552 matches
-
mă frige tot frigul de vânt. // Tăcere... Preacurgeri domoale de ploi / Ce molcome sfâșie calea cu pace... Mocnită lumină. Lumină ce tace... / Mi-e frig. Și mă doare tot dorul în noi. // Stejarii sunt palizi în stingerea lor / Și-n vaietul lunii e foșnet de ape... / Atâta durere cât nu mai încape. Mi-e dor. Și mă tem să rostesc că mi-e dor.” (Idem, Dor, III, 3, 1995, p. 21); „Oranj e cerul părăsit de zei / Azi, când Luceafărul se
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
cineva în fața scenei (cred că chiar eu) și în care era blamat stilul de viata american, strigându-se tare: „mor sute de oameni ai muncii în țara lui Morgan și Ford, căci foamea le secera pruncii, ce în chinuri și vaiete mor” Așa da. Putea să tot bată step Mary pe masă, deasupra capului lui Halus, daca exploatarea omului de către om era definitiv dovedită de omul nostru, negru că tăciunele. În sfârșit, actul întâi se încheia cu câteva virtuozități sportive grupate
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Gheorghe Nandriș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93342]
-
neagra și chiar uciderile erau gândite ca să dea o strălucire diavolească momentelor omagiale cum era Învierea. Am început să cântăm Hristos a Înviat! din ce în ce mai tare, simțind nevoia să apărăm viețile noastre cu strigătul Învierii. Pe măsură ce noi cântam, loviturile, icnetele și vaietele scădeau în intensitate. Mai târziu am înțeles că Dumnezeu oprise martiriul în noaptea Învierii Lui. Sfântul Apostol Pavel și Sila cântau Psalmi și se rugau în închisoare. Dumnezeu actualizează minunile lui pentru fiecare generație de credincioși care suferă pentru adevăr
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
el își confundă vocea cu a noastră, și de la cei doi copii care se zbenguie și se ceartă între ei, și, totdeauna împreună, se tem, speră, se bucură, plâng, se naște un freamăt unic, se aude un strigăt și un vaiet unic. Dar mai târziu, noi creștem și el rămâne mic; în ochii noștri se aprinde o nouă dorință, dar el este totdeauna fixat în vechea, senina sa minune; noi ne îngroșăm, iar glasul ni se ruginește, dar el face să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și se opri horcăind și scuipând flăcări prin eșapamenți. Douăzeci de inși s-au cocoțat după Carol ca să tragă de capacul turelei, În timp de tancurile și taburile din urmă Își croiau alt culoar, strivind poporul și stârnind zbierete și vaiete de moarte. Rafalele s-au Întețit o dată cu balamucul claxoanelor și al clopotelor de tramvai, dar n-am văzut Încă pe nimeni căzând Împușcat. Fugim care Încotro prin perdele de fum și ne repliem În grupuri pe lângă ziduri. Undeva În capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
uniforme, Înarmați În fel și chip. Gemetele și urletele poporului se cățărau pe ziduri și scoteau pe ferestre steaguri și portrete de dictatori cu miile. Ei mugeau și urlau În noapte. Întunericul mustea de durerile lor imemoriale. Noaptea era un vaiet de moarte atotcuprinzător. Pământul a supt Însetat tot sângele și lacrimile lor și i-a Întors Într-un loc de verdeață și răcoare. Din nou ne-au zburătăcit și iarăși am fugit și de astă dată nu m-am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pistoale mitralieră Își trăgeau și ei sufletul pe acolo, printre revoluționarii lungiți pe saltele și așezați pe lângă ziduri cu pături În cap. Se odihneau cu schimbul ca să apere Revoluția de teroriști, acolo-n țarcul ăla bântuit de curent și de vaietul garniturilor de metrou, vegheați de dimineața până noaptea de șuvoiul poporului care curgea neîncetat prin fața lor. Carol scosese din buzunarul șubei o șurubelniță de două ori mai mare decât cea Înfiptă de Pepino În spinarea ăluia. Bătea cu ciocul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aveau! Era unul din Constanța și unul din Mediaș. Ieșeau de acolo transpirați de efort, făceau cu rândul. M. M.: Dar nu vă dați seama că-și făceau rău lor? S. B.: Știți ce era impresionant la băiatul acela? Un vaiet n-a scos. Dădeau în el ca-ntr-un sac. Se uita și sfida. N-am văzut nici până atunci și nici după așa ceva. Parcă nu avea simțuri. A doua zi a fost scos și dus. Probabil că a ajuns
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
