3,024 matches
-
se vor arăta net împotrivă, o vor copleși cu o droaie de argumente menite să-i clatine încrederea, îi vor demonstra cu cruzime absurditatea acestei întreprinderi... Era deja prea târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viața mea într-o perioadă așa de scurtă? Și cui, tocmai mie! Nu, ne-am văzut acum exact trei zile. Trei zile, fie, ce importanță poate să aibă o zi? Pentru mine are, spune-mi! Ieri a plouat, nu aveam umbrela la mine, am stat in cofetăria de lângă uzină. Am mâncat o prăjitură. Ieri n-a plouat, Carmina, tu mă înnebunești pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de alarmă îl învioră. Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se pare imposibil, la ora când se iese din uzină, când plouă și cu siguranță că nu fuseseși singura care uitase umbrela acasă, să fie cofetăria goală. Ba, uite că era. Nu mă întreba cum, nu mă întreba de ce. Sau mai bine zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i funcționau corect. La stopuri își îngusta ochii și se încorda. Probabil începea să aibă neplăceri cu vederea. Pe stradă erau oameni puțini. Circulau repede, zgribuliți, cu gulerele ridicate. Tăria vântului nu te lăsa să-ți protejezi capul cu vreo umbrelă, ți-o smulgea din mâini, îți întorcea pe dos spițele. Sunteți prietene? Se auzi întrebată și tresări neatentă, scormonind în memorie. Era plecată pe alte meleaguri. A, nu, răspunse repede, când înțelese că se referea la Emilia, doar colege. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
iti intra în casă, iti muta toată mobilă de colo colo... și, observând că o poză atârnă strâmb pe un perete, Adrian se ridică și traversa cameră ca s-o îndrepte. Își instalează în tot locul luminile și trepiedele și umbrelele și cercurile alea, de zici că-s de la circ... — Cercuri de la circ? se miră Fanny. — Chestiile alea pliante, care reflectă lumină... Și-apoi te pun să te răsucești în cele mai neverosimile poziții și-ți vorbesc tot timpul, ca frizerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
au pus pe liber tipii de la studio? — Nee! Eu i-am pus pe liber, îl lămuri Șam. Vorba vine. Puse vasul la loc. — Cum vine vorba? — Am plecat. M-am hotărât să n-ajung o ștoarfa de Hollywood. Stăteam sub umbrela de soare, pe marginea piscinei mele private din Beverly Hills, și lucrăm la a nu știu câta varianta a scenei de iubire lesbiana dintre Florence Nightingale și-o tânără sora... — Florence Nightingale a fost lesbiana? se minuna Adrian. — În film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
adună norii și-i mână spre marginea orașului, spre coșurile fumegânde care se văd în zare. Ploaia hrănește pământul, cernând picuri; deși nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Încet, încet, observ că ploaia a stat și-mi închid grăbită umbrela. Soarele a ieșit din nori și-nvăluie orașul într-o cascadă blândă de lumină. Marieta Pop-Mureșan, clasa a VI-a A Marea Soarele a început să dogorească tot mai tare, iar marea domină prin imensitatea ei. Deși liniștea ei părea grozav
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
din partea mea, dar ai văzut cum Îi tremură mâna? De la o vreme refuză să mai scrie. Face literele strâmbe, chircite, inegale. Stiloul se Împiedică În hârtie așa cum și el se Împiedică mergând pe loc drept. Nu se mai desparte de umbrelă. Îmi trebuie un punct de sprijin, altfel mă prăbușesc, zice el. Dă vina pe război. Zice: Să treci tu Prutul și să te duci până la Stalingrad. Apoi În Tatra. Pe jos... Nu e puțin lucru. Când ajunge la Nistru Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Gheretă, nu avea răspuns. În așteptarea lui, se mulțumea cu ce se știa despre Wenczel: mustăcios și roșcat, Îndesat Într-un loden ponosit, toamna, când, la căderea serii vindea castane prăjite marca “MittelEuropa” lângă cinematograful “Municipal”, repara În restul timpului umbrele și biciclete la domiciliul său de pe strada Alverna 89, iar la cerere confecționa cele mai bune curse pentru șoareci. Om harnic, Wenczel! Toată lumea Îl admira. Chiar și Gheretă. Atâta doar că el Îi comenta În felul