900 matches
-
haraba cât ți-i malul cu niște baloți grei. Aici se opintesc în juguri patru boi ca să urnească din loc un car încărcat doldora cu saci de grâu, dincolo gem sub povară alte perechi de boi care se trudesc să urnească tocmai harabaua pe care o încărcaseră hamalii...Nimeni nu șade în loc. Dacă îți mijești ochii și privești la mișcarea din Chervăsărie, ți se pare că te afli în fața unui mușuroi de furnici scormonit...Bătrânul, oprit în loc, mă privește amuzat, ca și cum
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Hagioaie și este despre Sărăria cea Veche”. Ai împușcat doi iepuri dintr-odată: ai vorbit de „Târgul Boilor” sau „Bivolăria” și de „Sărăria cea Veche”. Și dacă tot ai adus vorba de acel loc, hai să mergem până acolo. Ne urnim din loc și, după câțiva pași, ulița începe să urce domol. Se aude muget și boncăluit de taur. Uite că am și ajuns în Târgul Boilor. Și pe aici ai să găsești dughene și mai cu seamă crâșme. Păi unde
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
să arunce puținii bani pe care-i mai primesc, pentru opinci noi de gumă la mașini, fie ele chiar și opinci moderne de gumă marca Pirelli sau Michelin. Oamenii obișnuiți, au considerat extrem de suspectă viteza cu care statul, s-a urnit acum, în pragul iernii, să-i bage la cheltuieli obligatorii, dar fiindcă pentru stat nu există vreo lege pentru depășirea vitezei, au hotărât fără discuție, rămâne așa cum s-a stabilit. Și când este vorba de umplut buzunarele clientelei politice, pedeleii
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mi-era foarte greu să găsesc bărbați interesați de mine, așa că momentul ăla, în care am devenit centrul atenției atâtor bărbați, a fost un soi de balsam pentru eul meu interior. în ciuda faptului că pe bărbații ăia nu-i puteai urni nici măcar cu parul. De fapt, Brigit și cu mine deveniserăm așa de populare încât Melinda a plecat supărată nevoie mare, agitându-și poponețul de copil de șase ani. Curva norocoasă! După câteva secunde, Tamara și-a luat și ea tălpășița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
doilea rând de cești fusese deja băut și toată lumea își aprindea o nouă țigară și își turna o a treia ceașcă - așa că am fost nevoită să recunosc că toți cei din jurul meu arătau de parcă nu aveau de gând să se urnească prea curând. Poate că totul se întâmpla după ce se termina ceaiul? Sigur, aș fi putut să întreb pe cineva și să mă lămuresc. Dar nu știu de ce nu mă simțeam în stare. Poate că-mi era teamă că pacienții obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
craterului fără fund. Gemete rebele, haotice, scurtă flamă verzuie, înjurături și alcool. Și iarăși tăcerea tenebroasă și bocancii blindați, lovind ritmic caldarâmul. Întunericul scrâșnește, țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am descoperit-o eu, ci mama. Ea a întâlnit-o la madam Zélie, modista, și a fost cucerită din prima clipă. Ceea ce, trebuie să recunosc, este o veritabilă performanță, dacă mă gândesc că iubita mea mamă cu greu poate fi urnită să placă într-adevăr pe cineva. Și lucrurile au continuat cu câteva vizite reciproce, ceea ce iarăși mi se pare cu totul neobișnuit din partea domniței. Dar, în final, înclin să o înțeleg, pentru că femeia m-a cucerit și pe mine. ― Dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
era ușor derutat de această victorie nesperată. După ce asudase toată dimineața umblând de colo-colo, furios și țâfnos, contele își freca acum mâinile extrem de mulțumit. Ba, mai mult, dorea să revină imediat acasă. Valetul ridică din umeri. Bine că i-am urnit totuși mintea aia înceată spre cap! Bichon intră în cabinetul consular cu coada între picioare. Tristețea lui profundă căpătă însă accente de jale când constată absența stăpânului. Dar fără un auditoriu capabil de reacție, scheunatul nu mai avea nici un haz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și uite că Schilodul, auzind de cuțit și de mine, care dau cu el În el, scuipă din gură paiul pe care-l tot sugea, Începe să fluiere numai așa, ocolește stiva, dispare. Mama Însă tot nu vrea să se urnească; că ea vrea Înapoi, la oameni, În râpă. E rândul meu să mă supăr, s-o apuc strâns de mână și s-a trag după mine - aș duce-o și pe sus, dar Încă nu mi-a venit vremea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
