1,469 matches
-
Copilul a fost deopotrivă un privilegiat al satului, ca fiu al conului Ghiorghieș, căminarul, dar și unul al universului fabulos al marginilor pline de mister. În felul acesta, lumea a început să se învârtă în jurul său, iar el, marcat și uluit, a străbătut-o cu nesaț. La rândul ei, lumea aceasta l-a ars pe dinlăuntru ca un foc (dureros de dulce) pe care nimeni nu l-a mai putut stinge. Cât privește elementele traiului comunitar (pășunea, ogorul, pădurea, apele, stâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ca dar din partea împăratului. De regulă, dregătorii aveau voie să mănânce abia după citirea poruncii împăratului. Fără s-o mai aștepte, Dongfang Shuo a scos sabia, a tăiat o bucată de carne și a dus-o acasă. Toată lumea a rămas uluită. Vestea a ajuns la urechile împăratului care i-a cerut explicații. Dongfang Shuo a spus liniștit: "Măria-Ta ne-a oferit capra. Porunca oricum se citea. Am tăiat o bucată înainte de aceasta, pesemne pentru că sunt curajos. Bucata tăiată de mine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
cu calul din categoria mijlocie a regelui, iar calul din categoria mijlocie să concureze cu calul regal din categoria inferioară. E de la sine înțeles că victoria în cele două tururi, deci în întreaga cursă, a revenit generalului. Regele a rămas uluit, întrebându-se de unde a făcut rost Tian Ji de cai atât de buni. Generalul i-a mărturisit atunci că nu găsise nici un cal mai bun, ci doar a aplicat o nouă tactică propusă de Sun Bin. După ce a ascultat spusele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
schimburi și începu să le scoată dinăuntru, la fel de meticulos, așezându-le pe canapea. Atunci auzi soneria. O fi uitat tata cheia, își spuse cu năduf, pe când deschidea ușa fără nici un chef. în fața lui stătea Clara. Bobo se frecă la ochi, uluit. — Clara, tttu ești? Ccchiar tu? — în carne și oase, răspunse ea cu glasul ei băiețos, care ră sună ca o muzică suavă în urechile lui. Ești singur? Pot să intru? Era agitată și îl scormonea cu ochii ei adânci prin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o intensitate insuportabilă. — Ppplec la mare, la Edi, cccu fe-te-le, rosti el printre dinți, întorcându-i spatele ca să nu o mai vadă deloc și înce pând să-și vâre din nou în rucsac lucrurile de pe canapea. în minutul de tăcere uluită care căzuse brusc în cameră, Bobo nu știa pe cine ura mai mult: pe Edi, pe Clara, sau pe sine, handicapat și incapabil de luptă cum era. Se aștepta la orice reacție din partea Clarei, dar ceea ce rosti ea cu un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
asemănător și vreau să zic că m-am revoltat. Țin minte că l-am și întrebat pe Codrin dacă nu cumva l-a cunoscut pe Breban și i-a povestit despre noi, nu, la o bere... Clara tăcea. Tăcea, așteptând uluită, o urmare. Simțea cum încep să-i ardă obrajii. — Și? întrebă ea, într-un târziu, pe când se îndreptau înapoi spre sufragerie. Mai știi ceva de Sorin? Te-ai mai văzut cu el? Nu v-a părut rău nici o clipă? — Eram
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a aruncat în zidul grajdului ca pe-un mototol rufos. Și-a dat seama imediat că făcuse ceva ce nu trebuia făcut. Avea in mod vag un sentiment de regret, dar era în aceeași măsură satisfăcut. Băieții de la grajduri tăceau uluiți, iar Ioniță zăcea căzut pe-o parte, roșu, cu buza de sus mușcată. Din momentul acela, locul lui Pampu la curtea spătarului a fost altul. În câteva zile, a devenit subiectul numărul unu al servitorimii. Li se părea schimbat, posedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
împins de o forță care venea din miezul creierului, dar îi era totodată și teamă. I-ar fi plăcut să-i atingă dantela albă a rochiei, dar fata îi punea întrebare după întrebare. Pampu se depărtase puțin, uitându-se la fel de uluit și fermecat la fețișoara ei albă, cu pomeții bombați și rotunjiți, iar ea prinsese momentul să-l întrebe, încă o dată, cine este. - Acum nu mai ești Pampu, nu-i așa? Cine ești, de fapt? Întrebarea îl atinsese. Și el dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