său hărnicia: când trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui i-o fo' reparat odată ceasu', spuse sergent Ispas, gata să sfarme microfonul pe care o reporteriță imprudentă de la televiziunea locală i-l Încredințase pe timpul interviului. N-o să mai știm pe ce lume suntem, suspină o bătrână sub o umbrelă de soare. Cain Îți spunea oricând ora Londrei. Și a Europei centrale. Ca și Werner Filcz pe vremuri, Dumnezeu să-l odihnească. Contează doar ceasul istoriei naționale, șopti un bărbat, În vârstă și el. Rahat, șuieră un licean albinos În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din poze, firește. Asta nu-i nimic, să vedeți ce se Întâmplă În Incident la Antares... Ia mai lasă-ne, doamnă, cu poveștile astea de bibliotecară. Verissimo e un mare scriitor, domnule Moduna, nu vă permit... Gura că Îți iau umbrela! Fără violență. Nu suport culoarea albastră. Liniște. Psst. Și se făcu liniște. Departe, În față, Cain dădea când din cap, când din mâini. Di ce Înțăleg io așa de bine limba lu' domnu' Cain, domnu' Ajan? Întrebă Pipey cu prefăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Klaus. Dar el cine era? În afară de viitor și prosper vânzător de antene parabolice, așa cum un fost coleg de facultate era un prosper vânzător de umbrele Doppler si proprietar fericit al unei mici galerii de artă lângă Turnul Măcelarilor. Ideea cu umbrelele nu era deloc proastă Într-un oraș În care plouă mai tot timpul. Ar putea spune, la nevoie, că era prietenul lui Grațian, dar cine Își mai aducea aminte de el? Viitor fost mare regizor de film și viitor fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el fursecuri și sticle de șampanie. Cum se Întâmpla adesea, În cazul marilor firme. Ieși din casă doar când auzi claxonul prelung al taxiului. Își sărută părinții În fugă și ieși În stradă ținând antena deasupra capului ca pe o umbrelă peste care zăpada venea În valuri sparte de vânt. 30. Moartea Reginei a lăsat urme la „Vorkuta”. În primul rând a fost schimbat directorul. Apoi, Într-o ședință de partid, s-a propus interzicerea cu desăvârșire a transmiterii de cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și lent; mai întâi spre stânga până la capăt, apoi spre dreapta până la capăt, înăuntru și afară din apă, așa cum făceau oamenii în anii ’80 la concertele rock. M-a făcut să zâmbesc. Stând în capul oaselor pe șezlong, la umbra umbrelei uriașe, am avut grijă ca salutul meu de răspuns, atunci când l-am executat, să semene puțin cam mult cu unul nazist. Am mai avut grijă și să-l lungesc destul de mult, încât să atrag atenția cuplului de bătrâni de pe bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fără sutien“, care-mi aduce uneori un „Ooo“ și-un sărut pe frunte. Ea spune și „pizdă“. Până când Clio ajunse înapoi la șezlonguri, publicul își pierduse mai mult sau mai puțin interesul. Agăță masca și tubul de respirat de spițele umbrelei noastre mari și luă prosopul care-mi ferise picioarele de soarele perfid. Avea o expresie dezaprobatoare puțin cam prea exagerată; dacă te uiți atent la ea, zărești un zâmbet care pândește în colțurile buzelor și deseori la trage spre exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
prin minte, rupându-se, spărgându-se și schimonosindu-se în forme stranii, am început să mă scufund din starea de trezie în tăcerea adâncă a somnului. Am clipit și m-am ridicat în capul oaselor pe șezlongul de plastic sub umbrelă. Frecându-mi ochii somnoroși, mi-a plăcut felul în care aerul călduț și uscat îmi intră în gură și nas, evaporând umezeala. Am pus cartea jos, am cercetat apa de la mal și apoi mai din larg, în căutarea lui Clio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
piepténa pe partea stîngé... A vézut-o pe Sonia cum a intrat În școalé. Mai Întîi și-a ras picioarele de rézétoare, pe urmé și le-a curéțat cu un béțișor. Avea sandale albe și ciorapi pîné sub genunchi, si ținea umbrela deschisé cînd se curéța. S-a poticnit o daté și s-a prins cu mînă de rézétoare și a lovit cu umbrela o alté faté care se curéța. S-au uitat una la alta pe urmé s-au aplecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
