614 matches
-
cenușie. Era de parcă cineva topise stratul de gheață care îi obstrucționase vederea. Se așeză încercând să respire regulat. Acum totul devenise așa cum trebuia să fie, iar lui nu-i mai rămânea decât să ia o foaie de hârtie, să aprindă veioza și să înceapă în sfârșit să scrie. În acest caz, capitolele ar fi curs rapid precum orele, biografia s-ar fi umflat ca o infecție ascunsă mult timp și care deodată ar erupe. Aceeași noapte i-ar fi cuprins pe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Holul lung și întunecat aducea cu peronul gării. Mirosul de mucegai îi înțepă nările de cum intră în cameră. În zadar încercă să aprindă lumina neonului din perete, trebuia să se mulțumească cu lumina unui bec ce își trimitea razele de la veioza de pe noptieră până spre igrasia ce fusese expusă asemeni unui tablou de mari dimensiuni într-un muzeu. Își turnă într-un pahar prăfuit din lichiorul dulceag și roșiatic de pe masă. Se trânti în pat și rămase cu privirea în tavan
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Domnului, nu te obosi cu dereticatul. Nu sunt mofturos... Mașa nu spuse nimic, de rușine nici măcar nu privi În direcția Extraterestrului, ci doar stinse lumina mare, ca să mai estompeze din mizeria pe care o scotea În evidență, și aprinse o veioză intimă de sub iconostas. Lumina roșiatică a becului făcu să apară din Întuneric o cruce de alamă cu trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
când buzele și mânile și tot ce mai era de Împreunat. ...Medicul Își cumpărase o oglinjoară pe care o ținea În portmoneu, iar noaptea o ascundea sub pernă. De multe ori se trezea din somn năuc, studiindu-și la lumina veiozei trăsăturile, sau se ducea la baie, deschidea robinetul, apropiindu-și fața de oglindă. Chipul său ușor buhăit Îl atrăgea ca un abis fără fund, absorbindu-i gândurile cu forța cu care vidul absoarbe bucățele de materie aflate Într-un relativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară, a unui document ce dovedea existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tălpi s‑a deschis parcă sub impulsul unei perturbații tectonice și am simțit că mă scufund ca‑ntr‑un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvârșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi‑au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu câtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
același timp, unul singur. Minutele și orele, au scurs ca un miraj. CÎteva ceasuri mai tîrziu, prins În mrejele povestirii, abia mi-am dat seama cum clopotele catedralei băteau de miezul nopții, În depărtare. Îngropat În lumina arămie proiectată de veioză, m-am scufundat Într-o lume de imagini și senzații cum nu mai cunoscusem nicicînd. Personaje ce mi s-au Înfățișat la fel de reale precum aerul pe care-l respirau m-au tîrÎt Într-un tunel de aventură și mister din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am aprins lumina și am Început să examinez plicul adresat lui Julián Carax pe care i-l sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-am așezat pe masa de scris, sub fasciculul veiozei. Era un plic pergaminos, cu margini zimțate ce băteau În gălbui, cleios la pipăit. Ștampila poștei, ștearsă ca vai de ea, avea data 18 octombrie 1919. Sigiliul de ceară se desprinsese, probabil grație bunelor oficii ale doñei Aurora. În locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă prefăceam că nu bag În seamă precaritatea locuinței sale. — Cobor În stradă să citesc fiindcă În apartament nu prea e lumină, zise ea. Soțul meu mi-a promis că-mi va dărui o veioză cînd are să se-ntoarcă acasă. Soțul dumneavoastră e plecat Într-o călătorie? — Miquel e la Închisoare. — Iertați-mă, nu știam... Nu aveați de ce să știți. Nu mi-e rușine să v-o spun, pentru că soțul meu nu e un criminal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și de a te supune regulilor ei și alte teorii culese din broșurile la modă. Și pentru că îi păcăneau urechile și își simțea venele pulsând, pentru că undele i se încrucișau undeva prin corp, o luam de la capăt: saltele, rafturi, ficus, veioză, pește de sticlă cu botul căscat, pui de rață în jumătatea regulamentară de ou, statuetă primită la un premiu literar, o momâie gânditoare, cu multe riduri, ținând în mâini o carte, trandafiri prinși într-un passpartout ocru, un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