locuiește în casa mea și merge o dată pe săptămână la Palat. Mihnea vorbea cu familiaritate, ca și când de mult aștepta un interlocutor căruia să-i poată spună toate aceste lucruri. Avea unghiile colorate purpuriu, lungi și ascuțite, iar fata îl privea uluită și drogată cu cuvintele lui. Printre coloanele de lemn lucios a apărut fără veste Talpă, care, după plecăciunea lungă și executată cu grijă artistică, îi șoptise stăpânului său: - A sosit, mărite prinț. - Bine. Să mă chemați când terminați treaba. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ciungul. Era un om ciudat, cu pielea subțire, aproape transparentă. Îi lipsea o mână, iar pe celălalt umăr îi crescuse o palmă mică, în care ținea o bâtă. În prima clipă, Zogru se holbase la el cu ochii lui Pampu: uluit, interesat și compătimitor. Ciungul îi zâmbise, iar lui Zogru i se păruse că vine spre el ca și când ar fi vrut să-l salute ori să stea de vorbă, așa că nici nu prinsese de veste când omul îl lovise cu bâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de răsură. Fata, și mai speriată, o luase spre grajduri unde dăduse peste Ioniță. Acesta tocmai înhămase caii la o trăsurică veche pe care o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o petrecere, în Târgoviște. Prea uluit, argatul se dăduse în lături, iar Ghighina urcase dintr-o săritură pe capra trăsurii. Zogru o luase în urma ei, însă de cum auzise strigătele servitorilor se întorsese. Erau câțiva, înarmați cu securi și bâte, iar din urmă venea un călăreț. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
parfumul unei aventuri care îi schimbase viața. Veneau des și cunoscuți, și necunoscuți, oameni care credeau în puterea icoanei sau doar curioși de povestea care se întinsese din sat în sat. Chiar în prima săptămână a venit și Tenica, sfioasă, uluită, privind icoana de la distanță, printre capetele plecate ale celorlați. Zogru îi vedea basmaua albă, încercuită de trei rânduri de flori cusute cu ață roșie, ochii topiți și dinții ieșiți în aerul cald, de început de vară. Și dintr-odată s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Zogru este înăuntru ființelor și de acolo te iubește, a continuat Omul Negru, rostogolindu-și ochii strălucitori. Ți-a spus același lucru și din Alecu, și din Ianache, iar acum, înainte să intre în tine, din Gligore. Zoe a ascultat uluită și fericită totodată, dar fericirea era a lui Zogru, care își închipuia că ea știe, în sfârșit, de existența lui. - Ei, acum că i-ai spus, mă duci acasă? - Bineînțeles, doar ți-am promis, i-a răspuns Zogru, prin gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
serviciu. Și, într-adevăr, a apărut în câteva minute. Cum a intrat pe ușă, Giulia s-a ridicat și l-a sărutat pe obraz, în timp ce spunea un ciao, Andrei, sonor și înalt. - O, ce surpriză, îngăimase Andrei, cu mult mai uluit decât o arătase, nu mă așteptam la o astfel de vizită, mai ales azi. Dumnealui cine este, Ancuța? - Este pentru interviu. - Mă ocup imediat, am să vă rog să m-așteptați o secundă. Apoi se întorsese brusc spre Giulia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cineva un geam. Era prins și terorizat. Achile a ieșit din baie ștergându-se cu prosopul. Printre șuvițele ude se vedeau bine cornițele, iar creasta atârna bleagă și îmbobocită de-a lungul spinării. Zogru se uita din dormitor, cu ochii uluiți ai lui Pampu, fără să îndrăznească să se mai clintească. Descoperirea îi dădea fiori și-l făcea să creadă că avea într-adevăr de-a face cu o ființă dacă nu primejdioasă, măcar diferită. Cu părul căzut pe frunte, încornorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aprobă candid Anton. Tot agitându-se, nea Vasile ajunse pe lângă tomberoanele de gunoi. Cu toate că era transportat de un vădit avânt patriotic, zări cele două sticle dosite de Petrică. Se opri din nobilul puseu oratoric cu ochii holbați la ele. Icni uluit ca de o mare minune: Ia uite, ia!". "Ce-i, bre?", se interesă colegul. "Uite, dom'ne, uite! Sticlele, poftim!" "Păi, alea nu-i sticlele mata? Ce te miri așa?" "Ale mele-i, da-i pline." Anton îl privi lung
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
