KorAP: Find »[drukola/base=văz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...105 >

2,614 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

o fundătură mirosind a levănțică, îl zăriră pe Broanteș mergând pe lângă ziduri și ținând-o de mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel spătarul. Ia vino-ncoace! Broanteș se apropie sfios, fără să o lase de mână pe Cosette. Da’ văz că ne înmulțim! surâse spătarul. Cine e dumneaei? — Sunt Cosette, de la han - ciripi cu vioiciune țigăncușa. Noi doi ne iubim - adăugă ea, arătându-l cu degetul pe Broanteș - și vreau să fug cu voi. Dacă sunteți bărbați și nu paparude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dreptatea lui Ramza-pașa, vistiernicul Ximachi își ștersese buzele subțiri, vinete și se plecă spre urechea lui Metodiu. — Preacuvioase - șopti demnitarul - aveam noi o vorbă. — V-ascult - spuse Metodiu, ferindu-se imperceptibil de duhoarea ce ieșea din gura fanariotului. — Din câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să danseze, și eu sufăr cu inima: voi pleca. Așa că înainte de-a ne despărți pentru ca preacuvioșia ta s-apuce drumul Ramului, ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Vasea - că, dacă e s-o furăm înapoi pe Malgorzata, cel mai bine e s-o răpim. Ce ziceți? Episodul 113 MITENKA — Pare-mi-se mie - răspunse Metodiu - că aici forțăm puțin nota. A răpi o femei e, din câte văz, un lucru oarecum ușor. Partea mai grea vine abia după aceea, când va trebui să ne gândim ce facem cu ea. Căci vreau să luați aminte la faptul că noi răpim în folosul nostru și cu mult mai puțin într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
familia noastră. După moartea tatei nu știu cum ne-am fi putut descurca fără dumneata. Dar, dă-mi voie să-ți spun, neîncrederea dumitale în lignit e neîntemeiată! Măcar ai văzut vreodată cum arde? N-am văzut și nici nu voi să văz - răspunse pan Bijinski. Faceți cum știți. Episodul 125 MICI DISCUȚII — Să lăsăm totuși aceste griji la vremea lor - zise cu finețe doamna Potoțki - căci, iată, luându-vă cu vorba, nici n-am avut timp să vă prezint doi oaspeți dragi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sânge și cu obiceiurile slave în cap. — Frate Iovănuț - grăi cam derutat Metodiu - mărturisesc că nu știu ce te-a făcut să mă bați atât la cap să ieșim din drumul nostru și să ne abatem prin acest oraș unde, din câte văz, numai peștii pot dormi liniștiți. Dar, preacuvioase, e Veneția! - zise sugrumat de emoție Iovănuț. Uite, acela e Palatul Dogilor! — Și crezi că te lasă să dormi acolo? - făcu Metodiu. Toate astea sunt făcute să te uiți, dar să te folosești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
încinse de sudoare și praf. Firești trebuințe ne mână a le schimba. Piaptănul ce-l cauți nu se arată a fi aici. Rogu-te, dară, să te duci în odaia ce ți-a fost hărăzită de Domnul, căci, din câte văz, numai Necuratul te-a-mpins încoace. Nu el, preabunule părinte - suspină femeia. Nu el. Căci de m-ar fi împins Dânsul, n-aș fi venit la milostenia voastră, ci m-aș fi dus să-mi caut piaptănul alături, la căpitanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
m-a făcut. Dar un chip azi este, mâine nu mai este, fiind în cele din urmă acoperit de pământ. Rămâne sufletul să rătăcească, fluture buimac, prin vremuri, în căutarea altui trup, poate mai arătos. Iar sufletul dumitale, din câte văz, frumos este și vrednic de laudă. — Și-apoi - sări și Barzovie-Vodă - oameni balcâzi, dar vajnici, au fost și-n vechime. Cicero, de-o pildă, avea un nas nu tocmai plăcut, Caesar, când se mânia, băga groaza-n oameni, iar Pitagora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Vulture. — Cum să n-aud? - se miră Radu Stoenescu-Balcâzu. De numele acesta a auzit toată Moldova, ba încă și dușmanii dimprejur! Nu domnia-ta ai slujit atâtea capete de domn, ele căzând în cele din urmă, al dumitale rămânând, precum văz, pe umeri? — Numai eu știu cum se mai ține - oftă spătarul. Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cât e schimbat mai des, cu atât tristețea e mai mare, căci tristeții sale i se adaugă tristețile mai mici ale supușilor ce-l urmează în surghiun. Să trecem la altele mai vesele, cinstind astfel această masă de la care nu văz să lipsească vreun lucru. Frumos și adevărat ai grăit - zise Barzovie-Vodă, aruncând și dânsul un os grasului de câine ce latră mulțumit de două-trei ori. — Iată - continuă Vulture - Măria-Sa pomenea că fugeam spre Cetatea Albă unde aveam ori niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

