8,223 matches
-
recomandat a fi ”din Modrogan”. Fostul primar al comunei Belciugatele este cunoscut opinie publice, după ce și-a inaugurat propriul bust în localitate, s-a declarat cetățean de onoare al comunei și a denumit o stradă, tot din Belciugatele, cu numele unchiului său, respectiv Dinei. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Ramona Tudor a declarat pentru România TV că a fost declanșată o anchetă la Belciugatele, pentru a investiga cazul privind reținerea buletinelor de la sătenii comunei.
Șeful PDL Belgiugatele respectă ordinele ”din Modrogan”. Află câte buletine a adunat () [Corola-journal/Journalistic/43348_a_44673]
-
autor, întâlnită în majoritatea cărților sale. Romanul are ca pretext istoria familiei Lewandowski din Baia Mare, numele de fată al Mariei Magdalena, mama autorului. De altfel, naratorul are aceleași date biografice cu ale autorului, iar întâmplările narate sunt confecționate din mărturiile unchiului Toni, protagonistul, și ale bunicii Livia, un fel de Ursula Iguaran dintr-un Macondo absurdist. Pe șablonul romanului sud-american se derulează și însingurările și insinuările politicului ce anunță apocalipsa unei lumi, chiar dublată permanent de plonjări specifice realismului magic. Se
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
Efectul e cu atât mai puternic cu cât starea acestui ins „intimidat până în pragul leșinului”, incapabil de a mai recupera ceva din vitalitatea trecută, se poate ghici în relieful unor neputințe banale. Iată-l, de pildă, încercând să facă pe „unchiul memorabil” la McDonalds după un meci de fotbal: „Să încep să-i spun că România- Franța e primul meci de fotbal pe care l-am văzut pe viu în nocturnă? Că n-am mai fost pe stadion [...] Îmi stăpânesc amintirea
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
văzut pe viu în nocturnă? Că n-am mai fost pe stadion [...] Îmi stăpânesc amintirea. Sigur, o să gândească despre mine că am ajuns un boșorog care trăncănește aiureli, care trăiește numai din amintiri banale, iar eu vreau să fiu un unchi memorabil”. Dialogul eșuat cu nepotul nu e decât barometrul propriei vulnerabilități sufletești. E impresionant, de altfel, peste tot în Până la capătul liniei, ritmul vertiginos cu care teme grave se infiltrează în imaginarul de zi cu zi. Obiectele din jur, cărțile
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
expunerea sub titlul " Nu-i nimic romantic. E tragic". “Mama-i născută (și trăită o bucată de viață) în Ucraina, sor-mea așijderea (mai puțin trăitul), tata a făcut acolo (însă la Harkov) facultatea. Am fost, nu o dată, în Kiev, unchiul meu (plecat demult la cele veșnice) locuia aproape de zona centrală - superbă odinioară - care astăzi aduce a teatru de război civil. Din fericire, aproape toate neamurile (excepție face vară-mea, care locuiește la o distanță confortabilă de orașul măcelului) au părăsit
Ciutacu, cuvinte dureroase: "Nu-i nimic romantic. E tragic" () [Corola-journal/Journalistic/44658_a_45983]
-
secvențe cu potențial dramatic, pe care naratorul reușește fie să-l ignore, ca în prima schiță, Am fost odată la Roma, fie să-l ironizeze vag, ca în „Carnavalul nemuritorilor”, fie să-l introducă gradual în scenă, ca în „Meciul unchiului Petrică”. Inconsistența intervine, din păcate, spre final, unde ne confruntăm, în majoritatea prozelor amintite, cu intrarea în drepturi a acestui întreg potențial căruia i-ar fi stat mult mai bine dacă rămînea latent, ascuns în detalii, neexprimat. Naratorul optează însă
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
Iosif”), Iași (joi, 20 martie, ora 18.00, Librarium Palas). "La noi, cand vine iarnă", primul român semnat Mircea Diaconu, apărut de curand în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom (și în format digital), în ediție revăzuta, este unul cu unchi și mătuși, cu bunici și vecini - unii îngeri protectori, alții demoni cu chip uman -, si cu un suflet inocent al căruit mesaj trebuie ascultat chiar și de cei mai sceptici în privința viitorului. Văzută prin ochii unui copil, viața pare mai
Viața pare mai frumoasă când îți citește Mircea Diaconu. Unde îți dă întâlnire () [Corola-journal/Journalistic/44904_a_46229]
-
la câțiva pași de gară. Copiii se întristară brusc. Visul de a merge la bunica lor la țară cu acea Dacie nouă era amenințat de bărbatul brunet, îmbrăcat într-un cojoc scurt. Dar tristețea lor dură numai câteva secunde, deoarece unchiul Gheorghe deschise portiera și își invită rudele să urce în spate, el așezându se lângă taximetrist. Își scoase pachetul de Kent, aprinse o țigară, de la o brichetă aurită, cu gaz, aruncă pachetul pe bordul mașinii și, de parcă nu ar fi