spunea un martor român, țara în care îți poți lăsa mașina descuiată, cu cheile în contact, fără frica de a-ți fi furată. Ca urmare a educației primite încă de când sunt copii, norvegienii respectă bunul altuia. Un jurnalist român rămăsese uluit când a aflat că în Norvegia, poșta ducea pachetele expediate, doar până la intersecțiile cu șoseaua principală, iar când trecea cineva pe acolo, le ducea până în localitatea de destinație. Jurnalistul român a întrebat dacă nu ia cineva pe nedrept pachetul, la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ecran, nu se putu abține să nu se laude: Știi unde m-am ascuns? Nici nu-mi bat capul! După un moment de pauză spuse, plină de mândrie: În podul magaziei cu lemne. Dan scăpă farfuria. Se uită la ea uluit, în timp ce fata continua să mănânce, pândindu-l cu coada ochiului, savurându-și victoria. Iată, pentru un astfel de moment nu se întorsese din drum. Adora să-i lase pe ceilalți cu gura căscată. Inima i se înmuie, toată groaza trăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ce se încăpățâna să rămână în urmă. Agățate una de alta făceau un dans de balansoar, sus și jos. Oamenii de pe stradă priveau cu sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un picior un pantofior elegant, cu toc subțire, în celălalt unul sănătos, bine făcut, cu talpă joasă, încheiat cu șiret. Fiind dezvoltată, domnișoara Voch avea admiratori printre elevii mai mari. Un oarecare Săndel, din clasa a VIII-a, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
celeilalte călcau pe urmele ei. În capătul străzii Luana frână brusc și întoarse bicicleta. Din față, călare pe o semicursieră verde, apropiindu-se cu o viteză năucitoare, venea Liviu Livianu. Evită în ultimul moment ciocnirea și eșuă, undeva, pe trotuar. Uluită, Luanei nu-i veni să creadă. El rezemă bicicleta de un gard și veni lângă ea. Se uită în ochii negri cu o nesfârșită uimire. Tu ai scris asta? Îi întinse caietele pe care ea înșirase "Misterul coroniței". Fetei îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se gândea să nu fie de acord cu ea. Oliviu, educat în spiritul că fratele mai mare trebuie ascultat, înclina spre dreapta. Neînduplecată și fără a sta pe gânduri, Luana viră stânga și-o porni nebunește cu Dan în urma ei. Uluiți, cei doi se uitară unul la altul. Oliviu ridică din umeri și plecă după ceilalți în vreme ce fratele său scrâșni din dinți, gândind că fata asta obraznică trebuia pusă la punct imediat. Se chinui bietul Renar, câteva zile bune, să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
înroșindu-se și mâinile lungi repezindu-se spre gâtul ei. În clipa aceea, Narcis Sava apăru între ei și-l prinse de mâini. Seneg tremura, congestionat. Luana se îndepărtă în timp ce "nebunul" încerca s-o lovească cu picioarele. Ieși din clasă uluită, se așeză pe scări și începu să plângă. Cu hohote, din tot sufletul. Narcis veni lângă ea și fata ridică spre el ochii plini de lacrimi. De ce se poartă așa, ce i-am făcut? Băiatul ar fi vrut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
răzgândi și-o porni agale spre ea. Fata îl așteptă liniștită să se apropie, țintuindu-l cu privirea. Ajuns în dreptul ei băiatul o salută și voi să intre. Luana spuse: Sunt însărcinată. Înțepeni locului, ca trăsnit. Se întoarse spre ea uluit. Ce-ai spus? Te știam un tip inteligent. Nu-mi schimba impresia despre tine. El ezită un moment și zâmbi. Te ții de glume. Bine. Hai să râdem împreună apoi să ne vedem, fiecare, de treabă. Ți se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încă pe biciclete. Privi spre creanga de măr, etalonul puterilor sale miraculoase din alte vremuri și constată cu tristețe cât de departe era de împlinirile de altă dată. Își aminti de mătușa Vera și acum, când cunoștea misterul, se întrebă uluită cum de se gândise la așa ceva. Despre Ștefan Escu se vorbea în toate grupurile numai la superlativ, fiind considerat unul dintre cei mai inteligenți și frumoși tineri ai Iașului. Era student în ultimul an la Psihologie și făcea "afaceri" aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Mică, înconjurată de gloata uriașă de băieți, Luana dispăruse. O strigă cu disperare. Ghidată de glasul lui, fata își făcu loc printre trupuri și-l prinse de braț. O porniră în marș pe străzi. Localnicii, ieșiți la ferestre, îi priveau uluiți. Nimănui nu-i venea să creadă că se întâmplă ceea ce se întâmpla. Învățați să tacă, să se ascundă, să asculte, cu maximă prudență, pe întuneric, postul de radio Europa Liberă, obligați să înghită și să suporte ceea ce în nici o orânduire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]