999 matches
-
opune gravitatea trăirii într-o lume halucinantă și provocatoare. Efortul de a proiecta și a oferi practicii școlare și vieții curricula postmoderne exhaustive este, adesea, disperat. Ca urmași demni și profunzi ai existențialiștilor, gânditorii postmoderniști se exprimă dramatic și cu vehemență. Tonul nu este unul de juvenilă revoltă contestatară, ci unul menit să trezească o omenire hipnotizată de „deliciile modernismului”. Revoluția științifică și mai ales inovațiile tehnice spectaculoase din secolul XX au creat miraje; virtuțile aproape magice ale tech-urilor interbelice și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
personalitate autentică” etc. Aceste eforturi par să se fi consumat deja fără rezultate vizibile. „Omul total”, „personalitățile plenare”, personalitățile autentice etc. nu există în număr copleșitor și nu sunt produse exclusive ale unor curricula formale postmoderne. În anii din urmă, vehemența vocilor postmoderne s-a stins. Nu se poate vorbi de o moarte fulgerătoare, ci de o agonie care s-a simțit în filosofie, literatură, arte etc. încă din anii ’90. În teoria curriculumului și a educației, verva gândirii postmoderniste a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
optimizarea curriculumului din anii ’70; intră în declin în anii ’80, odată cu declanșarea contestațiilor postmoderne; - etapa postmodernă începe în anii ’80 cu critica engineering-ului curricular modern, continuă cu propunerile de curricula multidimensionale postmoderne din anii ’90 și își diminuează vehemența la începutul secolului XXI; - etapa hipermodernă (supramodernă sau ultramodernă) este cea pe care o parcurgem. Este etapa concilierii cu realizările etapei moderne, a redescoperirii virtuților paideia și a construirii de curricula integrale. În prezentul capitol analizăm momente și realizări semnificative
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
împotriva curricula americane în vigoare, în special împotriva mișcării life adjustment education, a fost dat de Arthur Bestor, care a tunat și fulgerat împotriva rătăcirilor antiintelectualiste ale „vocaționiștilor” (dar nu i-a iertat nici pe progresiviști) și a cerut cu vehemență revenirea la curriculumul clasic, singurul apt să confere generațiilor tinere nu numai o cultură temeinică, ci și disciplina necesară studiului profund și perseverent. În lucrarea Educational Wasteland (1953)19, el i-a acuzat de antiintelectualism și pe progresiviști și a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rânduri însă, furtuna s-a potolit. Școala n-a dispărut, nici o națiune n-a făcut eroarea fatală de a renunța la instituțiile sale de educație și învățământ și nimeni nu mai nutrește teorii ucigașe cu privire la curricula moderne. Criticile postmoderniste, dincolo de vehemență, au avut darul de a trezi lumea cercetărilor educaționale dintr-un anumit „somn dogmatic” în care se cufundase vreme de aproape un veac. Zgomotul cercetărilor postmoderne n-a fost un simplu bruiaj cacofonic. Preferăm să considerăm că a fost vorba
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prezentate, în continuare, realizările gândirii postmoderniste în domeniul curriculumului. Dar cum s-a produs această amplă trezire din „somnul dogmatic”? Merită să analizăm aici contribuția decisivă a reconceptualismului. Este vorba despre un curent care nu s-a bazat exclusiv pe vehemența contestatară a antimoderniștilor, ci pe sugestii constructive în direcția reîntemeierii curriculumului și a regândirii sale dintr-o perspectivă largă, profund umană, necaricaturizată prin concepte behavioriste și dezumanizată prin metafore tehniciste. 13.8. Curriculumul „centrat pe primatul persoanei” și „antiinginerismul”tc
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru a satisface trebuințele și interesele celor care învață. Școala există pentru a-i aduce pe copii în contact cu realitatea - din care facem parte noi înșine, societatea noastră și moștenirea noastră culturală 27. Macdonald a pus în discuție, cu vehemență, „supremația structurii bazate pe discipline” în constituirea curriculumului. Dar critica sa nu a ocolit nici orientările psihologizante și sociologizante, considerându-le extremiste, și a propus o a treia poziție, care s-ar putea obține prin sinteza lor. În ce mod
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
la nivel internațional, fie în instituții ale Statelor Unite cu specific internațional 211. Dar nu toată lumea a îmbrățișat cu entuziasm perspectiva globalistă și nu toți cred că unificarea omenirii este calea cea bună și salvatoare. Există antiglobaliștii, care se opun cu vehemență acestei opțiuni. Un caz tipic este Gary H. Kah, a cărui lucrare En Route to Global Occupation: A High-ranking Government Liaison Exposes the Secret Agenda for World Unification (1991) s-a bucurat de un enorm succes la public 212 - nu
