783 matches
-
ani! Mai mult de patruzeci de ani aplecată deasupra unei albii cu rufe și cu picioarele Înghețate! Frecînd toată ziua! Nu! Hotărît lucru: n-avea pic de inimă! Era un monstru, semăna cu taică-su! Se văita și iar se văita, biata Arminda, avea să moară de supărare, Julius era Îngrozitor de speriat și, colac peste pupăză, copilașul Nildei Începuse să scîncească, Dora se apăra cum putea de lovituri și Nilda Își dezvelea sînul uriaș, ca să-și alăpteze copilul. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fetița mea!, ești o adevărată domnișoară, Susan!, s-a terminat cu internatul, daddy, mica peruviană care stă mereu singurică. Sărmana mea Susan, n-am suferit niciodată, nu se băga de seamă, vorbeam perfect englezește, mai bine decît spaniola, mămica se văita Întotdeauna, cum te simți?, iartă-mi greșelile de ortografie, mămico, scrisorile tale sînt din ce În ce mai pline de greșeli, ai să-ți uiți limba, ce-o să te faci cînd o să te Întorci În țară, Susan?, nu vreau să mă Întorc, daddy, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
silitor?... Unde-i hazul?... Voia să le Înapoieze telegrama, dar Susan stărui să citească pînă la sfîrșit, uită-te jos de tot, darling. Rotofeiul citi fără nici un chef și zîmbi spunîndu-le că poate cunoscînd-o pe servitoare avea haz, au! se văită, dar lui Juan Lucas nu-i plăceau oamenii care suferă, nici chiar dacă era vorba de Luis Martin și luă telegrama ca să citească cu glas tare cuvintele Țanțoșei, care certifica adevărul acestor note: „E o copie fidelă după originalul care rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
curînd se luminează de ziuă. Ce vrei să fac dacă Lester nu dă semne de viață? S-au Întors după ora șapte ca să-l trezească. N-a fost greu. Da, da, bietul de el se simțea foarte rău și se văita tot timpul, pînă l-au convins că dormise cîteva ore și că acasă o să-i dea ceva să mănînce, ca să se poată culca din nou și să doarmă mai departe. Santiago s-a urcat În camionetă și i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
noroi, ca să-și înnegrească penele. Dar, Doamne! Credeam că pasărea aia era mai deșteaptă decât orice ființă umană. Mai ții minte când am încercat să-l învățăm să ridice un picior în semn de salut? Brusc, Mark începu să se vaite. Un braț săgetă aerul, iar celălalt se roti larg. Pieptul i se repezi înainte, iar capul îi țâșni în sus. Tuburile fură smulse, iar alarmele monitoarelor începură să urle. Karin chemă asistentele, în timp ce Mark se zbătea pe cearșafuri, târându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
învârte în valuri, la vale, trăgând sub ea cu grapa, cu sapa tot ce-i iese în cale. Bucătăriile s-au umplut cu fierturile acestor vremi de-a îndoasele, au fost decimate pădurile și acum oamenii trag ponoasele. Toți se vaită de-atâta gunoi, noroi intrat în case, n bordei; Doamne, -o fi vremea de-apoi... și bătrânele recitesc Evanghelia după Matei. După o jumătate de ceas țara e plină de-o nouă lumină; fiecare se uită la ce i-a
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
În marele oraș unde venisem ca ucenic să Învăț o meserie, și l-am auzit pe Andrew Johnson - pe atunci președintele acestui mare neam, zise tata, vorbind de pe platforma unui tramvai... și era așa de beat... așa de beat, se văită tata, președintele acestei țări era așa de beat, Încît trebuia să-l sprijine cîte unul de-o parte și de alta cînd vorbea... că, de nu, se ducea cu capu-n jos În mocirlă! Aici se opri, Își umezi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Cu ce te ocupi tu, Sandy? — îi raportez pe transferați și reparatori. — Ce fel de meserie e asta? — Trebuie să ne grăbim, tată. Poți sta în picioare? Lanark reuși să se ridice, deși îi tremurau genunchii. Bătrîna din colț se văita: — Fiule, nu mă poți ajuta și pe mine, fiule? — Așteaptă! O să vină cineva să te ajute! strigă Alexander disperat. Luă brațul drept al lui Lanark și-l duse peste umărul lui, îl prinse de talie și porni spre ușă, blestemînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lamentațiile : „Nathalia“, spunea, „deschide, Nathalia !“... Vedeam cum întindea mâna, ca pe un peduncul, cum râcâia, cum se retrăgea apoi în sine cu peduncul cu tot, ca într-o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait sau să râcâi și eu. Spinarea mea adera perfect la perete, un fluturaș albastru se lipise pe conturul umbrei mele și mi-am amintit cât de ostenită era Zenobia... „O strigi degeaba“, i-am spus lui Petru. „Nu vrea să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
