883 matches
-
rege al Bosniei iar oștirile de ocupație erau formate din români transilvăneni. Populația valahă era așezată cu preponderență în ținutul Stari Vlah (Vlahii Bătrâni) având un principat autonom condus după Dreptul Valah, atât sub sârbi cât și sub otomani. Vechimea Valahilor și preponderența lor în unele regiuni este atestată de toponimice și hidronimice, tradiții, onomastică. Denumirile Stari Vlah, Korona, Valașici, Negrușa, Bunea, Barbatovaț, Barbeș, ori Durmitor, Visitor sunt amintite încă din secolul al XII-lea. La o populație de 1.158
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
un cătun de 20 case sârbii puteau avea preot, pentru satele valahe un preot se norma la cca. 300 familii. A fost cauza care i-a determinat pe români să treacă la mahomedanism sau la biserica catolică. Birurile grele impuse valahilor după cum reiese dintr-un raport aflat în arhivele din Viena i-au obligat să emigreze. Prima colonizare a avut loc în anul 1597 când au părăsit Bosnia în jur de 2000 de vlahi; ulterior s-au colonizat în Croația 3000
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
Trințu Măran și Iovan Negurici originari din Valea Timocului și stabiliți la Viena, revista „Curierul Ginta Latină” a primit date inedite în legătură cu acest subiect. La recensământul din 1910 în zonele din Austria locuite astăzi de români s-au înregistrat 2400 valahi iar statistica din 1957 a înregistrat doar 1400. Ei se află răspândiți în 14 localități grupate în partea de sud a Burgenlandelui unele fiind parțial valahe. Idiomul vorbit este un amestec de cuvinte române, germane, croate și maghiare constituit deja
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
fost emisă o ordonanță cu caracter administrativ adresată coloniștilor valahi. Un alt document din 1667 se referă la îndatoririle militare iar în 1768 un act juridic precizează drepturile și datoriile locuitorilor croato-valahi. Morlacii Etnonimul morlaci dealtfel întâlnit frecvent în menționarea valahilor din Bosnia, Herțegovina, Muntenegru și Dalmația este foarte controversat. În timp ce în unele însemnări din Evul Mediu termenul de Morlaci este atribuit tuturor romanicilor din peninsula Balcanică, în altele denumirea este dată numai celor din partea de vest și emigranților spre Austria
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
în biblioteci, muzee, expoziții, monografii, colecții, simpozioane datorate în cea mai mare parte instituțiilor academice și intelectualilor din zonă. Cercetarea românească este mai restrânsă. Numiri de munți, localități, păduri se identifică cu termenul de valah ecou al unui trecut când valahii erau populație distinctă. Vocabularul în special cel ce se referă la oierit, unelte agricole, articole de îmbrăcăminte conține cuvinte românești adesea arhaice, unele de circulație în zona Macedoniei, Bosniei, Herțegovinei. Arhitectura caselor, acoperișul, prispa, ferestrele, aspectul porților se disting de
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
ibănești este cel specificat de Strabon, de jugănire (castrare) a cailor. Datorită acestei practici utile în stăpânirea cailor, obicei care sa practicat și între secolele IVXIV, caii scopiri, vânduți în Europa centrală sau numit walahi, ca și poporul cei vindea (valahi= jugănari). Deci "valah" (Walahitermen german) era numele românilor vechi (Chiar și astăzi se păstrează la Tibănești numele de familie Jugănaru, în mai multe cazuri (Jugănaru Vasileun desăvârșit oier; Jugănaru Constantin, Jugănaru Ion etc), ceea ce indică descendența lor carpodacică. Expedițiile armatei
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
K.u.K. (Kaiserlich und Königlich) păzește intrarea într-o gospodărie. Fotografia ceramică de pe cruce arată un bărbat cu mustață cu vârfurile ridicate în sus, pantaloni cu vipușcă și privire severă, militară. Pare a fi anterioară chiar și Primului Război Mondial. Brusc, valahul din mine se simte proiectat în alt spațiu, central- european. Opresc mașina pentru a lua „la ocazie” o femeie de circa 50-55 de ani, venită în pelerinaj, fără îndoială, îmbrăcată cu pantaloni negri peste care a tras și o fustă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
originară chiar din Nicula. Încerc să intru în dialog cu ea, după ce cumpăr un buchet de busuioc verde cu aromă puternică, îmbătătoare. Prima dificultate a acestui teren : nu înțeleg întotdeauna graiul aparte al acestor oameni, presărat cu regionalisme dificile pentru valahul care sunt. Încep prin a-i adresa întrebarea standard care a funcționat și a dezlegat limbile în majoritatea cazurilor : „Pe vremea comuniștilor, tot așa venea lumea ca acum ?”. De data aceasta, tanti Sabina mă privește lung, pe deasupra ochelarilor săi uzați