izbucni un scandal, tatăl lui va auzi despre asta și va fi stânjenit... Oh, era o treabă îngrozitoare. Mai bine s-ar fi apucat de computere, viața sa ar fi fost mai frumoasă și mai liniștită... După o vreme se urniră din nou. Dar: — N-o luați pe-acolo, domnule, îl sfătui un măturător vigilent de la casa inspectorului sanitar . O să fiți opriți imediat din nou în fața casei lui Vermaji, după ce dați colțul. Nevasta lui se mută. E o problemă foarte rușionoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
l-aș mai primi sub nici o formă la ușa mea, și că nu știi vorba aia, Mirelo, boală lungă, moarte sigură, după cum o duceți voi de atâția ani fără să se aleagă nimic, fără să fii în stare să-l urnești ca să-l pui pe calea cea bună, s-o lase p-aia și să te ia ca să fiți și voi în rându’ lumii... 7. Mare lucru, Mirelo, într-un fel sau altul, și celelalte îi spuneau același lucru ca Roșioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
care afla din ziare și de la televizor și-o remodela, la rându-i, încontinuu, până nu-i mai simțea forma și consistența. Praful și pulberea, da, sângele de consistența aerului umblându-i prin minte; sângele lumii, viața, vidul, și el urnindu-se tot mai anevoie spre vechile deprinderi, apăsat de urma curgerii lente, anevoioase, implacabile, totodată, a unui timp ferecat în sine, care dădea să-l prindă în el pentru totdeauna - moțăiala, somnul de veci prin paturile din oficii, cu Milică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
acasă nu e în stare... atâta că nu vrea să divorțeze. De câte ori nu se certaseră la cuțite și pe chestia asta? De câte ori nu i-a spus, și el nimic, Mirelo, tot ca piatra și ca bolovanul, de nu l-ai urni nici mort din ale lui. Vedea bine că nu poate să-l aibă doar pentru ea, iar pe de altă parte, degeaba ar fi vrut s-o rupă de tot cu el, că nu putea. Era cum e mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ocolind ispitele și călcând în ele, singură, singurică prin Valea asta a Plângerii care curge prin tine și se termină doar pentru a începe iarăși și iarăși. Așa au mai trecut aproape trei săptămâni până să se hotărască să se urnească spre cabinetul ăla aflat la două stații de mașină de blocul ei. Acum aproape că înțelegea ce așteptase: medicul de la cabinetul ăla i-a spus că-i prea târziu, copilul e prea mare, nu poate să riște și să nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
semințe, cafele... Prietenele Elenei. După șapte-opt, începeau să apară: Roșioara, Geta, Vasilica, madam Belciu... Cristinica, tot cu ochii-n gura lor, curioasă de nu se poate, de nu s-ar mai fi dezlipit de ele toată noaptea. Abia de-o urnea maică-sa la culcare, ajutată mai cu seamă de Roșioara, pentru care era un bun prilej să-și etaleze tactul pedagogic și tandrețea maternă, păi, ce vorbă-i aia, Cristinico, că nu ți-e somn? Copiii mei doarme duși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
preț de câteva secunde, și-i șterse o pălmuță. Mărgărit încasă cu stoicism și tăcu, lăsând capul în piept, ca și cum n-ar mai fi avut nimic de spus. Rafael îl văzu de-acum convins și învins și, în sfârșit, se urni de la masă. Păi, să vină în ajutorul tovarășului aflat la ananghie. Deja își făcea reproșuri ca n-a intervenit mai devreme. După cât se lipise de Mărgărit de o săptămână, se simțea dator și aproape vinovat, și uite-l cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ce duceau În jos, către o ușă cu un afiș care ne avertiza să „Nu blocați - Ieșire de urgență“. Aceasta era ieșirea În caz de incendiu, aflată la capătul coridorului de la subsol. Am Împins-o zdravăn, dar nu s-a urnit nici un centimetru. Am urcat iarăși scările și-am rămas pe loc o clipă, privind În jur. Gardul de sârmă avea cam doi metri și era dificil să vezi prin el dacă nu te concentrai puternic. Pe cealaltă parte se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
