689 matches
-
neștiind să-l prețuiesc cum se cuvine, l-am risipit fără rost în atâtea și atâtea nimicuri. Dar ce să-i faci, așa e lumea. Și ca dânsa suntem noi. Comentarii critice "Cu sufletul mai mare decât mărunta-i dar vânjoasa făptură, Vasile Tărâțeanu este veșnicul pelerin romantic cu pielea tăbăcită de cele patru vânturi, dedicat apostolatului românesc-bucovinean și unui recitativ poetic al înstrăinării în maniera Goga sau folcloric-eminesciană. El scoate versul de-a dreptuldin sufletul său înstrăinat, fără dichisuri și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
învățat mai repede să vorbească.” „Victor a învățat mai repede să meargă.” „Victor a învățat mai repede să citească.” Prima parte a vieții mele a fost o continuă oglindire în existența lui Victor, fratele meu mai mare, fratele meu mai vînjos, fratele meu mai puțin bolnăvicios, fratele meu mai vesel, fratele meu mai deștept, fratele meu mai glumeț, fratele meu mai generos... să nu credeți însă că pe fondul acestui bombardament comparativ subconștientul meu ar fi dezvoltat vreo aversiune față de Victor
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
spuse Victor, acum o să moară din cauza căldurii, peste cîteva ore. — Găsește el o altă căsuță, chicoti fata apropiindu-se de Victor și înlănțuindu-l cu brațele de gît. Victor încercă să se debaraseze de ea, dar fata era mult mai vînjoasă decît părea în realitate. Cea de-a doua voce din mintea lui Victor reacționă ca un sistem de alarmă. toate beculețele roșii ale unui mecanism de autoapărare începură să pîlpîie. sunt absolut iresponsabil, își spunea, să visez eu așa ceva ! Și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
a atras atenția dă chilipirgiu creol două gagioale care seamănă ca surorile, da a mare ie pistruiată, că trage a morcoveață, iar a mică ie la fel, da pă brun și palid. Din când În când, un urs dăstul dă vânjos, care tre să le fie tata, Îmi arunca priviri foribunde, dă parcă io ieram vrun chibiț. N-am dat atenție și am vizionat atent toată ceata lu Pițigoi. Chiar de nu mă dă timpu afar dân casă, am să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
una din nopțile trecute pentru o vastă porție din prietenii săi, la reședința de la Măslini. Fără doar și poate că a asistat personal la petrecere José Carlos Pérez, figură de mare Încărcătură socială sub porecla de Cufărașu’. Nu prea țanțoș, vânjos În hainele-i strâmte, mic de stat, dar bine Îmbrăcat și flexibil, un derbedeu În stilul vechii gărzi, vestit pentru proasta dispoziție și Încăierările lui, Cufărașu’ e, pe drept cuvânt, un tip popular, iubit În toate cercurile, mai ales În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Bîlbîie, să putem apăsa la vreme pe trăgaci", și spre uimirea lui uriașul și transpiratul prinț Cantacuzino își făcu repede, aproape pe furiș, semnul crucii. "Trebuie să scăpăm de troica asta de papă-lapte și să aducem un om sănătos și vînjos sus pe capră, să țină hățurile bine și să ieșim o dată din mlaștina în care ne cufundăm pe zi ce trece. Ia uită-te, domnule Bîlbîie. toți unul și unul. Cu oameni ca ăștia nu piere țara." L-a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
egal cu ei, altfel nu... L-am băut și m-am uitat țintă la Megherel. Era un ins cu fălci puternice, care făceau din chipul lui ceva pătrat. Privirea îi era dominatoare, dar turbure, frizura neagră, înaltă, umerii lați, gâtul vânjos. Purta un costum bej care stătea pe el ca pe-un cal, nu se mula, se strâmba din coate și la revere. Îi cunoșteam pe zbanghiii ăștia, erau din altă lume decât a noastră, cum mă vedeau, nu știu de ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ieșea cîte-o muiere, îl băga în curte, îl dezbrăca și îl spăla. Ce vină avea el săracul, că era slăbănog, spunea ea, și îl lăsa să doarmă în bătătură pe troscot. Mai târziu am auzit și citit că poporul e vânjos, sănătos. E cine e, dar câți strâmbi nu vedeam eu trecând pe drum, șoldii, fete cu picioarele cât niște putinee, muți frumoși, de care abuzau văduvele, inși cu tot felul de gâlme la gât... Mama zicea că sunt "păcate de la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lecției. Introducerea. Expunerea subiectului. încheierea. Tema aceea trebuia formulată în scris, și când era vorba de literatură nu era o glumă. Puși în situația de a urmări o idee (și mai târziu, în viața literară, am cunoscut scriitori talentați și vânjoși, cu sevă în ei, dar care chiar dacă ar fi mers aiurea și s-ar fi izbit cu capul de un copac, după cum spusese la un moment dat tot unul dintre ei" tot n-ar fi găsit o idee) veneau la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu numaidecât, îl văzuse de două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
declarat, atunci, de moșneag. «A fi, sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!» Dar, ce importanță mai au câțiva ani în plus sau în minus? Omul a existat, există, încă, în memoria multor locuitori ai satului: sfătos, hâtru câteodată, însă vânjos și harnic, generos, dar și cumpătat... Crunt lovit de soartă. Scăpat din două războaie, deși nu s-ar spune că moartea l-a cam ocolit, și, revenit acasă ca să-și îngroape fiii, nepoții și doi strănepoți, răpiți vieții de-o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
