2,023 matches
-
și o lua la bătaie. Devenise o povară pentru Caterina, ce nu putea scăpa de el, deoarece se temea, fiindcă o amenința cu moartea. Se mai răcorea și ea povestindu-i mamei prin ce trece. Nu odată venise cu ochii vineți. Ultima oară a povestit că a lovit-o puternic la ureche și nu mai aude bine. De atunci, pentru a ne înțelege, trebuia să vorbim cu ea foarte tare. Eu și fratele meu i-am zis Surda. Pe mine, care
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
bărbat pe nume Callas, cu un sforăit ca o sirenă de ceață În miniatură; În cealaltă era doctorul Philobosian, care plângea În somn. De când plecase din Smirna, doctorul fusese copleșit de amărăciune. Epuizat, cu burta suptă, stătea ghemuit În haină, vânăt În jurul orbitelor. Nu mânca mai nimic. Refuza să urce pe punte ca să respire aer curat. Iar În rarele ocazii când se ducea, amenința că se aruncă peste bord. În Atena, doctorul Philobosian le spusese să-l lase În pace. Refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
săturase de ciorovăiala noastră. ― Să-l ia dracu’ de judecător! Nu se uita la noi. Se holba la prima pagină a ziarului The Detroit News. Se făcuse roșu la față și apoi - din cauza tensiunii mari de care nu pomenisem - aproape vânăt. În acea dimineață, la Tribunalul Districtual al Statelor Unite judecătorul Roth concepuse o modalitate deșteaptă de a desegrega școlile. Dacă nu erau destui elevi albi În Detroit care să se Împrăștie, avea să-i ia din altă parte. Judecătorul Roth revendicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai departe. Instantaneu câțiva calatores se interpun între el și copii. Ieșindu-și din fire, Nero își înfige mâna în pieptul celui de lângă el și-l scutură violent: — Cum îndrăznești, tu, sclav eliberat de Arvali...? Omul îl recunoaște: — Iertare! bâiguie vânăt de frică. — Rolul vostru este să transmiteți ordine, nu să-mi stați mie în cale, nenorociților! — Am primit sarcina de a-i supraveghea îndeaproape... Tiberius Nero trece repede mai departe, îmbrâncind din umeri. După ce depășește obstacolul, își dă seama că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să sboare, El, veghea mea sfântă, amicul fidel? Ori poate!... O-nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale - Căci tu - tu ești el. {EminescuOpI 42} NOAPTEA... Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofa roșă eu în fața lui privesc, Pîn-ce mintea îmi adoarme, pîn-ce genele-mi clipesc; Lumînarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă, Albă ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
feței mele. - Nu voiu, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel: Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voiu părul să mi-l taie Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie. - Știu mai bine ce-ți priește, Las-de-a lumii orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Către schitul vechiu și sfânt. Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
buze ce suspină, Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic - Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. II Ea a doua zi se miră, cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită, șopotește blând din gură: " Sburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură". III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
izvorul: Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul? ". Am răspuns: "Pădure dragă, Ea nu vine, nu mai vine! Singuri voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată... Care azi e-ntunecată... De-unde ești revino iarăși, Să fim singuri! {EminescuOpI 123} REVEDERE - Codrule, codruțule, Ce mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un toiag Încununat cu trestii. Părea un tânăr Voievod Cu păr de aur moale, Un vânăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra feței străvezii E albă ca de ceară - Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. - " Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de ceva: — Am să-ți spun o taină. Cei doi care au mers cu tine pe meleaguri străine, Hasekura și Nishi, au fost pedepsiți cu moartea din pricină că s-au creștinat, îi zise el privindu-l drept în ochi. Pe buzele vinete ale lui Velasco înflori în zâmbet. Tăcuse până atunci, dar scăpă un „Ah!”, iar apoi se întoarse către părintele Carvalho și strigă: — Tanto yo como ellos podemos ir allá. Recitând cu toții într-un glas „Tatăl nostru”, cei trei înaintară unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
catifelat și sânii mari, și nu fu nevoie să-i pună o pernă sub fund. Plecă Înainte ca ea să se trezească, arătând destul de prăpădit În lumina primelor ore ale dimineții, și se Întoarse la Pera Palace cu un ochi vânăt, ținându-și haina pe mână pentru că-i lipsea o mânecă. Plecă-n aceeași noapte spre Anatolia și, mai târziu, În timpul călătoriei, Își aminti cum călărise toată ziua printre câmpii acoperite cu maci cultivați pentru a face opium și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
păstorii zic simplu: muntele numai Ceahlăului. Pustietatea și singurătatea lui n-au pereche decât dincolo, în înfățișarea aspră a Călimanilor. Și-n Ceahlău, și-n Călimani poporul și-a pus legendele din preistorie. Misterul lor stăruiește încă. În pâcla lor vânătă se strecoară fantomele bourilor domnești pe lângă turma împietrită unde veghează stânca Dochiei. Aceeași amintire de basm leagă Călimanii de Ceahlău; șoapta amintirilor curge pe cetina codrilor venind din Călimani și din trecutul cel mai adânc. Aburii Bistriței fac popas în