240. Ceremonia Înmormântării se Încheie cu așezarea oaselor În stâlpii funerari, confecționați din trunchiuri de copaci golite pe dinăuntru, Împodobite cu semne totemice. Oasele mari și craniul se sfărâmă, ca să ocupe cât mai puțin loc, apoi În strigătele bărbaților și vaietele femeilor, stâlpul totemic este ridicat În poziție verticală și Înfipt Într-o groapă făcută din nisip, dansându-se jurul său În semn de adio241. La Înmormântare participă Întreaga comunitate, fiecare manifestându-și durerea prin strigăte și văicăreli, prin crestarea corpului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
mult cu oamenii, stau adesea cu mine însumi, fac muzică și când găsesc ceva interesant iau note pentru a mi le citi mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete spunea Bacovia, răspunzând interviului luat de I. Valerian. Am recitit gândurile exprimate de poet în însemnări, proze, versuri, cum și cele despre el și opera sa. Să fi fost omul-poet un însingurat, poetul-om un refulat? A fost el un
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fi totdeauna așa de riguroși cu noi înșine! În liniște ne pregăteam ținuta pentru a începe, cu evlavie și teamă, dar și cu îndrăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat. De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau zgomote înfundate, lovituri, icneli și vaiete, care creșteau în intensitate, apropiindu-se însoțite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creștinești sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să rămână în conștiința celor întemnițați. Bătăile, schingiurile, lanțurile, neagra și chiar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fără ca mâna să se mai încleșteze. Celălalt a făcut la fel, oferind lui Ițic aceeași bucurie. Ceilalți i-au imitat și în camera de tortură s-a făcut liniște, toți mâncând din bunătățile până atunci blestemate. Dracul de la ușă, nemaiauzind vaietele disperate, și a dat seama că ceva nu este în regulă și deschizând ușa și văzând ospățul bucuriei, a întrebat: Cine v-a învățat? Ițic! Ițic! , au răspuns cu toții, bucuroși și recunoscători față de binefăcătorul lor. Atunci dracul îl înșfacă pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mai autentică a Vitezdei: orbi, șchiopi, uscați, muți, surzi, strâmbi, cocoșați așteptând „mișcarea apei”. Mai sperau acești oameni? Și dacă sperau, ce sperau? O ușurare prin moarte a suferinței? O vindecare miraculoasă? Un Înger izbăvitor măcar de lanțul detenției? Atâtea vaiete, atâtea gemete, scrâșniri de durere, priviri disperate sau pierdute într-o liniște inconștientă, înțepenite într-un punct nedefmit în spațiu, altele neliniștite ca și trupurile care se zvârcoleau sau tulburate ca și sufletele care le purtau. Această masă de oameni
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o femeie plângând (și văzusem destule la viața mea). Lacrimile păreau să-i țâșnească din ochi în torente, apoi gura udă i se deschise, scoțând un fel de țipăt gâtuit, un strigăt animalic de durere chinuitoare. După care urmă un vaiet înăbușit, cutremurător, și Hartley căzu pe o parte, ținându-se de gât și trăgând cu furie de halat, ca și cum se sufoca. Vaietul se transformă într-un icnet care-i zgâlțâi tot trupul și, o clipă mai târziu, se lăsă pradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se deschise, scoțând un fel de țipăt gâtuit, un strigăt animalic de durere chinuitoare. După care urmă un vaiet înăbușit, cutremurător, și Hartley căzu pe o parte, ținându-se de gât și trăgând cu furie de halat, ca și cum se sufoca. Vaietul se transformă într-un icnet care-i zgâlțâi tot trupul și, o clipă mai târziu, se lăsă pradă unei crize de isterie. Am sărit în picioare și am privit-o îngrozit. Atunci am înțeles ce-a vrut să spună Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
teroarea. În toate camerele unde-au fost obloanele aruncate și date jos, oamenii au fost puși în lanțuri... Te băteau, c-aveau motiv sau nu... Nu auzeai de dimineața până seara la fiecare etaj decât zdrang-zdrang, lanțuri, nu auzeai decât vaiete și gemete, domnule... Și asta a durat din 15 iunie 1958 până în 9 ianuarie 1960, cât a fost Goiciu. Atunci l-au dus pe Goiciu de la Gherla și-a venit în locul lui Istrate. Și-ăsta apoi a continuat, și a
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pentru care era recompensată. Adonia este zeița iubirii și este asociată lui Adonis, apărut în Mesopotamia, adorat și în Palestina, și lui Tammuz sau Dumuzi, divinitate sumero-babiloniană celebrată, în Byblos, prin festivaluri de vară ce comemorau moartea rituală periodică, cu vaiete și bocete ale femeilor, urmate de ospăț și de procesiunea unirii femeilor cu iubiții lor. Allatu este zeița mesopotamiană a copulației, soția lui Nergal, regele-demon. Athargatis, zeița fertilității naturale și fecundității umane, a frumuseții, a lunii, este venerată în Orientul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
