868 matches
-
Manolescu. Rolul moderatorului a fost unul singur: să-și pună în valoare interlocutorii, sarcină de care s-a achitat grație ușurinței cu care a venit în întîmpinarea specialității fiecăruia, dar și mulțumită flerului cu care s-a pliat pe tiparul umorilor invitatului. Radu Călin Cristea a știut să-și stimuleze preopinenții: pur și simplu le-a insuflat credința că opinia lor e importantă, detaliu esențial în reușita unei discuții. Laitmotivul cărții nu sună defel spectaculos: tranziția societății românești de la comunism la
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
din prezent (2005) și Caietele timpului (2006). Uimirea aceasta poate fi rezumată într-o singură întrebare: ce resort îl îndemna pe acest om să scrie? Pentru orice autor obișnuit, principalul resort al scrisului rămîne dorința de a fi citit. Afurisita umoare histrionică ne joacă feste tuturor: vrem să ne oglindim în alții chiar și atunci cînd jurăm că nu ne pasă de părerea lor. Numai că, în cazul lui Dragomir, varianta aceasta nu poate fi luată în calcul. Intenția cabotină de
Stilul lui Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8349_a_9674]
-
De obicei, diplomația și, firește, cutuma dialogului în sine presupun înțelegeri sau, cine știe, restricții biografice. Andrei Pleșu are nevoie să iasă în lume așa cum e. Cu plăcerile gastronomice și tihna declamatorie, cu gândul apocaliptic al călătoriei. Nu-și ascunde umorile, când ele există. Nici admirația. Cu alte cuvinte, morga lui Andrei Pleșu durează pe parcursul unui interviu câtă vreme rezistă ispitei imprudenței. De oriunde pornește vreun răspuns, el ajunge să lase deoparte precauția discreției. Ca și cum un mecanism interior se răsucește imprevizibil
Imprudențe supravegheate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2900_a_4225]
-
Foarte puțini mai iubesc repetițiile, acel timp privilegiat în care se caută și se prepară drumul spre ficțiune, acel timp dăruit în care fiecare se redescoperă pe sine și pe celălalt, în care o alchimie ciudată face și preface stări, umori, amestecă bucuria imensă cu disperarea fără de margini, ziua cu noaptea, siguranța cu îndoiala, putința cu neputința. Puțini mai au fior în fața misterului teatrului care îți dă energia de a putea descoperi în fiecare zi ceva nou, nerevelat în tine, în
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
grosso modo, două lucruri. Mai întîi un joc al contrariilor, între gravitate și ironie, între satisfacție și insatisfacție, între afirmare și retractilitate etc., joc favorizat, desigur, de ambianța mai mult ori mai puțin nefavorabilă, propice complexelor ruminării la nesfîrșit a umorilor, cugetării melancolice pe care o presupune locația marginală. în al doilea rînd, depășirea handicapului prin extensia imaginii, să zicem speciale, la dimensiunea a ceea ce, după cum scrie autorul, ,se cheamă, simplu, Condiție", condiția generică a poetului. Deși ni se înfățișează, ușor
Lucrătura versului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10985_a_12310]
-
are umor și ironie fină, este, într-un fel, un manifest pentru puritatea sentimentelor, pentru ocrotirea lor. Un manifest pentru iubire. O cale, poate, ca să ajungi la ea. Dacă în Fool for love construcția era axată pe visceralitate și pe umori, aici, imaginea este grațioasă, ritmul poposește în gesturi calde, suave, detaliul este esența fiecărei replici, fiecărei situații. Nasul de regizor depistează cheia scenelor în doi. Nu numai ale îndrăgostiților. Decupajul este cinematografic. Ambalajul retro ne îmbie să descoperim, ca o
Fețele iubirii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7551_a_8876]
-
Caragiale care, părerea mea, a fost întors pe toate fețele în lumea spectacolului. Și, cred, și-a epuizat, într-o oarecare măsură, sursele originalității sau ale unei inedite decodări. Au fost puse sub lupă teme, detalii, umorul și tipurile de umori, trimiterile istorice, spiritul semidoct și, altfel, revoluționar al pensionarului Leonida. S-a cercetat teatral, și de aici au ieșit spectacole remarcabile, vîrsta, comportamentul, ticăielile, lumea din ce în ce mai redusă și mai însingurată a bătrîneții. Aici, în dimensiunea aceasta a poposit și Kordonski
Lăsata secului (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12587_a_13912]