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Este adevărat că această evoluție a fost accelerată de criticile virulente ale gândirii educaționale postmoderne, ceea ce nu a adus însă doar clarificări, ci și multe confuzii. Wilson, Osman-Jouchoux și Teslow (1995) le-au inventariat pe cele din urmă subliniind că vehemența lor se justifică prea puțin 244. Înaintea lor, W.D. Winn (1990) identificase implicații majore ale teoriei cognitive (postmodernă!) asupra designului instrucțional 245. B.G. Wilson (1995) a încercat chiar să identifice „rădăcinile” postmoderne în ceea ce consideră a fi cea mai
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nivel al cenzurii, care pentru cărți era atunci CCES, titlul a fost respins. Fiind dotat, aș zice excesiv, cu umor, autorul a propus un alt titlu - Înnebunesc și-mi pare bine!. Bineînțeles că a fost respins cu și mai multă vehemență, astfel încât volumul avea să apară, cu titlul său original cu tot, de-abia în 1990, după dispariția efectivă a cenzurii. În ce mă privește, în 1989, am publicat la Cartea Românească volumul de poezii Paharmakon. Doar că volumul reproducea cam
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a trei „studii” traduse din limba rusă, strânse în volumul Pentru o înaltă principialitate în literatură și artă (1951). Ulterior, în Literatura în publicațiile socialiste și muncitorești (1880-1900) (1966) istoricul literar renunță, într-o perioadă de oarecare relaxare ideologică, la vehemența proletcultistă, ba chiar începe să vehiculeze prețiozități stilistice, care îi vor și marca ultimele cărți. Dar lectura și grila de interpretare sunt deturnante: folosește citate false din junimistul George Panu pentru a-l transforma într-un polemist contradictoriu, nu totdeauna
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
și nefericiți, capacitatea de a pătrunde și reconstitui psihologia copiilor sau dramatismul conflictelor pasionale, unii comentatori au recunoscut că ar avea „ceva de spus”. Mult mai numeroase și mai persistente au fost criticile care i s-au adus, a căror vehemență mergea până la „excluderea” sa din literatură. Dincolo de orice interpretare, în favoarea prozatorului există un argument de sociologie literară: a fost unul dintre cei mai prizați autori români ai epocii, cu un puțin obișnuit succes de librărie. SCRIERI: Fleacuri, București, 1897; Versuri
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
unde P. anticipează o modă estetică de peste decenii. Gluma se îngroașă când trece la „judecarea zeilor”, nu numai demitizând pe fondatorii unor mari religii - Buda, Moise, Hristos -, dar încercând să „probeze” și falsitatea învățăturilor acestora. S-ar putea spune că vehemența cu care Hristos își reneagă propriile precepte și suferința cu care își trăiește condiția de sacrificat al divinității, în niște scopuri îndreptate împotriva omului, aluziile la marile violențe prin care creștinismul a fost impus ca religie oficială precedă, modest, atitudinile
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
râs gâlgâitor („dicretul” imperial prin care beizadea Gheorghe era numit nu domn sau guvernator, ci „ban Craiovei”, „l-au făcut” pe fiul lui Șerban Cantacuzino „din cal măgari”), sincopat de plasticizări paremiologice, căci P., un Miron Costin cumva „miniaturizat” datorită vehemențelor, moralizează necontenit. Adevăratul scriitor este cel din prima parte a cronicii, memorialistul capabil să supună faptele și personajele care le produc unor analize atente, să descifreze intenții și mobiluri și să descrie destine, să stăruie asupra unei idei, urmărindu-i
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
strădaniilor constructorilor de (condamnabile - zice moralistul) proiecte himerice, ambiționați iluzoriu numai de „fumurile dășărtăciunii”, și de a sugera plasarea sfârșitului implacabil al existențelor (chiar dacă este vorba de niște inamici declarați) sub semnul inexorabil al „sorții alunecătoare”. Parcurgând paginile încărcate de vehemență declanșată de resorturi complexe ale cronicii lui P., cititorul va avea certitudinea că a participat la o mare și mult așteptată întâlnire cu un scriitor adevărat. Radu Popescu, cu toate defectele lui ca istoric, are însă mai multă cursivitate în
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
mai numeroase și mai pertinente - el se declară partizan al „teoriei stratfordiene”, care îl identifică pe autorul operei în persoana actorului de la The Globe. Teoria e dezvoltată și astfel, adoptându-se uneori tonul pamfletului: inițiatorii dezintegraționismului shakespearian sunt atacați cu vehemență și reduși la ridicol cu arme extraliterare. Complexitatea afilierii culturale a lui P. iese mai limpede la iveală când se urmărește reacția lui față de literatura română, mai ales față de cea contemporană. Semnificativ e, din această perspectivă, interesul său față de formele
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
lirism direct, dezbrăcat de artificii, solidar cu mutațiile social-istorice ale contemporaneității. Modelele existențiale și estetice rămân André Malraux și Federico García Lorca. P. e un contestatar al lui Tudor Arghezi, ale cărui operă și personalitate le-a atacat cu o vehemență nedreaptă în „Azi”, apoi în „Scânteia” (1947), anticipând campania de desființare a poetului, orchestrată oficial din 1948. Temperament ciclotimic, pasional, capabil de mari elanuri și de bruște depresii, trecut prin mai multe crize psihice (despre care mărturisesc paginile unui jurnal