A spus-o cumva în treacăt, minimalizându-i importanța, cu aerul că e o nimica toată. Să scap de micile neplăceri pe care le aveam. În mod neașteptat, în noaptea aceea am dormit. Am dormit toată noaptea fără întrerupere, în ciuda vaietelor unui vecin de pat, care avea dureri cumplite. Somnul să fie avanpremiera celuilalt somn, cel fără de sfârșit? Dimineața, la ora opt, am fost chemat în cabinetul anestezistului. Mi s-a spus ce urma să mi se întâmple. Mi s-a
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
însă mai voalat, ținta fiind totalitarismele în general: "Spectacol consternant, intelectualii noștri cei mai cunoscuți s-au cocoțat pe una sau alta din aceste fiare ale apocalipsului (n.r. lutheranismul, respectiv stalinismul) și, ocupați să peroreze în vânt, n-am auzit vaietele ce urcau din pământ. Occidentul a scăpat de ororile ideologiei, întrupate datorită străvechii lui culturi creștine care a constrâns ateismul să ia forma tolerabilă a laicității păzindu-l de spiritul de sistem..." (Întrebări despre Dumnezeu, André Frossard). Curajul Biografiile celor
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
lucrurile simple și se nebunește dupe pestriț), vreun câmp vesel, un cer senin, vreo apă limpede, vreun crâng, vreo dumbravă, un deluleț, un munte, d. Sarsailă, ca să fie înalt, îl vezi că e numai trăsnete și plesnete, numai urlete și vaiete; apșoara i se pare o mare în talazuri, câmpul păstorilor - o tabără sângeroasă, fluierul - o trâmbiță d-ale mari; e numai grozăvii și potoape d. Sarsailă. Când e dumnealui trist sau melancolic, e numai foc și inimă albastră, - cu toate că mai
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
lepădării de sine/ și de șase ori se desfrunzise catargul", "Plugar pe ape cernite semănam deznădejdea,/ scuipatul roșu al trăgătorilor de la rame;/ câteodată iarba de pușcă, alteori calendarul,/ iscodind eczema ce se întindea pe armuri și pe arme", "era un vaiet lung de iasme și huliți/ născuți pe valuri din scuipat de demon să se-agațe"). Limbajul devine armă de luptă în sine, iar cântecul se transformă într-unul mortuar, nu e un imn închinat victoriei, ci un tablou al morții
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și plasatoarele de sală, la tehnicienii de scenă și firește, actorii, toată lumea a fost pe baricade, ocupându-se, în vremuri de greve sau de sărbătoare, de câte trei spectacole pe zi. Bravo! 15 octombrie 2009 După zeci de ani de vaiete autocompătimitoare și acuze pătimașe aduse conspirației mondiale împotriva literaturii române, după nenumărate episoade și versiuni, povești și conjuncturi ale insucceselor la obținerea Premiului Nobel pentru Literatură a vechilor nominalizați (Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nichita Stănescu), după copioase speculații că numai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de personajul căruia i-a dat viață? Există o oarecare identificare între autor și personaj, chiar o relație de prietenie, așa cum întâlnim și în Don Quijote, unde, spre final, în momentul morții lui Alonso Quijano, naratorul spune: „În toiul lacrimilor și vaietelor celor din jur, Alonso Quijano și-a dat duhul, vreau să spun că a murit“. Cititorul înțelege că moare prietenul, nu personajul lui Cervantes. Vorbind despre relația dintre scriitor și personajele sale, Mircea Mihăieș spunea într-un interviu recent din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
și să-i vin de hac. Îmi dau seama că am uitat s-o întreb pe doamnă cât o să mă coste ruperea oaselor, dar e prea târziu. Deja nu mai pot emite cuvinte inteligibile, din gura mea ies icnete și vaiete pe care încerc să le reprim cu demnitate. Îmi trec prin minte imagini cu Horia, Cloșca și Crișan trași pe roată. Săracii. Și ei au avut probleme cu coloana. Trec zece minute lungi cât marele zid chinezesc, apoi doamna începe
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
de câteva ori să intru în conflict cu ei și de fiecare dată am rămas tot pe locul doi, pentru că nu-i puteam opri nicicând și nici unde voiam eu. Mă călca în picioare, nu-mi auzea nici somația, nici vaietul de durere, urmărind să fie cât mai aproape de subiectul respectiv,punându-mă în imposibilitatea de a-mi folosi forța sau mijloacele de care dispuneam pentru ca să-mi apăr persoana sau grupul de persoane ce le aveam de apărat. Am fost numit
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]