557 matches
-
Unirii) din fața Bisericii Sfântul Nicolae. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armași. Vătaful poartă lenta roșie pe piept, iar armașii mare și mic, galbenă și albastră, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
o ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armași. Vătaful poartă lenta roșie pe piept, iar armașii mare și mic, galbenă și albastră, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troița Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
în cultul soarelui, de care pomenea și cronicarul german, ca simbol de nemurire pentru strămoșii daco-geți. În ziua de Rusalii, bărbații, femeile, copiii și tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alți bărbați de inițiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de șarpe, prezent la fiecare poartă. Pe munte așteptau până dimineața, pentru ca la apariția soarelui, să arunce cu ce aveau la îndemână spre soare
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
astrul dătător de viață era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezența acestuia în obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea vătafului", în care apare și un popă mascat, își are sensuri care sunt cu greu înțelese azi. Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Bătrâni, Junii Curcani, Junii Dorobanți, Junii Brașovecheni, Junii Roșiori și Junii Albiori. Junii
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susțin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieșirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spențere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armașul mare și armașul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roșie, două galbene pentru armașul mare și una albastră pentru armașul mic și poartă panglici
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spențere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armașul mare și armașul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roșie, două galbene pentru armașul mare și una albastră pentru armașul mic și poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roșie, respectiv galbenă și albastră pentru armași. La încolonare, rujile și panglicele formau
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roșie, două galbene pentru armașul mare și una albastră pentru armașul mic și poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roșie, respectiv galbenă și albastră pentru armași. La încolonare, rujile și panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptușeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
aurit, sau alamă, chimirul sau „șerparul” este cusut cu mărgele și fluturi aurii. „Laibăricile” sunt din dimie albă, brodate cu cu ibrișin negru, ele sunt împodobite si cu găitane. O particularitate insemnatac a portului Junilor Rosiori consta in faptul că vătaful poartă lăibărica pe umărul stâng, iar ceilalți juni rosiori o poartă pe umărul drept. Caracteristica lor — de unde și numele — este căciula de roșior cu „pompon roșu”. Din spusele unor bătrâni reiese că actualele caciuli sunt date ca model de Nicolae
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
închise abuziv de judele brașovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui voievod. La brâu, Junii Naționali Albi au un chimir lat cusut cu motive naționale și numai vătaful poartă o lăibărică albă cu găitane negre și pe margini cu cusături, țesute cu „troaca” (un război de țesut arhaic, cu ciocănele, care a dat șcheienilor porecla de „trocari”). Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
Crăciunului. Membrii cetei se adună în seara de Sfântul Nicolae. În trecut intrau în ceată feciorii trecuți de 18 ani care urmau să plece în armată în anul următor. În prezent, din lipsă de feciori, regula a devenit extrem de elastică. Vătaful mare, care îndeplinește funcția de conducător al cetei, este ales din rândul celor mai populari feciori din sat. După alegerea cetei, membrii ei iși tocmesc o gazdă în sat, în locuința căreia vor repeta în fiecare seară până în Ajunul Crăciunului
Comăna de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/308909_a_310238]
-
din Gorj, pe la 1780, (data nașterii încă este subiect de controversă istorică), într-o familie de țărani liberi, cu o bună stare materială. A devenit unul dintre reprezentanții tinerei burghezii aflate în plină ascensiune: a fost arendașul mai multor moșii, vătaf de plai (subprefect) de Mehedinți și a practicat negustoria. A participat la războiul ruso-turc din 1806 - 1812 în fruntea unui corp de panduri olteni, fiind decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir” clasa a III-a și înălțat la gradul de locotenent
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
poartă în mod obișnuit cizme, de data aceasta ei sunt încălțați cu opinci, la călcâi având „pintin”, iar la glezne clopoței. Mai demult, ei purtau toporiști, mai la urmă însă o lopățică de mărimea maiului. Jucătorii sunt conduși de un „vătaf” și au în ceată două personaje caraghioase, mute, numite „cuca”. Acești cuci purtau mai demult săbii de lemn, astăzi ei au însă un bici. O veche descriere a boriței, narată de Zajzoni Rab István în "Orszag Tükre" (1862), prezintă un
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
căsătorie pe fiica lui și crezând că Vidra îi e sora, îi propune s-o mărite cu nepotul său, Piotrowski, Răzvan își dezvăluie trecutul de hoț, apoi îi mărturisește că „Eueu sunt țigan“, iar Vidra „nu soru-mea, ci soție“. Marele vătaf moldovean Basota este trimis de domnitorul Aron-voda „cu solie la polcovnicul Răzvan./ Ca să-i spun că-l cheamă țară, dându-i un loc în divan“, adică funcția de hatman în Țară Moldovei. Răzvan meditează asupra rolului pe care Basota l-
Răzvan și Vidra () [Corola-website/Science/305769_a_307098]
-