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
un grind. Amurgu-mbracă Delta toată-n aur Cu turla unui sat lipovenesc, Dar umbrele ostroavelor de plaur Albastrul cenușiu îl împânzesc. Vaporul taie noaptea șoptitoare, Și valul ce se-ntunecă-ntruna, Când cele cinci coline cresc în zare, De aur vânăt cum e pruna. Cerințe: 1. Selectați expresiile artistice 2. Scrieți cinci adjective din text și alcătuiește cu ele propoziții 3. Scrieți cuvinte cu înțeles opus pentru: se întunecă se îndoaie luminiș deschisă trist amurg umbre cresc Anul cu cele patru
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
CÂND FRIGUL IERNII ÎNGHEță SUFLUL fragil al lucrurilor, Carol inventă interminabile plimbări nocturne pe ulițele orașului. Pleca de cu seară, urmat bineînțeles de Filip, și revenea spre dimineață, după marșuri lungi și epuizante, cu oasele frânte de oboseală și carnea vânătă de frig. Cădeau apoi amândoi într-un somn lung și fără vise, pentru a relua seara totul de la început. Spre surprinderea lui Carol, Filip suportă mai ușor ca el această nouă încercare fizică. Ar fi trebuit să-și închipuie. Meseria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
față în față și schimbară câteva vorbe. Dar totul părea acum o searbădă reluare a unui eveniment prevăzut și întâmplat deja în mintea Bătrânului. își întoarse privirea în vale, spre un sat intrat în conul de umbră al unui nor vânăt, ca un balaur. Vântul înfoie și dădu viață balaurului, împingându-l spre miazăzi. încăierarea îl pasiona și bătrânul sufla din toți bojocii, ajutând vântul în lupta sa cu monstrul care răpise soarele. Pata de întuneric se clinti în cele din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
terminat sau măcar a început să se termine cu auto-impușii mari poeți, A. Toma, Mihai Beniuc, Dan Deșliu și ceilalți care ocupaseră prin efracție primele rânduri ale literaturii române. Omul care a scris, Baroane! și pamfletul anticarlist, Omul cu ochii vineți, e un poet prea mare și totuși contradictoriu pentru a fi judecat de un fitecine. Arghezi întotdeauna a fost un om de stânga, dar foarte contradictoriu, fiindcă în perioada interbelică a făcut de două ori închisoare, o dată după Primul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
dănțuia. Mi se păruse la început o masă, dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot mai repede și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
frumoasă și urâtă, parcă fizicul ar fi o reflectare a caracterului ei instabil, evoluând intre extreme. Totul depinde de liniștea mai îndelungată sau de oboseala ce o face străvezie. În momentul supărării devine slabă de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
CÂND FRIGUL IERNII ÎNGHEță SUFLUL fragil al lucrurilor, Carol inventă interminabile plimbări nocturne pe ulițele orașului. Pleca de cu seară, urmat bineînțeles de Filip, și revenea spre dimineață, după marșuri lungi și epuizante, cu oasele frânte de oboseală și carnea vânătă de frig. Cădeau apoi amândoi într-un somn lung și fără vise, pentru a relua seara totul de la început. Spre surprinderea lui Carol, Filip suportă mai ușor ca el această nouă încercare fizică. Ar fi trebuit să-și închipuie. Meseria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
față în față și schimbară câteva vorbe. Dar totul părea acum o searbădă reluare a unui eveniment prevăzut și întâmplat deja în mintea Bătrânului. își întoarse privirea în vale, spre un sat intrat în conul de umbră al unui nor vânăt, ca un balaur. Vântul înfoie și dădu viață balaurului, împingându-l spre miazăzi. încăierarea îl pasiona și bătrânul sufla din toți bojocii, ajutând vântul în lupta sa cu monstrul care răpise soarele. Pata de întuneric se clinti în cele din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale tîrîndu-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
el ca un șuvoi, și, apoi, peste câteva minute, sus, sub pădure. La picioarele noastre, valea Filioarei, ondulată și presărată cu 1 Lustru - interval de cinci ani. buchete de copaci de toate formele și de toate mărimile. Departe, în stânga, șirul vânăt al munților de peste Ozana, cu Cetatea Neamțului, cenușie și mohorâtă, pe un piept ieșit în afară al muntelui. Mai înspre dreapta, plopii și lucirile Târgului. Apoi dealul Boiștei, trăgănat, acoperit până aproape de vârf cu lanuri înguste ca niște velințe multicolore
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dormim, și când suntem treji... La o săptămână după Bobotează, păsările au dispărut la fel de brusc cum apăruseră. În urma lor au rămas cuiburile cu ouă verzui și pui golași, care cădeau cu nemiluita din copacii Împietriți de ger, scoțând din pliscurile vinete țipete funebre. Nu-i mâncau nici câinii, nici pisicile și nici jivinele ce apăreau noaptea din pădure. În ciuda gerului, În Împrejurimi se răspândi un miros de sulf și ouă clocite. Mirosul stărui până În Săptămâna Patimilor. Oamenii miroseau urât. Urât miroseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]