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
patru, ești aici, la intersecție, că de nu... Vai, domnule, cum să credeți că nu aș veni?! Noi suntem ca la armată! Familia Tălparu rămase pe marginea drumului. Toți păreau puțin dezorientați. Mihai și Alina priveau triști după taxi, iar unchiul și părinții, spre casa părintească. De câțiva ani buni mă tot jur să nu mai vin aici. De când a murit tata. M-am săturat să tot bat glodurile. Am dus-o pe mama la două cămine, să și aleagă... Să
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Piața Scânteii sau la vreo rudă mai apropiată. Dacă avea, bine, dacă nu, tot bine era, căci ar fi scăpat să nu mai ducă o canistră, două cu vin și nelipsitele găini. Petrache avea și acum unde trage, la un unchi de pe tată, care muncise o viață la Semănătoarea. De câțiva ani buni, era pensionat pe caz de boală, se vorbea că iubise mult la viață băutura. Cei din satul de unde plecase, același unde Gheorghe Tălparu a stat până spre Bobotează
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
simțise nevoia să aplaude, îl așezase între picioare, iar în câteva secunde, fără să simtă, rămăsese fără el. De documente nu i-a păsat, nu prea erau cine știe ce, doar lucrase și el la ele, dar de diplomat... Noaptea, trase la unchiul Vasile. Bătrânii nu se culcaseră. Își făcură cruce când îl văzură, atât de târziu și îmbrăcat de parcă ar fi fost mire. Mare minune dumnezeiască! De unde vii, Petrăchel tată, la ora asta? Eu și mătușă-ta ne pregăteam de culcare, mai
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
să-i ducă mai degrabă niște apă minerală. Nu m-a luat în seamă. Iar mătușa nici nu pare să se bucure de venirea noastră și ne spune mereu că se descurcă singură. Cât despre motanul Năsturel, botezat după porecla unchiului, mort cu mult înainte să mă nasc eu, el ne urăște cu cea mai profundă ură motănească și ne arată asta făcând regulat pipi în pantofii noștri. Acum două săptămâni a făcut pipi și în prăjitorul de pâine pe care
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
închis ușa. Apoi a pus cearșaful pe canapea lângă mine și mi-a zis în șoaptă: — Când mi-au demolat casa, în ’88, și a trebuit să mă mut cu toate lucrurile în apartamentul ăsta, am renunțat la hainele lui unchi-tu, că nu mai aveam unde să le țin. Dar am păstrat nasturii. Toți. De la paltoane, de la cămăși, de la pijamale și sacouri. I-am tăiat și i-am cusut pe cearșaful ăsta, ca să nu se piardă. Uite, mi-a zis
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
se piardă. Uite, mi-a zis și a pus arătătorul pe niște nasturi mari, negri, ăștia sunt de la paltonul de stofă pe care i l-am făcut în ’64, după ce-a ieșit din închisoare. N-am comentat, știam că unchiul fusese deținut politic. Mi-a arătat apoi niște nasturi galben citron. — Ăștia sunt de la cămașa pe care a purtat-o la nunta noastră. Fața i s-a încrețit într-un zâmbet larg. Aveam șaisprezece ani. Ce scandal a fost, toată lumea
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fetiță. Încă plângea. Nu înțelegeam ieșirea ei, cu atât mai mult cu cât nu o bătusem niciodată. Apoi mi-am amintit. În urmă cu un an, într-un weekend, eram la țară, undeva în Teleorman, la niște rude ale nevestei. Unchiul ei ne invitase pentru că mustul începea să înțepe la limbă și un berbecuț se voia făcut pastramă și pus pe grătar, or, la așa invitație, gurmandul din mine a răs puns pozitiv imediat. Masa îmbelșugată, mustul dulce, vorba multă, toate
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o să mă bage în pământ, dar nu specifica, hernia sau Maria, că de băgat l-au băgat amândouă. Lucache B....ă Rămas orfan de tată la fragedă vârstă de doar nouă ani, a crescut numai cu mamă și sub protecția unchilor după tată, mai precis a lui Petrache și a lui Sava, ajutat de mătușa lui Maria, zis Cociocoaia. Astfel, Lucache a cunoscut greul de mic copil, fiind obligat să muncească. Ajuns de acum și el flăcău, semăna la statură leit
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