urmé și le-a curéțat cu un béțișor. Avea sandale albe și ciorapi pîné sub genunchi, si ținea umbrela deschisé cînd se curéța. S-a poticnit o daté și s-a prins cu mînă de rézétoare și a lovit cu umbrela o alté faté care se curéța. S-au uitat una la alta pe urmé s-au aplecat și se curéțau mai departe. Era o ploaie foarte mérunté. Toți copiii stéteau la rînd la rézétoare și se Împingeau unul pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
lui Nicolai Arsenievici se adînci cu un hîrleț, acesta scoase o țigaré și se așezé gînditor În frunze. - Dacé ar fi sé ne suim sus de tot, acolo unde se treminé ploaia, ce ziceți, oare am mai avea nevoie de umbrele sau n-am mai avea? Eu zic cé n-am mai avea. - Eu zic cé n-am mai avea, pentru cé acolo n-ar mai plouă deloc și-ar fi foarte bine și uscat și féré umbrele și nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
fi foarte bine și uscat și féré umbrele și nici n-ar fi umbrele. - Cum credeți, industria ar avea de cîștigat sau de pierdut, dacé nu s-ar mai face umbrele? Eu zic cé ar avea de pierdut, pentru cé umbrela este un produs de serie, care se gésește În fiecare casé. Și ce-ar fi dacé nu s-ar mai face umbrele? - Eu cred cé ar avea de pierdut În primul rînd industria. Și pe urmé, dacé pierde industria, pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
poate vedea din textele semnalate, sursa generativă a imaginarului este, în proza Roxanei Pavnotescu, refuzul banalului, alungarea lui și a tot ce e oribil în realitate prin creația de insolit, de extraordinar, de fantastic, de miraculos (precum și de absurd, în Umbrela); pe scurt, prin satisfacerea nevoii de inefabil. Această satisfacere se obține mai cu seamă pe două căi: recursul la copilărie și asumarea erosului. Vizitată de îngerul ei, cel căruia cândva i se ruga: ...Înger, îngerașul meu..., acesta amintește autoarei bolnave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am îndepărtat, am început să intuiesc în presiunile mele din ceafă deochiul amețitor și verde al Aspidei... Era un soare izbitor, nicio umbră de nor pe cer, și am întâlnit o "doamnă-domnișoară" stranie, îmbrăcată estival și desuet, ce purta o umbrelă bărbătească ca un clopot în culori psihedelice. Vestimentația ei vaporoasă și dantelată era în consens cu firea ei deschisă și exuberantă; zâmbea întruna și se bucura de orice i se ivea în cale, ca și cum l-ar fi descoperit întâia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o dată se deschid larg și oile năvălind afară, îmbulzindu-se pe treptele bisericii. În plus au fascinat-o întotdeauna miracolele. Miracolele sunt de toate felurile, se gândea ea, urmărind linia curcubeului ce se contura vag pe cer. Și-a închis umbrela și a pornit mai departe. Când nu-ți poți înțelege nici măcar miracolul propriei tale vieți, de ce oare lumea încearcă explicații pentru o întâmplare ca cea petrecută în Ouro Prieto? Da, ea credea că lucrurile în bună măsură așa s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se va mai întâmpla niciodată același lucru, dar nu înseamnă că atunci, acolo, nu a fost așa. Colega ei, cea cu care făcea de obicei drumul spre tren, o privea cu oarece ironie amestecată cu stupefacție. Continua să-și țină umbrela deschisă și nu lua seamă la miracolul curcubeului. Nu mai plouă! îi spune însoțitoarei ei. Pesemne o consideră o naivă din categoria celor care cred în miracole. Ba mai plouă! îi răspunde aceasta, vizibil iritată de amenințarea miracolului la granițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spargă în mii de miracole mici, insignifiante, cu condiția să fie și ei un pic parte din el. Ei își imaginează miracolul ca în povestea celor 1000 de Buddha mici ce coboară din cer, fiecare dintre ei adăpostit de o umbrelă. Sau ei confundă, pesemne, miracolul artei cu replica lui mai puțin sofisticată, cea reală. În curiosul film al lui De Sica, "Miracol la Milano", oamenii zboară haotic, în toate direcțiile, pe cozi de mătură, pe cerul albastru de deasupra orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]