-
reprezentat propria-i artă”. Despovărat de obligația unei expuneri pedante a materiei, Mihai Zamfir îi tratează pe protagoniștii acesteia cu o larghețe inspirată de cea a producătorului de epos propriu. Îi include în caracterologii, îi disociază cu o prospețime a umorii critice extrem de favorabilă, în fond, întreprinderii de o asemenea factură. Unele sentințe sunt zdrobitoare. Literatura lui Hasdeu ar surprinde azi prin „inconsistența” sa, Delavrancea ar fi „interesant” doar cînd se revendică de la „mahalaua natală”. Altele, magnanime, propun reabilitări categorice, bunăoară
Alonja romanescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5081_a_6406]
-
joc. Ideile explicite, impulsurile analitice, cu atît mai puțin cele insurgente, par a nu-și găsi loc într-o atare producție vegetativă a cărei finalitate se divulgă a fi nesațiul contemplației. E o introvertire ce se bucură de propria-i umoare, a cărei manifestare predilectă e caligrafia și a cărei limită de expansiune e ironia, jocul umoresc. În felul acesta ni se recomandă Emil Brumaru, căruia i-au priit din adolescență "vacanțele de vară și toamnele prelungite, interminabile, singuratice". Ebrietat de
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
o să ningă!" (Clovnerii). Muzicală, strînsă cu elegantă în tiparele unei prozodii tradiționale, producția lui Emil Dreptate exprimă o tendință a decorporalizării trăirilor. Sîngele sau apare subțiat, întomnat, răspunzînd cu melancolie decorului medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și umori declinante: Cîntecul ce îl auzi prin toamnă/ E al armurilor pe care le-am purtat/ Ori semnul inimii nuntind buimaca/ Acest solstițiu blînd intru păcat.// Sîngele tot e-acum cît o oglindă/ Spre mine însumi nu mai pot privi/ Cel
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
efect perceptiv, cratilismul mizează pe o competență de lectură, pe complicitatea unui cititor avizat, capabil să recunoască arhetipurile (nu o dată degradate în stereotipii sau în grotesc) și aluziile culturale. Tendinței regresive a literaturii i se asociază un "complex succesoral", o "umoare" specifică, numită de autoare "melancolie a descendenței". Aceasta se descompune într-un adevărat "spectru de nuanțe retorice", "atribuite în anumite texte personajelor, transferate, în altele, instanței auctoriale și, deci, convertite în conștiință estetică". Autoritatea ascendenței literare e acceptată cu resemnare
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
au făcut niciun rău, sau altele despre stări indicibile. Dacă ajung până la capăt, tot îmi las casa curată”. Această luciditate luminoasă traversează scrisul ei ultim. Și, totodată, e limpede pentru cititorul fidel, că Monica Lovinescu nu a avut, de fapt, umori definitive. La finalul lecturii jurnalelor, în ciuda polemicilor nesfârșite, a aversiunilor conjuncturale sau a anecdoticii, pur și simplu, rămâne o ființă care a fost învățată să lupte elegant cu principii. Și care nu cedează, indiferent de context. „Personajele negative”, aceleași din
O casă curată by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2453_a_3778]
-
decepția pe imaginea Craiovei natale pe care o numește, în deriziune, „orașul lui Heidegger” (?). Portretul urbei n-are nici o urmă de amabilitate, consemnînd alternativ datele obiective și cele subiective ale raportului cu actantul. Ușor retorică, descripția subliniază reacția afectivă pregnantă, umoarea răzvrătirii: „Craiova, orașul colbului,/ al băltoacelor de ploaie acidă,/ face din mine o cîrtiță oarbă,/ navigînd tîrîș/ cu un căluș de vorbe pe gură/ prin venele propriului destin.// Craiova mă îmbie să-i cînt numele,/ să-i proslăvesc primarii,/ prefecții
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
în ultima parte a articolului, când furia s-a potolit, iar energia de a continua discuția s-a epuizat. Alimentarea și dezvoltarea unui conflict ideologic, mult mai util în peisajul criticii românești, sunt ratate de supraestimarea unui conflict temperamental, de umori incompatibile. Furia lui Camil Petrescu se consumă la suprafață, ratând confruntarea de profunzime cu E. Lovinescu, abia întrezărită în datele ei esențiale prin câteva scântei ce se sting repede în frenezia vanităților rănite.
