544 matches
-
a pus cenușă în cap și au plâns-o. Lea i-a spălat mâinile și fața. Zilpa i-a pieptănat părul. Rahela a îmbrăcat-o în cea mai frumoasă tunică pe care o aveau, iar Bilha i-a împodobit brațele veștede cu cele câteva inele și brățări pe care le avea. Împreună i-au încrucișat brațele și i-au îndoit genunchii, așa încât să arate ca un copil în somn. I-au șoptit dorințe în urechi ca ea să le poată duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și le-a ținut de parcă ar fi fost niște obiecte de preț, delicate, prețioase și curate. Mama lipsea, dar micuțul nu arăta nici un fel de intimidare în fața binefăcătoarei lui. Cu durerile ușurate pentru moment, își pusese capul pe sânul ei veșted și adormise. Nu se simțea nici o mișcare și nu se auzea nici o voce. Nu știu cât am stat așa în timp ce el moțăia, dar îmi amintesc că mă durea spatele când a deschis ochii. Și-a pus mânuțele în jurul gâtului Bunicii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcându-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
După un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O găsiră, atârnată în același loc, ca un ochi alungit și plin de mânie. Mâna lui Iahuben se ridică tremurătoare spre stea și buzele lui veștede îngăimară: - Dar steaua asta? Auta se întoarse repede într-acolo, după aceea își plecă ochii în pământ și nu putu să spună nimic. Trecu un răstimp de tăcere. Auta privi din nou steaua, apoi pe Iahuben. Apa limpede a unui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și plantele erau atunci veștede. Iar când pășiră întîia oară în valea marelui fluviu, apele lui, din anotimpul ahet, tocmai începeau să crească. În acele zile soldații lui Puarem văzură fluviul cu apa verde și groasă și, încercînd s-o bea, o scuipară cu scârbă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-un băț rășinos care abia pâlpâia, ieșind tocmai atunci afară din peștera unde cotrobăise, auzi strigătul sutașului și spuse cu glas veșted: - Nu mai sunt arme, stăpâne. Sutașul holbă ochii: - Cum nu mai sunt? - Nu mai sunt. Sutașul se lăsă neputincios cu șezutul pe o piatră. Nu mai era în stare să judece. Dincoace, jos, în tabăra de lângă peșterile sclavilor, slujbașul regesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
criză generală de valută preschimbase siluetele contorsionate ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a arenei nu de strigătele metalice ale dresorilor cambrați în fireturi, ci de mormăiturile veștede ale unor ciobani încuiați la gură, negeluiți de oraș, nepreocupați altcumva decât de a devasta proviziile de băutură ale restaurantului "Hora", prin dreptul Parcului Sportiv "Dinamo", pe deasupra cofetăriei "Perla" și-a librăriei " Lumina", peste prispele reduse la doar două trepte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tot așa de-adînc-căderea. Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere, Îmbăta-se-vor nebunii - despera-vor cei cuminți. {EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare, - Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroiu. Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire, Soarta lor vă e pe suflet - ce-ați făcut cu ele? Voi! Nu vedeți că în furtune
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmi e tovarăș. Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: S-ajung o zi, în care, în strâmta mea chilie, Tu să domnești ca fiică, stăpână și soție Și-n ore de durere, când gândul mi-a fi veșted Să simt cum dulcea-ți mână se lasă pe-al meu creștet Ș-atunci ridicând capul, dând ochii-mi peste spate, Să văd ah, pămînteasca-mi, duioasa-mi zeitate... Fugi, fugi! Ce te așteaptă cu mine într-un veac, În care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii ". Ea mînile-amîndouă le pune pe-al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună. Sălbatecele turme la țărmuri se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