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
pasiunea unicului”, s-a știut face percepută că „o ființă nepereche”, care provoacă prin nonconformism și paradox: fragilă și dominatoare („voce de bronz și argint”), natura de „cuceritoare” (Elenă Văcărescu), iradiind inextricabil aroganță și simplicitate, prodigios locvace, cu o gestica vehemență, subtil afectată, intransigent justițiara, stăpânește elanul de a convinge și „reflexul de a decretă” seducător. Adorata de contemporani, multi iluștri, si întreținând frenetic „climatul geniului” (Léon Blum, Maurice Barrès o vedeau că întruchipare a condiției geniale), a trăit adulata, cu
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
va veni în cele din urmă definitiv. Autor de cărți pentru copii și tineret, N. abordează o tematică îngustă, caracteristică literaturii teziste postbelice: viața celor „umiliți și obidiți”, tratată într-o manieră schematică, apăsat ideologizată. Va trece totuși lent de la vehemența proletcultistă din Focosul (1958) spre o proză de observație mai obiectivă, în care comentariul auctorial, cu intenții explicativ-orientative, se află în plan secund, ca în Flori de pădure (1982). Focosul conține și o mărturisire privind începuturile literare ale autorului. Afectat
NICOLAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288434_a_289763]
-
la variabila dependentă. Acest principiu călăuzitor pentru observații are, astfel, două aspecte - o gamă de variație suficientă și selecția pentru variabila independentă. Le vom examina pe ambele, începând cu cea de-a doua. Teoreticienii de metodologie politică se exprimă cu vehemență împotriva practicii de a selecta observațiile pe baza valorilor variabilei dependente. Achen și Snidal numesc aceasta un „delict inferențial” (inferential felony) care poate avea „implicații devastatoare”.1 Ciudat, însă, dar practica aceasta rămâne încă în uz. Să ne imaginăm că
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele mai prestigioase centre științifice că și în cercuri mondene sau în săli de conferințe pentru marele public. A fost combătuta cu vehemență de unii, dânduse dovadă de cunoaștere superficială. Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul pentru această teorie, considerată că răsturnătoare a tuturor legilor mișcărilor și fenomenelor fizice admise că fundamentale. După 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
colaborat susținut la „Liberalul”, în 1884 scoate ziarul „Lupta”, pe care îl conduce efectiv, în calitate de director politic, până în 1892. Tipărite în fiecare număr, articolele sale politice se disting prin stringența logicii, bogăția argumentării și mai ales prin incisivitatea analizei și vehemența tonului. În 1896 dirijează „Ziua”, unde abordează și chestiuni de literatură și de sociologie. În același timp scrie la „Epoca”, „Epoca literară”, „L’Indépendance roumaine”, „Fântâna Blanduziei”. În 1901 întemeiază revista „Săptămâna”, pe care o scrie singur, în întregime, până în
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
viața politică, fiind ales cinci ani la rând senator de Vlașca. Frapante în sinceritatea lor nudă, impudică aproape, Amintirile colonelului Lăcusteanu - scrise în 1874, dar apărute postum, în 1935 - au ceva din caracterul vechilor cronici muntenești prin accesele pătimașe și vehemența verbală, de tip pamfletar, prin spiritul partizan care le însuflețește. Omul, cu toate că boieria lui e una de rang secundar, ceea ce îl face să arunce priviri piezișe protipendadei, are o teribilă aroganță a castei sale, privilegiile nobiliare fiind pentru dânsul sacrosancte
LACUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287736_a_289065]
-
1860 și 1870, când beletristica se confunda adesea cu istoria, politica, morala ori cu știința, iar frumosul - cu binele și adevărul. Efectuând distincția cuvenită și afirmând că obiectul criticii este relevarea frumosului din opera de artă, M. a combătut cu vehemență epigonismul literar de după 1850, afirmând că mediocritatea e cu atât mai periculoasă, cu cât se manifestă într-o cultură începătoare. În consecință, a ridiculizat scrierile mediocre bazându-se atât pe gustul propriu, cât și pe principii. Una din principalele lui
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Cearta pe marginea genealogiilor - care includ cartea nașterii lui Iisus Hristos din „arborele lui Iesei” - a trădat mereu fascinația lumii vechi pentru Antichitate. La întretăierea marilor culturi și civilizații - cu precădere în bazinul mediteranean - tradițiile s-au disputat mereu cu vehemență. Nimeni nu credea într-o epifanie a adevărului pe un suport tabula rasa. În ceea ce privește creștinismul primar, apartenența la tradiția (parádosis) apostolică era un mod indispensabil de supraviețuire. Din primele sale decenii, tradiția a devenit pecetea identității ecleziale. Edificiu teandric în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]