la o petrecere, cu colegi de-ai ei, și cum după un timp fetele care mai erau de față au început să se dezbrace și ea s-a speriat, dar n-au lăsat-o să plece. Unul dintre băieți, mai vânjos, a luat-o într-o altă cameră, a dezbrăcat-o de sumarele haine, sub amenințări, întotdeauna amenințările au paralizat-o, și a făcut ce i s-a spus, s-a culcat cu ea. Prima oară. I-a descris în amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privea cu un zâmbet amuzat. Înaltă și urâtă, cu nas mare, ochi înguști, spălăciți și fără expresie, fruntea cât două degete, buze senzuale și groase, disproporționat de mari față de ovalul feței. În schimb, cu picioare lungi, armonios pierdute în arcul vânjos al coapselor, cu sâni și umeri dăltuiți într-o marmură palidă, vag irizată de vinișoarele de dedesubt. Conștientă de farmecele trupului ei, de atracția pe care o emana, convinsă că e cuceritoare, prin urmare chiar și frumoasă, din moment ce toți bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Egiptului a chemat pe moașe, și le-a zis: "Pentru ce ați făcut lucrul acesta, și ați lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?" 19. Moașele au răspuns lui Faraon: Pentru că femeile Evreilor nu sunt ca Egiptencele; ele sunt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei." 20. Dumnezeu a făcut bine moașelor; și poporul s-a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr. 21. Pentru că moașele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case. 22. Atunci Faraon a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
tăticu’ lor. Îmi pare bine că ți-am putut fi de folos. Când mai dorești să te fotografiezi, fă-mi doar un semn. Sergentul aruncă la coșul de gunoi ultimul bec al blițului și își puse apăsat mâna pe umărul vânjos al agentului de stradă Mancuso. — Ai reușit de unu singur să dai pe față organizația cea mai activă din oraș în răspândirea materialului pornografic prin licee. Îi trase o palmă zdravănă peste omoplatul înclinat. Mancuso, și nimeni altu’, arestează o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care scînteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde cîțiva tineri vînjoși, care se vor Înclina În fața lor făcîndu-și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mîinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mîinile, Înainte să apuce vînjoșii lor purtători să-i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atît de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cerșea și implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerînd Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vînjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrînceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfîrșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
perne. Chipul, ca și la cafenea, parcă-i era tăiat din ceară galbenă - nu albul stins, păstos, al unui mort, ci un fel de paloare virilă, pe care nu-ți venea s-o numești nesănătoasă, săi părea culoarea unui om vînjos, care a lucrat În mină sau a muncit În schimbul de noapte, Într-un mediu umed. Amory l-a examinat cu scrupulozitate, așa Încât mai târziu l-ar fi putut desena - Într-un fel - până În cele mai mici amănunte. Gura-i era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de culcare, și loc de rugăciune solitară pentru misionar. Încă de pe când era elev la seminar, avea obiceiul să-și lege încheieturile mâinilor înainte de a se culca pentru a nu cădea pradă poftelor trupești care îi asaltau cu înverșunare trupul vânjos. Astfel de pofte de care se lepădase pentru toată viața prin jurământ nu-l mai chinuiau atât de nemilos ca în tinerețe, dar misionarul își păstra și acum obiceiul ca seara, înainte de a cădea în pat ca un buștean o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prin piața indiană de lângă mănăstire, japonezul acela îi urmărea din apropiere. Printre indienii din piață erau și unii care purtau sombreros și sandale din piele precum spaniolii, dar cei mai mulți erau goi până la brâu, cu pletele lungi revărsându-se pe umerii vânjoși. Mărfurile întinse pe pământ, sporovăiala lor ciudată pe când își strângeau boccelele și se pregăteau de plecare - totul era neobișnuit pentru japonezi. În glumă, Daisuke își puse un sombrero pe cap și îi făcu pe toți să râdă. În acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la fel cum melcul nu se putea desprinde de cochilia lui. Ce părere aveți, senior Tanaka? îl întrebă samuraiul. Tanaka stătea cu mâinile în sân, după cum îi era obiceiul atunci când trebuia să se gândească la ceva. Uitându-se la spinarea vânjoasă și la brațele groase ale lui Tanaka, samuraiul simți că prin trupul solului curgea același sânge de samurai de țară ca și prin propriul său trup. Acel sânge de samurai de țară care avea să apere cu îndârjire pământul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Bun venit! Tușind, seniorul Ishida îl țintui cu privirea pe samurai. Acesta făcu o plecăciune până la pământ. Când își ridică fața, samuraiul își dădu seama că la fel ca unchiul său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era prima dată când auzea cuvinte blânde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Isus.” Voi încheia amintind o povestire „apocrifă” a lui Vasile Voiculescu, publicată în culegerea postumă Toiagul minunilor. Ea se numește „Copacul lui Iuda”. Imediat după predarea lui Isus, Iuda, ajuns „pe culmile disperării”, începe să caute prin Ghetsimani un copac vânjos de care să se spânzure. Dar nu găsește decât un cedru multisecular „sub care David își cântase psalmii, la umbra căruia judecase Solomon și proorocise Isaia”. Acesta, înduplecat de a mia rugăminte a ucenicului pierdut, pleacă o creangă, iar sinucigașul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca să scape de amețeală. A îngenuncheat lângă un petic cu căpșune - fructe grase lăsate ca să le culeagă prietenii. Femeia i-a spus ceva băiatului, care s-a dus către capătul verandei. Pearl a pășit singură pe cărare. Era așa de vânjoasă, încât Jina ar fi fost în stare să jure că, sub mersul ei, pământul începuse să vibreze. Femeia era îmbrăcată cu o fustă înflorată și-o bluză imprimată cu albăstrele - haine frumoase, genul cu care te îmbraci la petreceri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]