noaptea. Ei, ce zici de-asta? Știi bine că nu suport toate... parcă Îmi faci Înadins. Zău așa, nu te supăra, hai să schimbăm vorba. Spune mai bine ce ai aranjat cu bătrîna. — Ei, cu bătrîna. Aștept și io să văz ce răspuns mi-or da ăia de la azil, că dacă nu mi-o ia după cap am Încurcat-o cu nepoată-mea că o ține una și bună c-așa și pe dincolo, n-o știi pă Gina, cînd Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ziua nasul În cărți și nu vrei să vezi ce să Întîmplă pă lumea asta... țexistența În ficțiune ca și alcoolul sau fervoarea mistică aneantizează limitele generatoare de durere cine a zis asta Îmi citesc creierul cu un ochi fără văz felul acesta lejer de a păși Într-un spațiu abstract este de o nesfîrșită tandrețe, nu fac nici un efort nu deschid nici o ușă, nu frîng rezistența unui alt interior ca să aflu, aici nu există Înlăuntru sau afară totul se petrece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ții la ușă. Îi deschid vinovată. — N-ai chef de musafiri, așa-i? — Intră, doamna Oprișan, intră, te rog, tocmai am dat drumul la apă să spăl niște mărunțișuri și probabil că de-asta nu te-am auzit. — Eh, da văz că iar ai masa plină de hîrtii. Toată ziua Înveți. Ce ți-o mai trebui femeia lui Dumnezeu atîta carte, că azi mîine ieși la pensie și la vară om sta și noi pe bancă În fața blocului să ne povestim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
mai ierea om, sta acolo-n mașină, Înfofolită toată-n broboadă, făr-de ochi, făr-de gură, dă ziceai că-i un balot de zdrențe — O să vă mai duceți pe la ea s-o vedeți? — Că n-oi fi nebună, cînd nu-mi văz capul de treburi, c-acu vine ăl mic și să te ții, coană Aneto, spală-1, piaptănă-1, dăi să mănînce, plimbă-1, culcă-1, șterge-l la fund. Asta-i viața, morții cu morții, viii cu viii. Mă duc. Leon a murit acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
că nu-l mai spălai de la Bobotează. Ale dracu lucrurile cînd nu le bagi În seamă, numa ce te trag de mînecă să le slugărești, zău, doamnă Norico, mă și speriai, cum a știut dulapul să-mi ceară mie să văz de el. — Știu eu ce să zic, nu-ți mai bate capul cu asta, a fost o simplă Întîmplare. — Ei, Întîmplare. Io crez că toate pă lumea asta are limba lor și animalele și florile, iaca pînă și casele. De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
și de rușine e prea Îngrozitor prea Îngrozitor frumoasa mea caraghioasa mea fetiță... oricum trebuie să recunosc că animismul vecinei mele e mai inofensiv și mai creștinesc) — ... da nu-mi mai spuseși nimic de băiatu dumitale, că nu-l mai văz nici la televizor, nici p-acasă. — Muncește mult. De dimineață pînă seara și duminicile, repetiții În fiecare zi, spectacole. — Eh, o fi muncind el, nu zic, da spune drept așa-i că s-a despărțit de bruneta aia frumoasă de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de cîte o fată În șorț, pe care o cheamă invariabil Karin sau Helga, pe lîngă turnul cu ceas din Kleiner Ring, peste Podul minciunilor, pretutindeni ochii somnolenți ai ferestrelor din acoperișurile Înalte care-ți urmăresc chipul din spatele secolelor, un văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