această moarte care Îl privește nu știe cum să-l omoare. Bărbatul Își schimbă poziția, Întoarse spatele șifonierului care bloca ușa și lăsă să-i alunece brațul drept Înspre câine. Un minut după aceea era treaz. Îi era sete. Aprinse veioza de pe noptieră, se ridică, Își băgă picioarele În papucii care, ca Întotdeauna, se aflau sub capul câinelui, și se duse la bucătărie. Moartea Îl urmă. Bărbatul puse apă Într-un pahar și bău. Câinele apăru În acel moment, Își potoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acum mi-am dat seama că era vorba și despre un schimb. Berăria de la etajul trei al magazinului era plină de consumatorii de la ora prânzului, care stăteau apatici în fața farfuriilor cu cârnați și a halbelor cu bere, înalte cât niște veioze. Tânărul care ducea banii rătăci printre mese ca și cum s-ar fi uitat după cineva anume și în cele din urmă se așeză în fața unui bărbat îmbrăcat în costum albastru, care stătea singur. Puse geanta cu bani lângă una identică aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
i-am auzit pantofii scârțâind în timp ce pășea pe covor în urma noastră. Nu era prea multă mobilă. Un cuier, un cărucior pentru băuturi, o sofa lungă, cu aspect uzat, și, în spatele ei, o masă lipită de perete pe care erau două veioze și câteva teancuri de cărți. — Ce amabilitate din partea dumneavoastră să ne primiți atât de repede, zise Hildegard cu grație. Vogelmann se așeză în fața noastră. Chiar și cu un metru de birou între noi, puteam totuși să-i simt răsuflarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
locuinței sale era mai puțin vioaie, era de o decență mizerabilă, asortată cu restul. Mi s-a părut deprimantă. Lângă brațul meu se afla o suprafață plană acoperită de bibelouri... Detest bibelourile, Angela, știi, ador camerele aproape goale, cu o veioză într-un colț, câteva cărți și nimic altceva. Am făcut o ușoară mișcare cu umărul, îmi simțisem brațul străbătut de dorința de a arunca la pământ toate porcăriile acelea. Ea îmi servea cafeaua. — Cât zahăr vreți? Mi-am lipit buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
meu, cel care m-a împins în umbră, o umbră unde locuia un Narcis mult mai viclean. Poate mă prefăcusem și în cele mai strânse relații din viață. Pregătisem imaginea, apoi ieșisem din raza ei și declanșasem. Era aprinsă numai veioza, mi-am scos ochelarii și mi-am îndreptat privirea către spațiul întunecat din fața mea. Am deschis larg ușa-fereastră de la birou și am ieșit pe terasă. Am făcut pipi pe plante, privind aburul cald care urca de la pământul domesticit în ghivece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se întrebe dacă măcar auzea vreodată ce-i spune. — Hai să nu mai discutăm despre asta acum, bine? zise ea. El se ridică și se trase spre capătul patului, mai aproape de colțul unde Leigh își așezase fotoliul pentru lectură și veioza cu lumină albă, plăcută. Pilota uriașă — pe care o căutase săptămâni la rând, testând toate mărcile de pe piață ca să vadă cât sunt de moi și de groase — alunecă pe podea și aproape că doborî bonzaiul de pe noptieră. Russell păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