nici mama nici tatăl nu-i dădeau nici o speranță. Se desprimăvărase bine când și-a luat inima În dinți și a plecat de unul singur, Într-un sat vecin unde locuia un frate de-al tatălui său, ceva mai Înstărit. Unchiul Vasile, fratele tatălui lui Ionuț, avea o fire aprigă dar dacă Îl prindea În toane bune spera el că Îl ajuta. La acest aspect se gândea copilul În drum spre unchiul său. De-l voi prinde În toane bune, poate
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
un frate de-al tatălui său, ceva mai Înstărit. Unchiul Vasile, fratele tatălui lui Ionuț, avea o fire aprigă dar dacă Îl prindea În toane bune spera el că Îl ajuta. La acest aspect se gândea copilul În drum spre unchiul său. De-l voi prinde În toane bune, poate să mă ajute măcar să-mi iau o uniformă și rechizitele. De cum intrase pe poartă Îl zărise pe unchiul Vasile cu o țigare În colțul gurii, trebăluind ceva În fața magaziei. Tu ce
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
el că Îl ajuta. La acest aspect se gândea copilul În drum spre unchiul său. De-l voi prinde În toane bune, poate să mă ajute măcar să-mi iau o uniformă și rechizitele. De cum intrase pe poartă Îl zărise pe unchiul Vasile cu o țigare În colțul gurii, trebăluind ceva În fața magaziei. Tu ce vrei mă? Îl apostrofase pe copil de cum intrase În curte. Unchiule, am venit..... Văd că ai venit, ia fă tu stânga mprejur și cară-te. Ai venit
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
a nimerit Într-una din cele mai proaste zile. Cu lacrimile ce-i udau obrazul, Ionuț făcea cale-ntoarsă pe drumul plin de praf spre satul lui. Făcuse drumul degeaba dar nu-i părea așa de rău, măcar Își mai văzuse unchiul, chiar dacăacesta nu avea ochi să-l vadă. El era doar un copil și mama Îl Învățase să-i respecte pe cei mai În vârstă, chiar și pe cei mai acri la vorbă că, or avea și ei necazurile lor
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
va găsi o coajă de pâine pentru el și bobocul de gâscă. A ajuns acasă pe Înserat cu bobocul Înfășurat În cămașa sa spălacită și decolorată de soare și de prea mult purtat. Aproape că uitase de primirea făcută de unchiul său și se străduia să ajute pe micul lui prieten, să reziste măcar până acasă unde mama sa Îl va ajuta sigur să se vindece. Își amintea și vorbele mamei sale, care cosidera că fiecare om se poartă după cum Îi
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
se compun, spovedania se aude ca șoaptele în amurg. Antichitățile, nu doar cele din ciclul nominalizat, ci din toate ciclurile, sunt antichități subiective; reminiscențe autobiografice, unele accentuate istoric, câteva cu tentă specific regional, Vest-ardelean, legate de ambianța familială (părinți, bunici, unchi, mătuși, fiica și nepoata, prietene din copilărie), cu ecouri din lectură, punctate pe alocuri cu nume de scriitori și filozofi (Platon,Eminescu, Blaga, Labiș, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cîteva tristeți vechi și o enormă preocupare pentru scris. Ca episoade rotunde, Camil Baltazar decupează din jurnalul scriitoarei două: cel al îngrijirii soldaților bolnavi, în primul război mondial, în gara Focșani și cel despre începuturile literare îndărătul cărora se află unchiul dramaturg. Practic Hortensia Papadat-Bengescu scrie tot timpul, în gând, fără să-și ia neapărat modele și apucă să pună pe hârtie doar o mică parte din creația virtuală. Ceea ce izbește, comparativ cu jurnalele de creație ale domnilor din epocă, este
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
biroul comandantului, pentru un interogatoriu, P.H.L. a găsit camera acestuia plină de fum, din cauza unei sobe improvizate. De fapt, paznicii sovietici nu știau să facă sobe! Drept care s-a oferit să rezolve problema. Într-o vacanță studențească învățase de la un unchi cum se construiesc sobele de cărămidă și teracotă, cu acele camere comunicante denumite „fumuri”. După ce l-a scăpat de fum pe comandant, a fost trimis și în alte lagăre, pe o rază de două-trei sute de kilometri, ca „specialist”. Evident
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o mână demult uscată, dezintegrată, „istorică”. Și s-ar putea să mai fie ceva: sunt apropiat ca vârstă de eroul lui P.H.L. Ești înclinat de la natură, ca ființă socială, să te verifici prin altul, să „te compari”, vorba răposatului meu unchi (și mentor timp de vreo două decenii): Gheorghe Cahu. Întrebarea naivă din anecdota pe care o plasa uneori în discuțiile noastre („Dar ce, parcă poți să te compari?!”) trimite, se pare, chiar la această pornire originară, de a te căuta
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]