chel. 4. Aici scrie că-i Însurat cu doi fișiori. 5. Ceva funcționar la editură sau la ziar. 6. Îi om slab, n-are voință și mîndrie În el. Îl trage toți pă sfoară. Să mă iertați, da, cum Îl văz eu, Îi și fraier. Și mai Îi și muieratec și nici nu duce la băutură că nu ajungea el om așezat și cu familie de miru lumii ca un flentăr. Tot natu se mai distrează, la salar Îi bună o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de detașarea superioară a interlocutorului său. Bate ritmic cu arătătorul În masă și se silește să vorbească Încet, nereușind decît să-și accentueze răgușala. Îți repet, mon cher, că problema Îmbolnăvirii cuvintelor e chiar mai gravă decît crimele săvîrșite În văzul lumii. Doctrina oficială se insinuează aproape imperceptibil În cuvinte alterîndu-le sensurile originare, ba chiar transformîndu-le monstruos În reversul lor. — Nu crezi că pui prea multă patimă În problema asta? Recuzita oratoriei politice e plină de termeni sacri, cum spui, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
se oprește inima. Deschid. — Pentru Dumnezeu ce s-a Întîmplat? — A Înghițit un os de pește și i-a rămas În gît și nu-i mai vine aer. E vecinele acolo și Rădița și Tanța și a lui Incze, da văz că nu-și revine neam. Păi ar trebui să-i bage cineva degetul pe gît să Încerce să i-l scoată sau măcar să-i provoace voma sau tusea că poate la efort Îl elimină de la sine. — Nu știu, nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Eram În balcon, am acolo niște sticle de care vreau să mă debarasez. Poate trece vreo țigancă să i le dau. Da ce, ți-i greu să le speli și să le duci la complex că mai scoți un bănuț. Văz io că nu prea știi să te gospodărești. N-am multe și nu merită osteneala. — Ehe, cum bag seama, la dumneata multe nu merită osteneala. Tac și Îmi fac de lucru cu ciucurii milieului de pe masă. — Să pun de cafea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de cafea. Două canapele acoperite cu pături cazone, pe una se vede urma maronie a fierului de călcat. țce caut aici iată-mă și prizoniera doamnei Oprișan mult trebuie să fi așteptat ocazia) — Hai, că-i gata. Nici nu mai văz p-unde calc că ce-am mai tras azi noapte. — V-a fost rău? — Ei, rău, bate-te peste gură. Făcui niște salată de zarzavaturi pentru la iarnă. Fo cinci chile. Aoleu, măiculiță, ce-am mai muncit la iele. Spală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

era totală pentru el, imposibil de suportat. Înfrângerea și umilința erau cu mult prea mari, dar în aceste clipe un lucru îi apăru ca sigur: nu putea muri tocmai acum. Nu-i venea și nici nu se putea sinucide în văzul lor. Deși ar fi făcut-o fericit dacă ar fi avut ocazia. Ceva mai târziu, la câteva zeci de minute după ce penibilul eveniment din fața liceului se consumase, Mircea Cârpenișteanu înainta în goana unei ambulanțe spre spital. Desigur, nu el era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

știți voi, localnicii, dar un străin? Tocmai de asta cred că și-a făcut sfeșnicele acelea și tot din acest motiv le și lasă acolo pe dulap, la vedere. Cine și-ar închipui că aurul stă nepăzit și încă în văzul oricui? Da, cred că ai dreptate, șmecher moșneagul! Nu înțeleg de ce nu vine! se întrebă din nou Ileana nerăbdătoare. Trebuia să fie aici de aproape două ceasuri. O să vină el, spuse Cristian, nu te impacienta! Cred că nu a reușit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]