zâmbetul unuia care a câștigat un premiu (mai exact un premiu Emmy obținut anul trecut pentru cel mai remarcabil show săptămânal). Eu mă duc să aduc vinul. Doamna Eisner îi apucă lui Leigh mâna stângă și o trase direct sub veioza de pe masă. — Măi, măi, chiar că și-a făcut temele, nu? Și tu, desigur. Russell o să fie un soț minunat. Probabil că ești foarte mulțumită. Leigh se opri o clipă neștiind ce vrea să spună. Însemna că Leigh se pregătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mai bună mătușă din lume. Nu, pur și simplu nu-și va îngădui să gândească așa ceva, punct. Kevin le zgâlțîi ușor pe amândouă să se trezească. — Nu cumva voi două trebuia să mă treziți pe mine? întrebă el, aprinzând o veioză. Izzie își vârâ capul sub pătură și mormăi: — Cât e ceasul? — E aproape unsprezece și nu știu cum sunteți voi, dar eu n-am niciun chef să ies în oraș acum. Se aplecă și o sărută pe Izzie pe frunte. Dulceață? Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și, în centrul camerei, o ingenioasă măsuță de cafea italienească din anii ’50. Și, de parcă toate astea nu erau de ajuns, în frapieră aveam o sticlă de șampanie de colecție. În dormitor nu era nimic în afară de un pat ademenitor, două veioze de argint, tone de echipament stereo și un perete numai din sticlă, care dădea spre terasă. În timp ce Zach îi dădea bacșiș băiatului care ne cărase bagajele, eu am ieșit pe terasă și, învăluită în aerul vesperal, am privit Los Angeles-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
în holul mare, aici în dreapta e bucètèria, aprinzând eu luminile, în fațè baia și, în stânga, camera lui Matei, Sus, la etaj, locuiește gazdă mea! E o doamnè în vârstè! Ea, intrând în camerè, cercetând interiorul, observând ecranul strèlucitor al calculatorului, veioza de birou aprinsè, dulapul de haine, patul simplu, cateva rafturi cu cèrți, Credeam cè dormi! vrând ea sè spunè prin credeam cè dormi, mè temeam că nu cumva sè dormi, dar pe de altè parte, poarte ar fi fost bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
eu aș fi pus ceva mai sexy, dar apreciez faptul că Jake este cult. Poate c-o să mă ajute el să scap de serialele polițiste și de Agatha Christie și să trec la ocupații mai elevate. Am aprins doar două veioze și câteva lumânări. Nu prea multe - nu am vrut să pară că mă lansez într-o făcătură de seară romantică. M-am dus chiar la ușă și am încercat să privesc cu ochii lui, ca să-mi dau seama dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
emailate, bolind culcate pe teancuri de farfurioare, somnul pisicii din cărămidă arsă, infantilitatea cățeilor de teracotă, tăcerea prăfuită a icoanei, luciul murdar al oglinzilor, strânse cu grijă. Volumul camerei de zi, 64 m3, circumferința luminii abajurului din tavan, al abajurului veiozei și al calotei pălăriilor; de primăvară, de boală, de tinerețe, de plimbare în noapte, de cules struguri, de însămânțat grădina, de soare cu dinți, de căldură toridă, de frig important, de lună neagră, de dragoste pierdută, de dureri de ulcer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Brăila. Le arătam tramvaiul cu care venisem. Așadar, vii din oraș? Da! Și unde este? Acolo! Nu, Brăila e în altă parte, suspinau ei, pentru ei Orașul fiind o noțiune, o menționare cartografică, o emisiune TV, o pată pe globul veiozei din camera Mamei, ceva care există pentru alții. Așa cum moartea înseamnă moartea altora, așa mă vedeau pe mine brăilenii din cartierele orașului, așa cum muntenii din Munții Moldovei trăiesc cu convingerea că Ștefan cel Mare e încă plecat să se lupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Și să vedem pe care o strângi în brațe? Nehotărârea e uriașă, ca frumusețea însăși. Și roagă-te la Divina Mamă a Naturii să stingă o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată a nopții luminată de veioza de pe noptieră a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
televizor. La Seattle nu am TV. Țușca mi-a dat un aparat - primul pe care îl cumpărasem la venirea în Canada. Nici nu știam că îl mai avem... Îl folosesc de măsuța la capul saltelei gonflabile pe care dorm - țin veioza pe el. Cameră e mică și cocheta, faptul ca nu am mobilă ajuta. Cărțile le-am pus pe langă pereți: cărți pe care le cumpăr de la second hand. Seară citesc. Citesc și în autobuz, dimineața, fac vreo cinșpe minute până la
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]