urmează și pregăteam câteva cuvinte liniștitoare. „Nero, potolește-te, Nero, eu sunt.” Nero n-avea însă idee cine sunt eu și lătra mai departe. Încercam să nu mă pierd cu firea și sunam din nou. De astă dată, ușa se urnea în sfârșit. Nu auzeam pași, era ca și cum mama lui Dorin ar fi așteptat încă de la început în dosul ușii. O deschidea de un lat de palmă, nu puteam să-i văd decât capul. Dacă nu reușea să scape de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
eu și Naoko nu prea vorbeam. Nu știam despre ce să vorbim și de fapt nici nu exista un subiect comun de discuție. În loc să vorbim, beam apă, ne jucam cu obiectele de pe masă și așteptam să se întoarcă Kizuki ca să urnească conversația. Naoko nu prea era vorbăreață, iar mie îmi plăcea mai degrabă să ascult decât să vorbesc, așa că întotdeauna mă simțeam stânjenit când rămâneam doar cu Naoko. Nu vreau să spun că eram incompatibili, dar pur și simplu nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am tot gândit, [i tot nu știu ce să cred. — Nici eu nu știu, spuse Reiko. Nici Naoko nu știe. Va trebui să lămuriți voi doi problema aceasta. Înțelegi ce vreau să spun? Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, voi doi puteți urni lucrurile pe calea cea bună, dar numai dacă vă înțelegeți sentimentele reciproc. După aceea puteți să stabiliți, de comun acord, dacă a fost bine sau nu ceea ce ați făcut. Am dat din cap. Cred că noi trei ne putem ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nu cred că se poate vorbi despre ceva ce ar trebui făcut. Și, sincer, n-am nici cea mai vagă idee. — Ar fi cazul să discut cu ei, admite el, fără să dea semne că ar fi dispus să se urnească. Poate mai târziu, când sunteți singuri, i-am sugerat. — Da. N-aș putea da ochii cu nimeni acum. Altă tăcere insuportabilă. Nu știu ce să-i spun ca să-l fac să se simtă mai bine. Rana e prea proaspătă. Când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
momentan, Micuțului. Mai întâi, Matahala paralizează ca hipnotizată, petrecând cu privirea balansul lichidului auriu, șampanizat, cu bule mici, din recipientul agitat prin fața sa, de piticotul cel straniu. Încet-încetișor, bălăngănindu-și tălpile bocancilor, expandate de un platfus dublu, uriaș, Sile se urnește și se dislocă pe tânjeală înscriindu-se, cu o dexteritate lentă, de vâslaș, pe o traiectorie aproximativă, cu apexul și punctul de coliziune, în încheietura mâinii fantomatice, de gnom. Zbang-zdrang...! O piatră zbârnâie, sticla cu secărică clinchetește ca o caterincă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și dumnealui, inexpresiv, cum oaspeții, îndrumați de către Poet, iau pe brațe corpurile-delicte, ridicate de la muzeu pentru a fi fotografiate, numerotate și menționate pe proces-verbal constatator, înfundându-le precipitați, pe post de șrapnele, în gura largă a șemineului. Mut, polițistul se urnește la rând, mătăhălos ca un marangoz, deschide unul dintre fișete și răstoarnă de-a valma, peste spadă, scut și peste coif, tot arsenalul de pistoale și de muniție, din dotarea Secției. După care, din spatele fișetelor, ridică o canistră nichelată de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
arătă o fotografie, să-i dovedească ce frumos bărbat a fost. Îi spuse că numai gratie zestrei ei reglementare a putut mărita pe Mimi, căci altfel, prin câte necazuri a trecut, nici n-ar fi avut cu ce s-o urnească din casă. Pe urmă, sfîrșindu-și pictura, începu să-i istorisească pe larg câte certuri și aproape scandaluri a avut bietul Jenică din pricina ei cu părinții lui, care sunt niște oameni foarte bine, dar cu idei foarte învechite în unele privințe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care nici nu stă în țară: nu știu ce face prin Italia, se pare c-ar fi în diplomație. Moșia o ține în arendă un colonel pensionar, Ștefănescu, om foarte de treabă, cu trei fete de măritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sunt drăguțe și au câte ceva zestre. Tot restul a fost un singur trup până la moartea bunicului, când s-a împărțit între tata și un frate al său, Teofil, care apoi și-a vândut treptat toată partea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]