au băut, după ce a pătruns-o de două ori la rând, cu toată pofta grozavă a zilelor de arest - ea a răcnit de s-a auzit până afară, a doua oară chiar mai tare, așa era ea, apoi s-a văitat gutural, ca porumbeii -, au adormit amândoi buștean. A doua zi, Fane i-a depănat de-a fir a păr ce i s-a mai întâmplat și prin câte-a trecut în ultimul timp, iar ea a cotcodăcit ca orice muiere
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe alb: recursul la un proces al unei femei acuzate de crimă nu mai poate să aibă loc în aceeași zi cu înmormântarea unui erou. Am fost amânați până la o dată necunoscută. Ghazal se chirci lângă telefon și începu să se vaite ca și cum ea ar fi fost cea înjunghiată, și nu Laleh Saharkhizan, despre ai cărei asasini și violatori nu descoperise nimeni nimic timp de nouă ani. Cum să-i spună Shahlei povestea asta? îi stăruia întrebarea în cap, pe când se străduia
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Să mă duc de - aici cu jele Ca și luna pintre stele - Să mă duc să nu ajung Dorul mândrei să mă plâng. Că dorul de m-a ajunge N-oi mai înceta a plânge, Oi plânge și m-oi văita De munții s-or legăna, Păsările s-or mira Și la mine-or alerga, Cu jele m-or întreba: - Ce plângi tu așa duios, Voinicașul cel frumos, Doară mândra te-a lăsat Sau nu ești gata de - nsurat? Eu i-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Eu nu-l știu, dragul mătușii. El, ducîndu-se așa prin pădure, aude - un glas de om zicînd: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce să fie - acolo? Vede un om șezând, grecește, jos: - Da ce te vaiți, bade? - De pe nouă lanuri grâu am strâns și tot pîne l-am făcut și l-am mâncat și tot mi-i foame. - Hai cu mine. - Hai. Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând așa: tare mi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
altul, se înclinau cu grație. În murmurul de voci al unei conversații alese, oamenii își reluau siguranța de sine care le lipsea cu câteva ceasuri mai înainte pe străzile negre ale orașului. Hainele alungau ciuma. În actul întâi, Orfeu se văita cu ușurință, câteva femei în tunici își comentau cu grație nefericirea, și iubirea era cântată in mici arii. Sala reacționa cu însuflețire discretă. Abia dacă se observa că Orfeu introducea, în aria lui din actul al doilea, tremolouri care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aer și apoi se așeză orizontal, în timp ce căruciorul, întorcându-se cu zgomot, se culcă pe o parte. Unul dintre micile capace de tablă se deschise și lăsă să cadă pe stradă câțiva crenvurști din care ieșeau aburi. Doamne Dumnezeule! se văită Ignatius în timp ce privea silueta tramvaiului conturându-se la o depărtare de jumătate de cvartal. Ce festă răutăcioasă îmi mai joacă Fortuna! Lăsând căruciorul răsturnat, Ignatius porni greoi în direcția tramvaiului, uniforma lui albă frecându-i-se de glezne. Vagonul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Lana Lee pe septuagenarii uluiți din local. Unde-i Jones? Cineva să mi-l cheme pe Jones! — Vino încoa’, matahală nebună, țipa Darlene. Tocma’ în noaptea premierei! De ce-a trebuit să vii chiar în noaptea premierei? — Doamne Dumnezeule, se văita Ignatius, încercând să ajungă la ușă. În urma lui lăsă o dâră de mese răsturnate. Cum îndrăzniți, nemernicilor, să asmuțiți o pasăre turbată împotriva unor clienți nevinovați? Pregătiți-vă să fiți dați în judecată mâine dimineață. — Come! Datorezi două’j’patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rost de bani. Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta. Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Consolația filozofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius. — Aau! se văită Ignatius. — Angelo a găsit-o acolo în bar noaptea trecută, spuse cu curaj doamna Reilly. Cineva i-o furase la toaletă. — O, Doamne! Toate astea sunt puse la cale, țipă Ignatius, apucând între labele lui ca de urs ediția uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aia bătrână locuiește tot aici? întrebă Myrna. — Taci din gură și mergi mai departe! — Ai de gând să mă bruiezi așa tot timpul? Myrna privi prin oglinda retrovizoare la șapca verde. Vreau și eu să știu. — O, valva mea! se văită Ignatius. Te rog, nu-mi face o scenă! Nervii mei s-ar preface în fărâmițe după toate asalturile la care am fost supus în ultimul timp. — Îmi pare rău. Mi-am adus aminte de timpurile vechi, când eu făceam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Își clătina capul ritmic. Începu să cânte: — Îmi place parada ... — Gerard, zise Gail. Evan ți-a cerut ajutorul? — Oh, sigur. Apoi, imitându-l perfect pe Evan, continuă: — Hei, Gerrie, vino și ajută-mi. E prea greu pentru mine. Și apoi, văitându-se: — E prea greeeeeeeuuuu ... — Trebuie să iau camera video, spuse Gail. — Sunt o vedetă? Sunt o vedetă? — Da, ești o vedetă. Apoi papagalul începu să folosească un accent american sudic: — Ne pare rău că am întârziat, dar a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de un altul care depăna liniștit mațele, trăgîndu-le pe un scripete, de parcă ar fi Înfășurat un furtun de stropit sau ar fi făcut cîrnați. Orice copil mai sensibil - există oare vreun copil care să nu fie nervos? - s-ar fi văitat de dureri de burtă vreme Îndelungată după contemplarea acelei imagini, o imagine care nu se atenuează În Închipuire, nici vorbă. Cartea aceea pe care o consacra tatălui, o carte pe care prietenii tot auzind vorbindu-se despre ea, aveau impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai bine o fac cu mîna mea, În stil american cu o a doua ipotecă și cu o echipă de demolatori așa pot spune că sînt autorul propriei mele ruini acesta este stilul american nu ne plîngem și nu ne văităm sau mă rog unii dintre noi o fac. Diavolul nu mai suportă să i se țină predici de cînd a fost silit să stea În fața tronului ceresc Înainte de a fi aruncat În flăcări prin spațiu. Urechile i se Înroșesc, vîrfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ca vai de mama ei de apă, cu moluște, cu nisip. Mă feresc de bulion, acritură, ceapă, usturoi. Merg pe griș, paste, orez. Dar e mâncarea bună. Nu facem figuri să spunem nu știu ce. O pâine ne vine, de ce să ne văităm. Mâncare, apă, baie, e bine. Baie, o dată pe săptămână, având în vedere că sunt atâția oameni aicea, nici conducerea nu poate să facă prea mult, dar o dată pe săptămână e bine. Joia. O juma’ de oră sau o oră e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
iasă din casă și mă imploră să-l omor. Longobarzii au început să șușotească, drept care comandantul a zis: - Împresoară casa și adu-l aici pe sămădău. Woto, târât fiind la stejar, s-a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat în casa mea, mi-a cerut de mâncare și n-a mai vrut să iasă. Ba chiar, atunci când am încercat să-l gonesc, s-a postat în fața ușii și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
legați și au luat-o la fugă. A doua zi dimineața am găsit scheletul lupului. Probabil că el ne salvase de ceilalți lupi, potolindu-le foamea. A doua zi Gumbert avea febră, locul mușcăturii din roșu devenind albăstrui, și se văita de durere. Pe tot parcursul zilei l-am cărat cu rândul în spate. Seara respira greu, se mișca și mai greu și avea dureri în tot corpul. În timpul nopții l-am vegheat în lumina lunii și am văzut cum nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-i răsplătim, odată întorși acasă. Ne-au cerut sare. După opt zile de marș forțat, pline de primejdii, am ajuns în valea munților noștri. Gaila a dovedit că puterea ei de caracter era pe măsura frumuseții; nu s-a văitat deloc că ar fi obosit și ne-a îngăduit doar s-o ajutăm acolo unde drumul devenea aproape inaccesibil. De îndată ce s-a ivit ocazia, am trimis un catâr încărcat cu sare acelor binefăcători, prin bunăvoința unor negustori care locuiau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]