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în schimb o reprezentare cu mult mai aderentă la realitate: arhetipul unui eroism îmbinat cu autoritatea absolută, cu cruzimea sângeroasă, dar care reușește să se impună, fie învingându-i pe turcii lui Mahomed a II-lea, fie eliberându-i pe valahi de istoricul lor complex de inferioritate. Și apoi, prințul atât de cult din secolul al XV-lea mi se părea că întruchipează, în reconstituirea lui Mincu, mult din monstruozitatea ce încă mai domină istoria noastră, individuală și colectivă. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile Cetății. Rezemați de stela funerară a sasului răposat acum două sute cincizeci de ani, ascultam Îmbrățișați, prin ceața matinală a zilelor de mai, vocalizările latine ale valahilor noștri din vale, lătratul Înăbușit al câinilor, mugetul prelung al vitelor duse la pășune, trâmbițatul Încrezut al cocoșilor, vesela Întrecere a cio canului pe nicovala meșterului, toată larma virgiliană a satului românesc, cu lumea lui gureșă la treabă și cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
strigat: "Ecce homo!" Și consilierii i-au ținut isonul: "Cruciatul!" "Spaima păgânilor!" "Eroul Creștinătății!" "Sabia Domnului!"... "Măscăriciul lui Hristos!" Ajunge! Și?!... Te ridicau în slăvi, dar în ochi le citeam disprețul. Hainele noastre erau ponosite, prăfuite... Cine eram noi? Niște valahi împuțiți, niște varvari de la Gurile Dunării; pe când ei, numai catifele, numai aur... numai... Mă cinsteau cu buzele, că inima lor... Cunosc! Nu o dată, în surghiunul meu, am cunoscut disprețul și m-am simțit mândru în țoalele mele ponosite. Fiecare arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pre limba lor? îl asmute Ștefan. Subito! Presto! Mascalzzoni! Macaronari! Mi-a spus un mare negustor... șovăie Țamblac, mi-a spus că de când "il pazzo valaho"... Cum, cum?! Să nu se supere Măria ta, spune Țamblac stânjenit. "De când "nebunul de valah" chiar așa a spus a momit fulgerele otomane asupra Moldovei, negustorimea navighează într-o veselie pe Mediterană". Ștefan izbucnește în hohote mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e cam hâit: "Nebunul de Ștefan?!" Hai că mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câtuși de puțin nostalgiile rurale (mama poseda un splendid costum național, dar n-am văzut-o niciodată purtându-l) și dintr-o societate cu respect față de toate meseriile și originile, în ciuda tensiunilor șovine: știam că ungurii aveau vorba büdös oláh „valah puturos“, însă ea constituia ceva vulgar, de neluat în seamă, după cum cuvântul „jidan“ mi se părea pitoresc, mai mult literar și neactual, neuzual. Tata n-a manifestat niciodată măcar simțul naturii, iar bunicul meu părea să fi uitat cu desăvârșire
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de an, acum în Cluj. Spre deosebire de școală, pentru publicul mai mult sau mai puțin perciunat de acasă îmi sacrificam cu generozitate corzile vocale, scoțând răgete conforme emfazei pustiitoare;a sultanului, dar implicându-l și pe demnul moșneag ce domnea peste valahi într-o urlătoare similară. Dintre acești spectatori, din familiile lor, n-am mai revăzut pe nimeni după Auschwitz, așa cum dintre chiriașii ce ne-au precedat în actuala locuință doar băiatul s-a întors, zărindu-l câteodată pe stradă, în anii
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acestei națiuni împestrițate, care își schimbă astăzi moravurile odată cu costumele. În aceeași trăsură, unde vezi femei care, prin toaletă și maniere, se străduiesc să imite cât mai bine eleganța și cochetăria vieneză, poți observa și fracul negru, reprezentant al tinerei Valahii, așezat în fața nobilei și venerabilei figuri a unui boier cu barbă albă și cu ișlicul ca o boltă, modă greoaie introdusă de grecii Fanarului. Pe capra trăsurii șade grav când un vizitiu îmbrăcat rusește strâns în lungul lui caftan, când
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
cea mai însemnată dintre ele, promenada de la Șosea, va da loc în scurtă vreme unei instructive confruntări de opinii. Contele Demidov o consideră „un drum rău întreținut, cu arbori de trei ani, făgăduind o umbră menită a-i răcori pe valahii veacului viitor, dar care îi lasă pe cei de astăzi pradă razelor înclinate ale soarelui“. Impresiile lui T. Cipariu și acelea ale lui G. Bariț, oaspeți ai orașului cu un an mai devreme, sunt sensibil deosebite. De la Băneasa, scrie primul
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
istoric. Este acea realitate descrisă de un profesor din Amberg, Ioannis Bisselius: „provincialii transilvăneni țineau mai mult la unul deal lor, un dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta. Căci oare ce-i este mai apropiat Transilvaniei decât valahul din vecinătate?“ Și „care alt popor, în afară de valahi, poate fi într-atât de asemănător și într-atât de plăcut transilvănenilor. Căci mai toți sunt de acelaș sânge, de aceeași origine, de acelaș nume: daci sunt și unii și ceilalți“, Mihai