asprul vicol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! {EminescuOpIV 431} {EminescuOpIV 432} Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de ghiață ai morții m-am ales Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am scoborât din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și cu puterile lor. Pungașul știa și prețul: douăzeci de lei de bucată. Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin niște tufișuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte! Se dezmorțise puțin. Simți mirosul veșted al frunzelor de salcâm, scuturate și împrăștiate. Ca să-i treacă de urât, începu să fluiere. Trapul ușor al mârțoagelor abia se auzea. A străbătut Cioplea și de acolo a călcat peste niște grădini de zarzavat neîngrădite, lăsând în urmă mahalalele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei, ia spune... Începea sfinția-sa. De postit, ai postit? - Da, părinte. Țin toate posturile: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților Apostoli, postul Sfintei Marii, miercurea și vinerea, ajunul Bobotezei, Tăierea Capului, toate... - Da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub ele. 143 Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. Prin poarta de piatră erau împinse vitele. Acestea turbau de spaimă simțind mirosul veșted și cald al sângelui proaspăt. Pocnetele bicelor se întețiră. Tăietorii se aruncară între ele, strângând de funii, și le îmboldiră cu ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urcau potecile sălbatice. Gheorghe căra niște pături vechi, trențuite, și ucenicul pândea la capătul drumului să nu vină cineva. Stăpânul era dus cu gagica-n plăceri, nu-i mai cunoștea. Pe ei îi trimiseseră ceilalți să curețe cuibul. Mirosea a veșted și carnea li se strângea sub cămășile subțiri. - Nu mai merge, Paraschive! Cel tânăr umbla alături. Peste locurile pustii atârna sabia lunii, covrigată și rece. Codoșul oftă: - Cum vine amărâta asta de iarnă, mă apucă dracii. Îmi vine să mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
credința e scurtă cât coada cîinelui! - Lasă-mă să mă duc să-i mai văd ochii, s-o scuip și să-i zic: Ptiu, curva dracului, da pe prostu ăsta cât o să-l mai ții? Gheorghe zâmbea cu gura lui veștedă. - Lasă, mă Piele, treacă de la tine!... Să fie și ea fericită! Așa e în viață, o dată păcălești tu pe altul și de-o mie de ori te păcălește cine nu te-aștepți. Hai mai bine să bem ceva, ehe, câte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și binele, și răul. Să putem să știm cum să-l scoatem... Că e frumos omu și pân nuntru, și p-afară. Să mă uit în ce stă puterea lui: în niște sfori de carne și-n sângele ăla albicios, veșted când nu mai e viață-n el. Da sufletu unde-o fi, Vasile?" îl întreb pe ajutor. El de unde să știe? Dă din umeri. "Mă, tu tot prost ai să mori!" îi zic. Și-mi aduc aminte că unii îl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă și mai libere, și totuși Încă aservite unor paradoxuri cam veștede, ce Încep să aducă a prejudecăți, nu-l Înțeleg mai bine, după modesta mea părere, iubindu-l ca pe un fel de Prinț al Decadenței, ce domnește ca un despot capricios peste toate corupțiile spiritului și peste toate rafinamentele Imaginației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca un poet, ca un artist să fie cunoscut sub fermecătoarea sa Înfățișare din tinerețe. El Își dobândește reputația mai târziu, când oboselile studiului, lupta vieții și chinurile pasiunilor i-au alterat fizionomia, lăsând În urmă doar o mască obosită, veștedă, pe care fiecare durere și-a pus drept stigmat o pată sau un rid. Această ultimă imagine, ce Își are și ea frumusețea ei, este, În general, aceea de care ne amintim. La fel de frumos a fost și Alfred de Musset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă și mai libere și totuși Încă aservite unor paradoxuri cam veștede, ce Încep să aducă a prejudecăți, nu-l Înțeleg mai bine, după modesta mea părere, iubindu-l ca pe un fel de Prinț al Decadenței, ce domnește ca un despot capricios peste toate corupțiile spiritului și peste toate rafinamentele Imaginației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din Belsize Park unde puteai mânca. Mesele erau acoperite cu mușama în carouri roșu cu alb și lumina puternică. Toate felurile din meniu erau însoțite de pâine prăjită, albă și gumoasă, indiferent dacă o cereai sau nu, și câteva foi veștede de salată creață așezată pe o margine a farfuriei, ca garnitură. Mi se părea de o familiaritate reconfortantă. MM, Matthew și Sally erau deja la masă, împreună cu Steve, directorul de scenă de la Cross. Înțelesesem de la Sophie că se pregătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]