zahăr ars, ea ar fi vrut să facă
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
încremenită a curții. Când hrănea curcanii și iepurii de deșert, pe care Mehria îi prinsese în cuști, o chema să-i vadă și să-i alinte, dar când îndrăznea să coboare mai mult, toată suflarea bungalourilor de cărămidă năvălea la uși, să o vadă. Își auzea inima galopându-i în piept, în timp ce țâșnea, cu un singur salt, de la rezervoarele de apă până jos, la ocolul păsărilor. Într-o zi, un păianjen de plută o lăsase țintuită în nisip, în plină acrobație
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
de pantele muntelui Șarra, cu smocurile îngălbenite de iarbă, de soarele ca o flamă și de felul în care bărbatul arab o-n-tin-dea pe spate, posedând-o cu ochii, ca un șoim pregătit pentru vânătoare. În Africa uitase să plângă. Prin ușa bucătăriei o zări pe Zaouf frământând o lipie, cu degetele ei negre ca niște vreascuri. Stătea aplecată peste aluat, punând marginile pâinii peste jăratic, iar lumina cuptorului era atât de aproape că-i intra în liniile feței, în nări și
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
se răzgândi. Îl încurca acum, așa că n-o s-o lase să intre cu el în casă. Toader putea să-i dea de mâncare mai târziu, după ce lucrurile se vor liniști puțin. N-o să moară... Cuvântul îl făcu să zâmbească. Deschise ușa de la singura încăpere a casei, păși fără ezitare înăuntru și se întoarse ca să închidă ușa. O pală de vânt deschisese ușa puțin mai mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
casă. Toader putea să-i dea de mâncare mai târziu, după ce lucrurile se vor liniști puțin. N-o să moară... Cuvântul îl făcu să zâmbească. Deschise ușa de la singura încăpere a casei, păși fără ezitare înăuntru și se întoarse ca să închidă ușa. O pală de vânt deschisese ușa puțin mai mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de mâncare mai târziu, după ce lucrurile se vor liniști puțin. N-o să moară... Cuvântul îl făcu să zâmbească. Deschise ușa de la singura încăpere a casei, păși fără ezitare înăuntru și se întoarse ca să închidă ușa. O pală de vânt deschisese ușa puțin mai mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns în mână, ca s-o încălzească
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns în mână, ca s-o încălzească, în timp ce trăgea ușa spre el. Prin fâșia de lumină ce se îngusta, ochii îi căzură pe o roabă verde sprijinită de grilajul de lemn al prispei. Iar uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe dacă
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe dacă Toader urma să-l creadă pe cuvânt pe vecin că era a lui când va veni s-o ceară. Fluieră a pagubă și trase ușa cu un ultim efort. Fâșia de lumină se stinse cu totul, înghițită de întunericul apăsător din cameră.
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Emil Brumaru Nu-mi căuta în suflet vreo minune Pe care n-ai gîndit-o încă tu. E-atîta umilință-n orice-aș spune În dup-amiaza lungă ce-începu, Încît m-ai alunga ca-n silă. Lasă Să-ți troienesc și ușa, și, alb, trupul Mic, tolănit în trîndăveli de-omidă Pe frunza ei cărămizie de mătasă; Și raze-or izbucni-n cer să-ți deschidă Raiul mirean, cu plite, și rădaște Lin zbîrnîind, și-o rouă ce-o să-și caște Gura
Nu-mi căuta în suflet vreo minune... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8069_a_9394]
-
Europa. Grav accident pe Autostrada Soarelui. Cinci morți în atentatul terorist. Gil mișcă genele ca și cum ar nivela șirul de cuvinte și selectează la repezeală ce i se pare mai important. Știre după știre îi intră în minte, în timp ce pe o ușă dosnică din subsolul creierului, se scurg pe furiș gândurile adevărate, care sunt numai ale lui. în iureșul de întâmplări, milioane de oameni trec pe scenă și spun exact acele cuvinte pe care le-ar fi spus și el ori mor
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
în pământul moale... Eșafod afară-i Evul Mediu și într-o farmacie calculez infinitul acestor metale masa lor atomică în diencefal în cea mai blândă alegorie, de la esențe am învățat să dorm și-mi pun capul numai pe umbră la ușă,-i Evul Mediu și-mi pun tâmpla pe melancolie peste această țară de morminte, în care nu se poate trăi nu se poate muri. Drumuri răsărituri apusuri i-am dăruit veacul meu până am rămas fără vedere faptele mele i-
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
până am rămas fără mâini drumurile, răsăriturile și apusurile mele pe toate le-am ars în sanctuarul său, până mi-au dispărut formele m-am tras apoi din moarte am așteptat ziua m-am îmbrăcat mai mult am mers către ușă: numele meu era în altă parte m-am scufundat în apă, până la creștet, încet-încet apa să mă pună la loc îmi aminteam greu cine sunt, ce drumuri am pierdut și care-i esența în care să-mi înfig asemeni unui
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
clipă mare; am tot spălat la orizont pământul și l-am ținut pe brațe,-n eclipsa lui totală am plâns într-o biserică înaltă și-am vrut să văd o altă-nfățișare dar timpul din altare m-a-nstrăinat pe-afară și ușa peste față ca timpul s-a făcut și am căzut atunci în marea neagră până-n adânc și iarăși deasupra și iarăși în adânc și-am scris pe fața apei cu-o rază de la înger că apa și eonii de tine
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]