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
din Amberg, Ioannis Bisselius: „provincialii transilvăneni țineau mai mult la unul deal lor, un dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta. Căci oare ce-i este mai apropiat Transilvaniei decât valahul din vecinătate?“ Și „care alt popor, în afară de valahi, poate fi într-atât de asemănător și într-atât de plăcut transilvănenilor. Căci mai toți sunt de acelaș sânge, de aceeași origine, de acelaș nume: daci sunt și unii și ceilalți“, Mihai, la rândul său, a desfășurat în Transilvania o
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Simion. Împăratul Rudolf al II-lea nu dorea domnia lui Mihai în Transilvania, iar generalul său Basta, era unul din adversarii cei mai înverșunați ai voievodului muntean. Nobilimea maghiară din Transilvania nu se putea resemna să se afle sub autoritatea „valahului“, care adusese cu el și boieri români de peste Carpați, pentru a le încredința demnități în Principatul transilvan, cucerit. În sfârșit în rândurile boierimii din Țara Românească, opoziția față de încercările domnului de a impune statul domnesc în detrimentul celui boieresc avea numeroși
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
amintita Monografie a județului Brașov, elaborată de Ion Podea, secretar general al județului, cu sprijinul substanțial al prefecturii acelor timpuri, dă un răspuns, bazat pe o minuțioasă cercetare a documentelor săsești și ungurești: Pericolul turcesc era numai întrezărit, dar cel valah bătea puternic la porțile de răsărit ale Ungariei. Muntenia ajunsese în faza de dezvoltare și organizare când nu mai tolera amestecul Ungariei nici în treburile sale interne, nici în relațiile cu vecinii. Ungurii din Țara Bârsei apar în arena istoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
papale, căci, "pe la 1200, Papa se plângea, într-o scrisoare, că falșii episcopi schismatici nu îmbrățișau catolicismul...", adică bisericuțele, schiturile noastre tradiționale slujeau tot ortodoxiei. De fapt, cele mai multe izvoare documentare provin din cancelaria Vaticanului, ceea ce explică sărăcia de informații despre valahi care, conform spuselor papei Grigore al IX-lea în scrisoarea către regele Bela din 1234, deși se socotesc creștini, având rituri și obiceiuri diferite, țin de ritul grecilor, disprețuind pe episcopul cumanilor, instalat de statul ungar pentru ținuturile din estul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Robert îi propune pace lui Basarab și începe să se retragă, pe drumul cel mai scurt spre frontiera ungară. "Ciobanul valah" îl urmărește discret și pune la cale "tragedia de la Posada", unde oastea ungară este zdrobită sub stâncile prăvălite de valahi de pe versanții abrupți. Carol însuși a fost la un pas de moarte, pierzându-și pentru început numai pecetea. În istoriografia română, locul Posadei este disputat, numele acesta aflându-se în cel puțin trei locații, din județe diferite Argeș, Prahova și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
relațiile bune dintre cei doi și colaborarea antiotomană. În 1396, avea loc bătălia de la Nicopole, unde turcii înving oștile creștinătății, inclusiv pe cele ale lui Sigismund și Mircea cel Bătrân, întrucât aroganța europeană nu a ascultat sfaturile înțelepte ale experimentatului valah, care-i învinsese de mai multe ori pe "păgâni." Filolog fiind, nu mă pot abține să evoc minunatele și bine cunoscutele versuri ale marelui poet român: "La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns, Ca să stee înainte-mi ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
ungară a Valahiei, pe motiv de respingere a cererilor privind sporirea pretențiilor ungurești de tribut, pentru lupta contra tătarilor. De altfel, năvălirea tătarilor a stopat expansiunea ungară peste teritoriile române. Diploma Ioanițiilor și unele aprecieri papale privind rolul pozitiv al valahilor în lupta cu tătarii sunt de natură să aducă mai multe informații despre organizarea românilor, în acele vremi. În secolul al XV-lea, avem dovezi clare ale parcurgerii Drumului Carului de către numeroase armate, astfel: În 1421,turcii pătrund pentru prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
la Plevna în virtutea unui acord oficial încheiat între București și Sofia, aflam că, printr-o conspirație locală între bulgari, la care guvernele succesive de la Sofia participau prefectul și primarul ordonaseră populației să refuze să-i vîndă orice fel de hrană "valahului" la dughenele din oraș. Acest ordin, executat întocmai, arăta în lumina cea mai proastă sentimentele masei și instrucțiunile date de sus funcționarilor în privința României și resortisanților ei, fără a se cunoaște cum se cuvine ajutorul dat, indirect, de armatele noastre
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]