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
care ajungi. Forma curentă e cea entuziast-naivă, simptom al euforiei din vîrsta adolescenței, cînd cauți în autorul lui Ecce homo un maestru de educație în singurătate. În acest caz, pornirea teribilistă de a zgudui norme își găsește confirmarea într-o umoare la fel de teribilistă, Nietzsche fiind prin excelență un blasfemiator al convențiilor. Cu el te dezveți de toate, dintr-un imbold de iconoclastie principială: lumea e făcută ca eu s-o răstorn. Al doilea fel stă în moda meschină de a-i
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
ce e bizar la Doina Uricariu este că, deși are predilecție pentru detalii de natură vizuală, nu descrie fizionomii sau expresii de pregnanță psihică. O preocupă îndeosebi interioarele de clădiri, nu cele de oameni. Neavînd apetență pentru ecouri de duh, umoarea sa extrovertită îi conferă simț de observație pentru repere culte: Jugendstil, Biedermeier sau belle époque, dar nu iradierea unui chip și nici intuirea unui temperament. Sub unghiul pledoariei pentru ideea monarhică, cartea convinge pe orice om care îndeplinește două condiții
Epoca moșmoanelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5329_a_6654]
-
în suita "clasică" a nenorocirilor penitenciare. Nu ele impresionează, ci maniera în care sunt descrise: lapidar, fără acuze retrospective și fără risipă de lamentări inutile. Autorul nu pare să fie o natură afectivă: din dispozițiile fondului său sufletesc, ironia e umoarea predilectă, umorul salvîndu-l de pericolul de a aluneca în zone vindicative. Adrian Oprescu are tactul de a nu-și chinui cititorul printr-o etalare drastică a atrocităților carcerale. Nu are nimic din directețea frustă a lui Bordeianu, păstrîndu-și în schimb
Un povestitor remarcabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8805_a_10130]
-
nu te întrebi: de unde atunci voluptatea de a-și terfeli talentul publicînd o scorneală epică care, literar vorbind, e submediocră și, speculativ vorbind, e respingător de precară? Nu am decît un răspuns: dintr-un imbold de autoflagelare care ține de umoarea cîrcotașă a histrionilor cronici. La 38 de ani, Unamuno era un autor de caricaturi slabe. Rămîne însă îndoiala de la început: ce poate să mai însemne, la distanță de peste un secol, un autor care s-a coborît pînă la o astfel
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
reacționezi la ea. Fiecare om are o dispoziție sufletească de bază pe care o manifestă în contact cu lumea. Un depresiv se comportă altfel decît un euforic, cum și un resentimentar reacționează în alt mod decît un om avînd o umoare optimistă. Și cum orice sentiment induce o anumită tonalitate în modul în care ne mișcăm în lume, tocmai de aceea unii oameni sînt proști pentru simplul fapt că sentimentele lor sînt în răspăr cu mediul în care se află. Există
Prostia oamenilor deştepţi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9891_a_11216]
-
între alura cotidiană și tonul specialisului în filozofie politică. Firea lui politicoasă și precumpănitor cerebrală dă naștere unui discurs în al cărui echilibru recunoști cu ușurință trăsăturile persoanei concrete. Singura însușire pe care Tismăneanu și-o înăbușă în scris este umoarea ironică, politologul cenzurîndu-și cu grijă orice tresărire sarcastică ce i-ar putea fi răstălmăcită de cei care abia vînează motive spre a-l ataca. Așadar, o ecranare selectivă și unilaterală ce nu aduce schimbări izbitoare în amprenta intelectuală a politologului
Sub semnul dialogului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8622_a_9947]
-
gîndul perisabilității îi insuflă un aer frivol de conțopist literar. Cînd știi că scrii de la o săptămînă la alta articole a căror literă se va acoperi de o implacabilă patină de uitare, ochiul n-are cum să nu împrumute o umoare superficială. Toți visăm la texte încrustate în eternitate și nu există rană mai acută decît să știi că esența cuvintelor tale e trecătoare. Din acest motiv, cronicarul are dreptul să nu fie serios, adică are voie să fie flușturatic, încropind
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
acesta, jargonul cade victima unei exagerări împinse pînă la caricatură, mai toate excrescențele terminologice actuale avîndu-și cauza nu atît în nevoia unei rafinări tot mai adînci a limbajului, cît în imboldul de a acoperi o lacună umorală. Căci, fără o umoare reactivă aptă a-ți deștepta emoții, amintiri și reverii, filozofia devine galimatie stearpă: erudiție fără duh și doctrină fără viață. Cînd apare un om care posedă în egală măsură ambele calități, el va fi privit ca o ființă hibridă aflată
Vastele încăperi ale inimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7677_a_9002]
-
de făcut ca energiile să nu fie expresii brute ale unor impulsuri joase: nu prin cizelare intelectuală? Neîndoielnic, intuiția e o armă redutabilă în sesizarea unei tensiuni, dar fără sprijinul minții ea se preschimbă în imbold orb menit a excita umori impure. Rezultatul e un teatru de vibrație joasă, cum sunt mai toate piesele stridente de azi. Ce le lipsește e exigența înălțimii, elanul unei ținute și perspectiva unei nobleți, trăsături fără de care actorii devin arlechini voioși făcînd ostentație de talent
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
a mitropolitului, a semenilor și chiar împotriva bolilor îndurate (s-a îmbolnăvit la un moment dat de holeră). Numai că ceea ce dăunează textului făcîndu-l sîcîitor este înclinația autorului spre lamentare. E o pornire vădită spre văicăreală la acest călugăr cu umori melancolice și tente răzbunătoare. De aceea, Eufrosin Poteca este un duios iremediabil fără sfieli morale și fără ținută dogmatică. E un nostalgic cu recidive dese de furie pedepsitoare, dar un nostalgic căruia neputința de a se elibera de constrîngerile tagmei
Un duios iremediabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6480_a_7805]
-
care drept consecință a avut parte de respectul profund al auditoriului.” (p. 52) Umorul acesta ceremonios, de cochetărie gravă sub care hohotește un spirit jucăuș, e constanta scrisului lui Russell. O tachinare perpetuă țintind moravuri și vicii, pornită dintr-o umoare care emană o halenă deșteaptă. Cititorul reține glumele și anecdotele, dar nu rețeta de fericire pe care o propune autorul, cauza stînd în banalitatea lucie a soluțiilor formulate. De aceea, în ciuda obiecției de la început, Russell dovedește bun-simț, considerațiile lui fiind
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]