făcuse și el lui Aron-voda“ (Miron Costin, cap.lL). Acțiunea se desfășoară la „Palatul lui Răzvan în Iași“. Tănase, Vulpoi și Razasul sunt acum căpitani în armată moldoveneasca și se bucură de pacea încheiată pe cale diplomatică de către trimisul lui Aron-vodă, vătaful Basota, cu armata leșeasca. Poporul îl aclamă pe domnitor („Să trăiască Aron-vodă“), dar acest fapt este unul trecător, pentru că istoria a demonstrat- cum susține Tănase - că uralele moldovenilor sunt urmate de căderea de pe tron a domnitorilor: „A«Să trăiască LăpușneanulA
Răzvan și Vidra () [Corola-website/Science/305769_a_307098]
-
(n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj - d. 23 martie 1880, București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, "comandant general" al trupelor revoluționare din Țara Românească. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar
Gheorghe Magheru () [Corola-website/Science/300004_a_301333]
-
cărora se obțin principalele derivate alimentare. Nucleul tradiției culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează în munți, în timpul verii, pe perioada pășunatului turmelor de oi. În aceste microfabrici de produse lactate, principalul actor este baciul sau vătaful, singur responsabil de întregul procesu de preparare a laptelui. Proprietarii de oi urcă prin rotație, la stână, pentru a-și primi partea ce li se cuvine, stabilită la „măsuriș”. Din laptele de oaie, baciul prepară cașul, urda și jintița. Brânza
Arta culinară maramureșeană () [Corola-website/Science/314169_a_315498]
-
pentru a se adăposti la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era însoțită de mama ei, Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi stolnicul. În 1691 se întoarce în Moldova, unde capătă slujba de postelnic. În 1700 era vătaf de aprozi, apoi devine vel-agă ( mare agă, rang boieresc, echivalent șefului poliției), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan,nepoată de soră a lui Dimitrie
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la războiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a. În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru
Tudor Vladimirescu () [Corola-website/Science/298248_a_299577]
-
a procurat instrumente muzicale și a adunat o bogată bibliotecă muzicală, care în urma celui de al Doilea Război Mondial și a transformărilor de după s-a pierdut, iar instrumentele au dispărut. A organizat formația de călușari a liceului, formație a cărei vătaf era prof. Nestor Lupei. Formațiile au susținut numeroase spectacole în împrejurimile Bradului. Actual, casa sa este monument istoric, cod LMI HD-II-m-B-03266, fiind sediul Bibliotecii Municipale „Gheorghe Pârvu” din Brad, Valer Fugătă (n. 15 iunie 1894, Luncoiu de Jos - d. 1968
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]
-
și Candin Ciocan s-a ocupat în special de problemele administrative ale liceului și ale internatului, îndeplinind și îndatoriri de economist. A activat în societățile culturale "Asociația corală", "Casina Română", ASTRA. Era și instructorul formației de dansuri, fiind totodată și vătaful ei. Era căsătorit cu Rodica, fiica lui Ioan Radu. La 4 noiembrie 1945, lui și lui Emil Fugătă le-au fost expropriate fără despăgubire proprietățile lor din Luncoiu de Jos, formate dintr-o casă de lemn cu trei camere, dependințele
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]
-
candori“; pomii, întinzând „aripe albe“, par „vulturi de cleștar“; în seara „roză“, luceferii, ca „păunii“, îi ciugulesc poetului din mâini. El e prin excelență seniorul acestui domeniu feeric: „Radu, cneazul gândacilor cerești“, „Gyr - prințul trist și leneș, domnind prin busuioc“, „vătaf peste lăcuste și lalele și logofăt pe crinii de gheață și topaz“. La sentimentul chtonic ne conduc adevărate orgii horticole.» ("ibid.," p. 163). O primă etapă resurecțional-baladescă daco-românească din secolul al XX-lea, mai precis, dintre anii 1927 și 1943
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
din județul Iași. Sub streașina bisericii, pe latura de sud, este încrustată o pisanie cu litere chirilice care este scrisă orizontal și nu pe mai multe rânduri ca la alte biserici. În curtea bisericii se află piatra de mormânt a vătafului Isar care este datată 14 martie 1658. Acesta a fost înmormântat în biserică, alături de soția sa, Biliușca (fiica lui Ieremia Murguleț). Catapeteasma bisericii datează din secolul al XVIII-lea, pictura sa fiind realizată în culorile roș-albastru, dar este foarte deteriorată
Biserica de lemn din Păușești () [Corola-website/Science/317242_a_318571]
-
frunza viței-de-vie. Chiar dacă în Dobrun călușul datează de sute de ani, abia în anul 1936 a primit recunoștința națională fiind ales să reprezinte Regatul României în Anglia. De-a lungul timpului formația de căluș a comunei Dobrun a avut renumiți vătafi, care fiecare la rândul lui a lăsat pentru generațiile viitoare câte o figură de căluș care și astăzi se joacă de către călușarii din Dobrun. Călușul în formele lui atestate în ultimele secole, se practică și este cunoscut ca cel mai
Călușul oltenesc () [Corola-website/Science/318597_a_319926]
-
din 1602. Conform legendei, el a putut să apară pe la 1500, însă din lipsă de documente acest fapt nu poate fi confirmat. Știm doar că în secolul al XVII-lea o parte a lui i-a fost întărită lui Vlaico vătaf. Și tot în acel secol al XVII-lea proprietar al unei părți a Stăneștilor a fost Cerruiuca diac. Ar însemna aceasta că proprietarii cunoscuți ai Stăneștilor n-au fost boieri cu ranguri mari Ia curtea domnească, ci doar reprezentanți ai
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
-lea proprietar al unei părți a Stăneștilor a fost Cerruiuca diac. Ar însemna aceasta că proprietarii cunoscuți ai Stăneștilor n-au fost boieri cu ranguri mari Ia curtea domnească, ci doar reprezentanți ai i clasei mijlocii? într-un anumit sens, vătaful juca rolul de supraveghetor al argaților și feciorilor de la o curte boierească. Dacă acel vătaf, Vlaico pe nume, deținea o j parte a Stăneștilor, atunci stăpân al celeilalte părți putea fi > un boier, care își avea acolo curtea și la
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]